Iubește-l, nu-l poseda !


Sunt mulți aceia, femei și bărbați deopotrivă, care susțin cu îndârjire că-și iubesc partenerul, totuși luați la bani mărunți, îți(își) demonstrează exact contrariul. Astăzi, iubirea este subscrisă ideii de posesiune (aia cu „doar al meu” e atât de hilară, doamnelor!!), e chiar indicat să fii gelos, e bine să ai control atât pe viața, cât și pe preferințele lui/ei. Amantele – acest rău necesar – sunt împărțite în două tabere.  De către unele, sunt considerate șmechere, de alții lichele (depinde cine dă cu opinia în lume). Motivul: i-au „furat” soției de sub nas bărbatul, de parcă îl ținea sub cheie. Ca mai apoi tot amantele să realizeze că obișnuința lui călduță a fost deranjată și s-a dus pe apa sâmbetei tot farmecul. Alții le diseacă drept proaste de dau în gropi, pentru că acceptă cu inima sângerândă situația și nu insistă cu virulență să intre în posesia ploconului cu acte în regulă.

Prea puțini se gândesc, însă, cum să-și determine „jumătatea” să îi vrea doar pe ei/ele. Fiindcă presupune inteligență emoțională și fapte, puse cap la cap. Ori, asta e realmente dificil în secolul vitezei. Mai bine-i invadăm spațiul personal,  verificându-i agenda telefonului sau mailul și avem dovada. Dovada că nu ne mai vrea (doar pe noi). Și atunci, deși nechezatul și scuturatul de coamă ar trebui să ne ridice întrebări existențiale, punem căpăstrul mai abitir, în loc să-l dezlegăm să zburde liber, precum i-e voia. Dar de ce se ajunge aici, e prea complicat să ne răspundem. (probabil o voi face eu într-o altă postare)

Domnilor și doamnelor, avem de-a face atât de des cu orgoliul personal, al lui/al ei, hrănit, vezi Doamne, pentru a face mare copilul numit „încredere în sine”, încât  ne mirăm apoi că ne invadează mutanții.

Avem de-a face cu bărbați fricoși, de un aventurierism feroce, care nu mai vor să preia frâiele responsabilității, doar pentru că, împinși de la spate de curentul feminist, ajung să creada că testosteronul este eliberat numai când ejaculează, nu și atunci când protejează sau luptă pentru o cauză.

Avem de-a face cu feministe convinse că ele pot și singure. Să facă carieră, să crească copii singure, să dea cu barda în stânga și-n dreapta, să poarte oo. Toate dintr-o sete teribilă de a demonstra că pot și ele. Nu că sunt egale cu bărbații, ideea de bază a feminismului, ci că sunt deasupra lor, un fel de 2 în 1. Pe urmă, le apasă greu povara pe umeri și nu mai știu cum să și-o dea jos din cârcă, câutând în van ce e greșit în abordarea lor. Nu văd nimic sexual și senzual în a purta oo sub fustă. Femeia e proiectată să stea, nu să i se scoale. Nu, nu să stea ca tuta, nu la asta mă refer. Poa’ să facă figurine tipic femeiești, unii masculi chiar adoră pisicoasele și simandicoasele, dar oole lăsați-le lor, vă rog eu ! Variațiunile sunt uneori benefice, însă ideea de bază a feminității rămâne, constant, aceeași.

Un bărbat cicălit, pedepsit cu urlete și lacrimi de crocodil și căruia i se raționalizează porția de sex conjugal este un bărbat, fără putință de tăgadă, nefericit. Devine mic, nesemnificativ, neincrezator, nemotivat. Sau nervos, recalcitrant, agresiv, nepăsător. In orice caz, nu bine !

Suntem, în fapt, cei mai mari ipocriți ai planetei. Prin comparație, mamiferele ne bat la fundul gol.

