Masca sub care se ascunde deznădejdea


2008, Octombrie

Bramburi prin Ploiești câteva zile, fără direcție. Nu știu încotro s-o apuce și ce să facă cu viața ei de atunci înainte. Găsise de cuviință să-și vândă picioarele pentru o pereche de papuci cu sclipiri de Swarovski și nimic nu o mai aștepta la București, nici locuință, nici job, nici prieteni. Era prea mândră pentru a se întoarce la rude, relațiile se răciseră, infatuarea prostească își revendicase tributul cu replica “Da` ce știti voi? Eu îl cunosc mai bine! El e familia mea de acuma!” și se prăvălea peste ea o rușine imensă.

Cum să se întoarcă cu coada între picioare, cum să facă față oprobriului acuzator, cum să recunoască că a greșit cum nu și-ar fi imaginat vreodată că ar fi fost posibil ? Mai bine s-ar fi îngropat în alte mii de deziluzii decât să dea ochii cu realitatea care ar fi devastat-o !

In lipsă de alternative, ultima fărâmă de încredere i-o încredințase lui Costin, iar el o mai suna când și când și o încredință chiar în grija unui amic, să aibă unde locui o vreme. In zorii acelei zile de sfârșit de septembrie, când fugise din palatul de gheață, își însușise de bun drept tot ce mai putuse salva din agoniseala inițială: o cutie doldora de bancnote mari și câteva lucrușoare personale. Mașina cu care plecase îi trezea ciudate amintiri cu iz ardelenesc și simți o puternică nevoie de a-i pierde urma. Ar fi fost mai indicat să o vândă.

Un anunț la mica publicitate din ziarul local îi sări în ochi la ceas de seară. Luase legătura de îndată și se întâlni cu personajul într-o parcare McDonalds. Inițial i se păru un domn, dar individul se transformă repede din potențial cumpărător al mașinii în amicul cu care Raluca servea o cafea la marginea orașului, iar mai apoi făcea sex într-o cameră ieftină de motel. Bărbații-hienă ! Îi știi? Flămânzi de tine, cu balele curgând când simt pradă ușoară, dar amorali și total neinteresați când ceri o mână de ajutor. Ba chiar, îți creează impresia oferirii unei mâini de ajutor, tot în interesul lor !

Prea prinsă în focul disperării, fricoasă și neajutorată, Raluca nu reuși să se ferească din calea pericolului iminent. Sări din lac în puț cu o lejeritate și naivitate dezarmante. Necunoscutul fanfaron se arătă interesat de ea și o iscodi meșteșugit. Hmm !! Ce parazit n-ar fi devenit interesat? Tocmai își părăsise „soțul”, fugise de acasă, era cu sufletul pulbere, scurs parcă în cizmele de firmă și-unde mai pui că era proprietara unui mașini scumpe. Situație optimă de pus pe jar profitorii și parveniții !!

– Imi placi foarte mult, aproape că aș putea să cred că am câștigat la Loto, cunoscându-te în seara asta, rânji el cu subînțeles, după ce partida de amor se sfârșise. Și când te gândești că tu m-ai căutat pentru anunț !

– Păi chiar vreau să vând mașina, ți-am spus !

– Sigur, iubita, am priceput, am un foarte bun prieten care e interesat de ea. Il sun mâine dimineață. Toate actele sunt în regulă, tu ești proprietară, treaba e clară. Poate ar trebui doar să îi dai kilometrii înapoi, sunt cam mulți pe bord. Dar te ajut eu, am relații, nu e problemă. Mai ales că sunt foarte interesat de tine, m-am simțit grozav și aș vrea să dezvoltăm ce s-a întâmplat în seara asta ! Și ia spune-mi, ai de gând să locuiești de acum în Ploiești ?

– Nu știu încă. Pe moment, da. Am căutat să închiriez, mâine am niște vizionări de apartamente în zona Nordului.

– Păi de ce nu zici așa ? zâmbi fanfaronul golănaș, luminându-se la față. Eu chiar am un apartament cu 2 camere care stă liber de câțiva ani, de când am cumpărat vila. Și e chiar în spatele McDonaldsului, unde ne-am întâlnit… Zona ta de interes. Mâine te poți muta, ai tot ce-ți trebuie, ce să mai vizionezi alte apartamente ?! La ăștia trebuie și garanție, contract de muncă, eu nu-ți cer nimic, doar chiria e 200 euro și facem dealul. Ce zici ?

– Da, ar fi o idee bună, răspunse Raluca, surprinsă de prietenia aparent dezinteresată a bărbatului cunoscut recent. In definitiv, nu strica să-și facă noi relații de prietenie. Era un capitol la care era necesar să lucreze, din moment ce se hotărâse să-și refacă viața.

Nu poza în victimă, deși reacțiile ei naïve la stimuli exteriori indicau o nesiguranță și o lipsă de alternative, pe care șacalul le simțea și le folosea în avantajul său. Cuvintele dulci și lăudăroșenia lui îi lingușeau orgoliul ultragiat și-i pansau rănile sângerânde. Era prea afectată de cele recent întâmplate, ca să judece obiectiv. Se erija în divă, când de fapt era o mare naivă. Trăia cu convingerea că nu mai poate surveni nimic mai rău decât cele consemnate în ultimele luni.

Optimistă și încrezătoare, decise să aibă încredere în individul întâlnit în acea seară și  a doua zi își reafirmă dorința de a se muta în noua locuință. Se bucură de familiaritatea afișată cu prilejul servirii cinei acasă la sora noului său amic, dar hotărî să nu acorde importanță faptului că, la restaurant, el își dădu seama că-și uitase portofelul acasă și plăti ea consumația. Putu deci considera că omul ar putea fi ceea ce pretinde.  Când se înseră, plecară către apartamentul unde avea să locuiască și Raluca parcă mașina în loc sigur, între blocurile cu zugrăveală scorojită, cu aspect vechi, comunist, muncitoresc, sperând totuși că înăuntru situația se va îmbunătăți.

       – Bine ai venit în noua ta casă ! Și o poftise tacticos să intre.

Apartamentul insalubru de la etajul 5 era chiar locuința lui. Mărturie stăteau cele câteva haine aruncate în dezordine, pe niște scăunele, mobila minimală și pisica ce miaună bucuroasă la revederea stăpânului. Geamurile deschise permiteau frigului de-nceput de octombrie să intre nestingherit. Fata avuse un șoc, văzând unde nimerise, descoperind, de fapt, că acesta era bârlogul unui psihopat singuratic  și că fusese ademenită acolo cu bună știință. Nici vorbă de locuință de închiriat. Nu putu să articuleze cuvinte coerente, iar omul ăla, până atunci bine intenționat și prietenos, se năpusti asupra ei plin de emfază, izolând-o într-un colț al camerei. O năpădi subit frica, dar încercă să-și mențină calmul, era esențial. Ajunsese în vizuina unei lighioane cu chip omenesc ale cărei preschimbări o cutremurară. Se prefăcu bolnavă și cu-un zâmbet tâmpit îi spuse că vor reedita povestea de dragoste mâine. Situația era alarmantă, periculoasă chiar și Raluca se vedea nevoită să-i facă față, deși habar n-avea cum va ieși din ea. Ii trecu prin minte că insul ăsta probabil o va viola în noaptea asta și îi va “fura” mașina fără să fie nevoie de spargere prin efracție. Toate minciunile ce i le îndrugase până atunci se sparseră ca un imens balon de săpun și descoperi nemernicul din spatele fanfaronului.

