Istvan


Un ungur de la mama lui….unul care, în vădita-i stângacie emoțională, specifică zodiei-pereche cu a mea, n-a știut de unde să mă înceapă și unde să mă termine.

Paradoxal pentru eternitate, sexul a fost, de la început pân-la sfârșit, rupere de nori. Sau de pat, depinde din ce punct de vedere digeri problema. Un aspect care, însă, nu rezistă intemperiilor precum coafura cu DreiWetterTaft.

Fusese galant până la extaz, uimitor de senzitiv, o surpriză plăcută pentru fetița rănită din mine, însă două personalități preponderent introvertite, atât de alambicate nu se pot întrepătrunde bine decât la nivel superficial. Altfel, riști să te scufunzi în profunzimea celuilalt și, ulterior, mori înecat căci n-are cine să-ți mai arunce colacul de salvare.

2010. Iarnă dementă. Pare-se că iarna este, fără putință de tăgadă, anotimpul cuceririlor mele.

Din client al masajului meu, a devenit un asiduu cuceritor, prin cochetărie și atenția cu care părea că mă-nconjoară. Cel puțin în acele câteva zile în care creștinii normali la cap sărbătoreau Crăciunul.

Fusese, trebuie să recunosc, prima și unica mea soluție de a ieși din cotidian atunci și mă impresionase cu trandafiri roșii, păstrați-surpriză în neaua proaspăt căzută, cu vin bun adus de la Târgu Mureș și cu castane coapte trase în unt. Cu un stil personal minimalist, dar boem în a vedea și trata lumea. Totuși, infinit prea puțin pentru ceva mai mult de-o aventură. Ochelarii roz îl împiedicau să-și ascundă naivitatea, crezând, în fapt ca și mine, că lumea toată e corectă, doar pentru că și el este.

Am fi vrut să credem că aveam o relație. El îmi lăsa cheia casei pe mână, eu începusem să-i gătesc ciorbă din puținele legume pe care le deținea în frigider. Sexul ne scotea din plictiseală, însă nu era de ajuns. In diminețile friguroase din acel început de an își  lua binoclul la spinare și pleca în urmărirea păsărilor ce nu migrează iarna. Sau a nu știu cărei specii de mușchi de pământ din Grădina Botanică, relativ aproape. Iar eu rămâneam la căldurică, până ce timpul îmi dădea ghes să-mi urnesc trupul înhăimurat acasă și mai apoi la munca de jos. Era clar, n-aveam preocupări comune, afara uneia singure.

M-am decis repede că nu-i de cursă lungă pentru mine, iar episodul cu țigările halucinogene (în urma căruia s-a comportat de-a dreptul drogat) a fost esențial. Mi-a fost practic imposibil să-i scuip adevarul în față, ceea ce mă deranja în purtarea sa, mult prea „boemă”. Da, și eu m-am dedat adesea unor ușoare frivolități, spre a uita, spre a atenua efectul dezastrelor emoționale deja întâmplate, luând în derâdere un comportament prea riguros ori prea spartan, însă…..

Câteva săptămâni m-am dat plecată în afara țării, doar pentru că n-am avut capacitatea să discutăm ca doi oameni maturi. Inconștient (sau poate nu), m-am comportat precum un bărbat aventurier care și-a consumat prada și care n-a mai vrut să fie deranjat cu lucruri mărunte și insistente.

Singurul lucru pe care-l regret este că i-am rămas datoare, deși aș putea fi suficient de rea să menționez că oferta de a-i fi fost în preajmă a stins toate datoriile ulterioare.

Aici astept provincia :

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s