Față în față cu moartea


1998, Ianuarie

N-am de gând să mai trăiesc. Ce rost mai are ? Mama nu mă iubește. Mama nu mă înțelege. Mama nu mă apără. Mama l-a ales tot pe el, nemernicul care mi-a ruinat copilăria, adolescența și toată viața. Sunt un nimeni în ochii ei. Oricât m-aș zbate, nu reușesc să ajung la sufletul ei, s-o fac să-și întoarcă privirea nepăsătoare către mine. Sunt singurul ei copil, dar parcă vorbesc la pereți. Mă lovesc de ziduri invizibile și mă doare. Mă doare rău, atât de rău că vreau să mă dezintegrez. Tot eu ajung să mă simt rușinată de sentimentele și nevoia mea de afecțiune. O lacrimă nu mi-aduc aminte să-mi fi șters de pe obraz, o bucurie mare să-mi cunoască. Offf, că de-ar ști…nu, nu, tot nimic n-ar face, că îi e frică de el, cum mi-e și mie. Am văzut cum urlă la ea, când ceva nu-i convine și nu se face întocmai ordonă el, atotputernicul și dictatorul. Și le las casa să se zbenguie în averea lor, că mi-au mâncat ficatul cu reproșurile lor că ți-am dat și ți-am făcut, și uite îți plătesc și facultatea. Nu o să-mi mai plătești nicio facultate, că eu o să mor, mamă, și n-o să mai ai cui să-i reproșezi nimica”, conchise Raluca, în hohote.

Era prea de tot ce se întâmplase. Pur și simplu nu putea să mai ducă. Voia să dispară de pe fața planetei, se simțea prea infectată de atâta neiubire. După un incident neplăcut, o greșeală de 18 ani de-a ei, mă-sa nu numai că n-avea de gând să o ierte – că mai greșești când nu e nimeni acolo, să te-nvețe –, ba îi zbierase la telefon, de lângă atotputernicul ei soț, să-și ia ce are pe ea și buletinul și să se ducă în Gara de Nord. Da, da, în Gara de Nord de unde plecase ea cu niște ani în urmă și unde nu se mai întorsese, așa cum îi promisese. Ce ironie tâmpită a sorții !

De taică-su și sudalmele lui nici nu-și mai amintea, erau una cu nimicul. Voia să uite că are tată. Că oricum era așa, un nume în buletin. I se înfipse adânc în amintire doar momentul ăla apocaliptic când, beat fiind, o lovise cu sandalale peste față. Alea pe care i le cumpărase noua lui soție la cununia lor și, după o vreme, la joacă cu alți copii, Raluca considerase că ar merita ca sandalele alea să devină papuci, tăindu-le cu foarfeca baretele din spate. Și avarul de ta-su o pedepsi cumplit pentru că avusese îndrăzneala să nesocotească banii cheltuiți și strică, în jocul ei copilăresc, bunătate de încălțăminte. A doua zi lua premiul doi la școală, dar asta devenise banal, când viața și securitatea îi erau amenințate. Își aminti cum, în noaptea aia, printre hohote înfundate (să nu-l trezească pe asupritor) își dorise pentru prima dată să dispară. Nu știa atunci cum e cu moartea asta, cum poți să mori deliberat, deci nu-și putu pune problema sinuciderii. Se ruga totuși să vină bunica să o salveze, vru să iasă pe străzi și să alerge la ea. Cincizeci și patru de kilometri. Dar nu avu curajul.

rosu si maciÎși procură, deci, de la farmacie o cutie de Diazepam, aruncă toată carnea din congelator – că ea nu mai mânca mâine, de vreme ce murea subit, fără ca nimeni să priceapă de ce – și se puse pe așteptat moartea, cu tot tubul de pastile ingerate. Se imagină, aproape dormind, levitând, într-o stare de semiinconștiență, pe un covor verde de iarbă înmiresmată, plin cu maci, cu soarele mângâindu-i blând chipul, cum maică-sa nu reușise niciodată să o mângâie, apoi un tunel de lumină prin care părea că o să treacă dincolo, printre îngeri, unde e plin de dragoste infinită și nimburi de sfinți și armonie deplină. Dar dimineața se trezi. Dumnezeu o trimise înapoi pe Pământ, să-și caute și să-și împlinescă menirea, să se purifice prin suferință. Fusese trimisă cu tot bagajul necesar, era stocat în labirintul ei interior, însă nu-i putea da de urmă fără o crâncenă explorare. Un efort susținut și experiențe cât mai variate, din toată paleta coloristică a inimii ăsteia pământești. Pentru că numai sufletele cu adevărat evoluate, pe ultimul și cel mai înalt nivel de evoluție, se desăvârșesc întru perfecțiune.

