„Viața ca o țeapă”


Viața asta, de fapt, nu-i o țeapă. Ne-o facem singuri să fie. „Viața ca o țeapă” de Alan H. Cohen este una dintre cele mai bune și simple cărți motivaționale pe care o citesc. În directă legătură cu această aclimatizată comparație, trebuie spus că nu am dat țepe blogului sau cititorilor mei, însă am fost atât de absorbită de procesul fantastic de schimbare în care m-am avântat ca o logodnică fascina(n)tă, laolaltă cu activitățile mele curente, plăcute și motivante, încât am încercat o alternativă la ceea ce s-ar putea numi „reîntoarcerea în trecut”. Și mi-a mâncat tot timpul, domle !

Și pentru că este minunat ce trăiesc în aceste clipe și, mă știti deja, sunt o avidă de viață și de cunoaștere, de revelare a tabuurilor și de înlăturare a prejudecăților, de oricare fel ar fi ele – doar spicuiți pe site-ul unei maseuze erotice cu o minte, un corp și un spirit libere !! -, împărtășesc cu voi cele mai interesante pasaje pe care le-am devorat azi, în timp ce soarele unui august târziu îmi mângâia pielea deja colorată în nuanțe ciocolatii.

O povestioară de la începutul cărții spune că un jucător de baseball celebru, dar dependent de alcool, moare și ajunge în fața lui Dumnezeu. Sportivul îi spune cu tristețe că nu-i vine să creadă că a făcut atâtea greșeli în viață. „Dar în ceasul al doisprezecelea, ai dat o pasă memorabilă” îi răspunde Dumnezeu, privindu-l cu îngăduință.

„Dacă nu dai doi bani pe ceea ce ești și pe cine ești, încerci să cauți merite și valoare în ceea ce te înconjoară, la oameni despre care crezi că știu sau au mai mult decât tine. Tot ceea ce îți trebuie se află însă înăuntrul tău…”

„Dacă nu ești destul de puternic  să alegi singur, nu-ți va rămâne decât să culegi roadele alegerilor greșite făcute de alții.”

„Realitatea este doar pentru cei care nu fac față imaginației.”

„Ignoranța se poate corecta ușor dacă îți asculți instinctul.” (vocea ta interioară, denumită și intuiție). „Dacă ai avea încredere  în cineva care-ți dă mereu sfaturi bune, nu te-ai duce direct acolo de fiecare dată? Acest consultant există și-i poți cere oricând sfatul. Nu trebuie decât să fii mai atent  la ceea ce se întâmplă în tine decât la cele din jur. Nu aștepta să dai cu capul de pragul de sus și să ajungi nicăieri pentru că te iei după alte voci și nu după a ta. Urmează-ți instinctul și ți se vor deschide ușile de care ai nevoie.”

„Sunt oameni care ar face orice să nu tulbure apele – chiar cu riscul de a se îneca.”

„Dacă știi ce dorești cu adevărat și nu spui cu umilință ” amin” când ceilalți îți arată ce ar trebui să faci, înseamnă că ai sufletul viu.”

„Nu te mai gândi la noroc. Oamenii norocoși atrag lucruri pozitive pentru că gândesc pozitiv. Cei care au parte sistematic de evenimente negative nu ies din niște tipare de gândire defetiste.”

„Dacă accepți să trăiești altfel decât vrei și faci o concesie cât de mică, înseamnă că ceri prea puțin. Forța ta rezidă în faptul că îți păstrezi puterea în mijlocul celor care au abandonat.”

„Nu are importanță câtă putere (n.r. interioară) ai irosit atât timp cât ești dispus să o recuperezi. Aparent, oamenii trăiesc până când mor, dar în realitate mor înainte de a ajunge să trăiască.”

„Nu-ți croi traiul după prejudecăți, lărgește-ți orizontul pentru a cuprinde tot ceea ce-ți oferă viața.”

„Nu poți afla dacă limitele în care trăiești sunt reale decât punându-le la încercare. O convingere sănătoasă va trece testul, iar iluziile vor dispărea.”

