Bila neagră


Pe S. îl cunoscuse tot pe Facebook, după momentul ăla de martie înflorit, în care părea că și inima-i înmugurise din nou într-un copac de emoții simple, verzulii, autentice. Raluca considerase mereu că zicala „dragoste cu sila nu se poate” este cât se poate de adevărată, o simțise pe pielea proprie, se autoîmplinise fatidic de enervant. Se ostenea, și de data asta, să-și mascheze pasagerul dezechilibru emoțional, căutând subconștient un moment de refulare, de uitare, de umplere a golului. Ca-ntr-un absurd deja-vu, profeția asta bătrânească se pogorâse și peste iluziile născute prematur în S. Practic, în relaționarea cu S., ea jucase rolul de amfitrioană și, în egală măsură, de observator al propriei vieți, extirpată undeva în afara ei. Chiar își revelase sieși că destinul îi pune în cale niște situații identice cu cele trecute, să verifice capacitatea ei de transformare. Te mai întorci de unde ai plecat ?

Porniseră relaționarea cu stângul. Ea nu dorea clienți feisbuciști, ci doar discuții interesante cu oameni la fel de interesanți. O vreme îl ignorase, avea altele la care să se gândească, alte senzații care-i făceau inima tremurândă. In ziua în care furia o determinase să-l unfrienduiască pe V., – paradoxal sau nu ? – discuțiile cu S. o ajutaseră să suporte mai bine ruptura. Înroșiseră vreo 4 ore telefoanele pe teme psihologice, acaparatoare. A doua zi,  el o invitase la clubul lui de biliard.

  • Zi-mi dacă vii, își începuse el asaltul pe messenger. Uite, închid clubul și te-aștept cu lumânări și Moet, să bem și noi o șampanie specială, cum intuiesc că ești și tu. M-ai uimit, ești o femeie cu o minte de invidiat. Nu știu cum ești fizic, dar mintea și trăirile tale sunt extrem de complexe și chiar vreau să te cunosc.
  • Nu știu, lasă-mă să mă gândesc, până ajung acasă, zise fata, preocupată mai mult de muzica tare din căști și de pofta de covrigi copți în exces, decât de propunerea lui.

Aproape de casă, decizia de a accepta provocarea face-to-face era pe țeavă. Își spuse că un prieten cu care poartă discuții inteligente, pe marginea pasiunii ei pentru psihologia umană și care ar mai putea să-i înlăture și ultimele fărâme de neclarități la nivel emoțional și mental pe care le mai purta cu sine, nu era un rău necesar. Ba, chiar din contră.

Decise deci să caute taxi și să plece într-acolo. S. nu era defel genul de bărbat cu care să întrevadă mai mult decât niște schimburi mentale. Clubul de biliard era deja închis pentru public, el chiar îi aruncase o remarcă ce inițial a stânjenit-o. Că refuzase două grupuri de câte 15 persoane, în așteptarea ei. Pregătiseră ulterior împreună atmosfera relaxantă, muzică ambientală în surdină și, la lumina lumânărilor, ciocniseră paharele de șampanie. Povestiseră despre viață până spre 2 a.m., când oboseala își cerea dreptul de a se întâlni cu odihna. Amândoi erau hăituiți de frustrări, înțelesuri incomplete, frici și o enormitate de dezamăgiri.

Raluca se amețise, trăise o senzație demult uitată, aceea a pierderii controlului. O conexiune psihică fantastic de plăcută. Asta fusese doar preludiul însă. Nu intuia că tot ce-i îndrugase pe messenger patronul psiholog, referitor la motivele răcelii și îndepărtării fostului potențial pretendent, se va repeta prin el. Că va folosi aceeași psihologie inversă. Și-și permisese luxul de a lăsa garda puțin mai jos.

fluturePsihologia inversă e un concept pe cât de simplu, pe atât de dificil de sesizat pentru un amator ori un neinițiat. Te duci precum fluturele către lumină, deși înclin să cred că și fluturele are așa, o vagă idee, că s-ar putea să se ardă. Da’ nu se poate abține, mirajul învinge ! Procedeul se uzează, uneori involuntar, atunci când interlocutorul îți creează o altă realitate în care să crezi decât cea care se întâmplă cu adevărat. Tehnica asta de manipulare emoțională se bazează pe fenomenul psihologic al reacțiunii, în care o persoană are un răspuns emoțional negativ ca reacție la încercarea de a fi convins, dar, prin această manevră subtilă, alege opțiunea contrară celei susținute/dorite. Psihologia inversă se folosește des în prezența persoanelor slabe psihic sau despre care s-ar crede că „mușcă momeala” ușor. Riscul manipulatorului este acela de a trezi suspiciunea „victimei” sau sentimentul ca aceasta din urma a fost exploatată, ori chiar reacții contrare celor la care s-a așteptat.

