Fantezia bate monotonia


– Sonia, tu crezi c-am să mă  fac bine vreodată ?

– Bine ? In ce sens … bine ? Ești bolnavă sau … ? ridică o sprânceană voluptoasa roșcată… Te văd chiar prea-bine-merci, draga mea, atât de împlinită și abundând de fericire n-ai fost de când măicuța te-a lăsat pe lume…

– Ei, Sonia mea, știi, de fapt, la ce mă refer…. La nevoia mea furibundă de cochetărie, de a mă simți dorită ! Imi imaginam că, după ce mă stabilizez în brațele unui bărbat care-mi va dovedi că mă iubește cu adevărat, această nevoie se va dizolva, se va estompa de la sine. Că d-aia adunam de pe unde apucam, d-aia mă simțeam în al nouălea cer când atâția mă doreau, pentru că nu exista unul singur care să-mi satisfacă plenar această imensă nevoie. Iar acum, nu numai că m-am stabilizat, mi-am făcut și culcuș în sufletul lui de aur și e atât de bineeeee, că-mi vine uneori să mă ciupesc, știi, ca atunci când eram copile și ni se spunea că nu-i posibil visatul cu ochii deschiși. Și fiindcă n-a dispărut, nevoia de a mă simți dorită am transformat-o într-o fantezie din care ne înfruptăm amândoi, în jocul erotic.

– Singura constantă în viață, zice unul mai deștept decât noi două, e schimbarea. E firesc să te transformi, în mai bine chiar e indicat. Ai depășit frica de abandon, care te paraliza intr-un anumit punct al relaționării cu un bărbat. Te valorifici, te prețuiești, ți-ai deschis intimitatea și ți-ai oferit profunzimea. Vulnerabilitatea este o putere în mâna celei ce a învățat să o folosească. Nu te mai temi că s-ar putea să te abandoneze, că nu e de încredere. Nu te mai temi să te lași dusă de val, conștientă că te vei descurca tu cumva, în vremuri de restriște. Self-confidence, îi zice pe englezește. Intre tine și Claudiu sunt chestii de comuniune sufletească. Iar astea n-au nici în clin, nici în mânecă cu nevoile fiziologice ale fiecăruia. Iubirea e una, sexul e alta, deși interferează uneori. Omul nu e monogam, nicicând nu a fost, iar celui realmente liber îi face plăcere zburdălnicia.

– Daaaaa, mi se pare incitant să experimentăm tot felul de năstrușnicii, zâmbi, de sub mustățile sale imaginare, Raluca. Mă trezesc visând că face sex cu o prietenă de-a mea – pe care doar visul o plăsmuiește – de față cu mine. Amica e intrigată că-i permit să facă tot ce-și dorește („adică cum ? îl lași ?” mă întreabă ea obsesiv în vis), iar eu îl privesc languroasă și complice în timp ce o pătrunde pe masa din bucătărie. Mor de plăcere, nu alta !! Mă trezesc excitată, masturbându-mă fără glas, să nu-l trezesc. Apoi, la cafea, în patul tuturor dorințelor împlinite, ne hârjonim, îi povestesc copleșită, șăgalnică și fantezia nu rămâne fără finalitate nici în realitate.

Imagine similară

– Ai întâlnit, în sfârșit, un om asemeni ție. Suficient de inteligent cât să-ți înțeleagă și respecte, accepte personalitatea erotică, dar și suficient de nebun cât să-ți pună în practică fanteziile. Numai un non-conformist original și excentric, ca tine, ar fi putut asuma rolul de bărbat în viața ta, restul au fost trecători prin energia ta senzorial-sexuală. Le-a plăcut o vreme, s-au înfruptat din ce ai lăsat de descoperit vederii și simțului tactil. In cazuri concrete, gluma s-a îngroșat, ei s-au speriat de capabilitățile tale și-au zbughit-o, cu dâra de prejudecăți în urmă. Cine ar vrea o curvă ? Curvele nu-s de ținut, ți le „fură” altul sau te părăsesc repede, scrie la cutumă. Or, numai omul genial, deschis la minte și la inimă e capabil să dărâme cutumele și să descopere ceva la care majoritatea crasă nu se încumetă. Omul slab și nesigur pe el și pe capacitatea de a-și ferici perechea dezvoltă posesivitatea ca pe un instrument de autoapărare împotriva propriilor frici ce-l chinuie din adâncuri. Da !, omul ăsta vrea acasă o femeie serioasă, de casă, o îngrijitoare a intereselor și nevoilor sale de bărbat, Doamne feri ca ea să ude patul cu visele ei egoist-erotice sau, mai rău, să-și manifeste interesele sexuale cu altul. El, ca bărbat, ar avea voie, deh, anii de patriarhat or fi fost mai mulți și ei și-au însușit mai multe drepturi. Marius, ții minte, s-ar fi dus la swing, gang-bang și ce mai găsea pe acolo, prin Arad, da’ nu cu tine…

– Mda, am cunoscut felurite perechi de ochelari de cal, cu care le place alor noștri să privească viața de cuplu. O îngrădire permanentă, scrâșnită, deși mascată sub o față binevoitoare, a libertății de exprimare a celuilalt. Iar când nu ți-o îngrădește explicit celălalt, îți tai singur craca de sub picioare, renunțând la plăcerile tale, de frica dezaprobării partenerului. Depinde doar care e mai tare-n clanță ! Păi asta e viață ?! Hmmm, aseară m-a sunat amantul, nebunică mică și perversă. Și i-am spus …

– Am văzut ce față pofticioasă a făcut Claudiu la auzul veștii. Nu mai primisei vești de la Andrei, de atunci, de după ziua lui. Parcă-mi și părea rău că am stricat sticla aia de Porto pe el, neobrăzatul…, făcu un gest de lehamite Sonia.