Reclame

Confruntări, ep. 4


– continuare de AICI

Dimineața Raluca tot plecă. Aerul din cameră îi era înecăcios, jilav spre irespirabil, iar atmosfera dezolant-enervantă. Se găsea incapabilă să zâmbească relaxat. Se simțea sufocată în propria-i neputință de a se aduna, spre a merge mai departe cu acest menage-a-trois curios de alambicat, cu reflexii puternic emoționale.

Claudiu o întrebase dacă puteau trece peste evenimentele de seara trecută, să le dea uitării. Nu putea. Cel puțin nu așa curând, fără să reflecteze singură în solitudine. I se părea că și bărbatul ăsta cu care era acolo, deși îi oprise încercarea de a fugi din peisaj azi-noapte și fusese neașteptat de drăgăstos, era totuși prea curios de prezența Miei. Așa, un fel de curiozitate amoroasă sedimentată bine de tot în el, un soi de dor hămesit, cel mai probabil urmare a iubirii ce i-o purtase femeii ăsteia zgomotoase. Și cine știe, poate încă o mai iubea, nu era doar sex pentru „o ultimă dată și apoi, după ce pleacă, ne vedem de ale noastre”, cum o aburise pe ea zilele trecute. Dacă era așa – adică o iubea pe Mia – n-avea de ce să mai piardă un minut cu insul ăsta ce-i răscolise existența. Ea era o tipă fair-play până-n măduvă. Să rămână cu Mia deci, să o iubească în toate modurile posibile până îi iese și pe nas și pe ochi, dar pe ea s-o scutească de încă o suferință total inutilă.

  • Și ce-i de făcut acum ? Ce ai de gând ?
  • Nu știu ce-i de făcut, dar nu mai voiam să rămân. Aș fi preferat să fie măcar echilibru, să ne mulțumești pe amândouă aseară, că doar în situația asta știi prea bine că bărbatul instrumentează, gestionează cât, cum, care, bla bla. Femeile sunt explicit sensibile, nah… oricât ar susține ele că știu cu ce se mânâncă treaba asta, când sunt sentimente la mijloc iese cu cântec, lucru de care te-am avertizat înainte. Păi cum crezi că m-am simțit, iubire, când mie n-ai putut să mi-o tragi și m-am retras, firește, iar cu ea poți, fără să obosești, ore în șir, de parcă zici că n-ai mai văzut femeie futabilă din mezozoic încoace ? Și cu mine cum rămâne ? Tot blocaj mental cum ai mai pățit la început … dar din cauza ei, nu ? Vreau să știu !! De ce cu ea poți ore în șir și cu mine se rupe vraja în 30 de secunde ?!? M-am simțit ca ultimul rahat, în timp ce tu n-aveai nicio treabă, i-ai dat apă la moară ei, iar Mia e explicit satisfăcută că situația erotică este în favoarea ei. Tocmai d-aia mi-a minimalizat prezența, mesajul subconștient pe care mi l-a transmis e că eu n-am ce căuta acolo, că doar ea contează. Deși e teatrală… că, vezi dom’le, îi pasă. Îi pasă o laie !!
  • Nu știu, răspunse aparent calm Claudiu, de la volanul mașinii, în timp ce o conducea pe Raluca acasă. N-am răspuns la asta. Pur și simplu nu știu ce s-a întâmplat și mai ales de ce. Dar e destul că ești tu frustrată, ce vrei de fapt acum ? Să-mi transmiți mie frustrarea ta, să te scapi tu, nu ?
  • Nu știu, du-mă acasă. Atâta vreau acum ! O să mă gândesc ce voi face, dacă o să mai vreau să vin, te voi anunța. Un lucru știu sigur. Nu mai vreau frimituri de dragoste, cu țârâita, când are un oarecare individ chef ori interes.  Ori e total, ori e deloc ! Nu vreau și nu merit să mai sufăr !

