Spiritul Mata Hari


„Stimabile domnule B.,

Știi prea bine că urăsc cu aviditate cuvântul dator. Cu toate astea, îți sunt datoare ție, cum îi sunt datoare lumii care m-a creat și îmbunătățit, în cele mai mici amănunte caracteriale – inestimabile nestemate ale spiritului, surprins de însuși destinul său pe acest Pământ. Îți las aceste însemnări în semn de prețuire a legăturii de mai bine de 20 de ani ce a supraviețuit, peste timp, tuturor intemperiilor. Poate dincolo ne vom reîntâlni și vom fi atât de liberi în iubirea noastră precum n-am putut fi aici, unde ne întâlniserăm deja prea târziu.

Am fost, vreme de 57 de ani, o Mata Hari a societății moderno-decadente, deși mulți nesocotiți, în deplina lor indolență, m-ar fi asimilat unei simple prostituate de bordură. Cum aș putea să contest similitudinile de viață trăită haotic, total dezorganizat, – e drept, în altă epocă, care se mișcă prea repede pentru a se mai pierde vremea cu profunzimile  – , de personalitate liberă, radiantă și excentrică, de simțire profundă, chiar înțeleaptă a unor tabuuri ? Oare de ce îi este turmei deosebit de teamă de tabuuri, atât de firești tocmai prin caracterul lor interzis și pe alocuri imoral ? Teamă să le încerce ? Teamă că vor fi judecați ori prea manipulabili ? Teamă că nu vor fi în rândul lumii, a normalității și deci, pe cale de consecință, că vor fi excluși și redirecționați către zona umiliților societății? Dar oare cum poți progresa evolutiv dacă nu faci decât să imiți la nesfârșit prejudecăți și să calci doar pe drumeaguri bătătorite ? Că doar ne-am născut fără să fim întrebați și murim fără să ni se ceară voie și tot ceea ce contează este, de fapt, cât de însemnată e contribuția ta între momentele astea două. D-aia, mă gândesc că a fi diferit într-o lume comună e ceva mai greu realizabil, dar sunt absolut convinsă că va cântări mai mult când vorbești de contribuția proprie.

Am fost mai bună decât Mata Hari, ți-o zic. Mai senină, mai asumată. Mi-am creat propria poveste din nimic. Și-am dat-o celor ce-au vrut să o asculte în toată frumusețea, deznădejdea și deopotrivă mizeria ei. Am devent ceea ce sunt, încă și astăzi, doar cu ajutorul situațiilor care mi-au marcat răscrucile și mi-au defrișat fricile. Și, de la un moment dat, nici n-am fugit de ele.

Violul, abandonul, respingerea în anii copilăriei, senzația că nu ești (suficient de) iubit exacerbează în subconștient tentacule disfuncționale care-ți maltratează, pe nesimțite, puțina cunoștință despre cum ar fi cazul să te oferi oamenilor. Despre cum te-ai simți împlinit să-ți primești recompensele de la viață, prin oamenii pe care-i atragi înlăuntrul ei. Și despre cum să te iubești pe tine în interior, dulce și blând, nemaijudecându-te atât de aspru și obsesiv. Toate acțiunile astea negative asupra firavei tale ființe, dragul meu, sădesc în tine sămânța neputinței de a fi altfel, afară de submisiv, și parcă nu trăiești pentru altceva decât pentru repetarea neîncetată a unor iluzii deșarte.

Și ce crezi, stimabile și iubite B. ? Era cât se poate de firesc ca o avidă de atenție, precum mă formaseră anii copilăriei mele – neglijată, nelăudată, nedorită, nerecompensată îndeajuns – să caute a se salva prin atragerea atenției cu care alții ar fi putut să o venereze. Ar fi fost prea puțin să se dedice unuia singur, deși am încercat – aș putea spune până la refuz – și această opțiune. Rezultatul era, de fiecare dată, implacabil același. 

Clienții mei, în schimb, mă dezbracau din priviri, îmi voiau corpul și îmi vânau atingerile, considerând misogin și minimalist că mă vând în schimbul banilor lor. Dar eu primeam infinit mai mult decât bani ! Ei ridicau prejudecata cu femeile ușoare la rang la axiomă, însă eu aveam atâtea alte nevoi la care mii de nevolnici puneau bucuros umărul spre a mi le îndeplini, încât nici în cot nu mă durea de axiomele lor ! Banii erau ultima mea grijă, ar fi fost oricum un scop prea mic pentru una ca mine, deși recunosc că mi-a plăcut să-mi creez și mi-am creat dintotdeauna singură confortul, găsind permanent soluții de ieșire din situații stânjenitoare, sărăcăcioase ori puerile. Niciun alt bărbat, un singur perfect bărbat, nu ar fi fost capabil să-mi satisfacă toate aceste nevoi născute în cruda mea copilărie. Eram prea complexă, schimbătoare, pasionată de viață și dornică de senzații tari. Nebună, cum ziceai adesea.

Iubeam să fiu pe val, în centrul atenției. Dacă luminile rampei păleau, mă uscam precum o floare făr` de apă. Știam că tinerețea se termină și pe urmă nu mai era nimic de făcut, deci n-am zăbovit în a mă înfrupta din provocările vieții decât în perioadele în care mă îndrăgosteam ca o toantă romantică și-apoi – inevitabilă tragedie ! – sufeream ca o curcă plouată. Cu toată disperarea mea, știam că am nevoie și de asta, nimic nu se întâmpla fără un rost anume, chiar dacă lecția era greu asimilabilă. Îmi echilibram astfel prea-plinul fericirii, nu mă cunoșteam încă într-atât, încât să mă consider o bogăție de nuanțe și vibrații.

Iți voi spune, stimabile și iubite B., în rândurile ce le voi așterne în cele câteva nopți de așteptare a verdictului, de ce am ajuns în acest punct către sfârșitul vieții mele. Probabil că mă pregătesc să plec, spiritul meu și-a îndeplinit misiunea aici și e vremea unui Rămas bun fără regrete.