Noaptea trecu, totuși, fără incidente, cu excepția frigului pe care fu nevoită să-l îndure și frica aia paralizantă, care nu-i permise să se predea lui Moș Ene nicio secundă. In dimineața următoare, Raluca îi propuse șarlatanului o cafea la McDonaldsul din apropiere și ulterior, grație divinității, fu salvată de telefonul lui Costin, care-și manifesta intenția de a o vedea. Ii explică fanfaronului că un prieten îi solicită compania și-astfel  reuși să scape basma curată din ghearele lui.

– Ne-om mai vedea, zise el…. „Niciodată !”,  răspunse fata înfricoșată, în gând.

 Costin rămase perplex la auzul noilor sale peripeții și nu simți nevoia vreunui cuvânt de laudă.   Aproape simți că și el urma să o abandoneze, datorită acțiunilor a căror derulare haotică nici nu o mai înțelegea, darămite să o poată controla. Simțea să dispară, și de trăia și de murea, era totuna, atinse pragul maxim al disperării.

Câteva zile în care trăsătura esențială fusese confuzia și dezorganizarea mentală, Raluca orbecăi a nimănui pe drumuri și prin hoteluri ieftine, neștiind ce-i de făcut și încotro să-apuce. In pragul colapsului emoțional, văzu moartea cu ochii intrând cu mașina pe contrasensul unui pod, dar Dumnezeu din nou îi oferi o șansă și o salvă. Cu sufletul tremurând a groază de necunoscut, îngenunche din nou în fața concubinului, își ceru iertare că fugise și se rugase de el printre hohote să o primească înapoi. Se întoarse apoi spășită la Deva. Deveni un mort umblător. O ceartă monstru cu Marius la câteva săptămâni de la reîntoarcerea “acasă” îi oferi ulterior ceea ce ar fi putut numi o perioadă de respiro: căzură de acord ca ea să se mute în chirie, ca să se liniștească. Nu fu însă așa. “Abuzatorul meu încă se juca pervers cu mintea mea, de vreme ce aveam banii investiți acolo și aveam un cuvânt de spus în afacere, iar eu încă mă agățam de el ca de un colac de salvare, sperând că lucrurile se vor schimba până la urmă, în bine. Eram într-un cerc vicios din care, cu greu și doar cu ajutor exterior, am găsit ieșirea”. Scria Raluca peste ani.

Pledoarie pentru terapie


Motto: „Imi sunt recunoscătoare că am avut curaj să greșesc și să învăț din greșelile mele”

Avertisment: Acest text are un conținut ce poate avea un puternic impact emoțional.

„Bună, eu sunt Ramona și m-am alăturat acestui grup pentru a mă trata de frici, traume, abuzuri, neputințe, iluzii deșarte și așteptări nerealiste.” Așa ar începe, într-o lume ideală, firește, viața de după suferința emoțională acutizată, agonizantă sufletește, dar purificatoare prin simplul, miraculosul fapt că ai ales să schimbi ceva. Acolo e punctul zero al noii tale vieți, în care – fiindcă simți că nu mai poți duce greul – realizezi că ai nevoie de ajutor, că ai nevoie să-ți vindeci traume conștiente sau inconștiente, care ți-au transformat realitatea în haos, furie reprimată, dezgust, apatie și mai cu seamă dezamăgire perpetuă, prin alegerile iraționale pe care, s-ar zice, că le iei de bună voie și nesilit de nimeni.

Cel mai mare și curajos pas pe calea schimbării în bine pe care îl poți face este primul. Să vrei să te schimbi tu ! Fără a te strădui să-i schimbi pe alții, ca să-ți faci tu viața mai ușoară, fără a învinovăți circumstanțe, persoane și destine pentru ce nu merge bine în viața ta. Restul pașilor de urmat decurg din primul și din cât de neclintită devine voința ta în fața obstacolelor care-ți acaparează percepția corectă a realității. Intotdeauna ai de ales. Chiar și când crezi că nu ai ales, tot alegi: să nu alegi. Hilar, nu ?

Alegerea mea este să fiu cât mai autentică cu putință. Să mă asum și să îmi asum tot ceea ce am făcut, tot ceea ce n-a mers, tot ce am făcut greșit, dar care, paradoxal, m-a forțat, m-a autopropulsat înainte. Nu e ușor să te prezinți pe tine într-o context întunecat – the darkside of  you – fără să-ți pese că vei fi judecat, respins sau desconsiderat. Dar când ști cine ești cu adevărat, nu-ți mai pasă de gurile slobode, frustrate, agresive, ci doar de propriul tău Adevăr !

Am 40 de ani și viața mea se împarte în două părți, mari și late. Viața de dinainte de psihoterapie și viața de după terapie. Prima parte e ceva mai lungă, e drept, mult mi-a mai „plăcut” să m-ascund în ape tulburi, să fug de mine și să nu-mi asum responsabilitatea propriei mele vieți. Și, ca să fiu sinceră, nici nu am fost conștientă unde e buba până nu demult. Ce și cum să tratezi dacă nu ști exact ce medicament există pentru durerea ta ? Sau măcar dacă ar putea exista unul ? Trăiești în credința fatalistă că asta e viața ta și tu n-ai ce face, tre’ să înduri. Și până la un moment dat, înduri. Apoi, zice Viktor Frankl, „a suferi inutil e mai degrabă masochist decât eroic.” Prima parte a vieții mele e o suferință emoțională surdă, cu bucurii bizare și comportament toxic, pe alocuri deviant sexual, o groază de boacăne, fugă de sine, frică de abandon ce ajunsese la paroxism, frica de a nu fi suficient de bună, frica de a nu fi vulnerabilă. N-am avut încotro decât să le înfrunt cu curaj și să le înving pe toate. Doar așa dispar, altă rețetă-minune nu există. A doua parte, cea de după terapie, este o abundență continuă, în suflet, în simțire, în buzunare, în valori și principii, în iubire și respect de sine.

Schimbarea este un adevărat proces în sine, nu se întâmplă peste noapte, căci sedimentările greșite și rezistența la schimbare sunt o provocare importantă, poate cea mai importantă provocare pe care o avem la îndemână în această viață. De noi depinde cum răspundem acestei provocări, iar prin felul cum ne situam, ne putem considera învingători ori învinși în fața obstacolelor menite să ne ajute în experimentare, învățare, autodefinire și evoluție  ! Durează ani și multă muncă de autoconvingere că „și pe strada ta iese soarele”. Și e atât de necesar ! Pentru că 10% sunt lucruri, evenimente care ți se întâmplă și 90% sunt reacțiile tale la ceea ce se întâmplă. Iar reacțiile noastre sunt în totalitate în controlul nostru, când suntem armonici, conștienți de sine și echilibrați energetic.

