Naivitatea se plătește…


…cam de fiecare dată.

Motto :  

  • „Nu este nici o ruşine să te naşti prost, ruşine e să mori prost.” Marin Sorescu

  • „Când un prost spune că e prost, e semn bun, înseamnă că se deşteaptă. ” Valeriu Butulescu

Pun rămășag că se mai întreabă, în zilele noastre, câte unii de ce am oroare de expresia “Vreau să ne cunoaștem mai bine !” Nu că n-ar suna bine morfologico-sintactic, ci intenția din spatele ei îmi creează, de fapt, repulsia.

Sunt aproape sigură că, sub masca mea de femeie firavă, dulcică, (aparent) vulnerabilă, acești indivizi cu intenții generoase simt că vor găsi încă o pipiță de regulat gratis, ca mai apoi, în secunda doi dupa folosință, s-o arunce la coșul de gunoi, ca pe ceva ce pute foarte urât și nu le mai este de trebuință. Firește, pentru producerea oricărui efect există o cauză !

Am recunoscut că, în viața mea, m-am agățat de multe ori de-un fir de ață atât de șubred, încât s-a rupt înainte de-a apuca să-mi dau seama din ce material era făcut. Sfoară nu era în nici un caz !

Februarie 2009.

Mă găsesc răstignită într-o depresie fără de sfârșit. (Care avea să mai țină cel puțin încă jumătate de an. Fie vorba între noi, 2009 a fost cel mai suferind, prost, provocator an pe care am putut să-l trăiesc și în care am pierdut, datorită naivității mele proverbiale și apocaliptice, nu mai puțin de câteva zeci de mii de euro și mare parte din suflet. Noroc că toate se regenerează cu determinare și consecvență !)

Incerc să leg în multul timp liber pe care nu prea știu cum să-l gestionez câteva relații amicale virtual. Incă trăiesc cu proasta impresie că “Nu toți e porci” (azi măresc procentul „porcilor” undeva la 96,31%).

După vreo săptămână-două de convorbiri pe mess (plus webcam) c-un român care declară că trăiește din traduceri autorizate în Italia, acesta reușeste să mă convingă să-i fac o vizită. Că văd și eu Italia. Că mai ies din depresie. Că poate s-o lega ceva între noi.

Cum sintagma “Speranța moare ultima” m-a călăuzit dintotdeauna (și așa va fi până la final), invitația lui îmi dă ghes să trec la acțiune. Ce poate fi așa rău într-o abordare simplistă a lucrurilor ? Că doar am făcut mereu ce mi-a tunat, n-am stat să mă vaiet și să studiez o sută de ani înainte…

Mă interesez de rutele de zboruri și găsesc de la aeroportul din Timișoara cursă până la Roma, de unde avea să mă preia domnul în cauză. Plătesc 100 de euro pe biletul ce mi-l procur de la o agenție de turism din Deva, îmi fac asigurarea necesară. Totul foarte bine și frumos !

Costeluș de Italia pare extrem de încântat. Vorbim la telefon, stabilim ultimele detalii pentru ziua de duminică, când ne vom regăsi pe unul din aeroporturile din Roma.

Mă tot gândesc ce minciună să inventez pentru fostul, întrucât, deși nu mai suntem practic împreună – avem doar afaceri în derulare, însă mi-e cam teamă de reacțiile lui agresive -, trebuie să motivez cumva ieșirea mea de pe scena Devei timp de vreo săptămână. Singurul gând care pare să prindă contur și este cât de cât credibil este acela că maică-mea e bolnavă și tre’ să plec de urgență în Germania.

Sâmbătă fac ultimele pregătiri, îmi iau și biletul de tren pe ruta Deva-Timișoara, bagaje, chestii, trestii.

Pe la vreo 7 seara, mă sună “italianul”:

–          Știi, cred că nu mai poți veni !

–          Poftim ? Cum adică ?

–          Păi, uite, m-am trezit cu părinții mei din România, veniți pe nepusă masă în seara asta. Intrucât sor-mea a fost bătută de bărbat-su și ăștia au venit s-o salveze! Și bineînțeles că stau la mine acasă cel puțin o săptămână.

–          Dar mi-am achiziționat toate biletele de drum, mi-am făcut inclusiv bagajele…

–          Nu am ce să fac ! Poate le poți amâna și vii săptămâna viitoare sau peste două …

–          Da, da, da…S-a întâlnit hoțu’ cu prostu’…(acum când rememorez,  cam se întâlniseră !)

Simt cum sângele îmi inundă centrii nervoși ai furiei. Tot cerul nopții geroase se revarsă peste mine. Negru, amenințător, cu nori învolburați de furtuna prostiei din capul meu. Nu-mi era suficientă depresia în care mă bălăceam de câteva luni. Mai aveam nevoie de motive în plus pentru a o alimenta și dezvolta. În masochismul meu interior, încă puteam duce !

Mi-am desfăcut bagajele, am rupt biletele deja cumpărate și l-am dat dracului de idiot. Nici să plâng nu puteam de nervi. Nu că n-am putut vizita Italia, ci că mi-am pierdut timpul și banii cu încă un cretin de 2 lei.

Peste vreo 2 săptămâni, nonșalant, ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat, mă apelează Costeluș de Italia și mă întreabă dacă n-aș mai vrea să vin. Că, totuși, n-a fost vina lui și că n-are rost să mă supăr pentru un nimic (?!!?).

–          Cine, eu ? Doar dacă îmi trimiți biletele de avion, dus – întors.

–          Sau mai bine, vin eu în Romania, peste două săptămâni, răspunde neconvingător

–          Sau mai bine, fă ce te taie capul, dar măcar ai bunul simț să nu mă mai cauți. Parcă-mi repetai ostentativ că vrei să mă “scoți” din depresie. Mulțumesc că mi-ai băgat și mai adânc în mocirlă. Hasta nunca !

Mai are sens să vă spun că n-am mai auzit de el ??

Anunțuri

Un gând despre „Naivitatea se plătește…

Aici astept provincia :

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s