Fericire sau datorie ?


Motto: „Ceea ce nu trăim la timp, nu mai trăim niciodată” Octavian Paler, „Autoportret într-o oglindă spartă”

In fapt, el avea dreptate. Fusese un mare bou.

Stăteam amândoi pe o terasă, iar eu sorbeam dintr-un caffe frappe și-i priveam părul grizonat și ochii calzi pe sub gene.

– Știi, îmi zice, a fost foarte ciudat momentul despărțirii de Raisa. Eram amanți de aproape 3 ani și simțeam că inima îmi bătea numai pentru ea. Ne-am iubit nebunește, o vreme bună, timp în care niciodată nu m-a întrebat ce am de gând în privinta relației noastre.  Ci o lăsa să-și urmeze cursul, sperând că, la un moment dat, vom avea o relație oficializată, poate chiar să ne căsătorim.

Domnul S. era căsătorit de aproape 20 de ani și avea și 2 fete frumoase, una de 18 ani, iar cealaltă de 14. Dar era nefericit. După accidentul soției, în care aceasta practic își pierduse  calitățile femeiești, se simțea ca un mort viu, într-o casă mare, puțind însă numai a deșărtăciune. A jale. Soția îi reclamase de nenumărate ori că și-a vărsat tinerețea în paharul iubirii lui, însă uitase să i-o mai ofere. Devenise o persoană dură, necrutățoare, cu o privire neagră și inimă rece.

– Ani de zile am căutat să-mi înec amarul în plăceri efemere. Mă duceam acasă numai din simțul datoriei. Nu mă mai simțeam bărbat. Eram doar un robot ce nu precupețea să aducă bani acasă și să satisfacă nevoile familiei, care nu erau puține. Dar de nevoile mele cui îi păsa ??

– Păi, știi cum se întâmplă…în general, oamenii, după ce se văd cu sacii în caruță, rar se întâmplă să se mai preocupe și de cel rămas pe jos, eventual flămând. Și cu tipa aia ce ai făcut până la urmă, v-ați mai revăzut ?

– Hmmm, au trecut mai bine de 3 ani de atunci. Am mai avut aventuri, am plătit pentru sexul ce-mi lipsea acasă, pentru o mângâiere, un alint, o vorbă caldă, dar n-a mai fost la fel. Și nici nu va mai fi. Cred că am pierdut șansa de a fi cu adevărat fericit. Mă simt deja bătrân, deși la corp încă arăt bine. Dar probabil viața mi-a demonstrat că am făcut o imensă greșeală, dând dovadă de lașitate.

– Lașitate ? De ce ai fost laș ?

– Ți-am spus că nu mi-a cerut niciodată să aleg între ea și soție. Insă simțeam că mă iubește cu adevărat, că mi se dăruiește total și fără menajamente, deși știa că relația ar fi putut fi limitată. Și eu o iubeam la fel de mult. Ochii ei calzi, inima dulce, voioasă, saltând de bucurie ori de câte ori mă vedea, sexul ce era demențial și-mi acoperea toate nevoile …ufff….totul, dar totul la ea mă făcea să mă simt ca într-un vis. Și mă determina să-i promit că nu peste mult timp vom fi împreună definitiv și irevocabil.  Cu toate astea…..

Și tace. Iși prinde capul între mâini și oftează greu. Tac și eu și încerc să sorb din frappe fără zgomot, să nu-i perturb neliniștea interioară. Preț de o țigară de-a mea, n-a scos niciun cuvânt, ci doar se uita aiurea, fără nicio direcție.

– Cu toate astea, draga mea, într-o bună zi mi-am scris LAȘ pe frunte și am renunțat la ea. Mă durea să o părăsesc, mă dureau lacrimile pe care ar fi vrut să le verse, dar nu a făcut-o, mă ardea că-mi devastam sufletul-pereche cu vestea asta. Am mințit-o că plec din țară pentru mai mult timp, la un job mult mai bine plătit, explicându-i cu sufletul hain că nu are cum să mai meargă. Și m-am întors,  spășit, acasă. Printr-o ironie a sorții, nevastă-mea aflase totul și m-a somat să o termin cu „aia”. Responsabilitatea față de familie atunci a fost mai puternică. Sau poate ….naiba știe ? Cert e că și azi sunt la fel de nefericit, precum atunci când am cunoscut-o. Nicio altă femeie (și-am cunoscut câteva) nu mi-a oferit această stare de beatitudine, nicio altă femeie nu este ca Raisa.

Ochii i se umezesc și bag seamă că amintirea ei e încă vie în sufletul lui.

– Și…..și despre ea nu mai ști nimic ?

– Nu. Am încercat să o mai caut, după un timp, după ce îmi revenisem oarecum. Am primit de pe telefon ei un singur SMS, pe care îl țin minte și acum. „Ceea ce nu trăim la timp, nu mai trăim niciodată”. Știam că-s cuvintele lui Octavian Paler, citisem asta într-o carte a sa. Ințelesesem că o rănisem mult prea mult. N-am să o pot uita vreodată și cred că am făcut una dintre greșelile pe care mulți le comit, refuzându-și fericirea și neluptând până la capăt pentru ea. Acum sunt resemnat, nu mai aștept nimic de la viață, decât să-mi văd poate fetele măritate și mai fericite decât „Micuța mea”.

Terminam băuturile non-alcoolice și o luăm agale prin parc, cu capul plecat, fiecare gândindu-se la încurcăturile sorții.

Fără cuvinte. Simt că sunt de prisos.

3 thoughts on “Fericire sau datorie ?

  1. In acelasi timp exista si destule exemple cu reversul medaliei. Pleca de acasa, sta cu ea cateva luni. Cum relatia oficiala e altfel decat intalnirile ocazionale si furate… nu se inteleg si vine cu coada intre picioare acasa. Mai isi trece si familia prin scanda si rusine. Poate ca frica a fost motivata si poate ca acum a povesit doar de ce ii era dor. Pierzand din vedere ce i-a spus lui instinctul atunci.

    1. Eu n-am vazut si n-am stat de vorba decat cu un om nefericit. Si indoctrinat cu teama in fata societatii ca a rupe o relatie/casatorie care nu mai merge e ceva ce nu se face. Rusine ?? Hai sa fim seriosi ! Vine cineva din afara, din societatea care te blameaza, sa repare gaurile din sufletul tau ? Nu ! Ti le poti repara partial singur sau poti doar sa le adancesti.

      1. Nu contest ridicolul deciziei bazate pe rusine. Eu spun doar ca exista destule cazuri in care oamenii ajung sa se intoarca acasa dupa o escapada. Si spun ca poate la nivel subconstient omul acela a simtit aceasta risc(ca nu va merge si va provoca suferinta inutiula familiei) atunci cand a rupt-o cu amanta sa.
        Acum cand ai vorbit tu cu el deja frica asta a fost eliminata din memorie si a ramas doar dorul si idealizarea pentru ce a avut.
        Ce vreau sa spun este ca daca ajungi la o rascruce si o apuci la dreapta si dreapta asta nu da unde credeai nu inseamna ca ai facut o greseala ca nu ai luat-o la stanga. Poate ca la stanga era si mai rau.
        Oricum sa regreti decizile pe care le-ai luat mi se pare iadul. Mai bine incerci sa scoti ce poti mai bine din locul in care esti. Iar atitudinea lui de a se simti obosit si nefericit in acelasi timp imi sugereaza ca si acum daca ar retrai aceeasi situatie probabil ca ar actiona la fel. Dar asta e doar o presupunere.

Aici astept provincia :

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s