Cu inepuizabilă dragoste, R.”

(fragment din viitoarea carte)

Facebook, mecanism pentru autoiluzionare


E vineri și deja frig. Mă grăbesc către serviciu, aproape că uit de medicamentul ăla minune care mă scapă, în doză unică, de beleaua cu care m-a pricopsit prima și ultima lui vizită. Dau peste un SensiBlu și mă bucur, firește, că Fluconazolul s-a mai ieftinit de la ultima administrare de urgență. Nu, nu e vorba de o potențială sarcină nedorită…că, de fapt, nici n-am făcut sex ! Nici precum pura Fecioară Maria nu mă simt și chiar de-ar fi fost, printr-un absolut paradox, posibilă împreunarea cu Sfântul Duh, nu ar fi avut cum să se petreacă evenimentul într-o așa păguboasă disonanță energetică. Deci, n-avea cum, pe bune !

Cobor cu picioarele pe Pământ din atâta reverie plastică. Ăsta a vrut cu tot dinadinsul să fie o glumă proastă rău, cred că doar reclama cu tuta aia ce înfulecă precum înecata, că are Colebilul la-ndemână ar putea să o surclaseze. Noroc că nu mai am așteptări de la oameni sau evenimente.

 Se face azi o săptămână de la prima încrucișare de cuvinte. Nenea  cu pricina îmi scrie că e afundat în blogul meu de vreo 2 ore și surprins de lejeritatea cu care îmi aștern poveștile și trăirile psiho-afectivo-emoționale, a decis că sunt prima maseuză cultă pe care a întâlnit-o …fie și numai virtual, deocamdată ! Mă complimentează deschis, chiar susține că-l complexez. Discuția curge lin în virtual și se întinde cursiv pe câteva zile, el exprimându-și vădit interesul pentru un masaj bun, dar și pentru persoana mea. Chiar îmi pare că se creează o oarecare intimitate din complementaritatea unor gânduri și trăiri de toamnă, de sensibilitate, de poezie. Deși pozele lui de pe Facebook nu mi-au ridicat părul de pe ceafă, câteva instantanee de sensibilitate macră din toiul dialogului jovial m-au incitat să sper că Zmeul ar putea fi mai tandru decât Făt Frumos, tocmai pentru că se știe mai urâțel de la mama lui Natură.

Mă și gândeam Uite, băi, în puzderia asta de „animale” cu chip de om, am dat de-un om cu chip mai animalic…dar totuși autentic în trăire și-n simțire…. Adică ce contează moaca dacă omul e impecabil în gesturi și acțiuni ?

femeie-somnBula de fantezie se sparge repede. Și să fiu sinceră, nici acum nu i-am dibuit sensul existenței. Întâi m-am desumflat la auzul vocii. Nu m-a convins că suntem pe unda corectă de vibrație nici cutia de Merci oferită, dar eu la politețe întotdeauna răspund în același registru. Apoi, corpul ăsta cu fața bronzată pare că face notă discordantă cu sufletul ce, incipient, ieșise la iveală sensibil și plin de poezie. Însă contraste de genul ăsta sunt aruncate la tot pasul. Nu, nu e gras, nu miroase a nu știu ce, nu e păros ca naiba, dar ceva îi lipsește, ceva nu-mi place și nu reușesc să-i zic pe nume defectului.

  • Eu sunt mai timid așa, îmi aruncă în treacăt către baie…. Eu mă gândesc că aș fi preferat să râmân incitată numai la nivel mental, era mai satisfăcător, deși prea iluzoriu așa. Sau poate timiditatea e apanajul oamenilor ce nu vor să se deschidă către experiențe noi, naiba știe !

Cu toate că, încă de cu seara trecută, pe Facebook, stabilisem că vom continua și detalia anumite discuții mai personale – că el chiar vrea să vorbească cu mine despre asta ! -, pare stingherit.  Ok, lăsăm asta, trecem la partea de masaj. Deși discuțiile libere, lejere, fără grabă despre subiecte profund răvășitoare le pot susține și-n intimitatea casei mele, nu eram neapărat peste măsură de curioasă !

Sunt o profesionistă. Nu se face să afișez figuri de prost gust, nu sunt nici țoapă, nici ieftină, chiar dacă nu mi-e clar ce anume nu-mi convine din toată stânjeneala instalată care, e clar, va persista în toată perioada alocată. Fluența masajului de relaxare îmi oferă ceva răgaz pentru gândurile mele, deși vorbesc și cu el, în reprize, când întreabă câte ceva. Corpul lui simte bine masajul, e aproape amețit de la efectele lui, ochii îi sunt închiși și pare a fi adânc afundat în lumea lui. Toți porii trăiesc la intensitate maximă senzația, nu mă înșel în privința asta. Dar se pare că efervescența cu care m-a uimit în primele conversații i-a decedat înainte de vreme. Nu mă complimentează în nici un fel, nici nu aud plângeri. Poate omul vrea doar să se relaxeze profund – mă gândesc – și își va așeza reacțille în caietul cu sugestii, la finalul ședinței. Nu știu cum să interpretez lipsa de reacție acustică. Bine, au mai fost și alții asemenea, dar cu ăștia alții nu avusesem discuții premergătoare care să abordeze și sfera intim-personală. Era mai strictly business, așa. Poate nici el nu mă place, îmi alunecă un gând pe panta abruptă a deziluziei ajunsă la apogeul enervării tacite. Dai peste tot felul de oameni, tu știi prea bine R. și ești adaptabilă la orișice condiții, numai că ceri prea mult dacă ai pretenția să te placă sau să-ți placă de fiecare. E irealist !