Deși căzuse în plasa asta a psihologiei inverse, nu doar cu V. ci și cu S. și mulți alții – damn it !, aproape clișeu – , Raluca s-a trezit repede. Instinctul își curățase între timp filtrele îmbătrânite și percepțiile erau clare și corecte. Putea să recunoască detalii, să facă conexiuni, să găsescă similitudini cu precedentele experiențe, putea să refuze.

Nu se mai punea problema că dacă n-o iubește X, n-o iubește nimeni. Se iubea ea pe sine și era îndeajuns cât să o satisfacă !

Conacul părăsit


Azi mi-am învins două frici. Pasămite, doar când ești față în față cu provocarea, te întrebi „ce-ar fi dacă mi-aș găsi, prin rezervele mele strategice, curajul de a-mi înfrunta frica asta ?”

Azi i-a venit rândul fricii mele de a mă urca într-o mașină străină și a pleca la drum cu un om pe care-l cunoscusem recent, pe facebook și, ulterior, fricii de înălțime.

Locul unde aveam să poposesc depășește lejer imaginabilul unora. Nu-s mulți aceia care sunt interesați de ruine, dosite la cuca măcăii, pe drumuri de țară, dar asfaltate, că suntem în secolul XXI totuși. Imi spusese că s-ar bucura să-l însoțesc într-un un loc care-l surprinde plăcut, dar pe care e necesar să-l savurezi la lumina zilei.

Zis și făcut. Drumul șerpuiește leneș pe mici dealuri, Dana Dawson își dezvăluie în boxele mașinii lumea romantică și eu mă simt incredibil de relaxată. Până ajungem pe niște hârtoape, mașina se zgârie pe lateral și pe dedesubt de arbuștii crescuți la voia întâmplării, așa cum și-a dorit natura. Aici mi se rupe puțin filmul. Imi povestise de nebuniile mai altfel pe care le face. M-a vrut părtașă la una dintre ele.

Vreau să mă dau jos din mașină cu tot cu geantă, telefon, alea alea, cum obișnuiesc.

  • Lasă-ți, domne, geanta în mașină, că n-ai cum să te cațări cu ea, îmi zice.

Incerc să vociferez, dar nu-mi iese. O las.

In scurt timp, realizez că unde trebuia să mă cațăr e mult prea înalt și nu m-a învățat nimeni înainte acrobații periculoase. Dacă nu mă mai pot da jos, dacă alunec, dacă îmi rup gâtul, o mie de dacă și cu parcă…. Își oferă căușul palmelor împreunate, să-mi fie treaptă, să pot urca. Nu reușesc și mă cramponez, zâmbind a teamă de necunoscut, că n-am cum. El ba râde de grimasele mele născute spontan, ba mă încurajează că, dacă alții au putut să facă asta, și eu pot. Nu mai pot da înapoi și nici nu vreau să mă fac de râsul curcilor. Nici măcar în fața mea. Imi doresc să pot !

Intr-un final, îi sugerez să mă ridice de mijloc și să mă așeze cu fundul  pe un postament un pic înclinat și destul de îngust. Reusesc și, deși erau cam 2 metri de la pământ, mă simțeam ca pe marginea unei prăpastii. El cunoștea drumul și deja urcase până în vârful ruinelor ce-mi par un soi de castel de hârtie sprijinit pe niște piloni de plastelină. Doamne, ce imaginație bogată creează și frica asta ! Urc, cu greutate, pe niște scări înguste rău, fără vreo balustradă sau măcar o amărâtă de funie. Dedesubt și-n lateral se-ntinde golul, pentru că, pe alocuri, pereții sunt căzuți de mult sau doar furată cărămida. Din ruine a rămas îndeosebi vechea structură de beton armat.

Ajung într-un final sus, sprijinindu-mă de pereții existenți. El zâmbește cu subînțeles și-mi arată priveliștea. Imi zic, în sinea mea, că a meritat efortul și îmi iau timp să mă delectez. Aud o legendă a locului, cum că acolo ar fi locuit o boieroaică și că, prin 1917, când eram în război, o săteancă a venit vreme de 2 luni, zi de zi, la boieroaică să-i ceară să-i salveze soțul aflat pe front, de care nu mai știa nimic. V. era impresionat de consecvența sătencei, care n-a renunțat să vină zilnic la conac, deși doar după 2 luni a găsit proprietara la conac și i-a fost ascultat păsul. Și-ntr-un final, i-a adus soțul acasă.

