Nu fi conformist !


Nu cred nici în habotnicie barbară, trâmbițată de unele pudibonde de serviciu – cărora de fapt nu le place sexul -, dar nici în libertinaj ce nu suferă nici un principiu moral ori de bun gust. Sunt undeva pe la mijloc, știind să mă dedau fiorului credinței ce mă încearcă și atunci când merg la biserică – și nu bârfei cu iz de clacă al babelor binevoitoare doar cu cine vor ele ! – ,  la fel de bine cum știu să mă predau toată în brațele bărbatului ce mă face să vibrez. Nu mă face mai puțin umană nici una dintre variante.

Nu (mai) cred nici în prejudecăți – că-s mai vechi sau nou inventate, ele toate există doar să ne încurce în dezvoltarea Eu-lui personal -, dar nici în fatalitate iluzorie, acceptând rolul de spectatoare a vieții care mă trăiește.  Am convins  liberul arbitru să preia frâiele și să-și facă treaba. Și m-au uimit fantastic progresele făcute.

Din postura unei „been there, done that” mă revolt, însă, asupra multitudinii de stereotipuri deșănțate cu care omul, și în mod deosebit femeia, se învelește ca și cu o pătură aparent călduroasă, dar sub care îi este tot rece.

Imi repugnă caracterul grosolan, nerespectuos cu care oamenii care nu-ți împărtășesc opiniile îți terfelesc gândurile în piața publică, îți neagă dreptul la trăiri ce nu se asemănă cu ale lor, încercând să te aducă „pe calea cea bună”, aia bătătorită.

Mă îngrozește puterea clișeelor în fața cărora, deși unii ne-am dori, nu putem sta drepți și neînchinați, pentru că înseamnă să fim “altfel” ! Iar asta ne aruncă într-un val al oprobriului public conformist, care se opintește cu nesaț să te pună în rând cu dogmele religioase, cu cutumele societății, cu regulile mai mult sau mai puțin parafate prin legi. Unele nescrise, dar adânc înrădăcinate în mentalul colectiv balcanic.

egoNu ne-am săturat să ne înecăm neîncetat în marea noastră de frici, îndoieli, prejudecăți și neputințe? Se zice că frica noastră cea de toate zilele, reprezentativă pentru marea masă, este frica de singurătate. In subsidiar, se așază frica de necunoscut. Apoi, sălășluiesc în noi niște frici mai micuțe, dar deloc de neglijat, ele ieșind la iveală doar sporadic, însă cu o manifestare puternică. Frica se inoculează mulțimii prin cele mai variate canale mentale și energetice, fiind considerată cea mai aprigă și productivă unealtă de îndobitocire a muritorului de rând. Fiind fricos, te conformezi mai ușor!

Cât despre teama de singurătate, dragelor și dragilor, învățati să trăiți bine mersi, împliniți și plini de iubire și singuri,  căci singuri v-ați născut, singuri veți muri, contrar stereotipurilor. Da, v-ați ajutat de diverse persoane, numite rude, dar cordonul ombilical s-a tăiat de mult și responsabilitatea pentru cum vă asezați viața voastră vă aparține totalmente. Cum zicea un anonim înțelept, “Viața trebuie trăită așa cum este, pentru că ni s-a dat fără să o cerem și ni se va lua fără să fim întrebați.”

Ce înseamnă, de fapt, să fii “ALTFEL” ?

Inseamnă să accepți puterea eșecului  în viața ta. Atât cea distructivă, cât și cea reformatoare. Eșecul este cel mai grozav constructor de caractere. Eșecul este singurul care te schimbă cu adevărat. A renega puterea eșecului este sinonim cu a-ți renega dreptul la evoluție. Azi mă consider o fericită pentru că viața mi-a demonstrat destul de dur și devreme că, fără cât mai multe eșecuri (numiți-le încercări, nu mă supăr) peste care să reușești să treci cu brio, învățându-ți lecția mai bine sau mai prost, nu vei reuși să devii un om complet. Și-s mândră de omul care am devenit !

Inseamnă să înveți să zbori și, în acest proces, să încerci mai multe perechi de aripi până le vei găsi pe cele potrivite pentru a plana cu încredere deasupra norilor. Câți oameni sunt în stare să facă o analiză proprie, dar obiectivă, asupra căzăturilor în freză ? Cei mai mulți, speriați,  n-au mai încercat și-i hulesc fățiș sau pe ascuns pe cei care au reușit să zboare !

Inseamnă să nu te oprești din căutat sensurile vieții tale. Să fii egoist cu pregătirea ta interioară, să te iubești fără să-ți pese dacă și alții o fac. Să nu te faci preș, gândindu-te că astfel oamenii te vor iubi, aprecia, respecta și accepta. Dimpotrivă, în hâda conjunctură de submisivitate căreia i te dedai inconștient, doar își vor șterge picioarele pe tine !

In cel mai nefericit caz, fiind ALTFEL, oamenii te vor lua de Nebun. Și oare câți nebuni n-au fost genii neînțelese care au rămas în istoria umanității ? Dar oare câți bărbați vor ține minte o viață femeia care le-a oferit cel mai bun sex oral dintre toate sau cu care au trăit cele mai periculoase senzații, care i-au făcut atât de vii, în defavoarea soției care gătea la fiecare Crăciun aceleași sarmale delicioase, dar parcă mai bun era foie-gras-ul de la restaurant ? Și oare câte femei nu rămân, inconștient, fidele ideii de aventură paroxistică, deși reneagă cu înverșunare acest gând, impunându-și, rușinate de gîndurile perverse, să perpetueze stabilitatea maritală, dintr-un soi de frică de necunoscut și de “cine o să mă mai ia pe urmă” ?
Oamenii sunt înjumătățiți tocmai pentru că le este frică să experimenteze situații de viață, preferând siguranța călduță a confort-zone-ului cunoscut și acceptat. Se înnoadă precum nodul gordian în regulile de “bun simț” ale altora, deși își doresc altceva. Ascultă și pun preț pe gura lumii mai abitir decât își ascultă vocea forului interior. Intr-atât, încât această VOCE, care ar trebui sa-i ghideze fără greșeală prin viață, se aude tot mai îndepărtat până se stinge de tot.
La apus de viață, unii realizează că n-a fost bine să se îndoctrineze cu părerile altora și să le împrumute pe termen lung lipsurile, că oamenii care au realizat ceva demn de povestit, care au contribuit la progresul societății sunt tocmai aceia care NU s-au conformat. Care au avut curaj nebunesc, deși n-au reusit din prima, deși semenii lor voiau să-i îngenunchieze !
Realizează, cu mâhnire, că nu le-a mai rămas suficient timp să se îndrepte. Se uită spre Cer și-și roagă iertarea păcatelor. Regretul vine tot dintr-un soi de neputință. Neputința că n-ai fost în stare de mai mult, deși ai fi putut.

Anunțuri

Aici astept provincia :

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s