La taraba


“Vara asta-am sa ma-ndragostesc !!” zicea o piesa veche, cam de pe vremea aia…In capul meu era “Vara asta-am sa muncescccc !”

Ma trezesc dis de dimineata, caci am un nou job. Primul meu job adevarat. Vanzatoare la taraba in piata. Chiloti, sutiene, desuuri, care mai doreste, care mai pofteste, va rog??

Suntem in anul de gratie 2000 si eu, studenta lu’ peste prajit in ultimul an, ma gasesc vai steaua mea, fara un ban in buzunar sa-mi cumpar o tzoala made in “Europa” (adicatelea China). Ce sa mai zic de o iesire in oras, ca asta e lux deja !

O veche amica, colega de clasa sau banca (nu mai retin exact) dintr-a-ntaia primara, isi deschide un mega business de succes pe banii imprumutati de la boyfriendul cu Bemveu in dotare, dupa ce o buna perioada facuse pe vanzatoarea la tarabele lui din IDM sau Prisma (oare mai exista complexul asta ?)

M-a gasit pe mine disponibila de “munci agricole”. Si asa e vacanta, bani de dus prin concedii n-am, mai fac si eu un ban cinstit. Sunt platita cu 3 lei (30.000 lei vechi, de pe atunci)  pe zi si mai primesc, uneori, cand se duce sefa la marfa cate un sutien, d-ala de la reduceri. Ba chiar si un pulover, cand vine frigu’. M-am scos !

Tarabele nu sunt cine stie ce…Daca ploua afara, risti sa te ploua si pe tine, caci au un fel de acoperis combinat din carpe si ciolofane. Dar eu, constiincioasa, asez frumos marfa in fiecare dimineata, dupa ce o scot dintr-o rulota unde depoziteaza peste noapte mai multi, platind evident inchirierea, si astept musterii. De fapt, muierile doritoare de niscaiva lenjerie intima.

C. e multumita de mine. Desi sunt si zile proaste (vanzarile nu merg inainte de salariu, ca doar stam intr-un cartier cu “oameni ai muncii”, nicidecum cu afaceristi bastani), businessu’ cu sutiene si chiloti merge bine. Sefa stie ce marfa sa cumpere din bazarul de la iesirea din Bucuresti, e tanara, cu aplomb, descurcareata pana la perversitate si fara dubiu, are un stil inascut de a convinge omu’ fie sa cumpere pe bani mai multi (caci ce are ea, n-are nimeni !), fie sa prosteasca angajatii (eu, cu o oarecare modestie) sa munceasca aproape pe gratis.

Am stat la taraba vreo 3 luni, sa zic. Incepuse chiar sa-mi placa. Ma plictisisem naibii de atata invatatura si-n culcare si-n sculare. Sau imi luam cartile si citeam in timpii morti, fix acolo sub carpe si ciolofane.

Cand a venit frigul si a inceput facultatea, mi-am dat seama ca rinichii mei nu sunt de acord cu statul in vant si ploaie ore in sir. Astfel, am pus-o pe amica mea, patroana, in fata faptului implinit. S-a razbunat, cred, pe mine peste cativa ani, dupa ce am pus-o de o afacere direct in productia de confectii. Numai ca ea n-a produs nimic. Doar a consumat timp, nervii mei si evident bani. Rolurile se schimbasera intr-o anume masura, nu mai eram angajata, ci partenera. A avut insa grija sa ma prosteasca si atunci si lucrurile n-au stat roz deloc. Dar asta e deja alta mancare de post.

 

3 thoughts on “La taraba

  1. Amintirile astea din studentie sunt placute. Mai ales pt ca ai evoluat in sens pozitiv de atunci.
    Se leaga bine de ideea de a nu uita de unde ai plecat, ca sa stii unde vrei sa ajungi.

Aici astept provincia :

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s