Ca o parafrază la ceea ce urmează să povestesc, vreau să menționez un aspect esențial: în psihanaliză și psihoterapie s-a demonstrat că moștenim genetic traumele părinților, într-o măsură mai mare sau mai mică, funcție de atașamentul infantil, chiar de dinainte de a fi născuți.

Așa că povestea comportamentelor mele disfuncționale începe, logic, cu întrepătrunderea dintre cele două personalități ale părinților mei. Mama – o femeie tânără, frumoasă, căreia îi plăcea viața și huzurul, atât cât permitea epoca, vremurile și mentalitatea. A fost bătută și violată în vie de fratele mai mare pe când avea 13 ani, iar bunica – descoperind tărășenia –  s-a făcut că plouă, „maică, să nu se afle că ne facem de rușine, ne râde tot satul”. Nu și-a dat seama că a fost dezvirginată, așa că șocul a fost enorm când primul ei iubit din liceu a repudiat-o și părăsit-o pentru că nu mai era nepătată, așa cum susținea. A plecat de acasă și de aici încolo a urmat un întreg carusel de evenimente neplăcute. A rămas repetentă într-a zecea, din cauza dezămăgirii în prima ei dragoste și a avut o viață desfrânată, dezordonată, fără un țel precis, fără noimă, cu alegeri nebunești, automutilându-se sufletește, închizându-se spre a nu suferi. Ulterior, întâlnindu-l pe tata s-a mulțumit cu faptul că ar putea să o protejeze de relele inconjurătoare, fiind mai matur decât ea. „E suficient că mă iubește el”, și-a zis în sinea ei.

Nu. N-a fost. Nici suficient. Nici iubire.

Tatăl meu a fost un paranoic anxios, alcoolic, bolnav de nesiguranță interioară, măcinat de crize interioare mărunte și de obsesia autorității. Mult prea tradiționalist și atent să nu-i fie pătată onoarea lui de bărbat. Aspru, violent de nevoie. Frica lui cea mai mare, aveam s-o aflu de curând, a fost să nu fie dominat, iar în subsidiar, să nu fie păcălit, manipulat, trădat. (Frică împlinită în mai multe rânduri, de ce ți-e frică, de aia nu scapi !) Motiv pentru care devenea agresiv din nimic, mai ales după ce „se cinstea”. Ii plăceau femeile frumoase, dar naive pe care le încânta cu gustul său fals-rafinat pentru erudiție, cărți și probabil parfum de colonie din import. Cum le prindea în plasă și trecea perioada de curtare, încerca să le domine, cu sudalma sau cu palma, la nevoie, să știe de frică, mai ales într-o epocă în care femeia era mai mult casnică și mult mai dependentă financiar, social și emoțional de stâlpul casei. Nici gura lumii nu era de lepădat în acest agrenaj autoimpus ce se numea căZnicie.

Fiind paranoic, gelos peste măsură în privința noii lui „achiziții”, foarte frumoasă și tânără, tata a suspectat pe tot parcursul sarcinii că nu sunt a lui. Noroc că m-am născut cu ochii depărtați, ca tot neamu’ lu’ bunicu’ ! Incă nenăscută eram, în luna a cincea de burtică caldă și ocrotitoare, când am fost brusc violentată de taică-miu. (A fost prima dată când m-am simțit inconștient respinsă și abuzată). O lovise pe mama cu clanța ușii în burtă, după o ceartă monstru. Infricoșată și cu iluziile unei căsnicii fericite spulberate, mama a plecat la mă-sa câteva luni.

M-am născut tot pe la bunica. M-a crescut bunica din partea mamei, la țară, până am mers la școală, în capitală. Intre timp, părinții mei au divorțaț, fiecare dintre ei s-a recăsătorit cu altcineva, trăindu-și tinerețea și noua viață, cu vagi interferențe în viața unicului lor copil. Nu am amintiri clare în legătură cu vizitele lor în copilăria-mi mică. Am fost abandonată de cei care ar fi trebuit, conform fișei postului, să mă iubească, ocrotească, educe. Tot ce-mi aduc aminte până la 6 ani jumătate sunt ochii blânzi, duioși ai bunicii, dar și mâna ei fermă cu care gestiona treburile casei.

Frica de abandon m-a urmărit, abilă, crescândă, neîmpăcată, neasumată, netratată, ca o autoprofeție ce se tot împlinea continuu până la 38 de ani. „Pe mine nimeni nu mă iubește”, îmi spuneam de fiecare dată, cu tristețe, ce mă durea aproape în rărunchi, acolo unde e sediul cel mai profund al sufletului. Și nu știam cum să fac să mă iubească și pe mine cineva și să nu mă mai părăsească ! Așa crescusem o convingere care materializa subconștient realitatea mea imediat viitoare. In viața mea adultă, atrăgeam exact genul ăsta de bărbați indisponibili emoțional, cel mai adesea însurați, care să-mi confirme că sunt nașpa, nu sunt suficient de bună pentru a fi iubită, nu merit să fiu iubită. Așa învățasem de mică, de la ai mei. Pe atunci nu înțelegeam că au și ei propriile bube de gestionat, propriile frici și propriile angoase care-i puneau în imposibilitatea de a fi buni părinți.

De parcă n-ar fi fost de ajuns, pe când aveam 9 ani mama a plecat din țară, urmându-și cel de-al doilea soț în Occident. Minoră fiind, am rămas la tata, locuind cu el și cu a doua lui soție. N-a fost așa rău până n-a plecat și aia în țări străine și am avut de-a face cu monstrul, în toată splendoarea lui. Am primit bătăi peste față, călcam cămăși și făceam mâncare la 12 ani. Eram un fel de femeie în casă, având drept companion un zbir care își manifesta plenar, în fața unui copil incapabil de apărare, autoritatea. In casa lui nu se discută, se execută ! Mi-am dorit dintotdeauna să am de soț un tip de bărbat total diferit de tata. (Am reușit într-un final și tare-s mândră că m-am ținut de promisiune). Era zgârcit, agresiv, opresiv, chinuitor, nu te puteai juca, nu te puteai exprima, primeai bătaie dacă nu stăteai drepți, cu capul în pământ, fără să crâcnești. Armată, nu jucărie ! Am reușit să scap de instrucție după un an, când m-a preluat bunica sub aripa ei protectivă.