– Măi, io cre’ că l-am luat prea tare cu propunerea mea, atunci. Oamenii se simt blocați când nu le lași timpul necesar de a se obișnui cu idei mai neobișnuite, neortodoxe, trăznite. E clar că s-a gândit la ea, de vreme ce a grăit răspicat că nu-și dorește să cred despre el că e un încuiat. Dar nici nu-l văd alergând într-un suflet, să bifeze țelul împreunării la comun cu Claudiu. Cică-l cunoaște, băi, Andrei ăsta îi cunoaște pe toți, cred că i-a numărat și pe ăia decedații care au lipsit, din motive subiective, la ultima votare. L-am liniștit că, dacă nu-și dorește să participe la un threesome discret, având în vedere prestanța și rigurozitatea profesională la care a aderat demult, e liber să spună un „Nu” hotărât propunerii noastre. Deși mi-ar plăcea, nu-mi doresc să fie interpretat precum vreun act impus sau indispensabil. Om vedea…

– Iubito, multe femei fac greșeala să-și reprime nevoile, dorințele, fanteziile.  Devin ranchiunoase și frustrate, din acest motiv. Toate se ascund și mocnesc undeva, în corpul fizic. Și se-ntreabă apoi de ce se căpătuiesc cu câte ceva adunătură de celule neprietenoase la nivelul organelor specific feminine, sân sau col uterin. S-a demonstrat deja științific că probabilitatea să faci o boală la nivelul organelor sexuale este mai mare dacă nu-ți canalizezi și folosești constructiv energia sexual-feminină.  Până și bancul în care Dumnezeu îi răspunde femeii puritane că i-a dat-o s-o folosească, nu să vină-n Rai cu ea, nefolosită, stă mărturie motivațională în acest sens. De neprețuit.

 

Reclame

Istanbul … mon amour


Nu știu alții cum sunt, dar eu când simt să fac ceva, să experimentez ceva, când îmi propun chiar subconștient – fără să cunosc motivația adâncă a spiritului – un țel de simțire lăuntrică autentică, rămân atât de focusată, încât toate barierele fizice, mentale, invizibile, balaurii deținători de 7 capete ori mai știu eu ce alte vietăți cu textură umană, se sfârâmă ca prin minune, lovite de paloșul voinței mele. Apocaliptic de intens trăiesc. Mă tulbură uneori o intensitate a simțămintelor care îi poate produce chiar un AVC parțial unui neințiat. Sau… cel mult un căscat plictisit aceluia căruia nu-i este la îndemână tâlcul pentru care suntem aici: acela a experimenta cât mai multe stări, emoții, sentimente, situații, oameni. Și, mai presus de toate, suntem aici, pentru a ne experimenta cu zel pe noi înșine.

Tu știi până unde (te) duci în tine ?

De când eram copilă mă visam departe. Poate nu la Istanbul, pe malul Bosforului, prin Topkapî Saray sau Dolmabahce-le cel prea plin de opulență, e drept – dar măcar fata cea mică a împăratului Roșu tot visam să fiu. Să vină Făt Frumos pe calul său alb și foarte înaripat, să pună chezășie toată forța și priceperea de care dispune, spre a mă fura împăratului-tată și a mă fereca apoi în palatul său de cleștar, instituindu-mă firește Doamna lui de poveste. Cea cu care va trăi mult prea fericit până la adânci bătrâneți. Ale amândorura.

Dar, vezi, dragă cititorule, că eu sunt…cum să îți zic așa, nițel pe invers…. (Poate sunt și lesbiană, dar, desigur, nu la asta vreau să mă refer acum !) Că pe mine Făt Frumos, ăla de-l visam eu mai cu foc în fragedă adolescență, nu m-a vrut și pace ție, lume bună ! N-aveam suficient cașcaval la palatul tatălui meu, Împăratul Roșu ? Cosițele mele nu se împleteau suficient de îmbârligat în trena imposibilității de a mă descurca singură ? Frumusețea mea de rățușcă era prea atipică și m-am trezit la apogeul carierei direct lebădă ?

Povestea nu putea fi, deci, comună. Pe mine m-a furat direct dragonul, Zmeul Zmeilor din povești ! M-a șocat întâi cu flăcările lui extrovertite, explozive, cu vivacitatea lui debordantă, cu armura lui eficace și strălucitoare, nu mai zic de aripi, că erau mult mai mărețe și puternice decât ale calului lui Făt Frumos, sîc ! Mai pe urmă, i-am descoperit bogăția sufletului și caracterul excepțional. Și când mă învăluie cu mantia lui protectoare, și când este masculin și plin de patos, și când zburăm spre destinații încărcate de legende, mă simt intens-pervers cea mai adevărată, naturală, originală și liberă femeie de pe planetă. Sau măcar una de pe aici, de prin apropiere, pe care o cunosc.

