Cura de dezintoxicare


Well, astăzi e un nou început.

Și ca să nu se mai ofuscheze niște unii ca una bucată “ființă” maseuză, adică subsemnata cu oarecare grație, creionează numai aberații despre bani, oameni de afaceri și iubiri false, am să relatez o experiență senzorială, deopotrivă senzațională, măcar și numai pentru mine.

Deși aveam în gând încă de ieri să-mi încep astăzi ziua minunat, împăcată cu mine, după tot ce n-a fost să fie, alergând preț de cel puțin jumătate de oră, am schimbat macazul și am comandat mașinuței personale o rută cunoscută, dar pe care o neglijasem în ultima lună. Parcul IOR.

Natura este, în plin și murdar București, o oază de libertate. Am mai fost de atâtea ori. Este locul în care mă regăsesc eu cu mine, când îmi pierd privirea pe luciul apei și prin hățisul gândurilor mele încurcate, al ideilor disipate, pierdute și în final regăsite, îmi redobândesc, pentru moment, pacea sufletului. Mă atrage irezistibil, ca un magnet.

Ferice de cei care se pot bucura din toată ființa de-un cadru atât de simplu, dar atât de maiestuos ! 

Am înconjurat lacul cu pas alert, deși nimeni nu mă grăbea. Era totuși un must, întrucât afară este o vreme încă minunată, favorabilă sportivilor de ocazie, precum aș vrea să mă autointitulez. Parcul a intrat în curățenia de toamnă. Mirosul de iarbă proaspăt cosită pur și simplu te îmbată. Și știu sigur că iarba nu degajă alcool. Dar nu e o senzație fizică, ci mai degrabă una psiho-emoțională, transferată apoi la nivel corporal.

Pensionarii își pierd ziua, la fel ca și grijile de acasă, citind ziarul, plimbând nepotul sau avântându-se în discuții spumoase despre Casa de Pensii, “nenorociții ăștia care ne-au mâncat de cur” și alte minunății cu iz monden.

Copii gălăgioși, însoțiți de vreo bunică liberă de contract, zburdă mai ceva ca rățuștele de pe lac. Leșinate de foame și căldură, micuțele înaripate bat apa cu repeziciune și se apropie de mal, când vreun copil exaltat le aruncă bucățele de pâine sau pufuleți.

In parc oameni de toate vârstele aleargă, mai cu spor, mai fără, cu sau fără muzică în căști. Asemeni mie, se străduiesc să-și mențină silueta în limite acceptabile și sufletul plin. In primăvară, am avut-o, drept companie la seriile de alergat, pe mama unei prietene, însă acum nu e prin oraș. Pot, bine mersi, și singură, ba chiar e un avantaj, căci nu mă distrage de la observarea fină a mediului în care mă aflu. Din când în când, te mai ferești de câte o bicicletă, de vreun șmecher cu rolele, care trage tare din urmă, cărând după el și câinele cu limba scoasă de-un cot. Unii se plimba agale, fără a scoate un cuvânt. Alții își folosesc abilitățile dobândite probabil în mahala, când utilizează telefonul din dotare.

In spatele meu, o femeie grăsunică și de-a dreptul submisivă îi comunică bucuroasă soțului că și-a găsit de muncă, e drept nu pe foarte mulți bani, ca educatoare.

–  Hai, că nu sunt decât 4-5 ore pe zi! zice, de parcă i-ar cere permisiunea.

– Și te-ai gândit tu că vrei să fi băgătoare de seamă la plozii altora ?? se aude răspunsul în zeflemea…

Dau nas în nas și cu un fost client. Imi părea cunoscut chipul, dar nu știam din care memorie  să-l recuperez. Hmmm, de unde aș putea, de altundeva, să-l știu?? Mă salută, și el uimit de descoperire, și-mi zice c-ar vrea să treaca lacul înot pe partea cealaltă, unde trebuie să ajungă. Il sfătuiesc totuși să n-o facă, întrucât apa este mai verde decât iarba proaspăt tăiată. Avantajul parcului sunt culorile încă vii, verdele a rămas intact în lupta cu focul arșiței. Prin oraș, copacii și iarba s-au ars la propriu de atâta vară nebună.

Deja obosită, îmi așez posteriorul pe-o bancă, la umbră și privesc în zare, către lacul cel verde pe suprafața căruia se reflectă lumina puternică, dogoritoare. Deodată, mă lovește ideea că ar fi trebuit să-mi iau laptopul cu mine sau măcar un carnețel și să mă apuc de scris, chiar acolo, în fața apei ce mă inspira din plin. Dar, mi-am răspuns, venisem să alerg fără rucsac în spate. Doi puști se dau zgomotos pe skateboard chiar în apropiere de locul unde mă aflu, însă nu reușesc nicicum să-mi tulbure liniștea interioară ce mă cuprinde.

Astăzi mi-am spălat creierii. Astăzi mi-am atins pacea sufletului. Astăzi lupta mi se pare mai ușor de dus. Astăzi mi-am clătit inima în lacul speranței. Astăzi am zâmbit în fața lucrurilor simple. Și alea te pot face fericit.

Anunțuri

6 gânduri despre „Cura de dezintoxicare

  1. Abia atunci cand intelegem sa ne bucuram de micile minuni din jurul nostru, de iarba care creste, de zbaterea frunzei in vant, de zambetul unui copil, vom realiza ce minunata este viata si ce mici si neimportanti sunt aceia de langa noi care raspandesc in jurul lor ura si suparare.

    Sper sa reusesti sa intelegi ca tu esti cea mai importanta fiinta pentru tine si ca numai fiind puternica vei reusi sa daruiesti celor din jur dragostea si pasiunea ta.

  2. Hmmm!!! Nu banii si luxul fac un om sa fie de calitatea…ci pierderea lor 😉 Ori tu din pacate in majoritatea memoriilor ne relatezi despre ”specimene de fauna urbana” …cei drept, adaugandu-le tu un ‘strat de ambalaj stralucitor’ sa ascunda un … 🙂

Aici astept provincia :

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s