Incercam. Experimentam. Cautam. Unii poate gasim mai repede. Altii poate niciodata. Sau cum spunea marele nostru poet, „Oamenii se impart in doua categorii: unii cauta si nu gasesc, altii gasesc si nu sunt multumiti.”
Viata ne ofera o groaza de oportunitati. Cateodata, ne impiedicam de sansa, de adevar, ne ridicam, ne scuturam si mergem mai departe, fara macar sa observam catusi de putin sansa careia i-am dat cu piciorul.
Asa suntem construiti. Sa ne cautam cu obstinatie, cu indarjire calea. Sa speram ca va iesi soarele si pe strada noastra, candva. Dorim sa ramanem fericiti cat mai mult timp. Sa ne intalnim perechea cu care sa traim pana la adanci batraneti. Sa avem parte de intelegere, de respect, de bunatate, de loialitate.
Unora viata le ofera prea multe, altora prea putine frimituri. Pana si aceia stiu sa se bucure. In schimb, cei care primesc mai mult de la viata, nu stiu sa pretuiasca indeajuns.
Cand cineva iti ofera din suflet pentru suflet, nu uita sa pretuiesti fiecare clipa. Nu uita ca nu intamplator ea ti-a fost data. Chiar daca outsiderii nu pricep asta. Chiar daca ei te judeca. E mai usor sa vezi gunoiul din ochii altora decat barna dintr-ai tai.
E o lectie de viata ceea ce am sa scriu mai jos. O lectie pe care eu am trait-o din postura „baiatului”. Multi poate o cunoasteti. La fel de multi, probabil, nu o intelegeti. Cu toate astea fiind spatiul meu virtual, imi rezerv dreptul de a posta fix ce imi place si ce-mi trece prin minte, cu aceeasi sinceritate debordanta care m-a caracterizat dintotdeauna.
„ A fost odata o oarba care se ura pe ea insasi, pentru ca nu putea vedea. Ea ura pe toata lumea, cu exceptia prietenul ei iubitor. El era mereu acolo, gata sa o ajute.
Intr-o zi, ea i-a spus: „Daca as putea vedea lumea, m-as casatori cu tine !”
Apoi, cineva i-a donat o pereche de ochi. Cand i-au fost scoase bandajele, ea a putut sa vada lumea, dar si pe prietenul ei iubitor.
El a intrebat-o: „Acum, ca poti vedea lumea, te casatoresti cu mine ?”
Atunci, privindu-l, a ramas socata, caci si el era orb. Gandul ca ar fi trebuit sa se uite toata viata la ochii lui inchisi a facut-o sa-l refuze.
Prietenul a plecat, suparat, si a doua zi i-a trimis o nota, spunandu-i:
„Sa ai grija de ochii tai, draga mea, pentru ca inainte de a fi ai tai, au fost ai mei !!”
Asa e si cu mintea omeneasca. Multi uita sa-si aminteasca cum au fost inainte de vremurile bune, multi uita sa multumeasca pentru ceea ce au, pentru ceea ce sunt si celor care le-au fost alaturi in momentele grele.
Inainte sa condamni pe cineva, adu-ti aminte ca nimeni nu este fara de pacat si singuri vom raspunde in fata Creatorului nostru.”
memoriile unei maseuze 
Multi uita ca in viata totul se plateste.
Putini stiu sa daruiasca fara sa astepte rasplata.
dar stii ca nu-i frumos sa te lauzi singura ?! 😛 („cu aceeasi sinceritate debordanta care m-a caracterizat dintotdeauna”)
iar povestea cu baiatul ce daruieste ochii lui prietenei oarbe = :))..cuvinte scrise de o minte anormal / ne-natural de romantica, de o minte fanatica a romantismului..si fanatismul nu cred ca e bun pe nici-un domeniu pt ca e exagerare..la fel ca fanaticii religiosi (unde unii din ei se pot umple de bombe si sa se explodeze prin locuri publice), fanatici ai ideilor, etc
N-ai inteles nimic si pun asta pe seama varstei fragede. Nu-i nimic, poate candva soarta iti va oferi ocazia. Pare romantica, dar oare putem vedea 2 metri mai incolo, conotatiile?? Sau vedem doar siropenia si atat ?
Am facut trimitere cu aceasta poveste la o experienta din viata mea. Si anume, sa incerc sa explic pe intelesul tuturor, dar tot printr-o parabola. Cineva e pe marginea prapastiei. Altcineva (in speta, eu) ii ofera totul neconditionat, dar dorindu-si in sufletul lui sa i se raspunda in acelasi registru, pt ca, subiectiv fiind, considera ca merita din plin.