Când a plecat, mama mi-a promis că mă va lua cu ea, în Germania. Mi-a indus un acut sentiment de vinovăție, motivându-și decizia de a mă abandona în detrimentul soțului și a unei vieți tihnite în Occident, din vina mea, că n-am țipat suficient de tare că vreau să merg cu ea, preferând scâncit să rămân la tata. O minciună pe care și-a recunoscut-o abia acum câțiva ani și care m-a urmărit și chinuit enorm de când am descoperit-o, pe la vreo 18 ani. Atunci, am găsit actele de la judecătorie, erau datate mult înainte și hotărârea era luată de cei mari mult înainte ca eu să fiu generic întrebată la cine vreau să rămân. Bunica a confirmat că fusesem percepută ca pe o povară care-i îngreuna huzurul. Am fost revoltată și furioasă !

Mulți părinți au impresia că copiii lor sunt prosți, că nu tre’ să știe ei, Domne, chestiile de oameni mari. Pentru o viață adultă armonioasă și împlinită, cel mai mult și mai mult un copil are nevoie de Adevăr și de Iubire. Să i se spună în termeni prietenoși vârstei lui, firește, dar să nu fie mințit, căci, credeți-mă, toți cei care citiți aceste rânduri – și mulți poate vă regăsiți – un copil va ține minte că a fost mințit, trădat, învinovățit pe nedrept ! Va fi o povară obositoare pe care o va căra cu sine, anevoios prin viață și îi va afecta tot parcursul ulterior. Va învăța să mintă, să se acopere, să se ascundă. Și alții, cei îndrituiți să-l educe au făcut la fel ! Ați văzut copii triști, agresivi, deja obosiți de viață ? 

Mi se pare abominabil cum unii părinți uită cum și ei au fost copii, adolescenți, teribiliști și le pretind copiilor perfecțiunea de care ei n-au fost în stare ! N-au nici curajul să-și asume atâta, propriile boacăne ! Dar, cum spuneam, fiecare e dator măcar cu o plată în bancnota suferinței și cruntă trebuie să mai fie aceea când copilul cândva reprimat și neștiutor îți va spune verde în față ce l-a durut ori îl doare ! Sau când  îți va întorce spatele când tu ai considera că meriți să se sacrifice cum tu nu te-ai sacrificat pentru el !

– va urma –

Naiva și manipulatorul sau Sacul și peticul său


2006, Septembrie

De la o vreme, plafonarea ce o simțea, închisă în luminile difuze ale salonului de masaj erotic, căpătase proporții deranjante, îi sugruma orice tentativă de a trăi năvalnic, cum năzuise. Voia altceva, chiar dacă acel altceva presupunea, din nou, întâlnirea cu necunoscutul. Frumusețea vieții rezidă tocmai în necunoscutul ei și nu e destinată celor care nu sunt capabili să-și părăsească propria zona de confort.

Aventuroasă până-n măduva oaselor, se hotărî deci să-și urmeze visul și-ntr-o dimineață de luni plecă spre orașul acelui necunoscut care o seduse rapid, nu pentru că era el vreun DonJuan, ci pentru că Raluca avea nevoie de unul. Era hotărâtă să dea un alt sens existenței sale și se bucurase croșetându-i acestuia hăinuțele imaginației sale. Se aventura în necunoscut identic cu momentul  acela când, pe trotuarul de pe Știrbey Vodă, decise să încalce regulile convenienței călduțe și să plonjeze în ineditul cu nume iluzoriu – masaj erotic. Iși dorea, fără doar și poate, să înceapă o viață nouă, mai plină, mai împlinită, mai fericită.

Pe Marius îl cunoscuse din întâmplare, pe internetul care-i întreținea fantezii nu neapărat sănătoase în nopțile târzii. Poate c-ar fi fost mai onorabil să fie pasionată de cinematografia televizată, dar acolo, pe ecran, nu ea era actrița principală.

Distracția – își zicea – ar trebui să fie la cote înalte, că doar d-aia se ducea, nu intenționa să treacă atunci pe la Starea Civilă, nu se ducea spre documentare pentru vreo carte și nici să facă vreun bine umanității, vizitând Cetatea Devei.

La început nu s-au înțeles. Fata aflase că e de etnie, dar detaliul ăsta minor nu ar fi împiedicat-o în potențialul plan de reîndrăgostire. La acel moment, era vorba despre distracție, nu știa ce și dacă va mai fi pe urmă. El se lăudase cu originile și viața lui tumultoasă obositor de mult, aproape enervant, numai că, setată pe alte irealizabile așteptări, pericolul nici măcar imaginar nu i se părea Ralucăi. El blagoslovea cu cuvinte atent meșteșugite tot ceea ce naiva femeie voia să audă. Era încredințată că viața e frumoasă și e inutil să te ferești de evenimentele pe care tu însăți le aduci în calea ta. Prețul pe care avea să-l achite tribut lecției aparențelor care înșală avea să fie exorbitant. Până să-l cunoască în carne și oase, în acea fatidică zi de septembrie, fata se simți atrasă de jovialitatea lui Marius, de iscusința cu care-și stăpânea emoțiile, de exuberanța cu care înmiresma o viitoare poveste de dragoste, de inteligența și curajul de a ieși din situații periculoase, dar mai ales de cursivitatea minciunilor pe care i le servise, în sirop amețitor de dulce.  Altfel, de ce ar fi bătut drumul ? Putea să-l invite la București. Totuși, sătulă de barbații însurați care roiau în jurul ei și care, de la un moment încolo, n-ar mai fi fost capabili să-i întrețină fericirea, voia, de fapt, să se convingă că următorul pretendent era un bărbat liber, care putea fi doar al ei.

Mai întâlnise psihopați cărora le permisese jocul cu mintea ei. Din păcate, ei nu se recomandau sub această denumire și nici ea nu citise cărți elocvente despre cât de paroxist învolburată poate fi mintea umană sau cât de derutante sunt acțiunile unui asemenea personaj. Așa că inima i-a fost fatal și vulnerabil de deschisă. Spre suferință.

După prânzul servit într-un restaurant dezvoltat într-un garaj din zona rezidențială – denumită pompos Micul Dallas –  Raluca plecă cu noul său cunoscut către un apartament închiriat, Știa că venise să se distreze, prin urmare sexul era, inevitabil, în program. Datorită nesiguranței și stimei de sine scăzute, ea dădea impresia unei figurante,  el în schimb căuta doar să se-nperecheze întru plăcerea și egoismul proprii.

Cartierul ăla, Micro 5, fost muncitoresc, în care poposise, cu blocuri murdare, îngrămădite, cu 4 etaje i se părea din alt film. Filmul pe care visa să-l trăiască, în această nouă dimensiune, era cu palate de cleștar, servitori și tacâmuri de argint la masă. În fața blocului destinat oamenilor de condiție modestă, proprietarul apartamentului ce fusese închiriat câteva ore o interpelă cu siguranța omului care nu vorbește în dodii:

– Pe tine te cunosc !

– Daaaa ? poate de la televizor ! glumi tânăra, tendențioasă, uluită de viziunile unui necunoscut.