****

bald_eagleDe la fereastra apartamentului său, Raluca privea pierdut cum Claudiu se îndreaptă cu pași mici, greoi spre mașină. Părea că ezită să urce și să plece. Părea trist, el care avea mereu zâmbetul pe buze și o replică glumeață la orice provocare. Primi mesaj de la el pe WhatsApp „In momentul ăsta simt că te-am pierdut”. Se grăbi să-i răspundă „Nici vorbă ! Te iubesc enorm !” Habar n-avea de unde izvora siguranța asta, dar acționase impulsiv. Și mai continuară o vreme discuția în contradictoriu. Erau confuzați, speriați de efecte și nemulțumiți amândoi. Dar își declarau că se iubesc. Puteau însă să aibă încredere că așa și este ?

                                                              *****

După ce fumă juma’ de pachet de țigări de nervi, ușor-ușor se calmă. Își făcu între timp tot felul de scheme, scenarii, algoritmi de calcul. Frica aia malefică tindea să pună stăpânire din nou pe ea, să-i influențeze deciziile, să o determine să acționeze din disperare. Nu, nu se va mai duce acolo, ce rost are? Povestea se va repeta și va acumula încă și mai multă frustrare. O să i-l facă cadou ei toată ziua, toate zilele cât va sta în București. Mia oricum va pleca pe urmă la neamțul ei – că așa a ales ea – și Claudiu va rămâne priponit locului. Cu o condiție. Noaptea va fi a ei, Claudiu va veni să doarmă acasă și nu va dormi cu cealaltă. Dormitul împreună este, fără putință de tăgadă, un act de maximă intimitate și gestul ăsta îl merita.

„Nu, nu e bine așa. Și eu ce naiba fac singură atâtea zile ? Mă urc pe pereți !! Nici măcar nu mi-am planificat altceva, oricum nu-mi stă capul la altceva acuma. Să stau ca proasta în casă și să-mi plâng de milă ? Aaaaa, nici vorbă ! Și dacă mă luminez mai bine, de ce să-i dau satisfacție femeii ăsteia că m-a îndepărtat fără prea mult efort ? Așa glugă de coceni sunt ? Fuck you, fraiero! Te știam o învingătoare !” Pe ultima sută de metri a gândurilor, Sonia, alter-ego-ul ei retrezit la viață, amuți totul în jur și conturase decizia.

In secunda imediat următoare, îi trimise mesaj. Claudiu nu răspunse, o fi având telefonul pe silent. Așteptă răbdătoare o vreme, iar după câteva zeci de minute, îl sună. Zăbovi ceva cu zbârnâitul până se auzi vocea lui răvășită.

  • Păi dormeam, că suntem rupți de somn…. se scuză el, după ce fata îl informase că îi pusese o întrebare pe WhatsApp…
  • Da, bine,  (oricum nu-l credea că doarme, mai degrabă le întrerupsese vreo partidă cu inopinatul telefon), nu vreți să mergem să mâncăm ceva ? părea că sugerează vocea ei o împăcare, un armistițiu.
  • Da, sigur, iubita, în jumătate de oră suntem la tine să te luăm.

Și chiar o jumătate de oră trecu. Timp suficient cât ultimii nori ai furtunii interioare să se îndepărteze, lăsând flăcăruia liberă să strălucească, să împrăștie raze de admirație  fierbinte împrejur.

In rochița colorată și moale, ce-i mângâia formele silfide, Raluca era superbă și surâzătoare din nou.

 „Valoarea omului se măsoară după greutățile pe care le învinge.” Voltaire

„Când știi cât valorezi, nu te opri până nu obții ce ți se cuvine.” Pierre Corneille

Confruntări, III


– continuare de AICI

„Băi nene, mie îmi vâjâie capul și ăștia nu mai termină o dată… să se culce o dată !! Adică să doarmă, nah…. Să sleep, să sforăie, să …. adică să nu sforăie că fac zgomot ! că mor de somn, nu alta, și ei tot freacă canapeaua aia din living și gemete și chestii-trestii și … pana mea… eu vreau să dorm ! Mda, am băut cam mult… dar, ce să fac, dacă îmi place vinul ăsta… e preferatul meu ! Nici nu visam eu acu’ 15 ani când a apărut pe piață căăă…ăăăă… Hai las-o jos, că măcăne, Raluco ! Te enervează cumva că individa nou venită și l-a adjudecat pentru toată seara și nu se mai dă jos din …… și apetitul ei sexual și faptul că lui i-a murit când a intrat în tine ? Dar ei i-o trage de trei ore și nu dă semne de impotență fizică ori mentală ? Asta e, ești frustrată ?? Fuck, am niște draci !! „