  • Și ce altceva ar fi putut face ? Uneori singura opțiune este să nu renunți, că … ce alte opțiuni ai ?

Din perspectiva fricii de înălțime, coborârea mi s-a părut mai simplă. Când m-a luat în brațe să mă readucă, din nou, cu picioarele pe pământ, am rămas atârnată de gâtul lui, preț de câteva secunde, emoționată și în semn de mulțumire sinceră. Ne-am hârjonit artistic, ulterior, pe tema asta. Și pe faptul că n-a reușit nici de data asta să mă „violeze” în locul ăla pustiu unde, și dacă țipam, era degeaba. Prerogative existau, că doar îi încredințasem liniștea după-amiezei mele.

 

Chip brăzdat de griji


De când salonul se mutase la parterul vilei situată pe Eroii Sanitari, unde avea instalat și un jacuzzi mare și verde, colectivul deja închegat avuse parte de tot felul de surprize. Mai întâi, patronatul angajă un nou lot de fete, pentru a încânta privirile și deopotrivă simțurile clienților dornici mereu de noutăți, apoi se diversifică paleta de servicii – introducându-se masajul în jacuzzi asortat cu șampanie sau masajul Belly Dance, în care maseuzele dansau pe acorduri arăbești, costumate specific. Pe urmă, se iscă mini-incendiul din Camera parcă predestinată, numită sugestiv a Focului, când perdelele din voal se aprinseseră de la flacăra lumânărilor. Fusese zarvă mare, mai ales că era și un client în salon. Fetele, îngrozite de posibilitatea extinderii, intraseră grăbite peste client în baie, să înmoaie prosoape cu care să stingă flăcările. Speriat, acesta fugi din salon, orbecăind prin fumul gros, îmbrăcat pe jumătate, de frica televiziunilor care ar fi venit să filmeze evenimentul și l-ar fi surprins pe el, persoană publică, la un salon de masaj erotic. Nu se ajunsese până acolo însă și focul fusese stins prin forțe proprii.

Primele zile ale Andreei, nou cooptată în echipă, îi creaseră impresia că a nimerit într-un cuib de viepsi și acomodarea fusese greoaie nu atât din cauza schimbării locului său de muncă, cât mai ales a faptului că purta cu sine, pe umerii prea cruzi, un necaz familial de proporții.

La nici 18 ani împliniți, tatăl ei – singurul susținător al familiei – suferise din senin un atac vascular cerebral sever și paralizase în întregime. Tânăra, care nu-și terminase nici liceul din Constanța, se văzu nevoită să vină în București și să caute rapid metode de a-și întreține financiar familia. Îi plăcuse de mică să facă masaj,  încercându-și puterile pe spatele părintelui său vârstnic și adorat. Prinsă în menghina vieții, decise că va face cursuri de masaj terapeutic la București și se va angaja cât de repede. Auzise că se plătește bine în acest domeniu, iar maică-sa, de lângă patul soțului paralizat, acceptă decizia sa mai mult din necesitate. Circumstanțele nu îi permiseseră timpul de a se răzgândi.

femeie-durereIntâi dormise în parcuri. Nu avea cu sine decât un rucsac cu câteva hăinuțe de schimb și buletinul. Economiile din alocație le plătise la cursul de masaj și era musai să-și găsească măcar o gazdă la curte, într-o mahala periferică a Bucureștiului. Miracolul pe care îl aștepta s-a produs când o bătrână o găsise tremurând, cu un covrig uscat în mână, pe bancă în parc, la Trapezului.

Mai lucrase la un salon de masaj erotic înainte, undeva mai dosit, pe străduțe lăturalnice, în zona Pieței Domenii. Acolo o descoperise Radu, patronul care făcuse cunoscut numele Nirvanei printr-o strategie de dezvoltare țintită către hoteluri și restaurante de lux. Impresionat de blonduța slăbănoagă și de gravitatea din spatele ochilor ei triști, îi promisese că o va ajuta să câștige suficient cât să-și întrețină familia, tratamentul de recuperare al tatălui său, cât și cursurile la liceul de artă unde reușise să se înscrie după ce prinsese nițel cheag în capitală. Lucra alternativ și la o firmă de fier forjat, unde desena, cu o creativitate înnăscută, modele de porți și garduri, dar primea salariu puțin peste 700 lei. Se considera o norocoasă și, deși nu-i plăcea masajul erotic – să stea dezbrăcată în fața unor necunoscuți și să le frece penisul întărit până la finalizare -, nu avusese opțiuni mai bănoase de atât. Poate doar să se cupleze cu un tânăr patron milionar – asta categoric ar fi scutit-o de grija zilei de mâine ! Răspunse avansurilor lui Radu, dar păstră secretul, încredințată că va fi privilegiată cumva. Până la urmă, nimeni nu știa ce se întâmplă în camera de masaj, ori patronul era îndreptățit să facă masaj de relaxare cu orice angajată din salon, la orice oră din zi sau noapte. Nu s-ar fi auzit bârfe.