Mi-am dorit de vreo 2 ani, perspicace și așezat, să ajung la Istanbul. N-aveam cu cine. E ca atunci când ai bani și timp să te duci, dar e așa nașpa de unul singur, n-are farmec. Nu sunt adepta grupurilor care călătoresc și se împrietenesc pe acolo. Neah, nici așa prietenoasă nu sunt…nu de alta, dar invariabil, toți bărbații ajung să-și dorească să mă cunoască (sexual) mai bine și… la câte prejudecăți au majoritatea, nu îi văd prea bine. In plus, la parul cu care să-i alung, încă cioplesc. Deci, în capul meu nu funcționa așa.

Urmărisem prin seriale țesătura intrigantă din haremul otoman cu o nesățioasă grație, o consideram o cunoaștere inefabilă, subtilă, vicleană, absolut necesară devenirii feminine și supraviețuirii într-un mediu ostil, ce numai femeii inteligente îi este făgăduită. Empatizam cu apriga Hurrem, empatizam și mai mult cu titanica Kosem, înglobam în propriul Eu tehnica manipulării feminine de la frumoasa venețiană Safiye Sultan, cele mai prolifice ultra-mega-nemaipomenite sultane pe care le-a avut Imperiul Otoman, în vremea Sultanatului femeilor. Îmi doream extravagant și empiric să gust la locul faptei senzațiile, să imaginez scenele de amor necesare pentru accederea la putere, scenele dramatice de otravă băută când călăul e la ușă, conflictele mocnite din care nu câștigă nimeni, condamnările la moarte, firește și acceptările demne de a muri vitejește.

Toate, în numele unei iubiri pentru care merită să te naști, să mori și să învii mai semeț, într-o altă viață. Viața veșnică.

 IMG_7711IMG_7712IMG_7835


IMG_7856

Relații vitrege


Rămasă fără finanțe, după ce renovă apartamentul și se mută la taică-su, Raluca își căuta febril de muncă.  N-ar mai fi dorit să se piardă iarăși în lumea masajului, acolo erau iluzii și ea intuia că, fără o bază solidă sub picioare, nu va reuși să-și reașeze viața pe făgașul corect – oricare ar fi fost acela. In plus, restabilise contactul cu Andreea, o fostă colegă de la Nirvana, care lucra la un alt salon acum și care o pusese la curent cu schimbările de fond din domeniu. Nu erau de bun augur, piața și clientela se diversificaseră  îndoielnic. Depresia și frica mușcau din adâncurile ei, însă se străduia să fie bine, cât de bine putea. Nu reuși să-și găsească vreun job în domeniul economic, pe un salariu decent. Inconștient, căuta o soluție bănească facilă, era suficient consumul emoțional la care era supusă de 2 ani încoace și nu s-ar fi putut concentra profesional, să se afirme. Deci clar ea, soluția, nu putea veni dintr-un domeniu atât de stresant precum cel al cifrelor.

Cu taică-su nu prea se înțelegea, îl știa alcoolic și violent, dar altă variantă nu avea. Spera doar că se mai schimbase, în toți anii ăștia în care ea fusese departe, că el va aprecia renovarea apartamentului din resursele ei proprii și dorința de a crea o punte de comuniune emoțional-domestică cu el. Numai că speranțele deșarte de care se atașase atât de puternic și care curgeau, mereu altele noi, creau în ea un puternic conflict, în lumina ultimelor pățanii reprobabile pe care le săvârșise. Frica și autoiluzionarea reverberau peste ea șocuri emoționale neîntrerupte. Își spuse că, fie ce-o fi, va sta pe loc, aici își simte rădăcinile, aici nimeni nu o alungă.

– Du-te dracu de proastă !, îi aruncă nervos peste măsură, cu ură-n privire, taică-su, când Raluca încercă să-l tragă la răspundere pentru că, în loc să lase un prag de trecere al ușii, cum fusese pus de meseriași, el îl scosese și pusese niște maglavais de altă culoare, care arăta ca naiba. Ce știi tu ? Fac ce vreau în casa mea și la mine-n cameră !

Intâi se blocă. Pe urmă, Raluca se înnegri la față. Ce inimă să ai să-ți dai dracu propriul copil ? Apelativul “Prost” era delicatețe în gura lui spurcată, mai ales la băutură; el obișnuia să-și deșarte dejecțiile în gura „dușmanilor de clasă” cu o nonșalanță dezgustătoare, atât de dezgustătoare încât propriul său copil ajunsese să-și pună o întrebare chinuitoare: Cât de mult jeg diabolic să fi adunat tatăl meu în subconștient, din mlaștina frustrărilor și a singurătății în care s-a afundat ani la rândul, pe nesimțite, din neputință ori delăsare, încât să defuleze din prea-plinul lui cu orice ocazie, în gura oricui, cât ? Insă o dăduse dracu și chiar îi repetase, fără mâhnire când fata îi întrebă dacă a auzit bine. Ralucăi i se părea de o gravitate extremă. Decise să nu mai mânânce la masă cu el, i-o comunicase înfuriată, deschis și găsi de cuviință asta timp de 2 săptămâni. El avea momente când plângea, se victimiza, se simțea vinovat dacă îl certa, se înfuria apoi cu prilejul vreunui reproș, făcea exact pe dos, “de-al naibii” zicea, apoi promitea că nu o mai supără, în schimb două zile mai încolo o lua de la capăt. Deja o irita că orice ar fi făcut, nu era bine ! Dacă făcea cumpărături, taică-su o bârfea pe la vecini că a făcut risipă, dacă el venea beat acasă, se închidea la ea în cameră să nu-l mai vadă și să nu-i ofere motive de ceartă din nimic, dacă ea venea târziu, nu-i permitea să deschidă ușa, lăsând înadins cheile în broască, pe dinăuntru. Era clar că el se simțea cotropit de noua conjunctură, Raluca îi invadase spațiul personal, taică-su era extrem de teritorial și va avea mult de furcă cu asta. De la o vreme, o ademeni gândul să-l facă să dispară, da, da, ar fi o idee să sucombe chinul ăsta sfâșietor !!! Să-i pună otravă în mâncare și, dacă ar fi reușit lucrarea, nimeni n-ar fi bănuit de ce a murit vecinul de vis-à-vis… Doar îi vedea toată lumea cu țuica în mână de la 10 dimineața, era un alcoolic recunoscut în comunitate și nici gura nu i-ar fi mirosit ei. Nu avu însă curajul să-și ducă la bună aplicare planul incipient diabolic.