„Dacă vrei să fii stăpân, poartă-te ca atare. Nu e păcat să-ți asumi măreția; nevrednicia, în schimb, este impostură. Ți-ai trăit o prea mare  parte din viață în meschinărie și nimicnicie, căzând prada eternului „nu pot”. Nu uita însă că în spatele fiecărui ” nu pot” există „nu vreau”. 

„Dacă ești convins că lupta este o condiție a succesului, succesul se va lăsa așteptat. Succesul presupune atenție, investiții, acțiune, încredere, onestitate, încredere în sine, stăruință, concentrare, muncă în echipă, rezolvarea neînțelegerilor, învățarea din greșeli și hotărâre (dar nu luptă).”

„Dacă înflorești în timpul unei perioade critice, nu înseamnă că ai nevoie de perioade critice pentru a înflori. Poți fii un bun pompier, dar nu e nevoie să cauți peste tot incendii pentru a-ți afirma identitatea.”

„Cerând ceea ce-ți dorești, șansele de a obține un lucru sporesc. Și dacă nu reușești, în orice caz vei avea satisfacția că ai încercat.”

„Uneori, când nu poți atinge un țel imediat, viața te ajută de fapt să nu te mulțumești decât cu țelul suprem.”

„Nu credem ceea ce demonstrăm, ci demonstrăm ceea ce credem.”

„Gândește-te că poți sau gândește-te că nu poți: în ambele cazuri ai dreptate. Există doar două moduri de a-ți trăi viața: ca și cum nu ar exista miracole sau ca și când totul ar fi un miracol. Miracolele se întâmplă celor care cred în ele, iar dramele celor care le așteaptă. Atât miracolele, cât și tragediile sunt interpretări, iar din interpretări se naște experiența. Viața îți va fi tot atât de meschină sau de generoasă pe cât te aștepti tu să fie. Paharul ți se va umple, indiferent de mărimea lui.”

„Dacă arăți bine nu înseamnă că întotdeauna te și simți bine. Dar întotdeauna când te simți bine, arăți bine.”

„Oamenii nefericiți își stabilesc criterii de iubire pe care nu le pot atinge. Pentru oamenii fericiți dragostea în sine este importantă și nu-i interesează criteriile.”

„Când ești supărat vezi lipsurile, când te simți bine recunoști abundența.”

„Nu acționa niciodată sub impulsul crizei sau al panicii. Nu te considera obligat să faci ceea ce nu vrei sau nu ești încă pregătit să faci. Nu permite nimănui să te sperie pentru a te forța să iei o decizie, pentru că dacă accepți, vei regreta.”

„Nu acționa din disperare. Nu ești disperat, nu ai fost și nu vei fi niciodată. Starea de disperare implică faptul că viața nu-ți poate da lucrurile de care ai nevoie sau nu e adevărat. Problemele se rezolvă întotdeauna, mai ales dacă nu încerci să le forțezi.”

„Incearcă să gândești pozitiv, contribuind la fluxul mental care conduce omenirea spre o infinitate de posibilități și nu te mai răsuci obsedant în jurul aceluiași gând. Nu există gânduri neutre: orice gănd duce sau spre libertate, sau spre servitute. Iar dacă nu putem controla ceea ce se întâmplă în lumea exterioară, doar noi deținem controlul asupra felului în care o percepem.”

„Dacă te consideri ușor de înfrânt, înseamnă că cedezi controlul asupra propriei vieți altor oameni sau unor lucruri din afara ființei tale. Nimic însă din lumea exterioară nu te poate răni”, ci doar propria ta percepție sau propria ta minte.

„Motivul pentru care nu te afli acolo unde îți dorești să fii este că faci lucruri pe care nu vrei să le faci.”

„Prizonierii fricii preferă să rămână în temnița pe care și-au construit-o decât să se aventureze într-o vilă despre care nu știu nimic.”