                                                                          *****

Trei jumătate dimineața. După un act apocaliptic, de maximă plăcere udă, extenuați, dar mai ales la insistențele somnoroase ale Ralucăi, Mia și Claudiu se aliniară și ei la orizontală, în patul mare din dormitor. Au hotărât dinainte că vor dormi toți trei în același pat, cu Claudiu la mijloc, împărțit între ele.

– Eu vreau să mă duc acasă ! tună deodată o voce hotărâtă în întunericul din cameră. Și imediat Raluca se ridică în capul oaselor, îndreptându-se îmbufnată, plină de nervi, către living. Aprinse o lumină difuză și începu să-și caute rochia și pantofii, să se îmbrace, trântind totul în jur. Mai bău dintr-un pahar și ar fi fumat 5 țigări legate între ele în timp ce și-ar fi eliberat frustrarea, urlând cât o țineau plămânii. De ce să tacă și să înghită ce nu-i convine ? Și ce dacă se strică totul, trebuie cumva să fie politically correct față de cineva anume, afară de propriile-i trăiri ? Nu e la vreun concurs de suportat torturi emoționale !! Le-a mâncat pe toate înainte. Pe nemestecatelea.

45528646203103151_hh9n2ftc_c

Claudiu și Mia se repeziră în urma ei.

  • Ce ai, măi ? Ce s-a întâmplat ? De ce vrei să pleci ? Ce te-a apucat ?
  • Păi da, se auzi răspunsul îmbibat cu lacrimi nervoase, voi doi nu vă mai săturați ! V-ați tras-o trei ore, frate…ok, am înțeles că nu v-ați văzut de mult și v-ați dus dorul ! Da’ am zis că ne culcăm ! Ce, mâine nu mai e o zi ?
  • Păi și nu ne-am culcat ? întrebă Claudiu, nedumerit…..
  • Da, mă, râse flegmatic Raluca, v-ați culcat …..și lângă mine, ați început să vă frecați din nou ! Vouă nu vă arde de somn și pace ! Bine, am înțeles, d-aia mă și duc acasă ! Nu mai vreau, vreau acasă, ce naiba nu înțelegi ? Vreau acasă, la mine ! Și plec, nu mă interesează nimic, puteți face ce vă taie capul până dimineață… ba nu, până miercuri, să vă f….i în continuu. Da’ eu vreau să dooooorrrm !!

Mia vru să tempereze situația, dar nu făcu față logoreei fără logică a Ralucăi. Era beată, nervoasă și frustrată. Capabilă de orice act necugetat. Claudiu îi făcu semn celeilalte să se ducă în dormitor și să-l lase pe el să rezolve chestiunea. Până la urmă, era strict între ei doi. Făcuseră un pact. Raluca îl înștiințase că, dacă ceva nu îi convine în toată povestea, nu va sta să îndure în tăcere compromisul. Nicidecum nu-i va constrânge lui libertatea de a se exprima cum are chef. Dar ea va ieși din cadru.

Teribil de încurcat de turnura pe care o luase prima noapte de dezmăț erotic, dar conștient că toți băuseră peste măsură, decise într-o clipită că femeia asta nu poate pleca de nebună. Nicăieri. Ar fi fost iresponsabil să nu-și asume gestul liniștirii ei. O luă la piept, o lăsă să vocifereze, să se zbată între demoni până adormi. O înveli peste trupul golaș și apoi se întinse la picioarele ei pentru două ore cât mai rămăseseră din noapte. Fu peste poate să-l ia somnul.