Incerc să trezesc simțurile adormite cu puterea senzualității mele și știu că rar dau greș. Toate merg ca pe roate – tehnic vorbind, instrumentele răspund bine la comenzi și totuși omul pare blocat, nu mângâie, nu inițiază decât vag, pare prea cuminte și am impresia că pur și simplu stă pe spate așteptând să se termine corvoada. Așa s-o comporta el în intimitate, ce naiba să mă mai mire ? Am văzut toate ciudățeniile planetei ! El, sensibilul, autenticul, poeticul autodeclarat stă ca boul, cu ochii-n tavan (și dacă era femeie, mai înțelegeam !)…. Peisajul plumburiu cu personajul meu de astăzi mă obosește psihic și mă enervează că sunt nevoită de etica profesional-erotică să zâmbesc prefăcut până la final și să ofer falsa senzație că sunt cea mai în călduri femeie de pe planetă.

Când totul s-a terminat și ciudățelul meu a ieșit pe ușă, s-a sfârșit și romanța fantezistă derulată pe repede înainte. Firește că a intrat în doliu pentru pisică de atunci și nu l-a mai auzit nici vântul, nici pământul, măcar așa cu o impresie despre efectele ulterioare ale masajului asupra sa. Că doar nu voiam să mă ia de nevastă ! Din toată povestea asta, eu tot n-am reușit să pricep o chestie :

Cum de în virtual e atât de incitant, ne transmitem emoții atât de mișto, așteptăm un mail cu înfrigurare, răspundem din fuga mașinii, suntem curioși oare ce o mai fi sharuit pe Facebook, suntem atât de plini de entuziasm, suplețe, claritate, impresionism – și lista continuă la nesfârșit – și când dăm nas în nas suntem aproape la polul opus, ne desumflăm subit, ne transformăm peste noapte sau cum ? Este cumva vibrația energetică diferită a fiecăruia responsabilă pentru eșecul din viața reală ? Răspunsul absolut nu-l am, dar sfatul e unul singur. Nu vă căsătoriți pe Facebook, că s-ar putea să divorțați la prima întețire a organelor de simț din real life. Altfel spus, imaginile – cea virtuală și cea reală – s-ar putea să nu corespundă. Da` deloc !

Succesul nu este despre bani, nicicând nu a fost


Afară burnița o umezeală molcomă, stângace și posacă, însă Raluca nu voia în ruptul capului să-și strice buna dispoziție cu fleacuri. Nu o mai scotea nimic din sărite, nici măcar apropierea inevitabilă a iernii, lua evenimentele exact cum veneau, cu un soi de acceptare care ar fi speriat și fantomele sufletelor adormite, încă rătăcind 40 de zile pe Pământ, până plecau de tot, nu se știe exact unde.

Terapia o învățase că, dacă tu ești în echilibru interior cu tine însăți, nimic din afară nu te mai poate perturba. Înțelegea însă necesitatea luării de poziție când situațiile nu i se părea corect interpretate, valorile morale la care ținea nespus erau periculos ultragiate ori persoanele din anturaj o considerau încă submisivă, dornică să ofere pe mai nimic. Atunci lovitura ei sarcastică scula toți demonii interiori din mormânt. Chipul îi rămânea de o calmitate nepământeană, căci forța îi era acum cantonată în atitudine. Aceea de a nu mai permite repetitivitatea unor banalități greșit aplicate de ceilalți. Descoperind această nouă latură a personalității, sub aparenta acalmie a bunătății sale, lua prin surprindere orice ins prins pe  picior greșit sau culcat pe-o ureche.

In sfârșit, înțelegea că parcursul greoi relațional și-l cauzase singură și că schimbarea undelor pe care își acorda frecvențele cu ceilalți era necesar s-o mânuiască ea singură. Ca la vechile radiouri cu benzi și potențiator de frecvență manuale. Nu se mai vedea nevoită să asculte posturi plictisitoare, voia stereo. Și doar muzică bună.

Nu se făcea să accepte mojicii constante, nu era acolo by default, ea avea în orice moment bagajul pregătit pentru o nouă și necunoscută destinație. Își înțelegea toate acele anxietăți fremâtânde, stocate ani în șir, în pungi de plastic. Le spărgea acum cu un dos de palmă și cu zgomot de pocnitoare. I se părea copilăresc ce face. Dar oare nu era, în adâncul ei, un copil cu chip de femeie ?

  • femeie-dans2Știi, îi spusese veselă nevoie mare Camelia, i-am citit unei colege de breaslă poezioara ta despre a fi curajoasă și corectă !
  • Da ? Și ce părere  a avut ? făcu ochii mari Raluca, curioasă precum o pisică cu mai mult de șapte vieți.
  • Scumpa, am priceput amândouă că avem, în speța asta, un lider. Și colega mea zicea că și ea este corectă, dar la capitolul curaj nu stă așa grozav, mai are restanțe.

„Un lider ?” prelungi ideea în gând…. „Da, al propriei vieți”, concluzionă. Și ale altora, care încă nu știau cum să măsoare lidershipul. Era ceva la kilogram sau la bucată ? Colega Cameliei se minunase ce gravă aplicare dăduse fătuca asta neștiută noțiunii de curaj și cât de însuflețită se simțea numai la auzul acestor litere împreunate repetat în mintea și acțiunile ei. Ii era ciudă. Și ea se autodefinea corectă, dar curajul încă nu o curtase suficient.

Scenarită vs. realitate


  • Uite c-am trăit s-o văd și p-asta ! Bravos, băi fată, ai biruit balaurul ăla nenorocit, cu nume indecent de „nevoie”, răsună vocea Soniei în tumultul gândurilor Ralucăi, ce veneau și plecau la fel de repede, dacă nu le dădea atenție. Te-a înduioșat gestul nevestei sale, de a-ți face cu mâna, prietenoasă, prin pabrizul mașinii, ieri dimineață, înainte să plecați în delegație. Nu te așteptai, te cred, îți imaginai că e scorpia din proiecțiile desenate de el la începuturi.
  • Am rămas încurcată, recunosc, dar plăcut surprinsă. Și ea i-a povestit lui, la telefon, hazoasă, întâmplarea. Adică, îmi doream s-o cunosc, cred că e o femeie puternică, loială, capabilă să acționeze uimitor și foarte încrezătoare în forțele ei, la fel ca mine. E clar că avem multe puncte tari asemănătoare, de vreme ce el a pendulat, uneori nu foarte definit, între noi două. Și e și mai clar că deține o cheie fermecată, de vreme ce el n-a încetat s-o considere idealul lui, indiferent prin câte încercări mai puțin plăcute au trecut. Doar că scenariul meu  de cunoștință, când avea el să se întâmple, conținea niște pică în contra mea, ceva venin, puțin sarcasm, o sprânceană ridicată a neîncredere, habar n-am….Vezi, proiecția inițială care mi-a fost inoculată….