„Problemele nu sunt ceva rău, ci punctul de plecare pentru găsirea soluțiilor. Ele sunt necesare pentru că ne forțează să ieșim din situații sub nivelul potențialului nostru.”

„Inainte de a urca pe scara succesului, ai grijă să o sprijini de peretele care trebuie.”

„Dacă te vei lupta să obții, te vei lupta și să păstrezi.”

„Singurul obiectiv care merită atins este mulțumirea sufletului. Iar aceasta nu are legătură cu lumea exterioară, ci cu universul tău interior. Cu cât te vei strădui mai mult s-o găsești în afară, cu atât mai puțin va exista în tine. Cunoașterea de sine este o mare provocare mai ales într-o lume dominată de tot felul de tentații exterioare. Dacă însă îți propui să-ți descoperi diamantul din inimă, nu ți-l va lua nimeni niciodată.”

 

Triunghiul dramei


Măi dragă domnule, jur că revelația asta – la nivel psihic și parapsihic, aproape paranormal de nu s-ar întâmpla nenorocit de clișeistic din cauza bagajelor emoționale ale fiecăruia – jur, deci, că m-a dezbrăcat, și de sutien, și de ultima fărâmă de tanga. Și, rămasă în curul gol al conștiinței, n-am avut încotro decât să înfrunt realitatea din așa numitul triunghi al dramei. Mi-era rușine așa, cu goliciunea mea, practic păream un bebeluș numai bun de dat cu Baby Johnson, masat suav pe la încheieturile plăpânde, bun de șters cu șervețele lui „las’ că unde pupă mama, trece”….numai că ce să vezi ? Nu eram tocmai bebelușă, eram câtamai codana, însă pe spate nu purtam cozi bălaie și stufoase, ci rucsacul greu al experienței aducătoare de greșeli.

No, dragilor, revelația, adică triunghiul dramei, se compune din trei actori mari și lați, specifici. Se joacă teatru brut ori îmbunătățit c-o spoială de ipocrizie, ori de câte ori ne intrăm în roluri. Și fiindcă îi zice triunghi – și am învățat că orice triunghi are trei laturi, indiferent că e isoscel, echilateral sau oarecare – așa și această dramă are nevoie de trei actori/roluri:

  • VICTIMA – sau plângăciosul – eternul bărbat nesemnificativ, slab, neînțeles și persecutat de scorpia de acasă, care nu-l iubește, nu-i oferă tandrețe, nu-l înțelege, nu-l acceptă așa cum este ori vrea să-l schimbe prin părțile esențiale. Victima caută evident un salvator, o zână din povești care să-l salveze mai degrabă de el însuși și propriile-i angoase, frustrări, neîmpliniri decât de soață. Care să-i umple golurile, că scorpia îi suge sângele lui curat, îl otrăvește constant cu harfele și pretențiile ei, iar el vede în salvatoarea lui un soi de dializă. Și ete așa mai rezistă săracu, că altfel…. sigur se ducea pe pustii, mâncând răbdari prăjite în loc de jăratec.
  • PERSECUTORUL – evident scorpia de acasă, un fel de Babă Cloanță, cu dinții negri, părul vâlvoi, voce răgușită, gheare de vrăjitoare cu care îl chinuie pe neprihănit mai ales când se schimbă fazele Lunii și fac și ei sex năpraznic. Până și în pat îl terorizează, îl leagă cu cătușele minții sale diabolice, îi pune botnița obligațiilor la gură și sare pe rănile sale inventate și sângerânde.
  • SALVATORUL – amanta cea credulă. Ea vrea să ajute, aproape fără să i se ceară. Dacă i se mai și cere să ajute, deja se transformă-ntr-o Ninja a zilelor noastre și unicul ei țel în viață devine biruința balaurului cu șapte capete. A fost și ea victimă odată și știe cât de imposibil este fără ajutor. Nu stă să calculeze raporturi de forțe, aritmetica iubirii ar încânta-o mai mult, dar și posibilitatea de a lupta cu sabia scoasă pentru atâta nedreptate ce i așterne sub balcon.  Ea crede că poate răzbate peste istorii și situații identice, obținând alt rezultat, ea crede, sărmana, că e atât de altfel, încât va face orice să salveze victima, chiar cu prețul vieții ori deznădejdii sale.