Prima partidă de sex fu un fiasco total. “Ce dracu caut eu aici ? fu reacția instinctivă a Ralucăi, sugrumată de o realitate plată, care confirma zicala “Socoteala de acasă nu se pupă cu aia din târg.” El nu-mi inspiră nimic. Mă mai și enervează teribil cu aerele lui de mare șmecheraș provincial, fost șofer de autobuz supraetajat în Londra și posesor de vilă cu etaj pe care n-am vizitat-o încă… Așa și? Trebuie cumva să-i ridic vreo statuie, să-i aduc osanale pentru reușitele sale derizorii?”

– Să nu-mi spui că nu ți-a plăcut ! Te-am simțit crispată, ce Dumnezeu, voi femeile nu știti că prima partidă e definitorie pentru viitorul unei relații ?

 Să mori tu ! își înghiți primul gând.

– Aaa, da ? Și ce ar trebui să-nțeleg, că-ți dorești o relație cu mine ? Abia m-ai cunoscut azi… și pari apatic, mai obosit ca mine, deși eu am condus 6 ore astăzi. Poate ar fi mai bine să plec chiar azi la București ! Nu cred că ne potrivim, nu știu ce-am sperat și de ce am venit.

– Ok, dacă tu asta îți dorești, eu nu te pot reține !

Raluca se îmbrăcă grăbită și plecă pe jos, să-și recupereze mașina, lăsată în fața palatului său fără turnulețe. El o urmă fără tragere de inimă. “De ce mai vii? Nu mă interesezi, nu te interesez, nu știu de ce-am bătut atâta drum pentru o …..dar vai, vai, așa-s femeile !! Atât de prostuțe, atât de credule, atât de nostime în naivitatea lor, blocate în credința că cel care îi urmează unui trădător va fi altfel… Aiurea ! Mii de fraieri, misogini, bădărani, mitocani și așa ziși „domni de societate”, multă marfă de duzină, cu imaginea spoită frumos, să dea bine la public!”

Iritat de comportarea intempestivă a Ralucăi, dar și de hotărârea ei de a pleca, Marius n-a putut asimila eșecul incipient – doar el câștiga permanent orice dispută în care uza magnifica lui tehnică manipulatorie ! – și a decis să-și suprasolicite limitele, schimbând discursul zeflemitor cu unul mai lacrimogen, care știa el că prinde mai bine la femeile sensibile și naive. A apelat numaidecât la povestea omului singur care nu-și găsește pe cineva compatibil și întâlnește numai hoațe de inimi, el, nefericitul, care abia așteaptă să se pună la casa lui !  Asta a fost, de altfel, și reteța potrivită de seducție timpurie care a determinat-o pe Raluca să creadă că ar putea candida cu succes la această categorie. S-au împăcat cu lacrimi de bucurie în acea seară, o invitase în casa și familia lui, se convinsese că nu există altă parteneră oficială și până și sexul devenise promițător în cele 4 zile câte petrecuse acolo, până să revină în București.

O, dulce Nirvana !


La Nirvana avea colege una și una. Fiecare avea specificul, caracterul, atitudinea și clienții ei care îi remunerau serviciile, de ce nu pretențiile… O prea mare selecție nu se putea face, în afară de câteva limitări ale aspectului fizic. Vizualul era primordial pentru clienți, restul aspectelor rămâneau discutabile. Că nu le luau acasă. Erau și mai slabe, dar și mai plinuțe și cu sânii mari, dar și mici, și cu aspect exotic, dar și neasemuit de comune. Firește, educația, trăsăturile de personalitate, joburile anterioare avute nu contau și nici n-aveau cum să conteze. Erau doar 2 saloane de masaj erotic deschise în Capitală și prejudecata că ești o femeie de moravuri ușoare dacă lucrezi într-un loc de genul ăsta le împiedica pe fetele prea pudibonde, așa-zis serioase, să aleagă un astfel de gimnasta-nud-foto-alb-negru-1mtraseu. Trebuie că erau puține cele care puneau la spate prejudecățile și convingerile limitative cu care crescuseră în familia nativă, în schimbul veniturilor consistente. Nici Raluca nu făcuse excepție inițial, dar avea să descopere cu timpul că nu doar banii întrețin ideea de fericire efemeră, când ai alte nevoi latente de satisfăcut. Poate asta o făcea și atât de diferită de restul, atât de implicată. Ea avea nevoie nu doar de venituri, ci îndeosebi de validare, de apreciere, să se autoiluzioneze că, după tot caruselul haotic pe care, generic, îl numea existența ei trecută, merită să rămână încă vie. A se ancora în ceva iluzoriu, însă plăcut, nestresant, era pentru ea o chestiune care făcea diferența dintre viață și moarte, un mecanism-răspuns al subconștientului la instinctul de supraviețuire.

Saloanele de masaj erotic erau, în vremurile acelea, pe un trend ascendent și legale, fără discuție. Reușeau să incite imaginația și fanteziile bărbaților ce vizitaseră asemenea stabilimente prin Occident sau în partea asiatică a Globului și știau cu ce se mânâncă treaba asta. Reclama era exclusivistă, iar prețul – prohibitiv pentru marea masă. Motiv pentru care clienții erau străini cu afaceri prin România sau afaceriști ori manageri autohtoni, nesperat de stilați și care ar  fi plătit în aur  un moment de relaxare și tandrețe autentică.

– Uite, Raluca, ăștia sunt bănuții tăi pe toată săptămâna. 520 lei. Noi duminica plătim comisioanele, să știi. Iar dacă ai nevoie de bani în timpul săptămânii, îți dau din comisionul făcut până atunci. Asta e la început, e puțin mai dificil să fii aleasă, fă bine și ia exemplu de la Alexandra, care agață cel puțin jumătate din noii veniți. Ea știe una și bună, sânii la înaintare, o atitudine pornografică, cu părul vâlvoi și râde cu gura până la urechi. Succes garantat !

– Mulțumesc, Simona, de sfat, va trebui să intru în atmosferă, dar fii liniștită că e în regulă, nu mă simt nedreptățită. Am înțeles de la bun început în ce constă și că fiecare face bani în funcție de masajele pe care le are.

Nu se putea declara nemulțumită. Făcuse și șpagă de la 2 clienți de încă 100 lei, câștigase în prima săptămână, lucrând numai seara, între 7 și 11, jumătate din salariul ei lunar de la Compania de Stat. Asta în condițiile în care până și acolo, salariul era peste media veniturilor ce puteau fi câștigate în anii aia.

Și-a dat seama rapid că o să-i placă aici.

646x404

Per ansamblu, era relaxant, putea fi dificil doar psihic, să reușești să treci o graniță a ceea ce accepți în materie de prejudecată vis-à-vis de erotism și senzualitate. Să fi atinsă și să atingi necunoscuți, mulți necunoscuți, mulți bărbați pe care-i întâlnești doar o dată poate și cu care e necesar să stabilești o intimitate iluzorie în maximum o oră. “Dar oare nu am trecut, fără voia mea, granița a ceea ce este considerat normal?” se întrebă Raluca. “Nu mă intitulez deloc o inhibată, deși m-aș fi putut preschimba într-una, în lumina nevrutelor mele chinuri, așadar să resping orice este legat de erotism, de bărbați, de organele lor sexuale, de mângâieri. Nu știu, să mi se pară scabros, să-mi creeze repulsie, indignare, să mă trezesc călugăriță peste noapte. Dar eu – nu !, nu vreau la mănăstire, vreau să fiu în centrul atenției, iubită, adorată, admirată și, Slavă Domnului, sunt înzestrată cu un erotism pe care abia acum, în aceste ipostaze, îl descopăr și din care voi face o artă, fără să fie nevoie să fac sex. Mă simt chiar în largul meu aici și nu regret că am nimerit – aș crede, din pură întâmplare – , la un salon de masaj erotic.”

