2008, Octombrie
Bramburi prin Ploiești câteva zile, fără direcție. Nu știu încotro s-o apuce și ce să facă cu viața ei de atunci înainte. Găsise de cuviință să-și vândă picioarele pentru o pereche de papuci cu sclipiri de Swarovski și nimic nu o mai aștepta la București, nici locuință, nici job, nici prieteni. Era prea mândră pentru a se întoarce la rude, relațiile se răciseră, infatuarea prostească își revendicase tributul cu replica “Da` ce știti voi? Eu îl cunosc mai bine! El e familia mea de acuma!” și se prăvălea peste ea o rușine imensă.
Cum să se întoarcă cu coada între picioare, cum să facă față oprobriului acuzator, cum să recunoască că a greșit cum nu și-ar fi imaginat vreodată că ar fi fost posibil ? Mai bine s-ar fi îngropat în alte mii de deziluzii decât să dea ochii cu realitatea care ar fi devastat-o !
In lipsă de alternative, ultima fărâmă de încredere i-o încredințase lui Costin, iar el o mai suna când și când și o încredință chiar în grija unui amic, să aibă unde locui o vreme. In zorii acelei zile de sfârșit de septembrie, când fugise din palatul de gheață, își însușise de bun drept tot ce mai putuse salva din agoniseala inițială: o cutie doldora de bancnote mari și câteva lucrușoare personale. Mașina cu care plecase îi trezea ciudate amintiri cu iz ardelenesc și simți o puternică nevoie de a-i pierde urma. Ar fi fost mai indicat să o vândă.
Un anunț la mica publicitate din ziarul local îi sări în ochi la ceas de seară. Luase legătura de îndată și se întâlni cu personajul într-o parcare McDonalds. Inițial i se păru un domn, dar individul se transformă repede din potențial cumpărător al mașinii în amicul cu care Raluca servea o cafea la marginea orașului, iar mai apoi făcea sex într-o cameră ieftină de motel. Bărbații-hienă ! Îi ști? Flămânzi de tine, cu balele curgând când simt pradă ușoară, dar amorali și total neinteresați când ceri o mână de ajutor. Ba chiar, îți creează impresia oferirii unei mâini de ajutor, tot în interesul lor !
Prea prinsă în focul disperării, fricoasă și neajutorată, Raluca nu reuși să se ferească din calea pericolului iminent. Sări din lac în puț cu o lejeritate și naivitate dezarmante. Necunoscutul fanfaron se arătă interesat de ea și o iscodi meșteșugit. Hmm !! Ce parazit n-ar fi devenit interesat? Tocmai își părăsise „soțul”, fugise de acasă, era cu sufletul pulbere, scurs parcă în cizmele de firmă și-unde mai pui că era proprietara unui mașini scumpe. Situație optimă de pus pe jar profitorii și parveniții !!
– Imi placi foarte mult, aproape că aș putea să cred că am câștigat la Loto, cunoscându-te în seara asta, rânji el cu subînțeles, după ce partida de amor se sfârșise. Și când te gândești că tu m-ai căutat pentru anunț !
– Păi chiar vreau să vând mașina, ți-am spus !
– Sigur, iubita, am priceput, am un foarte bun prieten care e interesat de ea. Il sun mâine dimineață. Toate actele sunt în regulă, tu ești proprietară, treaba e clară. Poate ar trebui doar să îi dai kilometrii înapoi, sunt cam mulți pe bord. Dar te ajut eu, am relații, nu e problemă. Mai ales că sunt foarte interesat de tine, m-am simțit grozav și aș vrea să dezvoltăm ce s-a întâmplat în seara asta ! Și ia spune-mi, ai de gând să locuiești de acum în Ploiești ?
– Nu știu încă. Pe moment, da. Am căutat să închiriez, mâine am niște vizionări de apartamente în zona Nordului.
– Păi de ce nu zici așa ? zâmbi fanfaronul golănaș, luminându-se la față. Eu chiar am un apartament cu 2 camere care stă liber de câțiva ani, de când am cumpărat vila. Și e chiar în spatele McDonaldsului, unde ne-am întâlnit… Zona ta de interes. Mâine te poți muta, ai tot ce-ți trebuie, ce să mai vizionezi alte apartamente ?! La ăștia trebuie și garanție, contract de muncă, eu nu-ți cer nimic, doar chiria e 200 euro și facem dealul. Ce zici ?
– Da, ar fi o idee bună, răspunse Raluca, surprinsă de prietenia aparent dezinteresată a bărbatului cunoscut recent. In definitiv, nu strica să-și facă noi relații de prietenie. Era un capitol la care era necesar să lucreze, din moment ce se hotărâse să-și refacă viața.