In cazuri mai elaborate, actorii își schimbă rolurile pe durata mai multor acte. Victima inițială poate deveni salvator pentru persecutorul care, la rându-i, se transformă-n victimă, iar salvatorul inițial sfârșește victimă, căci victima ce trebuia salvată devine propriu-i persecutor. In definitiv, toți actorii pot îndeplini cu succes orice rol și-au propus, funcție de contextele și situațiile generate. Și amanta poate deveni persecutoare, când amenință liniștea plângăciosului cu scorpia, și scorpia poate deveni salvatoare de sine când aruncă victima, în speță bărbatul ei, în brațele salvatoarei-amante, care va deveni ulterior persecutor….

Morala: O „victimă” nu este niciodată realmente victimă. Ea învață să-și cânte neajutorarea pentru a capta atenție, iubire, apreciere, dar e un soi de mâța blândă zgârie rău. „Persecutorul” este, de fapt, un abuzat care n-a învățat lecția lui „ce ție nu-ți place, altuia nu-i face” și, când va avea puterea să o facă, va abuza de alții, interpretând asta ca un soi de răzbunare/recompensă, pentru repararea vechilor traume sufletești. „Salvatorul” nu se poate salva pe sine, fuge de el însuși și de propriile-i neplăceri și crede că salvându-i pe alții, va reuși. Este necesar să renunțe, fiecare este dator doar cu salvarea proprie. Dacă se va salva, va observa de la sine și ce este notat la începutul acestui paragraf și nu va mai accesa vreun triunghi al dramei vreodată.

Meandrele concretului


– file de jurnal –

In clasa a III-a primară am avut de făcut o compunere despre toamnă, când ne-am întors din vacanța de vară. Eram atât de lipsită de imaginație pe atunci, încât nota 4 care mi-a fost administrată de doamna învățătoare m-a durut. La fel și palma maică-mii, la aflarea veștii. 

In liceu, nu mă-nvredniceam să fac un comentariu la literatură de una singură și mă inspiram pe rupte din cărțile de comentarii. Totuși copiam deștept, nu frază cu frază, plus că mai și improvizam. Profa știa din fir-a-păr cărțile și riscam nota copiatului. Citeam destul de puțin și înțelegeam și mai puțin. Dacă mi se părea că am făcut un comentariu la o poezie sau un roman, care îmi plăcea cum ieșise și care ar fi dat bine în ochii profesoarei, evident și în catalog, ridicam mâna și luam notă mare. Trișam, deci.

Acum nu mai trișez. Autenticitatea se naște din spirit frumos. Chinuit poate, dar frumos. Infrumusețat cu timpul și cu experiența. Acum cuvintele-mi sunt perna pe care adorm și apa cu care-mi limpezesc fața într-o dimineață de vară. 

Masajul și scrisul sunt harurile cu care mă simt înzestrată. E o șansă de a schimba vieți în bine. Să faci corpul cuiva să se simtă atât de bine, ca și cum s-ar desprinde către o altă dimensiune și ar levita poate fi un dar ce nu îi este oferit oricui. Să schimbi mentalități, să vorbești despre tabuuri, să transmiți vibrant, să devii fascinație prin ceea ce emite spiritul tău, iarași nu e puțin. Sunt atât de bogată !

Nu m-am așteptat nici că am să fiu maseuză atâția ani sau că asta îmi va oferi o atât de mare satisfacție, credeam că va fi un job de conjunctură, dar viața a insistat în a-mi demonstra că este una dintre vocațiile mele. Nu m-am așteptat nici că voi așterne descrieri atât de vibrante, de plastice ale unor trăiri ce multora le sunt imposibile și de trăit, dărămite de pus pe hârtie. Dar viața, nu-i așa, te surprinde atunci când te aștepți mai puțin !

