Ofilirea femeii


Pentru a expune cateva argumente personale vis-a-vis de subiectul din titlu, am ales, in antiteza, parerea unui barbat referitoare la consumul fizic si energetic al unei femei din bransa mea:

„trebuie sa intelegi ca te vei consuma si usca ca fanul cu fiecare nou client care-ti trece prin mana si alte chestii din corp. nu e nimic de facut in privinta asta, e asumata si e implacabila ca Fiscul si Moartea

oricat ai incerca sa te detasaezi, cativa microni de suflet se vor transfera energetic de la tine la client pana devin procente insemnate. nu cred ca poate fi controlat transferul, se intampla si gata” by Seth, 28.01.2013 sursa: https://memoriileuneimaseuze.wordpress.com/2013/01/27/iluzii/

Ofilirea fizica a femeii este ceva natural, ireversibil. N-as putea crede ca o femeie cuminte, normala se ofileste mai putin daca are o viata sociala sau sexuala mai redusa, prin comparatie cu o femeie, sa zicem, cu mai multa experienta de viata, ca sa folosesc un eufemism. As putea crede exact contrariul. Am intalnit o gramada de femei maritate, cu copii, de-o seama cu mine (chiar o fosta colega de scoala generala) care, la onorabila varsta de 34 de ani, aratau ca bunica: buhaite, umflate, neingrijite, neglijente, imbatranite chiar. De unde deduc ca o femeie maritata, la casa ei, cu copii si tot tacamul are un consum exterior si interior mult mai insemnat decat o dama de companie sau amanta. Am fost chiar si eu in ipostaza de „femeie maritata” si pot confirma deductia de mai sus.

De ce oare barbatii cred ca amantele si curvele, damele de companie sau cum or vrea ei sa le numeasca se consuma mai mult n-as putea sa pricep nici de ma pici cu ceara. Tine, pana la urma, de gena fiecarei femei in parte, de caracterul si personalitatea ei, de capabilitatea de a se adapta la noi si noi situatii. De a trece peste dezamagiri cu fruntea sus (fiecare experimentam asa ceva, cel putin o data in viata) si de a trage apa la WC-ul ignorarii ori de cate ori este nevoie.

Omul (prin urmare si femeia, ca tot „oama” este) este, prin natura firii lui, o fiinta rationala, schimbatoare, adaptabila, capabila de emotii puternice si de resentimente devastatoare. A sustine sus si tare ca omul este doar un animal mai evoluat se poate aplica mai mult barbatilor, ei fiind cei la care instinctele primare se manifesta mai pregnant. Insa, o data instinctele animalice de imperechere satisfacute, omul devine persoana rationala de mai inainte. Nu zic ca nu sunt si femei care intra in categoria asta, detinand mai multi hormoni masculini, insa proportia este mica.

Revenind la subiectul actualei postari, femeia se ofileste, plastic vorbind, fara sa-si dea seama, insa o face pentru ca subconstientul ei alege asta. Se poate lasa prada depresiei, neglijentei, ipocriziei, delasarii, pentru ca ea alege sa faca asta.  Pentru ca nu are un caracter suficient de puternic sau pentru ca traumele copilariei/adolescentei inca o urmaresc (daca este cazul). Sau pentru ca are o stima de sine extrem de scazuta. Sau pentru ca-i lipseste motivatia vitala.  Sau pentru ca s-a pus la casa ei si considera, dintr-un egoism pur, ca barbatul ala de-a luat-o o va „iubi” neconditionat, pana la adanci batraneti si nu mai e necesar sa-i incante privirea si dupa niste ani in comun. Wrong ! Iubirea trebuie incalzita in fiecare zi, trebuie alimentata periodic. Asa cum hranim corpul zilnic ca sa ne putem desfasura activitatile fizice, asa trebuie sa hranim si sufletul, pentru ca, nu-i asa, iubirea este papica lui !

Dupa aproape fiecare dezamagire, am considerat ca ma voi ofili, ca nu exista viata dupa X sau Y, ca-mi pun streangul de gat, ca ma voi lasa prada disperarii si-apoi ca muream, ca traiam, mi-era egal. Am crezut ca sunt ofilita sufleteste si psihic de cateva ori. Nu cu fiecare client ce-mi trecea prin maini. Am evitat sa ma implic real, pentru ca stiam ca nu-mi face bine si ajunsesem totusi la o maturitate psihica si sufleteasca care-mi permitea sa ma detasez suficient. Insa, aproape fiecare relatie  ma sleia de puteri, la finalul ei. Caci prea putine s-au terminat linistit ori degajat.

Apoi, am remarcat faptul ca, daca-mi aparea in cale cineva care stia sa-mi ude radacinile, floarea mea din suflet, crezuta ofilita iremediabil, vai de capul ei, redescoperea viata, redescoperea soarele si lumina. Isi redescoperea valenta. Aceea de a fi cea mai frumoasa floare a gradinarului ei.

Nu cred in ofilirea psihica a femeii, cu ajutorul altora, ci doar prin deserviciul pe care si-l face siesi, total indiferent de meseria pe care o are. In alta ordine de idei, cred ca ofilirea sau uzura psihica este un concept pe care-l folosesc unii, pentru a mentine femeile sub papucul lor imaginar, de a le supune/domina psihic, folosind „tandreturi” de genul : ” tu nu te uiti la tine, cine dracu te mai ia si pe tine ??”

Orice om are puterea sa revina, sa renasca din propria cenusa, mai concentrat, mai puternic, mai iubitor de viata. Este necesar un singur ingredient pentru asta. Tarie de caracter. Numai oamenii slabi de inger se ofilesc, asteptand sa treaca viata pe langa ei, acceptand infrangerea, plangandu-si de mila, pentru ca efectiv (copyright Alessandra Stoicescu) n-au puterea sa indrazneasca.

Aici astept provincia :

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s