Era dimineață. Inainte de plecare, C. îi deschise portbagajul mașinii să-și așeze bagajele până cobora el. Urmau să ajungă târziu la destinație, să doarmă acolo o noapte, în paturi separate, iar dimineața trebuiau să participe la ședința pentru care băteau atâta drum. Nevastă-sa pleca și ea la serviciu, fix la aceeași oră, cu mașina personală. Știa că plecau împreună și nu avusese nimic de obiectat. De plecat, știa că mai plecaseră ei împreună, dar se întorseseră în aceeași zi, nu rămâneau peste noapte. Era ciudat că acceptase cu lejeritate ideea că vor dormi în aceeași cameră, dar în paturi separate ? Era, dar nu o privea pe ea înțelegerea lor.

Raluca rămăsese încurcată, în mijlocul străzii, văzând-o de la depărtare. O știa din poze și îi cunoștea mașina. O încercau fel și fel de ipoteze, cumulate în fracțiuni de secundă. Să aștepte să plece ? Să se îndrepte spre mașina lui chiar acum ? Dacă va face asta, nevasta lui o va aborda, îi va arunca o privire de viperă sau va pleca total nepăsătoare ? E drept, ea nu bănuise nimic de vechiul adulter, dar urma vinovăției există, în atare situații, și-n fosta amantă.

Lucrurile s-au petrecut într-o clipită. Raluca s-a afundat în jumătate de portbagaj, să-și aranjeze bagajul, ignorând total prezența din spatele său. Spera că, în timpul ăsta, ea va demara și nu va fi nevoită să-i suporte privirea. Dar nu ! Când s-a întors cu fața, nevasta-sa nu plecase, ci chiar i-a făcut prietenos cu mâna, intuind că femeia îndesată în portbagajul soțului este colega lui de serviciu, cu care urma să plece în delegație. Raluca a răspuns salutului, cu același gest simplist, mișcată. Toate percepțiile s-au schimbat în mintea și sufletul ei atunci.

  • Până și lui îi voi spune, sper să găsesc puterea în mine până ajungem la București, reveni asupra ideii Raluca. Ii voi spune că m-am vindecat de nevoia furibundă de a mă agăța de el, cu orice preț. Încercări au fost nenumărate de a mă rupe definitiv, am înțeles ce era de înțeles, dar futu-i, afurisita asta de nevoie încă mă sufoca și mă determina să mă comport imatur, labil, patetic. Rula ca o placă zgâriată și veche, mustind a obișnuință. Vezi, Sonia, ea prin gestul ei, a făcut lucrul ăsta posibil, fără să o știe. Să nu mai pot râvni la bărbatul unei femei care mă privește cu prietenie.

femeie-inocenta

Gândul se sparse sub greutatea momentului și Raluca se simțea senină. Senină ca pajiștea aia verde pe care o savura din fuga mașinii. Avea ceva noduri deluroase, dar era atât de încântătoare, că nu te-ai mai fi săturat să-ți odihnești privirea pe suprafața ei și te imaginai fericită, tolănită pe iarba înrourată, mirosind a proaspăt.

  • Păi, am văzut că ai fost cuminte, echilibrată și exemplară aseară, cu el. Ce e cu tine, ți-a scăzut subit libidoul ?
  • Nicidecum, Sonia, doar că relațiile umane sunt așa complicate, încât esența lor o pricepi tardiv. Bine, cei norocoși, ca mine, o pricep. Prima dată e chimie, dorești sex și înlănțuire. Pe urmă, mângâiere, tandrețe și multe promisiuni, care, de regulă, rămân neonorate în mare parte. Entuziasmul le creează, însă ele sunt mai mult fanteziste, nu au o bază reală. Și speri. Mult. Celălalt simte că nu mai poate da înapoi. In punctul culminant, ești dezamăgit de limitele naturii umane. Pe urmă, realmente revoltat și acuzator. Și apoi, dacă ești deștept, când te saturi de suferință – că ajungi să te saturi, e clar ! -, se face lumină și ai divina ocazie să realizezi că doar prietenia adevărată și suportul dovedit transcend toate aceste fleacuri. Că, de fapt, v-ați întâlnit din alte motive, dar așa s-a gândit destinul să vă faciliteze cunoștința.

Și prietenia e tot o formă de iubire, deopotrivă prețioasă și pretențioasă.

Păpușica


Nu mă-ntrebați de ce-i zice Păpușica, că habar n-am. Știu doar că am trăit acolo, în cele mai paupere condiții de supraviețuit, acu’ aproape 30 de ani. Eram clasa a IV-a și am locuit într-un conac naționalizat, aflat în mijlocul lanului de porumb de la marginea de sud-est a Bucureștiului. Anul era 1988. Aveam o cameră mobilată drept dormitor, un hol îngust, care fusese transformat într-un soi de anticameră, cu o canapea plus ceva carpete pe pereți și o bucătărioară mică în care aveai direct acces când intrai în locuință. Nicio urmă de apă curentă, gaz, baie ori WC. Apa trona pe un scaun de lemn, într-o găleată cu capac, scoasă din puț în fiecare dimineață. La aragaz se folosea butelie, dar destul de raționalizat, că la Dămăroaia stăteai o zi întreagă la coadă și n-aveai noroc mereu să pleci cu butelia plină. Nevoile rapide sau nocturne ți le făceai într-un fel de găleată tot cu capac, poziționată în curticica interioară aferentă intrării din partea aceea a vilei. Găleata cu fecale o aruncau frecvent adulții la un WC săpat în fundul grădinii, în lanul de porumb. La el aveau acces cam toți colocatarii conacului.