M-am regăsit și mai suprinsă când am aflat că 13, ziua în care am venit pe lumea asta și care mi-a impregnat tot parcursul destinic, e un număr foarte benefic și norocos. Cei născuți în această zi au multe de făcut, sunt foarte disciplinați, meticuloși și fac din meseria lor o artă. Le vin mănușă meseriile făcute cu mâna sau cu ochiul și atenția, dar dau ce au mai bun și în profesiile ce țin de sfera financiară. Trăiesc în viteză, sunt agitați și le place riscul nebun, în prezența căruia depășesc limitele instinctului de autoconservare. Însă problema dominantă pe care trebuie să o rezolve cu sine este temperarea impulsivității, învățarea și exercitarea autocontrolului, precum și dozara resurselor proprii, pentru că fiind foarte plini de inițiative, de voință și dorințe, oferind foarte mult riscă să fie consumați de propriile fapte. 

Idei nebunești


Mă sună când intru în București. E o dimineață de luni în care nu prea îmi cunosc programul, dar sunt deja obișnuită că se poate întâmpla orice. Tot ce știu este că am venit azi-noapte de la mare, am dormit puțin, sunt plină de nisip, proaspăt bronzată și că musai trebuie să mă dușez înainte de orice.

Se miră când mă aude că vin spre București. Se aștepta probabil să fiu acasă, la apelul de dimineață.

– Păi, am fost la mare ieri, zic eu voioasă.

  • Și nu vrei să mergi azi iar, cu mine ?

Normal că vreau. Mi s-a părut super provocatoare și nebunească ideea. Chiar dacă nu mă mai duceam la plajă, ci cu treburi de serviciu de rezolvat. Cea mai tare chestie din ultima vreme:  să pleci cu prietenii târziu, la 5.30 dimineața – că unii n-au auzit ceasul, plecarea ar fi trebuit să fie mai devreme – să lenevești pe plajă și să-ți faci toate poftele până spre seară, să pleci înapoi și să prinzi autostrada blocată vreo 2 ore din cauza unui accident în lanț, să ajungi  la 12 noaptea acasă la prieteni, să dormi câteva ore și apoi să ajungi la timp la București într-o dimineață posibil aglomerată de luni. Apoi, să ți se propună să faci același drum cu alte peripeții, dar și cu alt partener de drum. Tare, nu ? Luni seară am căzut de-a dreptul lată.

photo 1

PS Priveliștea este superbă din restaurantul pescăresc Pescăria lui Matei din Agigea. Peștele așișderea.

photo 2

Când vrei, dar nu poți


  • Și ce naiba să-i fi făcut lui V. ? Cu ce să-l fi ajutat, când el este atât de polarizat între dorințe sexuale neîmplinite, situația de facto din viața lui și incapacitatea de schimbare, nici măcar de sesizare a percepțiilor greșite ? îi răspunse Ralucăi, cu o doză de îngăduință în glas, atât de necaracteristică ei…. Mă rog, ceva, ceva realiza că e în neregulă la el în ogradă, dar nu găsea soluția salvatoare. Și cerea sfaturi. Pe urmă, dacă o gândești la rece, e dureros când cineva din afară îți prezintă realitatea prin alți ochelari. Orgoliul, de teama izgonirii obișnuințelor de la locul lor, reacționează nu tocmai plăcut. Poate dioptriile tale,  poate lentilele sunt mai afumate și ar trebui curățate, cine să știe ? Tu poți să-i spui „Băi, vezi că ai o musculiță pe ochelari, căzută în picaj, moartă deja, care îți obstrucționează vederea clară”,  – știi, ca atunci când alergi mașina pe autostradă și pe urmă trebuie musai să-i cureți cu soluție specială fața pe care și-au ales sfârșitul mii de insecte -, dar el s-ar putea sa-ți spună „Lasă că încă văd bine, ți se pare ție !”
  • Sonia, pe un om nu-l poți ajuta dacă nu se ajută singur ori dacă nu-și dă voie să fie ajutat. Asta o știu din experiență proprie. Câtă vreme m-am împotrivit ? Offf, că mi se pare o viață întreagă !