Elucubrant de erotic


Sticla de vin demidulce s-a golit repede. Deja o deschiseseră pe cea de-a doua. Limbile s-au dezlegat, grație alcoolului, cu intimități picante și povestirile le-au incitat într-atât pe fete, încât buzele cărnoase ale colegei îi dădeau ghes Ralucăi să le sărute. “Tu ești nebună?” și-a zis. “E fată, ca și tine, ori cu fetele tu n-ai treabă. In plus, Mihai e de față, dacă i se trezește vreun gând nelalocul lui ?”

Gândul ăsta a fost degeaba. Ralucăi  îi persista senzația aia, dorința absolut nonconformistă, de a-i săruta buzele. Cu ochii ațințiți la ele, le visa ude și dulci, la fel ca vinul pe care-l savuraseră. “Femeia asta emană erotism prin toți porii”, a continuat. Mihai a simțit că ceva se întâmplă, o apropiere ciudată între ele, dar le făcea jocul, seducția era la un pas de acțiunea în sine și din glumă în glumă, Raluca s-a trezit spunând:

– Ai niște buze atât de senzuale că ți le-aș putea săruta!

Nicoleta a râs strengărește, sub influența licorii:

– Hai să vedem cum ar fi !

S-au atins ușor electrizant. Simțurile erau difuz încețoșate, când buzele lor s-au întâlnit și senzația devenea rapid hiperbolică. Lui Mihai nu-i venea a-și crede ochilor. Sărutul se prelungi peste așteptările inițiatoarei, ca să fie doar în glumă. Conștientiză că și cealaltă o dorea și o mângâia tandru pe față, își trecea palmele moi și puțin transpirate peste buzele sale. Raluca își coborî mâinile peste sânii mari și grei, iar fata cu buze senzuale nu se trase în lături și nici nu o respinse. “Ce naiba am ? Nu sunt lesbiană”, gândi ea. “Dar nu vreau să se termine, m-am excitat, descopăr noutatea prin experimentarea unei stări de o intensitate pe care nu am trăit-o până azi, în puțina mea experiență, cu un bărbat.” Și astfel, sfârșiră chicotind într-o îmbrățișare tandră, cum numai două femei o pot face. Mihai le privea fără vorbe. Erau de prisos, erau frumoase amândouă, dar erau superbe sărutându-se și pisicindu-se reciproc.

Fluierul de început al jocului de fotbal, care se auzi de la televizorul dat tare în dormitor, îi readuse în realitate. Iși stabiliră cartierul general în patul dublu, de mijloc. Situația escaladase cu câteva minute în urmă, neașteptat și niciunuia nu-i mai stătea capul la vizionare.

Nicoleta schimbă rapid starea moleșitor – plăcută ce inundase anterior livingul:

– Crezi că vor bate ai nostri, Mihai ?

– Da, garantat, măcar 2-1, nemții sunt ei meseriași, dar Hagi și Popescu conduc   Naționala noastră. Așa că vor ieși scântei în poarta lor. E practic ultimul campionat final la care participă mulți din generația de aur, cred că se vor retrage apoi, așa că e cam ultima lor șansă de a duce România cât mai departe, în sferturi sau chiar semifinală….

In pauza dintre reprize, jocul erotic se încinse din nou, după golirea celei de-a doua sticle. Raluca era extrem de excitată și curioasă. Era clar că fata asta îi plăcea, stabilise asta, urma să-și testeze limitele. Nici pe ale fetei nu le cunoștea și voia să vadă unde poate ajunge cu această nouă descoperire.

32627411110_e86c2915b6_bSărutul de dinaintea meciului se repetă și, incitat deja de priveliște, intră în jocul senzualității și Mihai. Nicoleta primea degajată sărutul tânărului, de parcă ar mai fi făcut-o înainte și o mângâia atent pe Raluca, întinsă pe pat.  “Dumnezeule, nu sunt geloasă”, gândi ea. “Aș împărți orice cu tipa asta neobișnuit de deschisă, care-mi creează niște plăceri nebănuite prin simpla și calda sa prezență de spirit. E o senzație excepțională și am de gând să continui, să văd cum se sfârșește.” Anesteziată de plăcere, Raluca se ridică în capul oaselor și alunecă ușor stângaci, cu săruturile, din nou, către sânii celeilalte, zăbovind asupra sfârcurilor întărite. Excitația îi creștea exponential, niciodată prietenul ei sau alt bărbat nu o duseseră în acest punct, iar momentul ăsta devenea, categoric, elucubrant de erotic.

