Despre perpetuarea speciei


Ieri, ca un must al sărbătoririi Crăciunului, am stat în jurul unei mese încropite după multe calcule aritmetice privind aspectul îmbelșugat și greu al mâncărurilor ce trebuiau digerate în cât mai scurt timp, dar nu în cel mai plăcut mod. Adică stând în cur și turnând fie diverse băuturi, pe principiul „Ia și d-aia, ia și d-aialaltă”, fie mâncare tradițonală, pe care lumea s-a chinuit cu zilele să o achiziționeze și să o prepare.

Cred, dar nu sunt sigură, că numai la noi se întâmplă asta. Zici că s-a revenit din Era Foametei de curând. Altfel nu se explică de ce golesc unii cu atâta excelență, chiat inconștiență rafturile. Da’ ce, alaltăieri n-ai mâncat, acu’ o lună n-ai mâncat ?

Mi-a fost destul de rău aseară de la carnea tocată. M-am mai refăcut cu ceva ceai de gălbenele cu multă lămâie și-am adormit într-un final.

In schimb, compania căreia am fost nevoită să-i fac față, așezată bine cu fundul în canapea, până mi-a amorțit de tot, nu a fost deloc pe placul meu. Da, m-am simțit bine, jucându-mă cu finuțul meu, schimonosindu-mi vocea și fața, în fel și chip, să-l fac să râdă și să gângurească, schimbând cadouri, care mai de care mai voluminoase, dar parcă mi-e peste mână să stau atâta degeaba ! In plus, nu-s genul care să bag în mine ca sparta.

S-a deschis, prin nu știu ce coincidență, o discuție despre copii, despre această „minune” de a avea copii, de a-i face prin orice mijloace, ca să îndeplinim scopul primordial al femeii: acela de a se reproduce.

O tipă de vreo 38 de ani, rudă cu gazdele unde-mi mâncam liniștită cârnații cu murături, ne explică cât de nasol este, domle, să dai peste tot felul de dobitoci care nu-s buni de nimic decât să mănânce, să (se) c…e și să adoarmă de la 8.30 seara. Nici măcar de reproducător nu era bun. In schimb,  excela în a arunca diverse apelative, nu tocmai mieroase, asupra familiei tinerei.

Cert este că am remarcat, stupefiată oarecum, cum anumite femei sunt atât de ostentative în încercarea lor de a se juca cu destinul. Tipa a pierdut de curând o sarcina din cauza unor probleme de sănătate ale fătului plăsmuit în ea. Din cauza de nepotriveală genetică cu ăl de mânca mult. Și pe care l-a părăsit cu grație !

Acum s-a hotărât musai să dea niscaiva mii de euro pentru inseminare artificială cu ceva spermă din Danemarca. Blonzi cu ochii reci, albaștri.

Chestiunea ce m-a oripilat peste măsură nu este că vrea asta. Ci întrebarea ei existențială: Câți embrioni să-și introducă, că dacă pătește ca Nicoleta Luciu și face tripleți ? N-are cu ce să-i crească. Soluția ? O să o întrebe pe doctoriță dacă, în eventualitatea introducerii mai multor embrioni care se prind toți, se pot resoarbe (adică omorî) cei în plus și ea să rămână numai cu unu’. Că nu poate crește mai mulți. La întrebarea mea dacă nu s-ar putea insemina doar cu un embrion, tipa răspunde apocaliptic: „Păi da, dar dacă nu se prinde ?? Io ce fac, rămân și neînsărcinată și cu banii dați ??”

Luată de valul discuției, înduioșată de nevoia ei de „a avea și ea pentru ce să trăiască” îi sugerez să adopte un copil, mai bine. Că sunt atâția amărâți abandonați încă de la naștere prin spitale și ar fi o binecuvântare înălțătoare. Aaaa,  nu e bine ! Lăsând la o parte faptul că tre’ să fii măritată ca să poți adopta, statul, prin acte semnate, te pune să ai grijă de copilul ăla, mai ceva decât dacă ar fi născut de tine. Nu poți să-l dezmoștenești, nu poți să îl bați, nu poți să-l lași de izbeliște, nu poți să faci multe lucruri. Dar pe al tău, carne din carnea ta, ai face asemenea experimente ??