Amândouă erau la unison că acționaseră corect. Nu-i dăduseră tipului motive de îndrăgosteală ori de scăpare din chingile obișnuinței, că știau că nu pot răspunde pe măsură. Deci, fuseseră sincere. Îi propuseseră doar un joc erotic și-i spuseseră că, dacă ceva nu va merge conform planului inițial – adică să le placă și lor -, se vor retrage și lanțul de așa zisă iubire se va rupe.

El nu pricepuse de ce nu i se acordase timp și mai multe șanse. Ele erau mereu în viteză, adrenalina era un atribut esențial pentru că și ele, dar mai ales Raluca, încercau să îngroape definitiv unele pasaje dureroase recente. Unii zic că femeile utilizează un bărbat pe post de chiuretă ca să-și scoată din suflet infecția creată de precedentul. Dar clar nu se ajunsese până aici. Poate că nu-și dădeau voie să viseze la cai verzi pe pereți din nou, dar….

  • Păi și cu cine să fi încercat, madam Ralu, să visezi, să experimentezi ? Păi zi-mi tu mie, aveai omul potrivit la dispoziție și am abuzat eu de dreptul de veto ? se burzului Sonia, aprinsă toată la față.
  • Nu, drăguțo…. Dar îmi pare puțin rău de el. Adică e om bun, inteligent, dar e prea conservator, n-are capacități d-astea de a risca nebunește, de a consuma o aventură intens, dement, fascinant, halucinant…Nouă asta ne trebuia, flacăra aia. El, în schimb, susținea că se consideră o persoană plăcută și că el spera că, în timp, va fi din ce în ce mai bine….
  • Auzi, băi fată, îl luai cumva de bărbat ? Nici n-aveai cum, că era înseriat la altă cazarmă, iar dacă dezerta era un om mort. Ai mai întâlnit tu d-aștia, așa că n-aveai absolut nicio așteptare. Și-apoi, dădeați înțelesuri total opuse noțiunii de timp. Tu n-ai răbdare nicicum, la tine consumul energetic e maxim din prima sau nu e deloc. El se aștepta să fie mai bine….cu timpul. Asta făcea imposibilă aventura, în sensul dat de noi.

Raluca se puse pe gânduri, își atârnă mâinile finuțe și deopotrivă vânjoase deasupra capului și concluzionă:

  • Sonia, ar fi fost mai rău mai încolo, nu mi-ar fi plăcut să-l mint, nici măcar pentru bani. Era fascinat de mine, dar știi că fascinația ia naștere când tu nu ai obiectul/nu ești ca persoana care te fascinează. Pentru un neinițiat, așteptările se creează oricum, fără efortul celeilalte părți. Și așa mi-a făcut capul calendar acuma, despicându-mi fiecare frază în douăzecidemii de firișoare, când se întâmplaseră atât de puține lucruri între noi. Și mai și stătea pe gânduri dacă să acționeze în a înlătura disconfortul ăla care nu-mi permitea să mă urc pe pereți de plăcere, deși lui i-ar fi plăcut să mă vadă cocoțată pe culmile extazului. Nu e de ajuns să vrei, trebuie să mai și poți. Păi, și atunci mă-ntreb, cum să meargă de la sine? Eu n-am pretenția să fiu înțeleasă, nici digerată… cu timpul. Sunt sau nu sunt.

Floare de colț


M-am trezit, năucită, la 4.50. Cu ultimele puteri ale unei conștiențe adormite, voiam să închei visul de câteva minute care mă tulburase. Mă simțeam între două lumi, lumea de dincolo, a subconștientului, și lumea reală, palpabilă. Găsisem ieșirea, revenirea la realitate. Nu odată mi s-a întâmplat ca, atunci când îmi doresc să se termine ceva, până și un vis al orelor dimineții, să găsesc resurse conștiente să îndepărtez aburul greu, învăluitor, al semnificațiilor evenimentelor marcante.

