Nuferi albi la Thalia


Mă anunțase de câteva zile că va fi în București cu probleme personale. Mi-a făcut, delicat, o invitație la masă cu vreo 2 zile înainte, dar nu știam dacă am să o accept sau nu. Nici el nu știa care-i va fi programul, eu eram stresată cu niște analize de făcut. Om vedea.

Dimineața trebuia să merg la clinică să-mi iau sânge pentru analize. La naiba, așa mult îmi place asta, de nu vă imaginați ! Norocul meu – că domnișoara asistentă a fost super drăguță, cu o mână fină și, culmea, mi-a răspuns la toate întrebările de genul “De ce mi se văd atât de pronunțat venele prin piele?”

Mister mă sunase pe la 9, cum stabilisem. Dar încă era “ocupat”. Mi-era și foame și deja mă enervam. Cine s-o crede și ăsta? Mă îndrept către un supermarket să mai pierd timpul (și banii) și dacă tot nu vine, mă duc naibii să mănânc singură. Că leșin de tot dupa atâta sânge vărsat în eprubete.

N-am apucat să fac prea mulți purici prin Carrefour. Am revenit cu viteza luminii, pardon a mașinii, la Thalia, undeva pe la Tineretului. Mișto restaurantul. Nu de fițe. Dar cui îi trebuie fițe? Mâncarea este excepțională, vă zic. Și din experiențele anterioare, mai ales atunci când maică-mea și-a serbat vreo 55 de ani de viață fix acolo.

Mă așez la o masă pe terasă, să-l aștept pe Mister și trag cu urechea, fără să vreau, la o discuție între un “El” și o “Ea”, după ce ea dăduse examenul auto. Ufff, și să vezi, nene, scuze acolo…. Că n-am văzut, că n-am știut, că nu era așa, că era pe dincolo. In fine, am remarcat totuși din tonul ei nemulțumit că picase traseul.

Pe poarta restaurantului văd întâi un buchet de flori. Par albe și un pic neobișnuite. Dar ce sunt? Mă lamurește Mister când mi le oferă.

–       Sunt nuferi albi.

–       Wow ! So sweet !

–       Nici nu mă așteptam să găsesc în Bucureștiul ăsta, dar …uite, ai avut noroc!

–       N-am mai primit niciodată nuferi ! Mulțumesc !

Ne punem la discuții după pupicurile aferente oferirii unui buchet de flori. El este un pic timid (probabil preocupat de altele ? ), eu vorbesc în continuu. Ne-am conversat pe mess destul de mult înainte. Ii place muzica ambientală și se interesează de arta masajului în toate formele lui. Rețin doar că prima discuție mai serioasă a fost pe marginea “șlagărelor” scoase de Oliver Shanti. Mulți pun pariu ca n-ați auzit de el. Vă pun eu o melodie, să nu mai fiți triști !

Intre timp, comandăm o porție de somon cu nu știu ce – el, un orez Indian, absolut delicios –  eu.  Și ne punem pe discutat despre viață, a mea viață. Și știe multe, aș putea spune – cam totul despre mine. Lucruri pe care, poate, mi-aș dori să le postez și aici, dar care ar fi mai bine să rămână private forever and foralways. Sfaturile lui au contat mult pentru mine de-a lungul timpului. Chiar dacă cu unele n-am fost de acord, chiar dacă a încercat mereu să-mi sugereze calea bună a lucrurilor. N-ai, domne’ cu cine ! Căci eu sunt o încăpățânată. Vreau să fac numai cum îmi tună mie ! Ahhh, da, și să nu mă plictisesc. Banalul mă plictisește grozav, deși tre’ să recunosc că nu în fiecare zi îl întâlnești pe “Brad Pitt” sau pe “prințul din poveste”. Spre surprinderea mea, am descoperit și alte modalități de înlăturare a banalității din viața proprie. Dar e secret, nu mă deconspir într-atâta !

Cum ziceam, ne-am hazardat în discuții despre viața mea tulbure, căci a lui e mai privată puțin și în speță generală, nu-mi place să descos sau să despic firul în patru decât dacă personajul este dornic să-mi istorisească din experiențele sale. Dacă nu, ca să fie zgomot prin preajmă, vorbesc eu, atunci când îmi este oferită încrederea și lejeritatea de a mă putea desfășura în voie. Altfel, delicios orezul ăla Indian !!

Ne despărțim după vreo două ore de discuții incitante, plăcute, el probabil încântat de prezența mea de spirit și logoreea verbală, eu, mulțumită că n-am leșinat la propriu după câteva ore bune de flămânzeală și cu hemoglobina înjumătățită.  Și cu promisiunea lui că mă va vizita pentru un masaj la următoarea oprire prin București. Și, credeți-mă, s-a ținut de cuvânt !

Anunțuri

4 gânduri despre „Nuferi albi la Thalia

      1. Cu siguranta sunt facuti sa stea in bataia vantului si sa straluceasca in soare.
        Tocmai de aceea, ne putem bucura si noi de un sentiment nebun de libertate cand ii privim in vaza, chiar daca suntem constienti ca este pentru putin timp. Seamana mult cu visele noastre de iubire.

Aici astept provincia :

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s