Cât despre locuință, nu avea variante, variantele musai să le construiască de acum încolo, să-și rânduiască întreaga viață, de altfel. Era nevoită, deci, să suporte hidoșenia situației precar-emoționale pe care o trăia, fără să o poată percepe ca pe o lecție, ci mai degrabă ca pe o osândă.

Drama din spatele unui zâmbet


– Fetelor, ce spuneți de noile costumații Belly ? întrebă Simona când pătrunse în living cu noua achiziție în mână.

– Mie îmi place verdele, Simo, am ales deja din cele aduse de Meryam, declară Eveline, dând impresia că într-o viață anterioară chiar crescuse în ambientul oriental. Și schiță veselă o unduire din buric, balansând cu zgomot ascuțit zorzoanele prinse la mijloc.

– Sunt bine lucrate, își merită investiția și au fost chiar ieftine. Bine, turcul ne-a făcut reducere, am negociat cu el pentru 12 costume, zise șefa. Deci, să vă văd la Belly Dance, drăguțelor ! Mai pe seară, dacă nu sunt clienți, băgăm niște ritmuri autentice și ne facem de cap !

– Eva, poate mai exersăm la Oglinzi niște mișcări, o îmbrățișă pe aceasta Raluca. Nu știu, frate, nu-mi iese mișcarea din buric. La tine pare a fi a doua natură !

– Pentru că stai prea țeapănă, d-aia ! răspunse cea mai înaltă fată din salon. Și toate izbucniră în hohote.

– Costumele au fost plătite turcului ieri. V-am oprit tuturor, cu excepția Andreei, câte o sută de lei din comisionul de săptămâna asta, să nu existe discuții, mai spuse Simona și se îndreptă către birou, să-și aranjeze părul răvășit de vântul tomnatic de afară.

Andreea, tu nu ți-ai luat costum de Belly ? făcu ochii mari Eveline.

Nu, nu pot acum. Abia am două săptămâni aici și am multe datorii acasă. Deranjează cu ceva ?

– Aaah, nu, de ce să mă deranjeze pe mine ? Inseamnă doar că nu vei intra la masajul Belly.

– O să intru la toate masajele la care voi fi aleasă, mai spuse sec Andreea, vădit enervată de faptul că celelalte își dădeau atâta importanță pentru niște cârpe strident colorate. Nu și-a achiziționat costum pentru că nici nu-i place arta orientală și nu-și permite să cheltuie ce câștigă pe prostii. Are alte priorități stringente. „Eva mai bine ar tăcea, ea în loc să strângă banii pentru weekend când merge acasă la fata ei, cumpără două sticle de Cola și două pachete de țigări pe zi, se intrigă și mai tare Andreea în gând.

 

                                                        ****

In Camera Focului se desfășura mai mereu, când erau în pană de clienți, un soi de șezătoare. Era cea mai mare, avea două saltele dispuse pe lungul camerei și era special pregătită pentru masaje la dublu. In plus, camera cu decor roșu refăcută după incendiu, singura cu acces la jacuzzi, era folosită și pentru masajele mai scumpe. Fetele formaseră bisericuțe, după preferințe și afinități. Fiindcă era ghicitoarea în cărți a grupului, Eveline era des solicitată de Raluca sau Flori, spre a-și cunoaște potențialul “viitor”.

– Uite, îți iese la drum de seară unu’ de verde. Da’ să știi că e luat, uite aici, e dragoste mare cu asta de pică.

– Păi da, vine un masaj acum în 30 de minute, râse Raluca. Da’ la drum de zi nu zice nimica ? Adică, puii mei, ceva serios, nu zăpăceli d-astea de-o seară, două că deja îs sătulă. Distrusul ăla de Dănuț are în cap numai sex și deși se lasă mereu cu strigături, m-am plictisit. Vreau altceva, serios!

– Stai calmă pe craca ta, interveni Flori. Îți trebuie măritiș ? Eu trăiesc în casă cu Viorel zi de zi și mă freacă și-n culcare și-n sculare. Ba vrea nu știu ce budincă, ba se trezește când ajung acasă că lui îi e foame, că nici nu-și încălzește din frigider, ba că unde îi sunt blugii ăia spălăciți, ba că eu nu mă gândesc la viitor și cheltui nemăsurat. La ce viitor ?

– Păi nu vrei să te măriți cu el ? întrebă Eveline.

– Ei na, oricum suntem ca și luați. Dar n-am altă soluție decât să stau la el. Ce să fac, naveta zilnic la Pucheni ?