Am băut cafeaua, însoțită de nelipsita țigară de dimineață, cu gândul de a căuta degrabă interpretări visului. Nu visez des sau nu-mi aduc aminte ceea ce visez, însă dacă rețin ori mă trezesc direct din vis pentru că nu mai vreau ca el să continue, e clar un semnal al subconștientului care trebuie răstălmăcit.

Se făcea că tocmisem, de pe un anunț divers, un om care să-mi repare ceva prin casă. Casa sufletului meu. Fusesem tare mulțumită de lucrare, mă oferisem să-l las cu mașina chiar unde el avea treabă. La final, îl întrebasem cât costă efortul lui, scosesem în fața ochilor lui portofelul plin de bancnote mari și îi oferisem mai mult decât ceruse. Îmi plăcuse omul, jovial, glumeț, bun meseriaș. Și faptul că mă rezolvase și bine și repede, mă mulțumise într-atât încât generozitatea mea își atinsese prea-plinul.

Revenită acasă, realizez că economiile mele fuseseră furate de omul ăla jovial, glumeț și bun meseriaș. Toți banii, în bancnote mari. Habar n-aveam când reușise să îi sustragă, că nu îl lăsasem singur în casă, nici nu m-aș fi gândit că aparențele înșeală atât de dureros, îl catalogasem om bun, deși îl vedeam prima și probabil ultima dată.

Furia și deznădejdea puseseră stăpânire pe mine. Instant, îmi vine în minte să apelez la prieteni, să-l contacteze de pe anunț pentru serviciile sale, să dau cumva de el și să-i arunc în față grava ocară. Chiar dacă nu mai recuperam banii, măcar să-mi alin sufletul și orgoliul rănit.

Aici, în mod conștient, opresc visul și mă trezesc, aproape înfuriată, având în cap clar că ăsta nu-i un vis oarecare.

Și caut explicația pe net. Banii, mai ales cei de hârtie, sunt simbolul energiei sufletești. Dacă te visezi dând bani cuiva, ai o inimă largă. Dacă cineva fură bani de la tine, ar însemna că exagerezi, că duci la extrem iubirea față de cineva, pentru femei banii simbolizând și speculația erotică.

Nu prea reușesc să fac conexiunile corecte. Dar un alt site luminează toată tărășenia. Dacă visezi un hoț este un vis prevestitor de bine pentru tine, în afara cazului în care ești rănit în timpul jafului. Dacă visezi că hoțul intră în casa ta, iarăși e bine, înseamnă că vei avea putere să te iei la trântă cu cele mai mari greutăți ale vieții. Nu-mi pică fisa încă. Citesc mai departe explicații. Zic, stai puțin, eu am aflat de furt după ce îi dădusem bani pentru munca prestată, de care fusesem mulțumită, cu dragă inimă, ba chiar mai mult decât făcea. Și trebuie, musai, să înțeleg legătura. Și descopăr. Evrika ! Dacă dai bani, cu dragă inimă, dai felii din sufletul tău și nu e rău că dai, ci mai degrabă că, uneori,  dai cui nu merită.

Și mă gândesc, învăluită în fumul țigării, de câte ori am dat felii din sufletul meu unor oameni care mi s-au părut meseriași, mai ales în arta cuvintelor, dar care furaseră deja la nivel inconștient bucăți din mine, pe nesimțite, fără ca eu să realizez asta. Pentru că nu-mi dădusem seama, din cauza naivității preverbiale, le mai ofeream, cu dragă inimă, și-n plus. Eram fantastic de încrezătoare și mă avânta impresia că toată lumea ar trebui să fie la fel ca mine și că va returna echivalentul a ceea ce primește. Credeam mult. În ei, în bine, în frumos, în onestitate, în sinceritate.

Inca și azi cred în aceste valori. Dar, din nefericire, mi se par niște valori utopice, pe care cu greu le mai găsești cu adevărat în spectrul uman.