Căci, fiind casă boierească naționalizată, fusese închiriată de comuniști mai multor familii, destul de sărace. In funcție de numărul persoanelor/copiilor din familia respectivă primiseră la repartizare una sau două camere, cu dependințe. Dar nimeni nu avea baie și parcă nici nu ne trebuia. Spălatul la lighean, folosind apă încălzită pe aragaz, era o regulă, nu o excepție, ca în zilele prezente când rămânem 2 zile fără apă caldă la robinet și facem ca trenu’.

Copiii din conac se hârjoneau veseli și neînfricați prin lanul de porumb sau în curticelele interioare ale celor câteva intrări ale conacului. Pe drumeagul ce dădea spre șosea, plimbându-ne cu câte o bicicletă mai mult stricată ori căruț de butelii sau jucându-ne alte jocuri (De v-ati ascunselea, Flori fete sau băieți, Baba oarba, Țară țară vrem ostași, etc) – demult uitate în era internetului wireless și a jocurilor pe calculator.

Iarna aia a fost de coșmar pentru mine. Eram la școală în oraș, undeva prin Berceni – Emil Racoviță și drumul meu zilnic însemna mers pe jos, prin nămeți, pe șosea vreun kilometru până la căpătul tramvaiului 34, vreo 4 stații de tramvai și încă vreo 3 de troleibuz 74. Dar îmi doream tare mult la școală, era singura mea reală bucurie și nu conta cât de greu, lung sau obositor era drumul până la locul unde mă simțeam iubită și apreciată.

                                                                    ****

Vremurile s-au schimbat cutremurător de repede în anii aștia. Doar borna kilometrică care indică 55 km până la Oltenița îmi mai amintea, trecând pe șoseaua aia, că acolo fusese (sau poate mai era încă în picioare) Păpușica. Chiar povestisem cu un client ce cunoaște zona, acum ceva vreme, lui nevenindu-i să creadă că zona aia pompos rezidențială acum era un imens lan de porumb cu doar 28 de ani în urmă.

Ca atare, m-a fulgerat ieri să parchez mașina în dreptul bornei 55 Km. Am traversat și am găsit drumeagul vechi, cumva în lateralul unei benzinării Noname, de unde nu alimentează mai nimeni. Am pășit temătoare și confuză, plină de amintiri și stări greu de descifrat, pe colbul dens, să vizualizez Păpușica sau ce ar fi putut fi în locul ei acum. De după peretele de beton al gardului împrejmuitor al benzinăriei, se ițește acoperișul cu țiglă roșiatică și turla acea înăltuță construită tot din cărămidă la aceeași culoare, vechi și neschimbate, așa cum mi le întipărisem în minte cândva. Ea e ! Revelația că totul în jur e nou – blocuri strident colorate, mai înalte, mai fără proprietari încă – și doar Păpușica cea roșiatică pare o bătrânică uitată de vreme în zona aceea, mă mișcă ciudat. Nu știu dacă mă enervează că mai e acolo sau mă bucur că încă e vie. Apropiindu-mă, văd că incinta e împrejmuită și se lucrează la partea de parter, este gletuit și i se trasează un nou aspect, în totală opoziție cu partea de cărămidă roșiatică de sus. Sunt anesteziată de uimire. Nu știu ce mă așteptam să găsesc când am decis să opresc, dar m-am încurajat, de sub vălul greu al amintirilor. Nu mai țineam mare lucru minte despre ea, o credeam demolată demult, n-avea cum să mai rămână în viață, mi-am zis. M-am înșelat, totuși. Scot telefonul să o fotografiez de la depărtare – ca un remember gen Michael la concert în 96 – și-n secunda doi observ 3 câini de talie medie că se reped lătrând fioroși către mine, de dedesubtul unei mașini parcate.

Intru puțin în panică, uit de Păpușica și reacția de tip „Luptă sau fugi” îmi ocupă instantaneu și total mintea. Incerc să îmi apăr picioarele golașe de eventuale mușcături și în același timp să lovesc cu geanta, spre a-i ține la distanță, imaginându-mi că nu prea voi reuși să scap neînsângerată din colții agresivi ai celor trei. La un moment dat, cineva din incinta Păpușicii strigă la câini să se retragă și ei urmează ordinul.

Scap basma curată și fac cale întoarsă spre șosea, pe drumeagul colbuit. Fiind aproape de șosea și trăgând cu ochiul înapoi, realizez că sunt urmărită din nou de câinii respectivi, parcă mai abitir de agresivi. Reușesc să traversez șoseaua în fugă și să ajung  nevătămată la mașină.

Imediat, îi mulțumesc Bunului că m-a ajutat să scap cu bine din colții micilor bestii, care doar își apărau teritoriul. Eu eram o intrusă și aveau tot dreptul.

„Viața ca o țeapă” – II


„Să lămurim un lucru: niciodată, dar absolut niciodată nu aștepta aprobarea generală. N-a avut-o nici Iisus, nici Gandhi, nici prințesa Diana. Nici cei mai buni oameni nu pot fi pe placul tuturor. N-a reușit nimeni și nu vei reuși nici tu. N-ai cum să le faci pe plac tuturor și nu vei găsi nicio persoană căreia să-i placă absolut tot ce faci. Renunță, așadar, chiar acum la încercarea de a obține admirația universală, pentru că nu vei reuși niciodată, te vei simți frustrat și-ți vei distruge viața. Dacă vei reuși vreodată să capeți aprobarea pe care ți-o dorești, aceasta trebuie să vină doar de la tine. „

„Persoanele autoritare se instalează în mintea noastră și nu degeaba se zice că este imposibil să învingi un dușman care ți-a invadat gândurile. Dușmani nu-ți sunt părinții, nici cineva care a abuzat sexual de tine în copilărie, nici un profesor foarte sever. Dușmanii sunt gândurile care ți le-au generat și în care crezi încă. Nici nu are importanță dacă persoana care te-a dominat a murit sau nu, dacă are dreptate sau a greșit, dacă este antipatică sau nu. Influența sa se face încă simțită pentru că tu accepți acest lucru, deși poți să n-o mai faci.” 