Inaintă către mijloc, cu intenția de a-i dezgoli și partea inferioară a corpului, dar atunci vraja se rupse:

– E suficient până aici, nu vreau mai mult ! Dar voi puteți continua, nu mă deranjează!  o surprinse răspunsul Nicoletei, care se ridică în grabă spre living.

Starea care o învăluise își cerea finalitatea. Dacă refuzul tinerei de a continua însemna să-și limiteze pornirile astea noi, homosexuale, măcar să-i ofere acelei stări deosebite posibilitatea de a exploda într-un multiorgasm. Raluca continuă preludiul cu prietenul ei, a cărui erecție părea a fi la apogeu. Se lăsă pătrunsă adânc, scăpând chiar un ușor oftat pentru că, în nebunia  care o cuprinsese mai devreme, ar fi vrut ca Mihai să o pătrundă pe colega lui mai întâi, iar ea să se masturbeze privindu-i. Actul era răvășitor, Raluca se foia necontrolat între așternuturile deja umezite și gemea ascuțit sub penetrările masculine. Fusese grozav totul și, în starea aia de transă, nici măcar nu mai știa unde se află. Trăia doar momentul. O fantezie nebănuită avusese pe jumătate loc și asta nu se putea chema decât delir al simțurilor.

Dimineața îi prinse sub o altă dispoziție. Sau doar pe Nicoleta. Raluca vru să inițieze delicatul subiect, doritoare să repete experiența.

– Știi, mi-ar plăcea să repetăm ce a fost aseară, zise, sorbind din cafeaua fierbinte.

– Nu cred că mai vreau asta, îi tăie gazda elanul, puțin somnoroasă și mahmură. A fost o greșeală și nu e cazul să mai dezvoltăm.

Crinul și Sfânta


E iulie. 6 iulie 2016. Ziua în care am renăscut din propria cenușă, precum Pheonix. Dacă ar fi să fac comparația ca la carte, aș înclina să consider că am mai renăscut de câteva ori până acum, dar aș zice că dățile anterioare a fost de vină hazardul care m-a înghionit, situația-limită căreia am fost nevoită să-i fac față sau, după caz, să-i pun punct. Acum e cu totul altceva, e vorba de conștientizare asumată, fiindcă este vorba de începerea unui proces de transformare a atitudinii față de viață, a înlăturării gândurilor negativiste, pesimiste și descurajante care-au rulat ani de zile pe pilot automat, așa cum alții, în ignoranța lor, m-au setat. I-am iertat, cu vremea. Ce rost ar mai avea ranchiuna ? Imi readuce ea un alt trecut, mai fericit, înapoi?

E o toropeală de ți se lipesc de piele puținele haine pe care le porți. Decid că la Spitalul Municipal, unde sunt așteptată să ajung la ora 11 dimineața, este foarte posibil să găsesc greu parcare, drept care metroul îmi pare o alternativă mai prietenoasă și rapidă în situația actuală. N-aș risca să întârzii pentru că mă tot învârt să găsesc spațiu de repaus pentru trotinetă. E prima noastră întâlnire și îmi doresc să fac o bună impresie din punct de vedere al punctualității și eleganței. Că asta e una dintre trăsăturile mele de caracter și nu o să mă dezic tocmai azi.

Cumpăr de la florăresele din fața spitalului cel mai frumos buchet cu crini imperiali care îmi face cu ochiul și, cu inima fremătândă, sun să confirm că am ajuns și mă pun pe așteptat în fața intrării ce-mi fusese indicată la telefon. O știam din vreo două poze de pe net, căci acum e super simplu cu internetul ăsta ! Google îți relevă și ce nu vrei, dar Camelia e psihoterapeut clinician pe secția ATI a unuia dintre cele mai importante spitale din capitală, așa că a întors rezultate căutarea. Mă gândesc cum o fi, ce o să zică, cum o să încep destăinuirile mele grele, dacă o să mă pot relaxa și deschide suficient, scenarii peste scenarii în câteva minute care păreau a sta pe loc. Totuși, mi-a fost recomandată cu încredere, rămâne să observ în ora viitoare dacă empatizez cu ea și, mai ales, ea cu mine.