„ignorance is bliss” sau cum să ignori cu grație ceea ce te doare


2004, Mai

Aproape o lună căutase să-și achiziționeze un laptop second-hand, pentru că amica ei, Camelia, o pusese la curent cu noutatea internetului – acea platformă pe care poți lega prietenii online. Și acum 2 săptămâni, chiar reușise să-l cumpere la un preț rezonabil, cheltuind în totalitate prima de Paște pe care o primise de la serviciu. Își instalase, între timp, și internetul, convinsă că-și va petrece serile monotone în compania unor oameni interesanți, va descoperi noi modalități de socializare și își va face un nou iubit, poate chiar mai mulți. Va avea de unde alege. Deși nu prea știa să manevreze acest internet, se gândea că va apela la prietenii deja familiarizați cu el și se va pune la punct cu noua tehnologie. Unul dintre amici, aviatorul, îi făcuse cont gratuit pe sentimente.ro. Se tot gândise ce nickname să folosească. Camelia o îndemnase să găsească ceva interesant, nu doar Raluca1979. N-ar fi atras atenția ! “Parfum de fericire”, îi veni în minte. “Da ! Ca melodia aia nouă a Deliei, eu oricum îmi doresc fericirea mai mult decât orice altceva ! Da, în această împreunare de cuvinte categoric mă regăsesc și va fi puzderie de doritori. Până la urmă, și bărbații își doresc fericirea, ce altceva ? doar asta contează !”

Se simțea grozav de singură și nefericită. Cu Mihai rupse relația de aproape 5 ani, dintr-o copilărie. Ete zău, a pus botu’ că nu l-au invitat  ai ei în Germania ! Să fie sănătos ! Păi ce, știe el cât de fațadă e toată relația asta parentală și ce mizerie ascunde pe dedesubt ? Mă rog, aflase, dar nu se putea pune în papucii ei niciodată. De fapt, perspectiva unei posibile căsătorii ar fi plictisit-o repede și ea își dorea să experimenteze cât mai multe noutăți ale vieții, își găsea ea justificare pentru pasul făcut. Fără să o știe însă, îi era o frică monstru de intimitatea profundă și își inventa, căuta, atrăgea singură suferințe și abandonuri relaționale, pentru că suferința era parte din viața ei, o obișnuință cu care se familiarizase de mică. Pe Mihai îi vedea prea comod, pe alocuri chiar tern, căci la 23 de ani prefera să stea în casă să vizioneze seriale decât să iasă în parcuri ori cluburi cu prietenii. Era prea așezat pentru ea, concluzionase, ori ea nu era pregătită pentru chestii d-astea mature, nuntă, trai în comun, de copii nici să n-audă. Îi plăcuse atmosfera din familia lui, se simțise confortabil și în siguranță, chiar îi oferiseră adăpost atunci când lucrurile degeneraseră urât cu părinții ei, care nu mai conteneau cu pretențiile. Ce mai voiau ? Să o lase, domnule, în pace, atâta își dorea ! Avea serviciu cu un salariu foarte bun – e drept, îl obținuse prin pilele mamei lui Mihai, se descurca ea cumva. Dar ei se obișnuiseră să-i sugrume orice act de independență, controlând-o și manipulând-o după cum considerau ei că ar fi necesar să-și trăiască tinerețea. In plus, Linda aflase chiar de la soț de abuzurile sexuale comise și căzuse într-o depresie profundă, îndepărtându-se și mai tare de copila sa. Când în sfârșit, păru că își revine pe linia de plutire, se văzu și mai lipsită de putere, mai dependentă de bărbatul care-i asigurase confortul și nu intenționă să fugă unde vedea cu ochii din închisoarea numită până atunci “acasă”. Ani în șir îi fusese inoculat sentimentul de vinovăție, dublat de o rușine aparent inexplicabilă, fusese îndoctrinată că e incapabilă să se descurce singură, că ea e un fel de prelungire  a lui și a acțiunilor lui.  Că fără el, ea nu există, nu respiră, nu gândește, nu simte. Fără să o conștientizeze, se autoanulase. Alese calea mai ușoară – a da piept cu greutățile singură într-o țară străină, ar fi fost imposibil – si decise să treacă cu vederea că cel de-al doilea soț îi molestase copilul, sperând că timpul va închide de la sine rana. Blocată într-un amalgam de rușine, vinovăție și deznădejde, alese să nu facă nimic. Să se comporte ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Blocă instanța asta, refuză să accepte, să nu mai doară. Ar fi preferat să nu afle niciodată o asemenea atrocitate, tocmai pentru că își pierduse, pe parcurs, curajul acela tineresc, ce o determinase, cu ani în urmă, să-și urmeze iubirea până la capătul lumii.

                                                            ***

La 5 și 20 intră pe ușă. Se plictisese ziua întreagă la muncă, nu avusese lucrări de redactat și de Solitaire se săturase, îl știa pe dinafară. Se debarasă cât ai clipi de hainele office, le rândui pe toate în șifonier și  își îndreptă atenția către noua preocupare a după-amiezii. Când deschise  site-ul, înfierbântată să vorbească cu unul dintre noii amici făcuți online, găsi un mesaj necitit, de la un oarecare user NirvanaMassage. Îl deschise și căscă ochii.

“NirvanaMassage, salon nou deschis în centrul Bucureștiului, vă invită să vă alăturați echipei noastre de maseuze profesioniste. Garantăm program flexibil, un ambient de lucru relaxant și venituri consistente, între 1.000 și 3.000 euro !! Experiența anterioară nu este necesară. Pentru mai multe detalii, sunați la nr………. Vă așteptăm ! “

– Fatăăăă, fii atentă ce mesaj am primit pe sentimente, îi telefonă Cameliei. Și îi citi mesajul.

– Nu știu ce poate fi, n-am auzit de așa ceva. Adică cum, se oferă de muncă în domeniul masajului? Mi se par astronomice veniturile pe care le vehiculează. N-are cum să fie real!

– Daaaa, scrie că poți câștiga pânâ la trei mii de euro. Îți dai seama cât înseamnă ? Dar ce o fi ăla masaj ? Și fii atentă, e în centrul Bucureștiului, nu poate fi într-o magherniță, înseamnă că trebuie să fie undeva la stradă…

– Raluco, habar n-am ! Dă un telefon și vezi dacă e la mișto, că bag seamă că ești extrem de curioasă și te-ar tenta !