Iubirea nu este nimic din toate astea. Nu este gelozie. Nu se identifică cu instinctul de posesiune. Nu este egoism și nici vanitate. Nu este frică de singurătate. Nu este nevoie de control sau de putere. Și, mai presus de toate, IUBIREA NU ESTE ATAȘAMENT NĂSCUT DIN NEVOIA DE SUBZISTENȚĂ !! Imi pare rău că vă stric universul, dar nu, nu iubești dacă nutrești interese materiale obscure sau pe față !

Iubirea te lasă să fii tu însuți pe deplin. Liber să alegi dacă vrei să rămâi sau vrei să pleci. Liber să-i dorești lui/ei binele și fericirea, în pofida faptului că alege să nu fie cu tine în final. Liber să-i iubești până și partenerul cu care-și doarme nopțile, toate aceleași, pentru că, nu-i așa?, iubești tot ce iubește și vrea el, pe baza de reciprocitate. Nu se poate altfel !!

Ii iubești deciziile, dar îi accepți și nehotărârea și neputințele. Mă gândesc la iubire ca la un pahar, jumătate cu bune, jumătate cu rele. Noi, oamenii, pentru a ne depăși condiția, trebuie să umplem partea cu bune, să ne depășim ravisant pe noi înșine, chiar și atunci când pare că soarta ne e potrivnică. Pentru că, atâta vreme cât există acest sentiment, IUBIREA, restul sunt detalii de timp și spațiu. Și nu pot fi argumente placide în bătalia psihologică a lui „Cine poate mai mult?” ori „Care pe care învinge?” Pentru că ea, IUBIREA, poate și vrea orice și dacă ceva nu s-a putut/nu s-a vrut, aia n-a fost IUBIRE adevărată !!

„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„`

IubireIubesc un bărbat, pentru că  m-a înflorit pur și simplu. Mulți au văzut floarea rară din mine, dar nici unul nu s-a aplecat mai smerit și mai dornic s-o culeagă din bălegar. De aia, sunt senină, sunt dulce, sunt viu-fermecătoare, sunt mulțumită. M-a acceptat așa cum sunt/am fost și în mai toate momentele de încordare, firești desigur, îmi aduce aminte că sunt mult prea puține părțile rele, prin comparație cu celelalte.

Iubesc un bărbat, pentru că îl încurajez constant și constructiv. Ii permit să fie el însuși, îi permit să nu se ascundă, să-și dea frâu liber imaginației și dorințelor (mai ales în dormitor), îi permit să plece și să vină când vrea, fără a mă criza inutil. Ii permit să mă surprindă, așteptându-l…. feminină, vulnerabilă și liberă.

Iubesc un bărbat, pentru că-i înțeleg frustrările și nu vreau să mai adaug și altele în tolbă. Incerc să i le sting pe cele vechi, sentimentecu delicatețe, una câte una.

Iubesc un bărbat, pentru că am învățat să-l învăț puterea exemplului. Ca să renunțe el, am renunțat eu mai întâi. Și ne-a fost bine.

Iubesc un bărbat, permițându-i să mă apere, sprijine și protejeze. In fapt, să-și îndeplinească rolul primordial. Căci rolul primordial al bărbatului nu este acela de a fecunda cât mai multe căprioare, ci să-și protejeze căprioara lui rănită, oblojită. Dacă ea, feministă convinsă, își spune în barbă că și ea poate s-o facă, bine mersi, de una singură, el își va căuta căprioara potrivită, feminină și gingașă, tocmai pentru a-și demonstra lui însuși și lumii întregi bărbația și măreția.

Iubesc un bărbat, pentru că îl fac să se simtă în siguranță în preajma mea. Sunt asemeni unui refugiu odihnitor, în care își leapădă povara grea. Bărbatul are nevoie să fie înțeles, adulat, fermecat. Cu ochii închiși și inima deschisă. Să crezi în el. Să crezi în el. Să-l faci să se simtă unic. Să-l urci pe piedestal și să-l iubești și așa, ciobit, imperfect.

De vei face astea, te va iubi înapoi. Inzecit.

Anunțuri

Aici astept provincia :

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s