                                – va urma

 

Confruntări, II


-continuare de AICI

Rochia vaporoasă și foarte corai i se lipea de pulpele ușor umezite a emoție. Interiorul ei zbuciumat fremăta la gândul că, în câteva minute, din avionul de Stuttgart va coborî fosta, de ceva vreme nemțoaică cu acte în regulă. „Oare el ce simte ? se trezi întrebându-se, în sinea ei, Raluca. Oare îi e dor de ea, așa emoțional, cum se manifestă femeile…. să o privească, să o atingă, să o  îmbrățișeze, să-i vorbească ? Sau vrea doar să o posede mult și instinctual, cum obișnuiesc să facă bărbații neangajați cărora li se ofertează ocazia – și odată cu ea, și femeia pe tavă – ș-apoi, a doua zi, se comportă atât de distant, de parcă n-ar fi fost niciun trecut intim între ei ? Mda, nu e musai ca, dacă faci sex cu cineva, să fii și intim cu acea persoană. Două lucruri absolut distincte, prietena mea ! Da, da, așa mi-a mărturisit acu’ o oră, că lui îi convenea situația și de ce să nu fi profitat ? Să-l cred ? Hmmm…. I-am sugerat, în cuvinte cât se poate de simple – deși am și eu demonii mei care umblă slobozi – că sper să decurgă totul ok și toți trei să ne distrăm. Că asta este… o distracție de câteva zile. Chiar dacă, la finalul ei, s-ar putea să nu-mi placă deloc concluziile la care ajung, Nu e prima dată când risc și simt să fac asta, indiferent de costurile ulterioare.”

Mia era ușor submisivă, dar aflând detaliul, Raluca își recunoscu o latură îngropată cu dificultate a trecutului său și îl rugase pe Claudiu să nu profite de asta în avantajul lor, ca și cuplu. Să nu se folosească de ea. Categoric nu i-ar fi plăcut, dacă ar fi fost în locul celeilalte. Sufletul ei bogat afectiv și trecutul care-i arătase cum te doare carnea pe tine când te simți folosit se revelase încă o dată.

                                                               ******

De după ușile transparente, Mia își făcu apariția, vorbind și gesticulând fervent cu un bărbat mai tânar. Ai fi jurat că se știu de-o viață, pe când ei doar …. călătoriseră două ore împreună. Fosta era o tipă zveltă, înăltuță, cu părul lung, șaten deschis, legat din motive strict caniculare în coadă de cal. In cap îi jucau niște ochi extrem de expresiv-albaștri, iar trupul era parțial acoperit de o rochiță cloș, în culori vii, pastelate. Chipul îi trăda însă condiția umilă, pe care o moștenise genetic și pe care se chinuise din răsputeri s-o depășească. Probabil reușise, prenumele său se alinia satisfăcător lângă numele de familie germanic pe care-l dobândise prin căsătorie. Consimțise la asta, cu credința că ăsta era maximul de confort pe care-l putea accede în această existență.

Raluca se liniști, văzând relaxarea cu care această femeie părea că tratează viața, implicit se gândi că deja începuta detașare de cotidian nu avea cum să se termine prost.

Până la Orhideea Gardens, discuția fusese degajată. Despre zbor, despre actualul ei bărbat și alte nimicuri de complezență. Fetele se așezară instinctiv pe locurile din spate ale mașinii, iar Raluca chiar își dori să-i cuprindă un moment mâna cu palmele ei. Să-i surprindă căldura.

                                                                                 *****

Când ieși din duș, Mia fu surprinsă de remarca zâmbitoare  a roșcatei perverse :

  • Uite, ți l-am pregătit, și arătă către partea mediană a bărbatului, al cărui falus își aștepta cu ostentație recompensa.

Oare se întâmpla prea repede ? Păi nu de asta veniseră ? Vreo 2 sticle de vin erau deja desfăcute, în pahare, era o toropeală plăcută de august în miez de noapte, răcorită cu aer condiționat și totul se anunța extrem de promițător. Raluca era o femeie hotărâtă și curajoasă. Uneori, pe cei din jur o speriau îndrăzneala ei, nu atât cea din cuvinte, cât mai ales cea din fapte. Dar, în același timp, calitatea asta a ei îi asigura o doza de admirație nețărmurită din partea celor care încă scârțăiau la acest capitol.

Claudiu, în schimb, deși era un tip trecut de prima tinerețe, avea o impetuozitate și o energie înnăscute, de veșnic adolescent. Mintea-i era mai mereu o turbină la turație maximă (desigur, fața uneori placidă încerca să ascundă asta, la fel cum aspectul lui de om serios nu avea nimic în comun cu gândurile perverse ce se nașteau și mureau cu viteze amețitoare) și îl incitau toate chestiile ieșite din comun, dintr-un soi de plăcere pentru viață, aventură și dulce nebunie duse spre extrem. Nu era nici pe departe vreun Don Juan, dar o dată ce o femeie îl cunoștea sexual îi era destul de greu să-l uite ori să-l refuze.