– Hai că sun mâine, când ies de la muncă și te țin la curent, te pup, pa-pa ! Și apăsă bucuroasă butonul Inchidere apel al noului ei mobil, Nokia 3310.

 A doua zi, stătu ca pe ace la serviciu. Își tot spunea că e o țeapă, dar măcar să vadă dacă e așa. Poate ăștia chiar aveau nevoie de personal. Și auzi, că experiența nu e necesară. Plus că, și o mie de euro dacă ar câștiga, ar însemna de 3 ori salariul ei de acum. “Oricum, cu Andrei nu mă mai înțeleg, nenorocitul s-a folosit de mine, avea nevoie de o bucățică tânară, să i-o tragă prin arhivă sau când mai rămânea peste program și ne încuiam în biroul lui. In definitiv, n-aveam vise de viitor cu el, e mult mai în vârstă decât mine, e și însurat și pe deasupra fata lui e cu 7 ani mai mică decât mine. Aștia însurați promit marea cu sarea, până ajung să-ți intre în grații și între picioare și pe urmă… ușor-ușor, se dezlipesc ca un scoci din ăla folosit, pe care a bătut prea mult soarele. Iar la muncă, mai mult o frec. La balanțe și documente contabile nu-mi permit accesul, că cică o să divulg eu date secrete din societate la Minister. Ce să-ți spun, de parcă nu trebuie oricum să le raporteze ! Că cică să fiu mulțumită că am serviciu bun – asta așa că au fost obligați să inventeze postul meu -, salariu mare și la 4 și 20 ies pe ușa unității. Băi, ce comuniști !”

(fragment, va urma)

Fantezia bate monotonia


– Sonia, tu crezi c-am să mă  fac bine vreodată ?

– Bine ? In ce sens … bine ? Ești bolnavă sau … ? ridică o sprânceană voluptoasa roșcată… Te văd chiar prea-bine-merci, draga mea, atât de împlinită și abundând de fericire n-ai fost de când măicuța te-a lăsat pe lume…

– Ei, Sonia mea, știi, de fapt, la ce mă refer…. La nevoia mea furibundă de cochetărie, de a mă simți dorită ! Imi imaginam că, după ce mă stabilizez în brațele unui bărbat care-mi va dovedi că mă iubește cu adevărat, această nevoie se va dizolva, se va estompa de la sine. Că d-aia adunam de pe unde apucam, d-aia mă simțeam în al nouălea cer când atâția mă doreau, pentru că nu exista unul singur care să-mi satisfacă plenar această imensă nevoie. Iar acum, nu numai că m-am stabilizat, mi-am făcut și culcuș în sufletul lui de aur și e atât de bineeeee, că-mi vine uneori să mă ciupesc, știi, ca atunci când eram copile și ni se spunea că nu-i posibil visatul cu ochii deschiși. Și fiindcă n-a dispărut, nevoia de a mă simți dorită am transformat-o într-o fantezie din care ne înfruptăm amândoi, în jocul erotic.

– Singura constantă în viață, zice unul mai deștept decât noi două, e schimbarea. E firesc să te transformi, în mai bine chiar e indicat. Ai depășit frica de abandon, care te paraliza intr-un anumit punct al relaționării cu un bărbat. Te valorifici, te prețuiești, ți-ai deschis intimitatea și ți-ai oferit profunzimea. Vulnerabilitatea este o putere în mâna celei ce a învățat să o folosească. Nu te mai temi că s-ar putea să te abandoneze, că nu e de încredere. Nu te mai temi să te lași dusă de val, conștientă că te vei descurca tu cumva, în vremuri de restriște. Self-confidence, îi zice pe englezește. Intre tine și Claudiu sunt chestii de comuniune sufletească. Iar astea n-au nici în clin, nici în mânecă cu nevoile fiziologice ale fiecăruia. Iubirea e una, sexul e alta, deși interferează uneori. Omul nu e monogam, nicicând nu a fost, iar celui realmente liber îi face plăcere zburdălnicia.

– Daaaaa, mi se pare incitant să experimentăm tot felul de năstrușnicii, zâmbi, de sub mustățile sale imaginare, Raluca. Mă trezesc visând că face sex cu o prietenă de-a mea – pe care doar visul o plăsmuiește – de față cu mine. Amica e intrigată că-i permit să facă tot ce-și dorește („adică cum ? îl lași ?” mă întreabă ea obsesiv în vis), iar eu îl privesc languroasă și complice în timp ce o pătrunde pe masa din bucătărie. Mor de plăcere, nu alta !! Mă trezesc excitată, masturbându-mă fără glas, să nu-l trezesc. Apoi, la cafea, în patul tuturor dorințelor împlinite, ne hârjonim, îi povestesc copleșită, șăgalnică și fantezia nu rămâne fără finalitate nici în realitate.

Imagine similară

– Ai întâlnit, în sfârșit, un om asemeni ție. Suficient de inteligent cât să-ți înțeleagă și respecte, accepte personalitatea erotică, dar și suficient de nebun cât să-ți pună în practică fanteziile. Numai un non-conformist original și excentric, ca tine, ar fi putut asuma rolul de bărbat în viața ta, restul au fost trecători prin energia ta senzorial-sexuală. Le-a plăcut o vreme, s-au înfruptat din ce ai lăsat de descoperit vederii și simțului tactil. In cazuri concrete, gluma s-a îngroșat, ei s-au speriat de capabilitățile tale și-au zbughit-o, cu dâra de prejudecăți în urmă. Cine ar vrea o curvă ? Curvele nu-s de ținut, ți le „fură” altul sau te părăsesc repede, scrie la cutumă. Or, numai omul genial, deschis la minte și la inimă e capabil să dărâme cutumele și să descopere ceva la care majoritatea crasă nu se încumetă. Omul slab și nesigur pe el și pe capacitatea de a-și ferici perechea dezvoltă posesivitatea ca pe un instrument de autoapărare împotriva propriilor frici ce-l chinuie din adâncuri. Da !, omul ăsta vrea acasă o femeie serioasă, de casă, o îngrijitoare a intereselor și nevoilor sale de bărbat, Doamne feri ca ea să ude patul cu visele ei egoist-erotice sau, mai rău, să-și manifeste interesele sexuale cu altul. El, ca bărbat, ar avea voie, deh, anii de patriarhat or fi fost mai mulți și ei și-au însușit mai multe drepturi. Marius, ții minte, s-ar fi dus la swing, gang-bang și ce mai găsea pe acolo, prin Arad, da’ nu cu tine…

– Mda, am cunoscut felurite perechi de ochelari de cal, cu care le place alor noștri să privească viața de cuplu. O îngrădire permanentă, scrâșnită, deși mascată sub o față binevoitoare, a libertății de exprimare a celuilalt. Iar când nu ți-o îngrădește explicit celălalt, îți tai singur craca de sub picioare, renunțând la plăcerile tale, de frica dezaprobării partenerului. Depinde doar care e mai tare-n clanță ! Păi asta e viață ?! Hmmm, aseară m-a sunat amantul, nebunică mică și perversă. Și i-am spus …

– Am văzut ce față pofticioasă a făcut Claudiu la auzul veștii. Nu mai primisei vești de la Andrei, de atunci, de după ziua lui. Parcă-mi și părea rău că am stricat sticla aia de Porto pe el, neobrăzatul…, făcu un gest de lehamite Sonia.