Pe ușa spitalului apare întâi zâmbetul ei. O doamnă la vreo 40 și-un pic de ani, în halat de medic. Ne salutăm prietenesc, ne îmbrățișăm cald, neașteptat de cald și toată imaginara rigiditate a primei întâlniri cu un psihoterapeut, la care te duci cu o grămadă de bube în cap, se disipă instant. Îi ofer florile, se bucură pentru ele și mă îndeamnă să intrăm în părculețul din fața spitalului, să stăm puțin de vorbă. De pe alee, zăresc o bisericuță și nu pricep necesitatea unei biserici fix în drumul meu de astăzi.

652x450_092424-3-tipuri-de-crini-imperiali-plantare-si-ingrijire

Dar Camelia face un gest răvășitor, nu știu dacă premeditat, nici nu mai contează.

  • N-ai vrea să dăruim aceste flori Sfintei Fecioare Maria ? Uite, aici la bisericuța asta, le punem…pentru ca Sfânta Fecioară, mama tuturor mamelor și a tuturor copiilor, să-ți ajute în demersul pe care dorești să-l începi astăzi….

Pentru câteva zeci de secunde, n-am avut reacție. Intâi, în indolența minții care încă mă urmărea, m-am contrariat, băi, eu îi iau femeii cele mai frumoase flori și ea le dă altora. Nu puteam crede ce tocmai auzisem, era o chestie nouă și-o respingeam. Următorul gând, la extrema cealaltă, îl omoară pe primul și mă luminez: da, dar nu le oferă oricui, ci unei divinități și, mai mult, observ că egoismul specific omului de rând de a păstra un bun nu o caracterizează, ba mai mult aplică vorba aia cu dar din dar se face Rai…. Un om, o femeie căruia îi dăruisem din suflet, cu bucurie, cele mai frumoase flori în opinia mea, alesese să le dăruiască mai departe. M-a șocat și m-a bucurat în același timp.

  • Să știi că nu întâmplător ai ales de la florărie crini imperiali. Crinul, atât de delicat și parfumat, este floarea preferată a Maicii Domnului și ea îți va accepta gestul, te va ajuta dacă îți arăți recunoștința, credința și smerenia, adaugă puțin încurcată de lipsa mea de reacție imediată.
  • Da, sigur, vorbesc eu ca și când voiam să văd dacă mai am limba, poți face ce vrei tu cu ele, eu ți le-am dăruit ție cu drag, acum sunt ale tale.

Mă străduiesc să-mi ascund uimirea. Uimirea că un lucru atât de mărunt îmi dezvăluie cât de mare și puternică poate fi energia necondiționată a iubirii când ai inima deschisă. Căci mi-am pus în piept, când am plecat, cea mai mare și frumoasă inimă pe care o aveam prin dulap, de zile de sărbătoare, ca aceasta. Descopăr un om diferit față de cei cu care sunt obișnuită, hrăpăreți, egocentriști, veșnic nemulțumiți și angoasați. Nu știu cui să-i mulțumesc întâi, însă mă asigur în gând că ăsta musai e începutul unei colaborări foarte fructuoase.

In bisericuță nu este persoana care se ocupă de acareturile de pe acolo. Camelia o cunoaște, a mai fost pe acolo de atâtea ori. Îi lasă florile pe un pervaz, la intrare cu un bilețel scris cu pixul „Pentru Sfânta Fecioară, cu mii de mulțumiri ! Ramona și Camelia”

Și apoi, ne punem pe-o bancă în grădina verde, plină de arbuști diverși și sufletul meu își dezbracă încetișor haina grea. Acolo a început prima mea trezire la realitate. Acolo am început să trăiesc în prezent. Acolo am renăscut. Din încredere în omul ce mi-a vindecat gândurile, ce mi-a oblojit rănile sufletului și mi-a urmărit îndeaproape primii pași pe care-i făceam de-a bușilea, apoi din ce în ce mai falnică. Din mulțumirea că o forță nevăzută pune toate piesele de puzzle în ordine, dacă pui și tu de la tine. Din recunoștința față de noua viață și talentele ce mi-au fost dăruite, față de soarele care răsare în fiecare dimineață pentru noi, față de verdele ce ne curăță aerul, față de tot ceea ce suntem și am uitam să mai apreciem, față de tot ceea ce putem deveni dacă n-am mai lăsa pe mâine ce putem face chiar azi.