Partida de amor la puterea a treia începu efervescent.  Raluca nu era genul care să se fandosească a mironosiță când venea vorba de sex. Știa prea bine ce vrea, oferea totul, nu se dădea îndărăt de la nimic și aștepta răspuns în același registru. Natura ei expansivă își atingea apogeul în astfel de momente, însoțite sau nu de licoare bahică. Pentru cealaltă era, însă, prima dată cu o altă femeie și cu iubitul ei, mă rog fostul ei iubit, nici nu mai știa cum să interpreteze. De câteva ori, se surprinse chiar încurcată, confuză, ca și când fusese prinsă furând ceva prețios din grădina vecinului. Nu, nici măcar nu mai conta că era între ei și femeia asta ce se intitula „actuala”, la naiba, reușise să-i fure promisiunea unor nopți fierbinți acceptând compromisul, poate va reuși și să-i arate că ea a fost dispusă să facă asta – să accepte prezența unei alte femei în acest context erotic – doar pentru el, ca un gest de reală devoțiune. Sau un gest de frondă ! Sau e un sacrificiu că a acceptat aceste condiții înjositoare ? Dar lasă, o să treacă și asta. Va face ea să fie bine, cândva !

va urma

Confruntări, I


Era, fără dubiu, încă tributară fricii inoculată în copilărie și care a urmărit-o ani la rândul. „Nonșalanta naibii, își zise în gândul ei Raluca, frica asta tot se joacă de-a v-ați ascunselea cu mine. Ba dispare și mi-e bine o vreme, ba mă râcăie pe urmă, pe la colțuri, pe unde mă prinde. S-o fac pe moarta ar merge, dar nu vreau nicicum să fiu moartă-n păpușoi. Ce respect de sine, ce corectitudine, ce viață verde înainte, dacă nu am curajul să-mi înfrunt cel mai mare demon? Știu eu, am citit, e imaginară târfa, o creezi și mărești cu propria-ți minte care te stăpânește pentru că tu n-ai învățat încă să-ți fii propriul stăpân. Dar cum o omori pe vecie, spre a nu te mai bântui vreodată? Clar, e important să fac ceva în sensul asta. Dar ce ? Ca să o elimin, e musai s-o înfrunt ! Așa am citit, așa mi s-a spus, așa pare-se au acționat cu succes alții. Pana mea, e doar o umbră mare pe perete. Când te întorci și o privești cu îndârjire în ochii ei înecăcioși, ea practic își dă duhul. Aia e !”

Contextul era diferit, ea se setase altfel, aproape își zisese că putea fi, binemersi, și-o distracție de-o vară, așa că Raluca socoti că a sosit momentul să-și confrunte frica de a pierde omul de care se atașase în cele câteva luni intens trăite. Lupta pe viață și pe moarte ce se dădea în adâncurile ei era mai importantă decât omul ăla ? Da, câtă vreme nu mai putea înainta în astfel de condiții și era imperios necesară schimbarea de optică, de atitudine. Reconstrucția unei foste minți negativiste pe alte baze solide, pozitive, echilibrate nu se poate face decât înfruntându-ți toate fricile. Și pe alea pe care habar n-ai că le deții în subconștient.

Și acceptă târgul. Urmau să se întâlnească toți trei, pentru câteva zile într-un complex de lux din inima capitalei. Ea, el și fosta lui care venea în țară. Mai fusese cu o femeie, nicidecum o noutate, ba chiar îi plăcea.  Dar cu o femeie care era încă legată emoțional de actualul iubit, nu. Dacă și el o mai iubea ? Dacă s-ar fi simțit ca dracu, în plus ? Dacă ar fi apucat-o toate geloziile planetei fix pe ea ? Îl chestionase înainte, firește. Claudiu zâmbise încurcat.

  • Nu știu dacă o mai iubesc, răspunse pe marginea piscinei…  
  • Atunci, musai să aflăm ! Nu poți trăi în indoială, e prea apăsătoare….