– Măi, io cre’ că l-am luat prea tare cu propunerea mea, atunci. Oamenii se simt blocați când nu le lași timpul necesar de a se obișnui cu idei mai neobișnuite, neortodoxe, trăznite. E clar că s-a gândit la ea, de vreme ce a grăit răspicat că nu-și dorește să cred despre el că e un încuiat. Dar nici nu-l văd alergând într-un suflet, să bifeze țelul împreunării la comun cu Claudiu. Cică-l cunoaște, băi, Andrei ăsta îi cunoaște pe toți, cred că i-a numărat și pe ăia decedații care au lipsit, din motive subiective, la ultima votare. L-am liniștit că, dacă nu-și dorește să participe la un threesome discret, având în vedere prestanța și rigurozitatea profesională la care a aderat demult, e liber să spună un „Nu” hotărât propunerii noastre. Deși mi-ar plăcea, nu-mi doresc să fie interpretat precum vreun act impus sau indispensabil. Om vedea…

– Iubito, multe femei fac greșeala să-și reprime nevoile, dorințele, fanteziile.  Devin ranchiunoase și frustrate, din acest motiv. Toate se ascund și mocnesc undeva, în corpul fizic. Și se-ntreabă apoi de ce se căpătuiesc cu câte ceva adunătură de celule neprietenoase la nivelul organelor specific feminine, sân sau col uterin. S-a demonstrat deja științific că probabilitatea să faci o boală la nivelul organelor sexuale este mai mare dacă nu-ți canalizezi și folosești constructiv energia sexual-feminină.  Până și bancul în care Dumnezeu îi răspunde femeii puritane că i-a dat-o s-o folosească, nu să vină-n Rai cu ea, nefolosită, stă mărturie motivațională în acest sens. De neprețuit.

 

Istanbul … mon amour


Nu știu alții cum sunt, dar eu când simt să fac ceva, să experimentez ceva, când îmi propun chiar subconștient – fără să cunosc motivația adâncă a spiritului – un țel de simțire lăuntrică autentică, rămân atât de focusată, încât toate barierele fizice, mentale, invizibile, balaurii deținători de 7 capete ori mai știu eu ce alte vietăți cu textură umană, se sfârâmă ca prin minune, lovite de paloșul voinței mele. Apocaliptic de intens trăiesc. Mă tulbură uneori o intensitate a simțămintelor care îi poate produce chiar un AVC parțial unui neințiat. Sau… cel mult un căscat plictisit aceluia căruia nu-i este la îndemână tâlcul pentru care suntem aici: acela a experimenta cât mai multe stări, emoții, sentimente, situații, oameni. Și, mai presus de toate, suntem aici, pentru a ne experimenta cu zel pe noi înșine.

Tu știi până unde (te) duci în tine ?

De când eram copilă mă visam departe. Poate nu la Istanbul, pe malul Bosforului, prin Topkapî Saray sau Dolmabahce-le cel prea plin de opulență, e drept – dar măcar fata cea mică a împăratului Roșu tot visam să fiu. Să vină Făt Frumos pe calul său alb și foarte înaripat, să pună chezășie toată forța și priceperea de care dispune, spre a mă fura împăratului-tată și a mă fereca apoi în palatul său de cleștar, instituindu-mă firește Doamna lui de poveste. Cea cu care va trăi mult prea fericit până la adânci bătrâneți. Ale amândorura.

Dar, vezi, dragă cititorule, că eu sunt…cum să îți zic așa, nițel pe invers…. (Poate sunt și lesbiană, dar, desigur, nu la asta vreau să mă refer acum !) Că pe mine Făt Frumos, ăla de-l visam eu mai cu foc în fragedă adolescență, nu m-a vrut și pace ție, lume bună ! N-aveam suficient cașcaval la palatul tatălui meu, Împăratul Roșu ? Cosițele mele nu se împleteau suficient de îmbârligat în trena imposibilității de a mă descurca singură ? Frumusețea mea de rățușcă era prea atipică și m-am trezit la apogeul carierei direct lebădă ?

Povestea nu putea fi, deci, comună. Pe mine m-a furat direct dragonul, Zmeul Zmeilor din povești ! M-a șocat întâi cu flăcările lui extrovertite, explozive, cu vivacitatea lui debordantă, cu armura lui eficace și strălucitoare, nu mai zic de aripi, că erau mult mai mărețe și puternice decât ale calului lui Făt Frumos, sîc ! Mai pe urmă, i-am descoperit bogăția sufletului și caracterul excepțional. Și când mă învăluie cu mantia lui protectoare, și când este masculin și plin de patos, și când zburăm spre destinații încărcate de legende, mă simt intens-pervers cea mai adevărată, naturală, originală și liberă femeie de pe planetă. Sau măcar una de pe aici, de prin apropiere, pe care o cunosc.

Mi-am dorit de vreo 2 ani, perspicace și așezat, să ajung la Istanbul. N-aveam cu cine. E ca atunci când ai bani și timp să te duci, dar e așa nașpa de unul singur, n-are farmec. Nu sunt adepta grupurilor care călătoresc și se împrietenesc pe acolo. Neah, nici așa prietenoasă nu sunt…nu de alta, dar invariabil, toți bărbații ajung să-și dorească să mă cunoască (sexual) mai bine și… la câte prejudecăți au majoritatea, nu îi văd prea bine. In plus, la parul cu care să-i alung, încă cioplesc. Deci, în capul meu nu funcționa așa.

Urmărisem prin seriale țesătura intrigantă din haremul otoman cu o nesățioasă grație, o consideram o cunoaștere inefabilă, subtilă, vicleană, absolut necesară devenirii feminine și supraviețuirii într-un mediu ostil, ce numai femeii inteligente îi este făgăduită. Empatizam cu apriga Hurrem, empatizam și mai mult cu titanica Kosem, înglobam în propriul Eu tehnica manipulării feminine de la frumoasa venețiană Safiye Sultan, cele mai prolifice ultra-mega-nemaipomenite sultane pe care le-a avut Imperiul Otoman, în vremea Sultanatului femeilor. Îmi doream extravagant și empiric să gust la locul faptei senzațiile, să imaginez scenele de amor necesare pentru accederea la putere, scenele dramatice de otravă băută când călăul e la ușă, conflictele mocnite din care nu câștigă nimeni, condamnările la moarte, firește și acceptările demne de a muri vitejește.

Toate, în numele unei iubiri pentru care merită să te naști, să mori și să învii mai semeț, într-o altă viață. Viața veșnică.

 IMG_7711IMG_7712IMG_7835


IMG_7856