Fără planuri


Așa am întâmpinat Noul An. Sau, mai degrabă, el pe mine.

Nu m-am gândit la nimic în mod deosebit. Nici măcar la șampania proastă care se turna în pahare și care, logic, n-a fost îngurgitată până la golirea cupei, ci doar folosită clișeistic. Nici la cancerul ce rupea din mulți, în noaptea de afară. Nici la câți bani a costat somonul care a alunecat pe gât, precum avem noi de gând să alunecam prin Noul An. Nici la febrilitatea la care, în alți ani, apelam să sun cunoscuții, înainte să cadă rețelele.

Inainte cu câteva ore de Momentul 0 al lui 2015 nici n-aș fi vrut să mai particip la paranghelia improvizată pe sistemul „ca să nu stăm singuri acasă” sau ca să ne îmbrăcăm de gală, să pozăm că părem ceea ce nu suntem – în speța fericiți – pe Facebook. Dar m-am urnit …nu de dragul sentimentelor înălțătoare care mă incercau la schimbarea Anului, ci mai degrabă de focul discuțiilor aprinse, în contradictoriu „hai, mă, cum sa stai singură acasă ?!? o să fi singură tot anul !!”. (Mă simt bine eu cu mine, în singurătatea mea. Înseamnă ca mă iubesc prea mult sau doar am oroare de lumea care mă inconjoară ?)

N-are cum sa mă facă mai fericită o astfel de adunare, din moment ce fericirea mi-o caut și mi-o găsesc în mine, în lucruri mărunte, în sentimente calde și încercări de a dărui bine, de a reuși să mă corectez când invidia sau gelozia incearcă să muște din mine, de a gândi pozitiv  și de a nuanța dictonul „un șut în fund e un pas înainte” pe post de regăsire spirituală evolutiv-superioară.

Spun, deci, că nu mi-am schițat liste cu 10 puncte, bine structurate pe căprării, nu mi-am pus dorințe mărețe când se urla febril Numărătoarea inversă, nici chiloți roșii pe dedesubt, nici machiaj, coafură sau unghii, toate false. Nu mi-am făcut nici o poză ! Pozele-mi sunt în suflet, stocate în amintiri mai vechi ori foarte recente. Nu vreau să fiu in rândul lumii feisbuciste, deși, recunosc, mă furase peisajul iluzoriu preț de câteva luni, acum vreo juma’ de an.

Nimic din toate astea nu e important. Pentru mine.

Vreme de câtiva ani am lins hămesită, nopți la rând, cărți de psihologie și autocontrol, autodisciplină și automotivare. Credeam, la sfârșitul lecturării lor, că pot muta și munții ! Am obosit fantastic, măsurându-mi forțele cu natura. Ce să vezi, mi-am dat seama peste ani, că munții au rămas la locul lor (s-au mișcat probabil 20 mm în 15 ani) și singura care s-a mutat de colo-colo am fost eu însămi !!

Credința este, în schimb, importantă. Vorbesc de credința în noi înșine, în forța noastră de a ne regăsi și de a răzbi prin furtunile emoționale, prin crizele existențiale, credința netăgăduită în Dumnezeu și în alegerile pe care le facem, dar care sunt menite să ne schimbe în așa fel încât să ne îndeplinim menirea în viață.

Restul e doar imagine falsă sau falsificată cu bună știință, după caz. Țoalele se rup sau se decolorează, mașinile se strică sau doar se demodează, telefoanele se schimbă cu altele mai performante, involuția înaintează și noi suntem tot mai prinși în tăvălugul consumerismului care ne consumă și pe noi, ca o boală asimptomatică, și care nu mai lasă loc omului din noi să se exprime cu adevărat, așa cum el realmente este.

Mă întreb când o sa pice Facebook cum a picat, bunăoară, Caritas ? Câtă lume se va sinucide întru întristare că li se vor fi spulberat imperiile imaginare ?

Aici astept provincia :

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s