Dacă un lucru apreciase atunci la el, în acel tumult sufletesc dificil de explorat și de înțeles, era sinceritatea cu care abordase situația. Raluca îl provocase, nu mai exista cale de întoarcere, deși el tot amânase momentul destăinuirii încrengăturilor cu fosta. Și decise repede că, dacă tot o face, o face deschis, cu adevărul pus pe masă. Printre altele, îi povestise și cum ea, măritată cu altul din interes, la vreo 1700 kilometri de țară, aflând că nu mai e principala lui sursă de interes emoțional și sexual, înnebunise. Il amenințase că se aruncă de pe pod cu mașina. Că face, că drege. Nu ea, ci disperarea din ea.

  • Acum ? Păi i-ai lăsat vreme să ia o decizie în privința voastră. A zis că mai stă vreo 2-3 ani să câștige suficient cât să-și ia o casă. Și pe urmă, Dumnezeu cu mila ! Și tu ce să faci între timp ? S-o aștepți cuminte ? Tu nu meriți să fii fericit ?
  • Da, așa e, dar, înainte să am o relație cu tine, am apucat să-i promit niște chestii…. Și….sunt tare nehotărât, zise Claudiu cu voce mai stinsă. Mereu am fost nehotărât în privința femeilor in viața mea.

 

– va urma

Gânduri bine coapte


 

Pasămite când îți dorești ceva din adâncul sufletului, mai devreme sau mai târziu, acel ceva arzător se întâmplă. Aș avea teribila îndrăzneală să declar că vine la tine la momentul și locul potrivit, când realmente ești pregătit să gestionezi o fericire de o asemenea dimensiune. Că nu e lucru de șagă. Dacă nu știi ce să faci cu ea, de ce s-ar irosi la poarta ta ?

Nici nu mă interesează cât ține. Știu doar că m-am setat altfel din cam toate punctele de vedere. Și vreau să observ pe propria-mi piele reacțiile la acest inedit experiment pe care l-am început și, tărâș-grăpiș de-o fi, îl voi duce la bun sfârșit. Că la naștere, ursitoarele m-au înzestrat cu o doză dublă de curaj – era de prisos pentru unii care nu găsiseră calea să-l folosească cum se cuvine, ei bine, pentru mine fu degrabă ceea ce aveam nevoie. Cu curajul astfel dublat (pe alocuri, s-ar putea numi și prostie, mă jur) am construit nebunia, experiențele, unicitatea, originalitatea și trăitul în răspărul normelor inventate de minți „prealuminate”.

De vreme ce mă autoperfecționez de la Adam și Eva încoace, având pretenția că am și asimilat, integrat chestiuni neplăcute – lecții grele, absolut necesare în trecerea prin această viață a unui spirit deja evoluat – , mi-am zis în sinea mea că nu mă voi opri decât când dimensiunea personalității tumultoase ce o port cu mine mi se va dezvălui în totalitate.

Obișnuiam să mă îndrăgostesc de oameni fizic. Obișnuiam să mă agăț de situații, ca și când mă păștea o uriașă primejdie de undeva din umbră și singura mea scăpare, rezolvare era fuga în brațele situației sau omului respectiv. Imi anihilam ulterior personalitatea, chiar sufletul și mă transformam în prelungirea celuilalt. Dependență.  Obișnuiam să consider sexul ca pe o probă eliminatorie într-o potențială relație, căci chiar nu-mi făceam probleme în privința grămezilor de indivizi care m-ar fi plăcut și dintre care aș fi putut lejer alege. (Bărbații vor sex bun cam în orice ipostază s-ar afla, alea de caută relațiile cu lumânarea cred totuși că sunt femeile. Mă rog, un procent suficient de însemnat, încât să-mi fie jenă în unele spețe că sunt colegă de sex cu ele. Deci, aveam de unde alege doritori de sex, mai rămânea pe urmă să aflu dacă trecem la next level).