Visul ăsta nu este, de fapt, premonitoriu, este despre ceva petrecut deja în trecut, este o frustrare a sufletului jefuit de valori și clar mă va determina să-mi asigur rezervele. Produc multă căldură, multă energie, îmi place să-mi asum riscuri, să trăiesc maxim, însă mă găsesc nevoită să-mi securizez iremediabil sufletul. Trupul poate fi dat oricui, dar bogăția din sufletul tău s-o păstrezi doar pentru tine ori oamenii care ți-au dovedit că nu te-au dezamăgit.

floare-de-colt1.jpg

Increderea este o floare rară, ce crește pe crestele abrupte ale munților stâncoși. Rar cineva o accesează cu adevărat, rar cineva ia floarea asta măiastră și fragilă în mâinile lui, având grijă să nu o deterioreze. Insă toți defilează cu ea pe fundal fotografic. Pe facebook e simplu, e doar o imagine din imaginația lor.

Operație pe creier tânăr


Făcuse 26 de ani, dar creierul îi era necopt.

Dacă munca la salonul de masaj îi oferea oarecare satisfacții efemere, deși se mai estompase sentimentul de fascinație de la începuturi, relațiile pasagere din afara salonului – cărora se deda într-o inconștiență soră cu nebunia, fără să analizeze, fără să (se) critice, acceptând totul și orice -, îi blestemaseră sufletul să se zbată în haos. Visa la întemeierea unei familii fericite și longevive cu Făt Frumos care nu mai venea, să-l ia naiba !, dar se pierdea în tot soiul de aventuri de-o noapte, de mai multe, chiar de luni. Unii erau însurați și nu-i promiteau nimic, dar se simțea vie câtă vreme ținea legătura. Alții erau liberi de contract, tineri ca și ea, totuși nu-și doreau să se introducă și-n inima ei. Lăsau o vreme o oarecare impresie de posesiune asupra ei, cum că le-ar păsa, cum că ar iubi-o, în final tot sedusă și abandonată se simțea. Ar fi vrut, poate, să-i folosească, la rându-i, dar metodele astea „interesate” le aplici mai greu spre deloc, când pragmatismul nu l-ai învățat la școala premianților. Prin urmare nu părea a fi o prioritate.

Naivitatea o urmărea ca o umbră înfricoșătoare, precum atunci, cu ani în urmă, când călăul îi pecetluise psihologic și timpuriu soarta dezvoltării ei ca femeie. Nu era capabilă să înțeleagă ce vrea și să reușească să mențină un curs drept, corect al existenței sale. Acum voia siguranță și un suflet alături care să o iubească așa cum n-o iubise mă-sa, acum voia aventură și senzațional, acum era fascinată de lucruri interzise, acum oscila între teamă de abandon și incapacitate de a spune Nu sordidului. Intra astfel în tenebrele ființei sale, adâncindu-se în deznădejdea de a nu se găsi pe sine, cea reală, la fel cum nu reușea nici să-l găsească pe el, cel sortit să o salveze.

Se putea ușor dedubla, învățase de copilă cum să-și mascheze tristețea adâncă și sufletul rănit, avea mai multe personalități aproape halucinante, care intrau în acțiune fără să ceară voie, o uimeau, uneori chiar o umileau – observând cât poate coborî în subteranele umanității sale, făcând lucruri reprobabile, de care nu putea defel fi mândră. Dar nu știa să le controleze, nu încă ! La naiba, mai degrabă se întâmpla invers ! Căci respectul și încrederea în sine nu numai că nu-i fuseseră inoculate în copilărie, ba îi fuseseră chiar terfelite în cel mai crud mod cu putință și ea se găsea într-o crasă incapacitate de reacție, într-un blocaj psihologic. Era pasivă, nehotărâtă și nu știa să aleagă binele de rău, cum nu știa să aleagă grâul de neghină. Trebuia, deci, să greșească mult, spre a se purifica.

(fragment din autobiografie)