Dezgustul îmi ajunsese în punctul lui culminant. Vietatea care vocaliza într-o indolență enervantă, stăpânind conversația Crăciunului sfânt cu subiectul ăsta profund, parcă avea ochii bulbucați și spume la gură în încercarea de demonta orice altă variantă care nu-i aparținea.

Apoi, mama tipei, prezentă și ea la această întrunire la ceas de mare Sărbătoare, pune tunul pe mine. Incearcă în fel și chip să-mi bage în cap că musai, cum o fi cum n-o fi, tre’ să produc și eu un bebe. Nu contează că n-am bărbat, nu contează că n-am familia lângă mine, nu contează că ai – n-ai cu ce-l crește, „să faci un copil, că-i de la Dumnezeu lăsat !”

Măăăăăă, mă lăsați cu de-astea ??

E de la Dumnezeu lăsat să faceți copii în eprubete, cu father unknown?? Să-ți faci o caruță de analize de potriveală genetică, să iasă copchilu’ cu ochii albaștri sau trăsaturi asiatice sau mai știu eu ce mulatru, că are carnea tare și fundul bombat ?ou

Un copil e darul lui Dumnezeu, cu care binecuvintează iubirea ce există între doi oameni de sex opus, ce formează un cuplu real, ce se iubesc, se respectă, se înțeleg pe termen lung. Altfel, se poate cântări povara de ambele părți – și a copilului și a părinților -, cu diverse instrumente de măsură. Unele par aproape blestemate.

Am trăit într-o familie dezbinată, despărțită și numai bine nu mi-a fost. Am învinovățit ani la rândul inconștient, fără să o știu. N-am avut repere de care să mă agăț, am crescut în spiritul falselor valori și n-am știut ce-i aia autenticitate vreme îndelungată. Nu a știut nimeni, la procreerea mea, că părinții mei se vor despărți și-și vor turna cu reproșuri ulterioare, care mie mi-au rupt inima-n două, dar se întâmplă și la case mai mari ! Insă să lipsești prin alegere copilul de unul dintre părinți sau să-l produci din motive pur egoiste, mârșave și mici, să încalci legile destinului și ale lui Dumnezeu, că trebuie neapărat să-ți folosești aparatul reproducător oricum, oriunde, cu oricine, mi se pare aberant de-a dreptul !!

Oare părinții ăștia, mamele astea singure doritoare de copii, pe principiul „să aibă cine să MĂ îngrijească la bătrânețe”, „să am EU o rațiune de a trăi” se gândesc vreun pic și la corectitudine față de copilul ce-l produc ? Nu, normal că nu. Sunt doar egoiști. Oricum viitorul e departe. Oricum ei, copiii, sunt condamnați să întrețină iluziile disfuncționale ale ăstora de-și zic creatori de viață, adevărate poveri ce le-au fost puse în cârcă, doar pentru că într-un moment de stupiditate maladivă, adulții au vrut să devină părinți. Cu orice preț !

Anunțuri

12 gânduri despre „Despre perpetuarea speciei

  1. Eu sunt de părere că nu toţi oamenii au calităţile necesare să devină părinţi. Şi multor femei le lipseşte instinctul de mamă chiar şi după ce apare copilul. Ce bine ar fi dacă mai mulţi ar fi realişti şi şi-ar accepta condiţia, renunţând la forţarea mâinii destinului şi reproducere doar pt a fi în rândul lumii. Cazul prezentat de tine fiind fix unul de acest gen

    1. Stiu si ma doare sa vad atata convingere catre prostie. Ma crezi sau nu ma crezi, nici eu nu ma simt pregatita pentru asta. Unii zic ca sunt egoista ca nu vreau sa am copii, dar eu cred ca stiu mai bine. Nu poti face un copil doar sa aiba cine te ingriji la batranete, din obligatie.