– Uită-te la mine, zâmbi amar Eveline. La 18 ani aveam deja fata. M-am căsătorit cu primul bărbat care mi-a ieșit în cale. Maică-mea s-a opus degeaba, tot cum m-a tăiat capul am comis-o. Nici acum nu mă pot schimba. Viața ta e cadoul divinității, dar pentru cât timp ? Am trecut pe lângă moarte acum 6 ani și nu-mi mai pasă decât să trăiesc cât mai viu cu putință.

La cei 1,83 metri fără tocuri, Eveline părea o femeie deșirată. Bazinul lat și sânii lăsați trădau faptul că era mama unei minunății de 7 anișori. Era o femeie veselă și îi plăcea viața, dar învățase asta după ce operația pe creier o făcuse să reflecteze îndelung asupra dictonului Carpe Diem. Stătuse în spital nemișcată luni întregi și noroc cu maică-sa care se ocupase îndeaproape și de ea, și de cea mică. După extirparea micii tumori, se refăcuse foarte greu. Avusese probleme de memorie și depresiile erau la ordinea zilei.  Bărbatul mai în vârstă cu 12 ani, ce-i fusese soț pentru un an, o abandonase fără remușcări. Nimerise la Nirvana din întâmplare, adusă de un prieten al patronului. După lungă vreme, în sfârșit amorul îi surâse din nou și, neîncrezătoare, îl ținea sub papuc pe noul iubit. Ii spusese din ce-și câștigă ea existența, iar el nu se oripilase. Locuia la el și doar în weekend își vedea fetița care probabil îi ducea dorul.

Raluca nu reușea să înțeleagă cum de instinctul de mamă nu prima. Avea și ea propria suferință, însă  își închipuia că situațiile nu puteau fi identice. Nu, nu va sta să judece, până la urmă nu era treaba nimănui din exterior cum își aranja Eveline viața și cum se achita de sarcinile materne. Poate fetița nici nu se simțea ca ea, părăsită.

– Ați văzut, fetelor, schimbă vorba Flori, câți bani a făcut Monica, tipa nouă, săptămâna trecută ?

– Mda, ce să-ți spun ? Are sânii mari, mai se îmbracă și cu sutienele alea cu push up, normal că se revarsă și clienții bălesc. Nici măcar nu contează că abia a ieșit dintr-un masaj, intră în altul direct din duș.

– Băi, nu știu, eu am cam încurcat-o. Ca eu am sânii cei mai mici, cu excepția Andreei bineînțeles! Dar și ea are masaje multe. Deci, nu, nu sânii sunt provocarea numărul 1. Ele sunt noi, din cauza asta sunt alese des. Pe asta s-a și bazat Radu când a reîmprospătat echipa.

– Și crezi că ar fi venit să ne întrebe pe noi dacă suntem de acord ? ridică o sprânceană Eveline. E firesc, lor le convine, cu cât mai multe și diverse fete pe canapea, cu atât mai bine. Să aibă clientul de unde alege ! Nu așa a zis chiar Simona ? Restul – asta e ! Dacă produci pe sfertul lui Moni să zici mersi !

– Ce ziceați de Moni ? întrebă aceasta, apărută de nicăieri, în spatele lor pe saltea.

– Aaa, nimic, vorbeam de noul tău sutien, ăla ciclam cu mult push up !

Monica era o tipă mai tot timpul blândă, de-a dreptul boemă, dar zgâria rău dacă era provocată. Nu o ducea prea bine acasă cu ai ei, în Rahova. Maică-sa se purta ca o râzgâiată, cerându-i nonșalant bani și favoruri de parcă se inversaseră rolurile de când ea începuse să câștige mai mult. Soțul său o prețuise nespus în vremea tinereții, punându-i toate facilitățile de care era capabil la dispoziție și o transformase, fără să intenționeze asta, într-o femeie rapace, focusată pe sine. Avuseră trei copii. Acum nu mai lucra nimeni, în afară de Monica, fiica cea mare a familiei. Nu mică le era mirarea colegelor când mama ei își făcea apariția la salon, aranjată și cochetă, de parcă era o prea stimată domnișoară de pension. Monica își iubea mult părinții și frații și ar fi lucrat oricât pentru bunăstarea lor, s-ar fi sacrificat oricât pentru a evita certurile pornite de la bani. Nu avusese timp de iubiți, de plimbări adolescentine sub clar de lună. Maică-sa o îndemnase să continue cu masajul erotic, de vreme ce până și o oarecare șpagă aducea în casă mai mult decât ar fi câștigat taică-su, muncind cu ziua. Și-apoi, el avea probleme cu inima, nu se putea obosi. Monica era însă tânără, frumoasă, cu un corp provocator și ținea la tăvăleală. Și ea, ca mamă, își sacrificase tinerețea să crească trei copii, acum se cuvenea să preia și fata cea mai mare modelul.