Urmarea: dupa un timp, cand acel cineva s-a vazut cu sacii in carutza celui care i-o oferise de bunavoie, n-a mai vrut sa-l primeasca in ea iar acesta a ramas trist, dezamagit si obosit, sa bata la picior cararile vietii. Ideea era de a reliefa egoismul, lasitatea, avaritia, ipocrizia, tradarea celui caruia ii oferi, insa el nu raspunde nici macar in procent de 10% cum ai fi meritat. Desi ca, viata iti ofera cu alte ocazii sanse.
Poate intre timp, dupa ce baiatul a daruit ochii lui, s-au inventat ochi artificiali, cu care poti vedea la fel de bine, si a beneficiat de minunea medicinii.
Fanatici suntem cu totii, mai mult sau mai putin, e firesc sa ne aparam parerile si sa le argumentam. O zi frumoasa si spor !
puteai relata postarea cu acest comentariu, mult mai interesant decat povestea in sine. Nu cred ca este vreunu care nu a vazut acel clip cu chinezii/japonezii ce se iubeau. Pana cand el, fotograf, ea asistenta si iubita, are un accident prin care isi pierde vederea. El in schimbul iubirii, ii ofera ei sansa de a vedea printr-o o operatie de schimbare a retinei.
Nu mai stiu cum se numeste clipul..
Povestea pe care eu am relatat-o poate are o legatura semnificativa cu clipul de care vb…dar nu este aceea. Este cu totul alta, daca doresti ti-o trimit pe mail, in format PPS. Iar eu in ea am gasit conotatii vis-a-vis de ce am trait eu.
uite un citat mother Teresa :
“People are often unreasonable and self-centered. Forgive them anyway.
If you are kind, people may accuse you of ulterior motives. Be kind anyway.
If you are honest, people may cheat you. Be honest anyway.
If you find happiness, people may be jealous. Be happy anyway.
The good you do today may be forgotten tomorrow. Do good anyway.
Give the world the best you have and it may never be enough. Give your best anyway.
For you see, in the end, it is between you and God. It was never between you and them anyway.”
deci tu faci ceea ce tine de tine : esti buna si cauti sa-l ajuti pe celalalt..ca ala nu iti raspunde pe masura intentiilor si ajutorului tau nu inseamna decat ca nu te-a meritat si ca e bine ca ti-ai dat seama de asta atunci decat mai tarziu 🙂
eu cand zic de fanatism ma refer la o persoana rigida / fixista care isi apara nebuneste ideile si parerile chiar daca i se aduc multe argumente contra logice si de bun simt
fanatism inseamna cumva si sa-l pui pe altcineva (prieten, iubit, etc) mai presus de tine si sa te gandesti doar cum sa faci sa-l ajuti inainte de a gandi situatia respectiva mai bine : adica daca persoana respectiva merita ajutorul tau, daca e sincer, daca nu e vreo teapa la mijloc, etc
Aici ai dreptate, perfecta dreptate. Dumnezeu iti da pe o parte, iti ia pe alta. N-am zis ca nu sunt impacata si multumita ca am dat tot ce am putut si am crezut de cuviinta. In fond, Dumnezeu cunoscand sufletul meu mai bine ca oricine, mi-a dat inapoi pe alta parte. Poate ca atunci nu simteam decat dezamagire, dispret, disperare si regret. In timp, mi-am dat seama ca toate au o logica si ca nimic nu e intamplator, prin urmare, mi-a servit de lectie.
Din pacate … nu pentru toata lumea ceea ce primeste e la fel de important cat este pentru cel care da (chiar daca a oferit totul). Si majoritatea tind sa vrea ce nu au nu ce li se ofera Tot timpul exista ceva dorit mai mult care sa eclipseze toate celelalte realizari. … si da e foarte dezamagitor … chiar daca e de inteles uneori.
@nirvanadream, tu ai mulțumit pentru ochii primiți?
in fiecare zi Ii multumesc. Ca exist, ca sunt sanatoasa, ca vad, ca aud, ca simt, ca iubesc, ca nu am probleme mai grave, cum poate au altii.
Comentariile de aici sunt o uimitoare lectie de comunicare.
O poveste simpla cu un mesaj mai mult decat evident este inteleasa in cele mai diferite feluri.
Asta arata cat de diferit sunt percepute ideile pe care le emitem si cat de usor apar neintelegerile.
Reintorcandu-ne la frumoasa poveste, cati dintre noi ne-am intors sa multumim calor care ne-au ajutat in viata.
Cat de putin costa un „multumesc” si cat de multa implinire aduce.
Probabil ca pentru a aprecia asa ceva trebuie sa treci putin prin viata, sa simti rautatea omeneasca si caldura umarului unui prieten.
True …