      1. Te cred şi te aprob, tocmai pt că ştiu ce sacrificii personale presupune un copil. Abia după ce l-am avut pe al meu am acceptat cu adevărat ideea că a avea un copil chiar nu e pentru oricine şi mai ales oricând. Pe lângă satisfacţii, ei aduc şi destule probleme personale, de cuplu, multe frustrări şi întrebări existenţiale

      2. Am lăsat ieri un comentariu ca răspuns la al tău, dar imediat ce i-am dat Trimite, a dispărut. Te poţi uita tu în Spam, să nu se fi dus direct acolo? Ca să ştiu dacă mai scriu o dată ideea respectivă

  2. It would be one of the greatest triumphs of humanity, one of the most tangible liberations from the constraints of nature to which mankind is subject, if we could succeed in raising the responsible act of procreating children to the level of a deliberate and intentional activity and in freeing it from its entanglement with the necessary satisfaction of a natural need.
    Sigmund Freud

  3. I have no conscience, none, but I would not like to bring a soul into this world. When it sinned and when it suffered something like a dead hand would fall on me, – ”You did it, you, for your own pleasure you created this thing! See your work!” If it lived to be eighty it would always hang like a millstone round my neck, have the right to demand good from me, and curse me for its sorrow. A parent is only like to God: if his work turns out bad so much the worse for him; he dare not wash his hands of it. Time and years can never bring the day when you can say to your child, ”Soul, what have I to do with you?”
    Olive Schreiner

  4. Ai abordat o problema spinoasa pe care ai rezolvat-o asemeni nodului gordian. Clar si concis. Bravo!
    Tara asta este plina de copii care au fost procreati de parinti care nu s-au gandit niciodata daca le pot asigura acestor suflete nevinovate o viata cat de cat decenta.
    Pentru mine aceasta este echivalenta cu o crima.

    1. As fi dorit eu sa o rezolv, dar, din pacate, n-am facut decat sa arunc niste vorbe in virtual, adunate ca o parerea a mea si atat. Copii se nasc si se vor mai naste in aceste conditii de parinti egoisti, care se gandesc prea putin sau deloc la insemnatatea reala a acestui fapt. Un copil il ai pt toata viata, nu e o jucarie pe care o arunci, atunci cand te plictisesti sau ai altceva mai bun de facut sau, ca mama singura, vrei sa-ti refaci viata si iti dai seama ca acest copil te incurca in relationarea cu sexul opus.
      Nu judec pe nimeni, imi pare rau daca s-a perceput astfel,dar nu sunt de acord cu a te juca prea mult cu destinul. Poate parea tot egoist ce spun acum, insa efectul asupra unui astfel de parinte va fi unul de bumerang, Nu mai spun de dezastrul produs in sufletul copilului care nu va avea suficiente repere pt a-si dezvolta spiritul armonios. Va fi un suflet chinuit, care de multe ori nu va reusi sa-si depaseasca conditia si nu va ierta, cand va intelege, de ce a fost adus pe lume. Doar ca sa sufere si sa plateasca greselile parintelui ??

  5. Felul in care a pus problema acea doamna, denota faptul ca nu are nici o legatura cu Dumnezeu si cu religia, simt ca nu se ghideaza dupa nici un principiu moral, mai grav se pare ca dorinta ei nu este sustinuta nici de logica, asa cum spuneai si tu un copil inseamna bani cheltuiti pt intretinerea lui, dar mai presus de toate cum poti sa il condamni sa nu aibe un tata, bun sau rau, cum te poti comporta ca un calau, tinand cont doar de dorintele tale aberante venite dintr-o impotenta evidenta a gandirii cauzata de esecul avut in incercarea de a da nastere unui copil? Ma bucur ca ai adus in discutie acest subiect, aceasta tema este de dezbatut la nivel national, fara sa exagerez, pentru ca prea multe familii fac un copil pentru a se incadra intr-un tipar al societatii si mai putin pentru a se bucura de existenta lui si de beneficiile sentimentate, care sunt atat de multe.

  6. tare asta cu „”raman si neinsarcinata si cu banii dati ??”” 🙂
    nu cunosc senzatiile respective dar nu cred ca a infia un copil = 100% cu a avea unul din sangele tau..
    si daca stii ca esti insarcinata si vei avea 2-3 bebelusi o data dar stii ca in nici un caz nu iti poti permite sa cresti atatia dar ai posibilitatea de a face sa-ti ramana doar 1 singur mugur de viata in tine, alegerea mi se pare fireasca totusi..
    si pana a ajunge parintele sa fie ingrijit de copil la batraneturi, e cale destul de lunga si conteaza enorm felul in care isi creste acel copil..am copil nu = din start are cine ma ingriji mai tarziu

Aici astept provincia :

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s