Luminița de la capătul curajului


“Când nu mai ai cale de rezolvare a situației în care te afli, să faci bine și să pleci unde oi vedea cu ochii, își făcea Raluca curaj singură. Nu îndura, că nu-ți ridică nimeni statuie, nici osanale, prostănaco ! Lui Dumnezeu nu-I plac fricoșii care nu riscă nimic și prin urmare, nici nu trăiesc mare lucru, deci nu asimilează experiență. Ce Dumnezeu, pe cine mint ? Aici chiar nu mai am niciun viitor, până și Gabi ăla din Irak, cu care mă conversez până dimineață pe messenger, cu ochii cârpiți de somn, mi-a sugerat, într-un moment de sinceritate profundă, după ce a reușit să-mi dezghețe sufletul, că familia nativă este singura care îți oblojește rănile când chiar ai dat de dracu. Am de ales între frică, rușine și vinovăție, între a aștepta să fiu aruncată în stradă la un moment dat, când se termină „cașcavalul” și a fugi cât încă mai am resurse să o fac. Povestea e neclară doar pentru cei ce nu vor să-și izbească fața de adevăr, nu există va fi bine cândva, dacă nu a fost și nu este acum. Mai lasă visele și pentru alții, nu le visa tu pe toate și trezește-te la cruda realitate ! Nu ai ce să mai cauți aici, demento ! Nu te vrea, nu te-a vrut pe tine niciodată, a vrut doar banii tăi !! Da, o să plec, nu vreau să stau să încasez bătaie, când eu am vrut doar să fie bine !! Am lăsat de la mine ca să fie bine și a fost pe dracu ! Uhhh, îl urăsc că nu mă iubește și nu mă vrea ! Stau cu frica în sân, că n-am alte alternative de supraviețuire ? Mai bine stau pe stradă și cerșesc decât să-mi vând sufletul la infinit ! Ăsta, idiotul naibii de oportunist, m-a făcut să-mi vând casa, m-a îndepărtat abil de familia mea – oricum nu a avut prea mult de lucru la asta, că mama m-a aruncat definitiv ca pe o măsea stricată, când și-a dat seama că am vândut apartamentul – m-a încântat cu tot felul de povești cu businessuri mărețe și însurătoare la Castelul Corvineștilor (deja mă visam prințesa din poveste, pana mea, oare nu era prea frumos să fie adevărat ???Mda, cam tardivă întrebarea ! ) și acum ….. Acum, mă joacă cum vrea el, mă subjugă mental și emoțional, m-a deposedat de ultima fărâmă de demnitate și integritate personală. Am stabilit deja cu Fania, de Paște când i-am vizitat, să merg să locuiesc la ei o vreme, până îmi fac un rost din nou la București. Ceva bănuți mai am, dar neapărat trebuie să-mi întocmesc un plan de fugă infailibil. A doua oară nu voi mai avea ocazia să fug, cu atât mai mult cu BMW-ul care iese din service în 2 săptămâni. Am nevoie să recuperez cât mai mulți bani din ce am investit aici. Dar și mai mult am nevoie să-mi recuperez independența sufletului, ducă-se pe pustii de bani! Da, da, atunci o să fac mișcarea. Dar mi-e așa frică, Dumnezeule ! Dacă nu reușesc să duc la bun sfârșit planul ? Am mai fugit de 2 ori și tot la idiot m-am întors ! Că m-am lovit în drum de tot felul de neica nimeni care erau puși numai pe prăduială… și eu sunt așa o antilopă speriată ! Fug de colo-colo ca nebuna, n-am direcție, doar fug să-mi salvez pielea ! Și m-am întors unde mi-era cunoscut, deși nu este nici aici bine!”

                                                           ****

In ziua aia de vineri, toate stelele se aliniară. Divinitatea o ajută să scape din închisoarea în care se încarcerase de bună voie și nesilită de nimeni. Mă rog, initial nesilită sau conștient nesilită. Să fugă cu tot ce mai putea recupera de acolo. Diana, amica ei de ocazie – o grăsunică vioaie și ferventă, pe care o cunoscuse cu aproape un an în urmă, cu ocazia unei distracții sexuale în trei împreună cu  Marius – o ajută. Se împrieteniseră ulterior, se înțelegeau bine, hălăduiau ca nebunele prin oraș, prin puburi cât era ziulica de lungă și, după ce lucrurile se înrăutățiseră între ei doi, Diana îi pricepu nevoia de evadare. Planul era întocmit ca și când ele două, împreună cu alte amice plecau 2 zile în weekend, să petreacă, să sărbătorească ziua de naștere a Dianei, la iubitul ei timișorean. Și fiindcă era necesară empfaza în aceste circumstanțe, Marius n-ar fi bănuit nimic nelalocul lui că îi cerea mașina pentru deplasarea asta. Hmm, îi cerea voie să circule cu mașina ei ! Își aduse aminte cum îi aruncase zeflemitor remarca că BMW-ul consumă mult și “are ea bani să se dea cu BMW-ul?” Tocmai de aceea, se plimba el, că el avea bani și-apoi ei nu-i trebuia o mașina așa prețioasă, că n-avea în fața cui să se fălească. In schimb, el era cineva la el în oraș și, în plus, pleca mereu la distracții cu femei diverse, superficiale și cu ce putea oare să le încânte ochii și să le vrăjească?

                                                                       ****

Era trecut de 5 după-amiaza. Trase în spatele blocului unde se mutase în chirie, cu jumătate de an în urmă, aruncă în portbagaj sacii gata pregătiți cu lucrurile de trebuință și vreo două ghivece cu flori, atentă să nu fie văzută și să se răspândească vestea la două străzi distanță, își luă la revedere cu patos de la amicele complice, făcu plinul mașinii și se opri abia târziu în noapte, la Oltenița.