 

Moartea inocenței (2)


– continuare de AICI –

Romulus nu îi răspunse. Nu știa pentru ce săvârșise mărșăvia asta, dar dacă carnea fradedă a copilei ce semăna cu mă-sa îl ademenise și instinctul de animal fusese mai puternic, ce mai putea face acum ? Se va purta cu mănuși astfel încât copila să se simtă în siguranță, se va asigura că ea  va rămâne cât mai mult timp credulă, îi va face cadouri și, pentru o vreme, îi va închide gura. Cum obișnuia și cu ceilalți membrii ai familiei ! Doar el e principalul aducător de venituri și singurul decident. Cine ar putea să-i stea în cale ? Dacă situația va da semne că îi scapă de sub control, o va amenința că maică-sa o va părăsi sau se va omorî, în cazul aflării secretului. Da, așa va proceda ! Îi va induce copilei sentimentul de vinovăție pentru fapta lui sau pentru vreun act necugetat al Lindei.

                                                             ***

Raluca îi spunea tată – cum i se ceruse – aproape smerit, într-o naivitate dezolantă. Violurile clandestine au continuat timp de 4 ani. De la un timp, ea prinse a înțelege că nu e normal ce se petrece, ba chiar obscen, umilitor și maltratant. Intrase la liceu și descoperise iubirea platonică, în varianta ei adolescentină. Dar taică-su vitreg nu venea prea des în țară și asta o alina întrucâtva, căci îi lăsa timp să ascundă abuzurile undeva adânc, în suflet, de unde spera să nu mai iasă niciodată. Pe de o parte, și-ar fi dorit să-și vadă mai des mama, care părea că uitase de promisiunea făcută pe peronul Gării de Nord, pe de altă parte, la fiecare vizită a lor era nevoită să îndure tacit prezența deloc agreabilă a soțului său, transformat în abuzator pedofil.

Pe la 16 ani, își luase inima în dinți, încă confuză și teribil de temătoare și-i ceruse să o lase în pace, că de nu, va dezvălui secretul mamei sale.

– Și ce crezi că măică-ta te va crede ? rânji Romulus amenințător. Ești doar un copil râzgâiat, căruia eu îi fac toate poftele. Te țin la școală, ai toate condițiile, ce ai cerut ți s-a oferit, ba chiar prea multe, trebuie să existe un preț pe care-l plătești pentru toate astea. Maică-ta oricum te-a părăsit pentru a se muta cu mine în Germania. Iar acum, legată de mine, nu are decât două variante, ascultă la mine ! Dacă află, ori se omoară, ori tot cu mine rămâne !

shutterstock_99170681Raluca n-a știut cum să reacționeze, pătrunsă până-n vintre de o frică paralizantă. Nici lacrimile, nici rugămințile, nici amenințările nu-l înduplecau. Nimic nu funcționa. Fusese sacul de box al adulților cu putere de decizie asupra vieții ei, fusese strămutată în mai multe domicilii și școli, în timp ce ea căuta permament să refacă sentimentul siguranței materne. Era clar că insul ăsta, devenit agresor, nu avea de gând să cumpere moralitate cu banii în care huzurea, ba chiar ar fi fost dispus să reducă la tăcere pe oricine s-ar fi opus romanței sale pedofile. Doar a mai făcut-o, atunci, în pivniță, când s-a burzuluit la sora ei mai mare ce aflase despre sacrilegiu chiar din gura copilei. Apoi, nervos peste măsură și într-un gest de frondă, și-a manifestat puterea discriminatorie până și în fața Lindei „Ia-ți cheile cu tine, când te întorci din România nu mă mai găsești aici !” urlase din fața casei. Și toată atmosfera străzii liniștite din orășelul bavarez se tulburase atunci.

S-a speriat și mai tare la auzul posibilității că maică-sa și-ar putea lua viața. A decis să continue tăcerea înrobitoare, sperând să crească mare mai repede, iar atunci va fi pe cont propriu, putând să se rupă definitiv de aceste evenimente nefericite, care o stăpâneau împotriva voinței sale.

Moartea inocenței


Motto: Și dacă toate drumurile duc către un infern al sufletului,  ca mai apoi tot asta să-l înalțe, eu l-am ales pe cel care m-a dus mai repede într-acolo.

In luna lui brumărel, lanurile de porumb rămân aproape golașe. Pe alocuri, câțiva coceni dezorganizați și anemici încă stau în picioare în bătaia vântului, așteptându-și spre sacrificare patronii individuali, pe a căror proprietate se află. Se zăresc locuri ascunse pe aceste miriști partial defrișate.

Raluca stătea întinsă pe o pătură colorată, dezbrăcată până la brâu, în mijlocul acelei pustietăți. Nu știa ce căutau acolo. Romulus o luase cu mașina, până la magazinul de la Moară, să cumpere pâine și nimănui nu i se păruse suspectă plecarea. Mai apoi, în loc să se întoarcă, ieșise din oraș spre câmpurile din apropiere.