„Boala de a te face plăcut este foarte răspândită.”

„Activitățile pornite din teamă sau obligație te sufocă, iar ceea ce faci după pofta inimii te însuflețește.” 

„Dacă preceptele morale după care vă conduceți vă fac trist sau dependent, sunt greșite. Nu vă spun să renunțați la ele, pentru că s-ar putea să fie tot ce aveti. Ascundeți-le ca pe un viciu pentru a nu distruge viața unor oameni mai buni și mai simpli.”

„Cea mai nobilă normă morală este integritatea personală – să trăiești în armonie cu propriul tău sistem de valori. „

„Singurul lucru mai important decât a fi bun este acela de a fi autentic. Dacă trăiești conform credințelor tale, vei face mai mult bine decât dacă trăiești după ideea de bine a altcuiva. Sinceritatea intențiilor atrage mai mult succes decât încercarea de a urma porunci impuse din afară. „

„Imitația te sufocă; autenticitatea te înalță. Perfecțiunea nu este o treaptă pe care s-o atingi, ci adevărul pe care să-l recunoști. Găsește perfecțiunea în ceea ce ești și vei scăpa de teroarea bolii de a plăcea. „

„Principalul lucru care ar trebui să te nemulțumească este nemulțumirea pe care o ai față de tine. Problema ta este că îți imaginezi că există o problemă. Dacă dai prea multă atenție unor presupuneri eronate, acestea se vor confirma.”

„Adevărata terapie înseamnă mult mai mult decât simpla  lipire a cioburilor sau decât încercarea de a umple o gaură neagră care se tot adâncește. Terapia este, de fapt, aventura întreprinsă pentru a scăpa de amăgirile care nu te-au lăsat să crești și te ajută să-ți descoperi calitățile și geniul înnăscut.”

„Dorința de a fi mai bun decât cei din jur pornește dintr-un sentiment de neîncredere.”

„Nu invidia succesele celorlalți, ci încearcă să te pui în locul lor și împărtășește-le bucuria sau triumful ca și cum ar fi ale tale.”

„Dacă ai nevoie de adorația semenilor pentru a te considera un om de succes, înseamnă că-ți lipsește propria adorație. Cei mai fericiți oameni sunt cei care se simt bine cu ei înșisi. Aceștia nu au nevoie de laude sau de adoratori și le este de ajuns ceea ce sunt. Dacă reușești să vezi bogăția și frumusețea din viața ta, înseamnă că ai găsit o perlă de mare valoare.”

„Dacă te respecți suficient pentru a acționa din convingere și nu din nevoie, oamenii necesari împlinirii tale vor roi în jurul tău.”

„Cel împotriva căruia pornești o vendetă întru răzbunare, îți înrobește sufletul. Dacă vrei să reușești, fă-o pentru tine. Alege-ți un obiectiv pentru că îți face ție plăcere să-l atingi, nu pentru că îl detestă altcineva. „

„Pe cei care nu te înțeleg, nu-i vor convinge dovezile tale (de a demonstra cine ești), iar cei care te apreciază, n-au nevoie de dovezi.”

„Dacă este adevărat că nu e nevoie să ne asumăm riscuri inutile, e la fel de adevărat că nu riscăm nimic dacă rămânem noi înșine.”

„Dacă faci ceva fără să fii total convins de acel lucru, te sabotezi chiar înainte de a începe.”

„Oamenii integri te vor respecta mai mult dacă rămâi fidel concepțiilor tale, iar cu cei care te critică sau te resping fiindcă ești tu însuți, probabil nici nu vrei să ai de-a face.”

„Singurul lucru mai important decât aprecierea semenilor este aprecierea de sine. Iar dacă te culci seara cu conștiința împăcată, succesul va veni cu siguranță.”

„Atunci când îi considerăm slabi pe cei de lângă noi (spunându-le ce ar vrea ei să audă, considerând că îi protejezi, nu vrei să-i rănești) îi desconsiderăm și, dimpotrivă, le recunoaștem valoarea când suntem onești.”

„Manierele lipsite de sinceritate sunt ca o femeie frumoasă, dar moartă.”

„Dacă nu impui limite realiste, nu îi poți învinui pe ceilalți că dau buzna în viața ta. Nu ești victimă, ci pur și simplu nu spui NU atunci când ar trebui să o faci. Pune punct/trasează limite atunci când e nevoie și îți vei fi propriul tău stăpân. Prin fugă nu impui limite sănătoase.”

„Este foarte bine să fii derutat, înseamnă că ești e punctul de a lua o hotărâre importantă. Vechile convingeri și condiții, de obicei limitate, se lovesc de posibilități noi și mai numeroase.”

„Nevoia de a avea permanent dreptate derivă din vechea mentalitate patriarhală bazată pe afișarea bravadei pentru a masca nesiguranța. Cine simte în permanență nevoia de a avea dreptate este, cu alte cuvinte, un laș.”

„Un om nefericit se va plânge de firul de praf dintr-un palat, iar un om fericit va face un palat dintr-un sălaș modest.”

„Grija nu este expresia dragostei, ci a fricii și a lipsei de încredere. Dacă ai avea încredere în inteligența și puterea celor pe care îi iubești și a Universului care-i cuprinde, nu te-ai mai îngrijora niciodată. Când îți faci griji pentru cineva, accentuezi problemele, în loc să vii cu soluții. Intențiile îți pot fi sincere, dar îți pui singur piedici.”