Zile întregi se strădui să se liniștească, își schimbă numerele de telefon pentru că el o suna ca apucatul în continuu, o amenința prin sms că o reclamă la Poliție că i-a furat mașinile (mașinile al căror proprietar era ea, ce josnic și fără logică ajunsese să se comporte !) Mai pierduse controlul asupra ei, parțial, temporar și se comportase identic, ca un leu paraleu, în cușcă. Atunci pe Raluca o stăpânea dorința de a-l pedepsi, de a se răzbuna pentru că o păcălise că vor trăi fericiți până la adânci bătrâneți  și presupusa fericire veșnică nu ținuse nici măcar doi ani. Ea pusese rămășag pentru fericirea asta totul, inclusiv casa și liniștea familiei sale, iar el ce-i oferise la schimb ? Deznădejde, desconsiderare, dispreț și palme. Se simțea furată. Drept răsplată, prima oară când fugise nu-i lăsase decât mărunțiș în portofel, toți banii erau în posesia ei, în bancă sau numerar – îi anulase chiar și împuternicirea de a retrage bani din bancă.  Precedentele două episoade fugare se terminaseră, invariabil,  prin autopedepsire, fiindcă tânăra femeie nu reușea să-și învingă frica de el și de necunoscut. Prea multe emoții negative o stăpâneau.

Deși era departe, la sute de kilometri, rânjetul lui o urmărea elucubrant, nu putea să-l șteargă, tresărea noaptea la fiecare zgomot sau lătrat de câine. I se părea că el o caută, cu o falcă-n cer și cu una-n pământ, vedea cu ochii minții un chip diavolesc, care-i cerea socoteală pentru fărădelegi imaginare și o împresura o frică paralizantă. Nu-și putea reprima sentimentul, dar nu se mai simțea vinovată că fugise a treia oară. Conștientizase abia acum că nu există cale de întoarcere. Și îi ieși socoteala, fuse cu noroc, astfel că nu mai recidivase întorcându-se la el. Realiză că redobândise sentimentul de care avea o nevoie vitală: siguranța și sprijinul în sânul familiei surorii sale.

Victimizare la rang de artă


Visul Ralucăi de finanțistă absolută se stinse. Raportul de la firmă ieși nasol, cineva trebuia să plătească. Andrei o trădă (așa realizase, cu ușor dezgust, peste ani că acționează cam mulți bărbați când sunt prinși la înghesuială, mai ales cei fără caracter, pe care, printr-un nefericit paradox al vieții sale, îi atrăsese precum polenul dulceag al florilor atrage albinele – clar era o prețioasă învățătură acolo!). Își înghiți greoi frustrarea și-și reformată mental traseul. Ce era de făcut ? Nu era mare bai, va supraviețui fără urmă de dubiu, era doar îngrețoțată de purtarea găunoasă și incorectă a unui ipocrit ce-i zâmbea doar spre a-și asigura interesele meschine. Și în plus, a se comporta precum o fugară – părăsind ea prima terenul înainte de a fi alungată – devenise o deprindere sănătoasă. Bașca, avea la-ndemână soluții mai bănoase și mult mai puțin stresante – salonul de masaj erotic ! La o adică, ce-i păsa ei de o carieră în lumea lor îngustă și ipocrită, cu veleități de turmă, căreia nu simțea să-i aparțină, plină de comuniști idioți, neasumați și îndoctrinați cu Perestroika, vopsiți în capitaliști de duzină? Oricât s-ar fi străduit, nu-și găsea acolo locul !

Inainte de raportul buclucaș, aflase că se fac disponibilizări cu plăți compensatorii care pot ajunge și la contravaloarea a 5.000 euro. Își întocmi strategia de atac, își adună bruma de curaj și de îndată se prezentă în audiență, în biroul directorului general. Speră ca minciuna și situația victimizantă pe care marșa să fie suficient de credibile, cât să-l înduioșeze și să fie trecută pe acele liste. In mod normal, n-ar fi avut dreptul, dar cum nu era concediată (că ar fi fost chestionați la Minister), ci doar trecută pe o linie moartă, Raluca nu agrea nicicum ideea înfrângerii resemnate. Dacă tot își dorea să iasă din scenă, măcar să merite și financiar efortul schimbării de direcție. Nu știa prea bine încotro se-ndrepta, ceea ce era enervant de evident era că poziția deținută în Compania de Stat nu-i oferea satisfacțiile crezute inițial.

– Domnule director, știu că în asemenea situații ca cea pe care o trăiesc sunt demnă de compasiune, își începu Raluca pledoaria cu ochii triști, ușor pierduți în orbite.

– Dar ce s-a întâmplat ? Cu ce te-aș putea ajuta ? întreabă dumnealui, preocupat de niște documente pe care le avea în mapă, la semnat.

– E vorba despre mama mea, domnule director. A fost diagnosticată acum vreo 6 ani cu virusul hepatitei C, a dezvoltat o ciroză uscată și are urgentă nevoie de un transplant de ficat care, deși se efectuează la cel mai bun spital din Germania, costă foarte mult. Mi-am pus și apartamentul în vânzare pentru a putea face rost de banii necesari.

– Imi pare rău să aud asta, dar nu înțeleg care este legătura cu întrevederea noastră, pe care ai cerut-o. După cum vezi, am foarte multe lucrări și….

– Să mă iertați, dar are mult de-a face. Are nevoie de mine acolo, va trebui să îmi dau demisia și pentru că am nevoie de cât de mulți bani posibil pentru acel transplant de ficat, m-am gândit că poate vă puteți îndura de mine și m-ați putea trece pe lista disponibilizaților care urmează să plece din firmă la finele lui septembrie.