– Hai, pupă-l pe tata, cum te-am învățat. Hai, te rog, și pe urmă mergem. Promit că nu o să stăm mult.

– Dar mi-e frig ! Și de ce m-ai dezbrăcat ? De ce am venit aici ?

– Știi că tata te iubește și ți-a spus că o să te învețe cum să iubești un bărbat ? își dezveli dinții neuniformi Romulus într-un rânjet mieros. Uite, acum s-a ivit ocazia să-ți arăt ! Eu o să am grijă să nu ți se întâmple nimic rău, dar tu o să-mi promiți că vei fi o fetiță cuminte și nu vei spune nimănui unde am fost. Va fi secretul nostru, bine ?

La 14 ani, Raluca nu știa ce este un act sexual. Cum ar trebui să se producă, cu cine, dacă trebuia să fie din dragoste sau era doar o împreunare fizică, cum privise la filmul ăla, dacă e necesar să ia lecții înainte – așa un fel de promo, o introducere gradată într-o ambient necunoscut copiilor, dar atât de firesc prin însăși înzestrarea cu instincte animalice a tuturor adulților.

Acest moment avea să reprezinte o întrepătrundere brutală între două individualități din generații diferite și consecutive, o pervertire a sensului unei vieți fragede, o manipulare sinistră a unei personalități în devenire,  o intromisiune abjectă într-o lume imaculată a inocenței de copil.

O inițiase deja mental, cu câteva luni în urmă, într-o pădure de la marginea orășelului din Germania, unde locuia fericit de câțiva ani cu maică-sa. Vădit încurcat când o prinsese în casă, uitându-se la un film porno ce rula pe video, bărbatul de 36 de ani decisese că ar putea să o învețe despre tainele sexului, din moment ce era așa curioasă la vârsta aia de început a adolescenței.

Plecase împreună cu ea, cu bicicletele, la cules de ciuperci și-și concepuse planul strategic, în pași mărunți. Adesea, psihopații fac asta. Îi spusese că tații sunt datori să își învețe fetițele despre tainele intimității dintre un bărbat și o femeie (nefolosind totuși cuvântul explicit, al cărui sens oricum i-ar fi fost străin). Fiindcă era o persoană de încredere, din familie, Raluca nu găsise de cuviință decât să-l creadă orbește. Incepuse prin a-i arăta organele lui sexuale, îmbiindu-o să atingă, să mângâie, să-i răspundă la sărut. Raluca era confuză și absolut neștiutoare. E drept că noutatea pornografică din filmul ăla o excitase, simțise ceva puternic, o căldură interzisă privind ecranul, dar nu știa să-și producă singură plăcere, masturbându-se. Se speriase când fusese prinsă, chiar se gândea că va fi certată, pedepsită, deconspirată în fața maică-sii. Dar, în loc de asta, în mintea bărbatului se născuseră gândurile mizerabile. O pregătea astfel să parcurgă etapele desecretizării acestei noutăți cu o uimitoare toleranță, chiar grijă, de parcă ar fi vrut ca Raluca să-i rămână îndatorată viața întreagă că nu divulgase ceea ce văzuse, ba chiar îi pusese la dispoziție atâta știință revelatoare despre traiul intim al adulților. Oare putea ea pune sub îndoială o anormalie despre care nimeni nu-i vorbise ? “Ar fi fost poate prea devreme să-i vorbesc despre sex, abia acum 2 ani i-a venit menstruația și până și subiectul ăsta mi-a fost dificil să-l abordez”, și-ar fi zis Linda, preocupată cu obținerea propriei fericiri iluzorii.

9aa42b31882ec039965f3c4923ce901b5346f56301c7d

Pătura întinsă peste pâmântul uscat se murdări de sânge rapid. Durerea își făcuse simțită prezența vag și Raluca îndura răcoarea serii și penetrarea, cuprinsă de o stare de transă. Transpirația lui urât mirositoare, de câine în călduri, îi curgea pe pielea zgribulită și îi simțea greutatea ca pe un pietroi prăvălit peste ea, în urma unui cutremur. Era incapabilă să schițeze vreun gest de revoltă, încredințată fiind că așa trebuie să se întâmple.

– Gata, s-a făcut târziu, decise Romulus, după ce ejaculase satisfăcut, lângă copilă. Hai îmbracă-te, mergem acasă !

– Dar de ce s-a murdărit pătura de sânge, tată ? De unde mi-a curs sânge ?

– Acum ai devenit femeie, nu mai ești virgină. De aceea ți-a curs sânge, e normal să fie așa !

– Păi înseamnă că o să mi se lase sânii ? mai întrebă Raluca cu o inocență ce durea.

(va urma)