„Dacă îți închipui că menirea ta este să convertești suflete, nu uita că cel mai puternic mod de convertire a unui suflet este să-i aduci bucurie – nu ceea ce decizi tu că ar trebui să fie bucurie, ci așa cum alege el. Dacă poți ajuta pe cineva să-și găsească liniștea, să nu-i mai fie teamă, să-și recunoască plenitudinea, îi faci cel mai mare serviciu.”

„Fiecare moment este o ocazie de a ne hrăni sufletul, iar calitatea viețiii noastre depinde de cât de mult îi permitem vieții să ne iubească. Dacă aș avea două pâini, aș vinde una și mi-aș cumpăra zambile pentru suflet, spune un vechi proverb persan.”

„Când îți dai seama că sufletul ți s-a uscat, oprește-te și fă ORICE pentru a-l regenera.” 

„Oricine poate face o mulțime de fleacuri cu superficialitate, dar un maestru investește dragoste și timp în realizări puține.”

„Mulți omeni își fac de lucru pentru a nu se gândi la ceea ce simt. Spun că nu au timp să vadă ce-i doare, pentru că sunt prea ocupați, dar motivul pentru care sunt atât de ocupați este că nu vor să vadă ce-i doare. Acorda-ți în fiecare zi un răgaz în care să faci ceva pentru suflet. Indiferent ce faci, nu te mulțumi cu o viață searbădă, pentru a fi mai mult decât un simplu rid pe obrazul vieții. Când ai inima plină, vezi mai clar și discerni mai bine, putând astfel rezolva lucrurile care constituie provocări acum.”

„Orice carieră căreia îi lipsește scânteia de creativitate este compromisă. Dacă singurul lucru pe care-l primești pentru munca ta sunt banii, înseamnă că primești scandalos de puțin.”

„In cultura noastră, grija pentru suflet și hrănirea sa sunt o artă pierdută.”

„De ce să nu te bucuri de o călătorie ? Nu trebuie să ajungi  nicăieri, pentru că oriunde vei merge te vei regăsi. Stabilește-ți obiectivele și străduiește-te să le atingi, dar nu uita că demersul este la fel de important ca și rezultatul. Când ajungi la destinație – și vei ajunge!- asigură-te că ți-ai luat și inima cu tine. Dacă fericirea ta depinde de o zi viitoare, ea va veni, dar vei fi pierdut toate zilele de până atunci. Poți obține ceea ce vrei – obiectivul stabilit – dar și ceea ce vrei cu adevărat – plăcerea aventurii. „

„Poți să ai încredere în liniștea ta interioară pentru că acolo se nasc cele mai inteligente decizii. Când suntem relaxați și cu mintea limpede, știm exact ce să facem în orice situație.”

„Dacă regreți trecutul, înseamnă că ignori darurile cu care te-a copleșit. Dacă te consideri victimă, îți negi rolul de creator puternic. Dacă te simți vinovat și crezi că ar fi trebuit să procedezi altfel, ești prea aspru cu tine. Mândrește-te puțin cu ceea ce ai realizat în loc să te învinovățești pentru ceea ce ai ratat. Atunci când ești în stare să mulțumești pentru tot ceea ce ți s-a întâmplat, ești un om liber.”

„Mintea este un servitor minunat, dar un prost stăpân.”

 

„Viața ca o țeapă”


Viața asta, de fapt, nu-i o țeapă. Ne-o facem singuri să fie. „Viața ca o țeapă” de Alan H. Cohen este una dintre cele mai bune și simple cărți motivaționale pe care o citesc. În directă legătură cu această aclimatizată comparație, trebuie spus că nu am dat țepe blogului sau cititorilor mei, însă am fost atât de absorbită de procesul fantastic de schimbare în care m-am avântat ca o logodnică fascina(n)tă, laolaltă cu activitățile mele curente, plăcute și motivante, încât am încercat o alternativă la ceea ce s-ar putea numi „reîntoarcerea în trecut”. Și mi-a mâncat tot timpul, domle !

Și pentru că este minunat ce trăiesc în aceste clipe și, mă știti deja, sunt o avidă de viață și de cunoaștere, de revelare a tabuurilor și de înlăturare a prejudecăților, de oricare fel ar fi ele – doar spicuiți pe site-ul unei maseuze erotice cu o minte, un corp și un spirit libere !! -, împărtășesc cu voi cele mai interesante pasaje pe care le-am devorat azi, în timp ce soarele unui august târziu îmi mângâia pielea deja colorată în nuanțe ciocolatii.

O povestioară de la începutul cărții spune că un jucător de baseball celebru, dar dependent de alcool, moare și ajunge în fața lui Dumnezeu. Sportivul îi spune cu tristețe că nu-i vine să creadă că a făcut atâtea greșeli în viață. „Dar în ceasul al doisprezecelea, ai dat o pasă memorabilă” îi răspunde Dumnezeu, privindu-l cu îngăduință.

„Dacă nu dai doi bani pe ceea ce ești și pe cine ești, încerci să cauți merite și valoare în ceea ce te înconjoară, la oameni despre care crezi că știu sau au mai mult decât tine. Tot ceea ce îți trebuie se află însă înăuntrul tău…”

„Dacă nu ești destul de puternic  să alegi singur, nu-ți va rămâne decât să culegi roadele alegerilor greșite făcute de alții.”

„Realitatea este doar pentru cei care nu fac față imaginației.”

„Ignoranța se poate corecta ușor dacă îți asculți instinctul.” (vocea ta interioară, denumită și intuiție). „Dacă ai avea încredere  în cineva care-ți dă mereu sfaturi bune, nu te-ai duce direct acolo de fiecare dată? Acest consultant există și-i poți cere oricând sfatul. Nu trebuie decât să fii mai atent  la ceea ce se întâmplă în tine decât la cele din jur. Nu aștepta să dai cu capul de pragul de sus și să ajungi nicăieri pentru că te iei după alte voci și nu după a ta. Urmează-ți instinctul și ți se vor deschide ușile de care ai nevoie.”

