Despre false așteptări


O așteptam cu multe zile înainte de termenul stabilit. Aproape de când își manifesta intenția, chiar dacă era vorba de luni de zile. Febril, haotic, nevrotic.

O așteptam în viața și sufletul meu, mai mult decât așteptam să iasă soarele a doua zi. Știam că va ieși cândva el, Soarele, dar nu puteam să intuiesc dacă va fi arzător, cu dinți sau doar nesuferit de ascuns printre frații nori.

Număram zilele, făcând X-uri pe calendar, când se mai încheia încă una ce mă despărțea de ea. Cu cât se apropia ziua venirii ei, cu atât mai grea era așteptarea. Devenea furibundă, obsesivă. Iar eu deveneam paranoică: să-mi fac temele la zi, să fiu cuminte, să nu fi făcut vreo boacană majoră, să fiu adică copilul perfect.

Poate așa mă vedea. Poate așa avea timp pentru mine.

De fiecare data când venea, mama avea alte preocupări. Prea obosită de pe drum, încât să mai poposească printre rămășitele sufletului meu zvârcolit în focurile nepăsării. Prea încrâncenată cu înavuțirea materială, încât să observe averea ei cea mai de preț. Prea obsedată în a-și trăi viața, cândva furată, încât să nu renunțe constant, ani în șir, la a-și asculta odorul și a-i alina dorurile.

Azi îmi dau seama că proiectez asupra celor dragi mie mare parte a așteptărilor la care mama mea n-a fost capabilă să răspundă. Psihologic vorbind, inconștientul meu încearcă să repare rana trecutului, aceea a indisponibilității emoționale/fizice a figurii părintești. Care nu m-a apărat nici măcar când a știut de Călaul-cel-Știut. A preferat să rămână așa, în propria mizerie.

De cele mai multe ori, e ca și cum aș căuta să refac on and on and on dezamăgirea ințială. Paradoxal, după ce o trăiesc, pe ea, pe dezamăgire, mă liniștesc la nivel superficial, însă nu mă vindec. Ciclic, aproape ca la menstruație, am nevoie de crearea aceluiași scenariu pentru împlinirea acelei nevoi. Și a ajuns atât de acerbă nevoia, încât nerespectarea unui angajament simplu, de genul „Te sun când ajung în cutare loc” – și să nu o facă persoana asupra căreia eu proiectez așteptarea respectivă – să mă scoată din minți și să declanșeze cataclismul.

Logic, previzibil, partenerii mei au fost tot din zodia indisponibililor emoționali. Fie că erau implicati deja în altă relație, acaparați sau doar din pură plăcere, fie indisponibilitatea se manifesta la nivel de „nu mă interesezi suficient încât să îți acord întreaga mea atenție și stau în relația asta doar pentru că am un interes”.

E ușor ca un psiholog să te sfătuiască să spui STOP. Asta o poți face și tu. Insă în interiorul tău, teama de abandon există ca un virus care se activează doar uneori, la anumiți stimuli exteriori. Câteodată, de teama apariției bolii, îți faci preventiv tratament cu antibiotice. Asta îți afectează echilibrul. Nu doar acela al florei vaginale.

E ușor să dai sfaturi frumoase într-o lume cu oameni urâți.

Nici eu nu sunt vreo frumusețe. Azi m-am uitat adânc în mine. Sunt un mic monstru pe două roți. Am găsit invidie, am găsit câteva grame de ură, o doză de malițiozitate cât să dea bine când îmi pun masca de arogantă. Am găsit și ipocrizie, și instinct de manipulare. Am găsit și lașitate, dar am cunoscut-o, de parcă mai era nevoie, și pe nevoia de a supraviețui dând la schimb sexul. Arma cea mai puternică a unei femei.

In oglindă îmi privesc fața plină de acnee. Faptul că mă machiez în fiecare zi, chiar și când plec la piață, nu distruge boala, doar o acoperă de văzul celor mulți.

Anunțuri

Un gând despre „Despre false așteptări

  1. Minunat text, e atat de greu sa spunem lucrurilor pe nume si,odata spuse, atat de usor. Azi a venit la mine o femeie intre doua varste sa-mi ceara bani. Era imbracata decent si vorbea in soapta. Socata de discrepanta intre forma si fond am refuzat-o. A plecat dezamagita, din spate mi-a adus de mama si mi-a parut teribil de rau ca nu i-am dat nimic, era vreun semn …

Aici astept provincia :

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s