– Aaaa, deci asta era ! Hmmm, nu știu ce să-ți spun. Va trebui să faci o cerere, nu decid singur acest aspect. Am să mă gândesc și voi propune cererea ta în Consiliul Director. Te voi înștiința ce rezoluție a primit.

– Vă mulțumesc din tot sufletul, domnule director ! Sunteți un om de mare omenie și știam că pot conta pe Dvs., conchise fata aproape plângând de emoție.

Planul funcționă exact cum îl gândi. In fapt, numai partea cu transplantul și nevoia de bani pentru operație fusese o minciună. Știrea ajunse la urechile colegilor și toată lumea din firmă o deplângea pentru imaginarul ei necaz. Trebuia să se prefacă destul de bine, că e foarte afectată și chiar regretă că este nevoită de nefavorabile circumstanțe să plece de la un serviciu unde era plătită bine și nu făcea mai nimic. Or, din punctul ei de vedere, tocmai asta era buba. Că nu era lăsată să facă mai nimic și se plafonase teribil.

Cu banii încasați din disponibilizarea cu tâlc și alte economii pe care le făcuse, își cumpără prima ei mașină. Un Matiz roșu de 800 cmc. Tare mândră fu de achiziția ei colorată, dar mai ales că fusese capabilă să întoarcă în interesul ei niște circumstanțe nefavorabile. Era pentru prima dată când acționase machiavelic și nu regreta gestul.

Intre rechini nu înveți doar să rămâi în viață, înveți și să înhați prada de război ! 

Ai învățat lecțiile la școala vieții ?


Ocaziile favorabile nu o ocoliră pe Raluca decât atunci când efectiv nu știu ce să facă cu ele și alese să nu le observe. Provocările erotice pe bani sau „pe degeaba”, în schimb, reprezentară ani de zile, motivația perfectă a supraviețuirii fără a-și asuma prea mult responsabilitatea față de propriul haos interior, ba chiar ambientul îi permise afundarea în uitare de sine. Nu fusese iubită și apreciată și asta durea al naibii în subconștient. Se ascundea de ea însăși, deci, se încarcera într-o lume senzitiv-imaginară în care iluziile și banii erau coordonatele principale. Își îngropa sufletul în nămeți de fantezii doar pentru a nu-i mai auzi urletul !

Deși naivă pe-atunci să-nțelegă de ce alesese cursul ăla sinuos, tărăgănat, nestatornic și unde avea să o ducă călătoria aia în final, avea să-i priceapă mult după aceea tâlcul. Avea să realizeze că nicio o altă alegere pe care ar fi avut-o la dispoziție nu i-ar fi oferit atâta cunoștință asupra tabuurilor pe care le ascunzi sub preș, înăbușindu-ți pornirile, doar din dorința de a nu fi văzut, etichetat, marginalizat de lumea aia așa-zis perfectă, de hahalerele ipocrit-morale – în fapt, doar oamenii de mucava ar putea judeca, deși nici ei nu-s nepătați, deși n-au fost în papucii celui pe care atât de aspru-l înfierează.

Ce mare lucru este, dragă cititorule, să ți se ofere o viziune panoramică, absolut spectaculoasă asupra suferinței care te-ngenunchiază doar pentru a te înălța apoi, asupra iluziei și deziluziei ca o formă potențială de fugă din realitatea pe care nu vrei s-o accepți, dar care se vor întoarce karmic împotriva ta și te vor răni până vei sfârși în acceptare ! Ce grandios să observi cum lucrează subversiv și inexorabil limitările autoimpuse subconștient, pudoarea exacerbat interpretată și prejudecata socială asupra mentalului colectiv și, cu toate acestea sau în pofida acestora, să te bucuri  de șanse nemărginite în dezvoltarea spiritului tău mult prea liber !

Faptul de a interzice ceva, indiferent prin ce metode, nu înseamnă că acel ceva nu mai există. De pildă, tu vrei să îngrădești acțiunea cuiva mânat de motive strict egoiste. Câtă vreme el vrea să-l întreprindă și tu te străduiești să-l constrângi, scrie la manual că vei obține exact efectul contrar. Pesemne că și fantezia, cu tot alaiul ei de manifestări, există, uneori, fix în răspărul convențiilor sociale, oricât ți-ai reprima pornirea și ai alunga gândul netrebnic, pare că ele mai tare te demonizează. Nu poți interzice frumusețea lui „a fi”, chiar dacă unor îmbuibați la normă li se pare ticăloasă. Și ori de câte ori se încearcă prohibiția, libertatea de „a fi” ricanează monstruos de flegmatic.

0411Diferența dintre oameni nu este că unii dezvoltă, iar alții nu dezvoltă dorințe  -erotice sau nu – , ci faptul că cei slabi se reprimă, iar cei liberi se exprimă. Ca să-și iubești libertatea, mai întâi stai în inchisoare. Insăși suferința este o mare penitență, o închisoare în care te arunci singur. “Căci, ce nivel de profunzime poate cunoaște un suflet ce n-a izbutit să treacă repetat prin iadul suferinței din neiubire ? Fiecare e dator măcar cu o Iubire Imposibilă, Neîmpărtășită. Eu am fost privilegiată cu mai multe. Și am avut reziliența de a nu mă pierde pe drum.”