„Sunt oameni care ar face orice să nu tulbure apele – chiar cu riscul de a se îneca.”

„Dacă știi ce dorești cu adevărat și nu spui cu umilință ” amin” când ceilalți îți arată ce ar trebui să faci, înseamnă că ai sufletul viu.”

„Nu te mai gândi la noroc. Oamenii norocoși atrag lucruri pozitive pentru că gândesc pozitiv. Cei care au parte sistematic de evenimente negative nu ies din niște tipare de gândire defetiste.”

„Dacă accepți să trăiești altfel decât vrei și faci o concesie cât de mică, înseamnă că ceri prea puțin. Forța ta rezidă în faptul că îți păstrezi puterea în mijlocul celor care au abandonat.”

„Nu are importanță câtă putere (n.r. interioară) ai irosit atât timp cât ești dispus să o recuperezi. Aparent, oamenii trăiesc până când mor, dar în realitate mor înainte de a ajunge să trăiască.”

„Nu-ți croi traiul după prejudecăți, lărgește-ți orizontul pentru a cuprinde tot ceea ce-ți oferă viața.”

„Nu poți afla dacă limitele în care trăiești sunt reale decât punându-le la încercare. O convingere sănătoasă va trece testul, iar iluziile vor dispărea.”

„Dacă vrei să fii stăpân, poartă-te ca atare. Nu e păcat să-ți asumi măreția; nevrednicia, în schimb, este impostură. Ți-ai trăit o prea mare  parte din viață în meschinărie și nimicnicie, căzând prada eternului „nu pot”. Nu uita însă că în spatele fiecărui ” nu pot” există „nu vreau”. 

„Dacă ești convins că lupta este o condiție a succesului, succesul se va lăsa așteptat. Succesul presupune atenție, investiții, acțiune, încredere, onestitate, încredere în sine, stăruință, concentrare, muncă în echipă, rezolvarea neînțelegerilor, învățarea din greșeli și hotărâre (dar nu luptă).”

„Dacă înflorești în timpul unei perioade critice, nu înseamnă că ai nevoie de perioade critice pentru a înflori. Poți fii un bun pompier, dar nu e nevoie să cauți peste tot incendii pentru a-ți afirma identitatea.”

„Cerând ceea ce-ți dorești, șansele de a obține un lucru sporesc. Și dacă nu reușești, în orice caz vei avea satisfacția că ai încercat.”

„Uneori, când nu poți atinge un țel imediat, viața te ajută de fapt să nu te mulțumești decât cu țelul suprem.”

„Nu credem ceea ce demonstrăm, ci demonstrăm ceea ce credem.”

„Gândește-te că poți sau gândește-te că nu poți: în ambele cazuri ai dreptate. Există doar două moduri de a-ți trăi viața: ca și cum nu ar exista miracole sau ca și când totul ar fi un miracol. Miracolele se întâmplă celor care cred în ele, iar dramele celor care le așteaptă. Atât miracolele, cât și tragediile sunt interpretări, iar din interpretări se naște experiența. Viața îți va fi tot atât de meschină sau de generoasă pe cât te aștepti tu să fie. Paharul ți se va umple, indiferent de mărimea lui.”

„Dacă arăți bine nu înseamnă că întotdeauna te și simți bine. Dar întotdeauna când te simți bine, arăți bine.”

„Oamenii nefericiți își stabilesc criterii de iubire pe care nu le pot atinge. Pentru oamenii fericiți dragostea în sine este importantă și nu-i interesează criteriile.”

„Când ești supărat vezi lipsurile, când te simți bine recunoști abundența.”

„Nu acționa niciodată sub impulsul crizei sau al panicii. Nu te considera obligat să faci ceea ce nu vrei sau nu ești încă pregătit să faci. Nu permite nimănui să te sperie pentru a te forța să iei o decizie, pentru că dacă accepți, vei regreta.”

„Nu acționa din disperare. Nu ești disperat, nu ai fost și nu vei fi niciodată. Starea de disperare implică faptul că viața nu-ți poate da lucrurile de care ai nevoie sau nu e adevărat. Problemele se rezolvă întotdeauna, mai ales dacă nu încerci să le forțezi.”

„Incearcă să gândești pozitiv, contribuind la fluxul mental care conduce omenirea spre o infinitate de posibilități și nu te mai răsuci obsedant în jurul aceluiași gând. Nu există gânduri neutre: orice gănd duce sau spre libertate, sau spre servitute. Iar dacă nu putem controla ceea ce se întâmplă în lumea exterioară, doar noi deținem controlul asupra felului în care o percepem.”

„Dacă te consideri ușor de înfrânt, înseamnă că cedezi controlul asupra propriei vieți altor oameni sau unor lucruri din afara ființei tale. Nimic însă din lumea exterioară nu te poate răni”, ci doar propria ta percepție sau propria ta minte.

„Motivul pentru care nu te afli acolo unde îți dorești să fii este că faci lucruri pe care nu vrei să le faci.”

„Prizonierii fricii preferă să rămână în temnița pe care și-au construit-o decât să se aventureze într-o vilă despre care nu știu nimic.”

„Problemele nu sunt ceva rău, ci punctul de plecare pentru găsirea soluțiilor. Ele sunt necesare pentru că ne forțează să ieșim din situații sub nivelul potențialului nostru.”

„Inainte de a urca pe scara succesului, ai grijă să o sprijini de peretele care trebuie.”

„Dacă te vei lupta să obții, te vei lupta și să păstrezi.”

„Singurul obiectiv care merită atins este mulțumirea sufletului. Iar aceasta nu are legătură cu lumea exterioară, ci cu universul tău interior. Cu cât te vei strădui mai mult s-o găsești în afară, cu atât mai puțin va exista în tine. Cunoașterea de sine este o mare provocare mai ales într-o lume dominată de tot felul de tentații exterioare. Dacă însă îți propui să-ți descoperi diamantul din inimă, nu ți-l va lua nimeni niciodată.”