femeie-pe-sina-de-trenIncă sunt în termen de valabilitate. Dar nici azi, nici în viitor nu voi răspunde cu angoase nepătrunse, surde la înfricoșătoarea și inevitabila bătrânețe a trupului. Am acceptat asta de … hăhăhă… e legea firii doar ! Sunt femei – o varietate chiar – pe care le unește teama că nu le mai ia nimeni de la o vârstă încolo și aleg, pardon culeg orice, numa’ să fie ceva, cineva, un prost acolo, cum o fi. Să le țină de cald, să le dea un pahar de apă cândva and bullshit. Iluzii ? Motive greșite ? Eu nu știu ce fac mâine, darămite peste douăjdeani ! Am fost perseverentă și m-am împăcat bine cu frica mea de singurătate, chiar suntem prietene și am transformat singurătatea dintr-o posibilă apatie într-o plăcută solitudine. Că știu cine sunt, nu-mi place proasta companie, doar să fie, nu-mi e rușine cu mine, cu trăirile mele, ba chiar nici vorbă de plictiseală, am rezolvat și frământările alea interioare care chinuie un om neinițiat pe tărâmuri psiho-afectivo-emoționale. Intr-un cuvânt, am reușit să fiu bine. Eu cu mine. Era tot ceea ce aveam nevoie. Mantra de fiecare dimineață a funcționat, vă zic, ceas elvețian. 

De curând și pentru prima dată în viața mea însă, am realizat un lucru magnific. S-a întâmplat altfel. Am sărit de pe tiparul prestabilit. M-am îndrăgostit de un bărbat pentru felul lui de a fi. Și nu m-am mai lăsat condusă de aparențe. Sexul era de nota 2, zicea, ce oi fi văzut tu la mine, că sunt așa și pe dincolo (am numai defecte, plus un car de ani în spate). Dar – pe demonstratelea – poți iubi la un om exact lucrurile, gesturile, calitățile pe care nici cu gândul nu s-ar gândi el că tu le-ai putea aprecia, admira, iubi. 

Și după momentele acelea, în care, nesperat de ambele părți, am fost suficient de încăpățânați amândoi să nu cedăm demonului care infiltra ordinar gândul că n-avem mai nimic în comun și să legăm o punte între suflete, au început să apară și recompensele. Multe rău. Nebunie. Extaz. Când îți râd ochii, privind pe cineva, nu mai e rost de cuvinte. 

Viața nu se oprește niciodată din a te surprinde. Esențial este doar să crezi. Să iubești aventura mai presus de orice. Să vrei să iubești cu sufletul în palmă și să-l regenerezi după suferințe și trădări cu iubire, prin iubire. Să fii surfer pe valul necunoscutului. Desigur, cazi până înveți cum se face, pui pasiune și te ridici de fiecare dată mai falnic. Altfel, te biruie valul. 

 

Jurnalul unei nefericiri


“Mă simt ca-ntr-o închisoare în casa asta mare, pe care n-apuc să o deretic de la un capăt la altul și să rămână permanent curată. Jacuzzi-ul ăla imens din baia noastră matrimonială abia dacă l-am folosit de două ori ca un preludiu al nopților fierbinți, dar frec cu Domestos la el neîncetat. Copii lui, deja mari, își văd de treburile lor și pesemne Melinda chiar se bucură că nu mai e nevoită să se ocupe de cumpărături și mâncare, de vreme ce taică-su și-a adus femeie în casă. Și-apoi, mă simt atât de însingurată. Marius mai mereu e cu treburi prin oraș – combinațiile lui cu elita golănească -, și nu suntem permanent împreună, așa cum mi-am dorit initial. Eu îl doresc atâta lângă mine, non-stop, iar el, neghiobul și nerecunoscătorul, nu se mai satură de femei. O dată la 2 săptămăni i se face de drum, cică să se calmeze. Dar pretinde să fiu chiar mândră că îmi respectă locul și tristanu se afișează cu vreuna prin oraș, ci și-o trage-n deplasare. Păi cu ce mă încălzește respectul, când eu îmi doresc iubire și fidelitate în iubire ? Da` el susține că e doar descărcare sexuală, doar nu cred că s-ar îndrăgosti de vreuna, că doar e mulțumit cum merg lucrurile între noi. Și eu ce-am sperat ? Că voi huzuri nesfârșit ? Aventura nu ține o viață, ea doar te aduce pe culmile satisfacției la început și-apoi tot în rutină, plictis și delăsare forțată te zbați. Și dacă nu accepți, se sfârșește totul. Numai că…n-am de ales. Nu mai am la ce să mă întorc. Cu Nirvana mi-am încheiat de mult socotelile, locuință nu mai posed la București, părinții m-au renegat datorită alegerii mele nesăbuite, viața mea se desfășoară aici și acum și nu-i pasă nimănui de vaietele mele. Ba chiar să nu-ndrăznesc a mă plânge, că am de toate, plus statut privilegiat !”