Nu poza în victimă, deși reacțiile ei naïve la stimuli exteriori indicau o nesiguranță și o lipsă de alternative, pe care șacalul le simțea și le folosea în avantajul său. Cuvintele dulci și lăudăroșenia lui îi lingușeau orgoliul ultragiat și-i pansau rănile sângerânde. Era prea afectată de cele recent întâmplate, ca să judece obiectiv. Se erija în divă, când de fapt era o mare naivă. Trăia cu convingerea că nu mai poate surveni nimic mai rău decât cele consemnate în ultimele luni.
Optimistă și încrezătoare, decise să aibă încredere în individul întâlnit în acea seară și a doua zi își reafirmă dorința de a se muta în noua locuință. Se bucură de familiaritatea afișată cu prilejul servirii cinei acasă la sora noului său amic, dar hotărî să nu acorde importanță faptului că, la restaurant, el își dădu seama că-și uitase portofelul acasă și plăti ea consumația. Putu deci considera că omul ar putea fi ceea ce pretinde. Când se înseră, plecară către apartamentul unde avea să locuiască și Raluca parcă mașina în loc sigur, între blocurile cu zugrăveală scorojită, cu aspect vechi, comunist, muncitoresc, sperând totuși că înăuntru situația se va îmbunătăți.
– Bine ai venit în noua ta casă ! Și o poftise tacticos să intre.
Apartamentul insalubru de la etajul 5 era chiar locuința lui. Mărturie stăteau cele câteva haine aruncate în dezordine, pe niște scăunele, mobila minimală și pisica ce miaună bucuroasă la revederea stăpânului. Geamurile deschise permiteau frigului de-nceput de octombrie să intre nestingherit. Fata avuse un șoc, văzând unde nimerise, descoperind, de fapt, că acesta era bârlogul unui psihopat singuratic și că fusese ademenită acolo cu bună știință. Nici vorbă de locuință de închiriat. Nu putu să articuleze cuvinte coerente, iar omul ăla, până atunci bine intenționat și prietenos, se năpusti asupra ei plin de emfază, izolând-o într-un colț al camerei. O năpădi subit frica, dar încercă să-și mențină calmul, era esențial. Ajunsese în vizuina unei lighioane cu chip omenesc ale cărei preschimbări o cutremurară. Se prefăcu bolnavă și cu-un zâmbet tâmpit îi spuse că vor reedita povestea de dragoste mâine. Situația era alarmantă, periculoasă chiar și Raluca se vedea nevoită să-i facă față, deși habar n-avea cum va ieși din ea. Ii trecu prin minte că insul ăsta probabil o va viola în noaptea asta și îi va “fura” mașina fără să fie nevoie de spargere prin efracție. Toate minciunile ce i le îndrugase până atunci se sparseră ca un imens balon de săpun și descoperi nemernicul din spatele fanfaronului.
Noaptea trecu, totuși, fără incidente, cu excepția frigului pe care fu nevoită să-l îndure și frica aia paralizantă, care nu-i permise să se predea lui Moș Ene nicio secundă. In dimineața următoare, Raluca îi propuse șarlatanului o cafea la McDonaldsul din apropiere și ulterior, grație divinității, fu salvată de telefonul lui Costin, care-și manifesta intenția de a o vedea. Ii explică fanfaronului că un prieten îi solicită compania și-astfel reuși să scape basma curată din ghearele lui.
– Ne-om mai vedea, zise el…. „Niciodată !”, răspunse fata înfricoșată, în gând.
Costin rămase perplex la auzul noilor sale peripeții și nu simți nevoia vreunui cuvânt de laudă. Aproape simți că și el urma să o abandoneze, datorită acțiunilor a căror derulare haotică nici nu o mai înțelegea, darămite să o poată controla. Simțea să dispară, și de trăia și de murea, era totuna, atinse pragul maxim al disperării.
Câteva zile în care trăsătura esențială fusese confuzia și dezorganizarea mentală, Raluca orbecăi a nimănui pe drumuri și prin hoteluri ieftine, neștiind ce-i de făcut și încotro să-apuce. In pragul colapsului emoțional, văzu moartea cu ochii intrând cu mașina pe contrasensul unui pod, dar Dumnezeu din nou îi oferi o șansă și o salvă. Cu sufletul tremurând a groază de necunoscut, îngenunche din nou în fața concubinului, își ceru iertare că fugise și se rugase de el printre hohote să o primească înapoi. Se întoarse apoi spășită la Deva. Deveni un mort umblător. O ceartă monstru cu Marius la câteva săptămâni de la reîntoarcerea “acasă” îi oferi ulterior ceea ce ar fi putut numi o perioadă de respiro: căzură de acord ca ea să se mute în chirie, ca să se liniștească. Nu fu însă așa. “Abuzatorul meu încă se juca pervers cu mintea mea, de vreme ce aveam banii investiți acolo și aveam un cuvânt de spus în afacere, iar eu încă mă agățam de el ca de un colac de salvare, sperând că lucrurile se vor schimba până la urmă, în bine. Eram într-un cerc vicios din care, cu greu și doar cu ajutor exterior, am găsit ieșirea”. Scria Raluca peste ani.
memoriile unei maseuze 
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.