Despre bărbatul submisiv


Motto: „Se spune că nimeni nu cunoaşte aşa bine bărbaţii, cum îi cunosc curvele.” Ileana Vulpescu

(Dar până și ele se pot înșela !)

Dintre toate tipurile de bărbați care au fost nevoiți să se adapteze feminismului exacerbat dezvoltat începând cu anii ’50-’60, bărbatul ce reflectă si adoptă un comportament submisiv în relațiile sale interumane mi se pare cel mai cameleonic.

De ce cred asta ?

La celelalte tipuri, cel asertiv, preponderent echilibrat în relații, precum și la bărbatul dominant, preponderent agresiv în relații, știi, cu sau fără manual de utilizare în față, la ce să te aștepti. Sunt genul „Ce-i în gușă, și-n căpușă.” Nu se ascund, spun ceea ce gândesc, fără a se îndoi de verticalitatea rațiunii lor de moment, nu au probleme în a acționa după judecata și interesul proprii, nu au probleme cu încrederea în ei înșiși, nici cu respectul de sine.

In contradicție, bărbatul obedient are o reală dificultate în a-și exprima dorințele, sentimentele și gândurile personale Barbatul_la_picioarele_femeii(comportament învățat cel mai adesea în copilărie, din cauza indisponibilității fizice sau/și sufletești a figurii parentale, ceea ce determină timorare, reprimare și regres emoțional, închistare, introvertire, nesiguranță de sine, iar viitorul adult va căuta și va găsi plăcere într-un partener care-i va reface parcursul emoțional din copilărie). De cele mai multe ori, acționează constrâns de împrejurări și de persoanele dominante din jurul său, cărora le poartă un meritat respect, pentru că ele sunt așa cum și el și-ar dori să fie, dar nu-i iese. Tristețea degajată din imposibilitatea de a se comporta mai hotărât și de a se pune pe sine în centrul atenției sale îi creeaza furie și frustrare. „Persoanele anxioase se comportă non-asertiv pentru că și-au format o imagine de sine de persoane amabile, gata să facă pe plac oricui. Ele nu își exprimă în mod deschis solicitările, pentru a nu deteriora relația cu partenerul, de care se simt dependenți. ” spun  manualele care cercetează psihicul uman și reacțiile lui la mediul înconjurător.

Psihologii mai afirmă că „nu e greu de înțeles de ce persoanele afectate de timiditate sau de anxietate socială consideră că este dificil să se afirme, să își susțină punctele de vedere, în special atunci când se confruntă cu credințele și părerile diferite ale altora.
Trei tipuri de temeri sunt legate în mod evident de timiditate, anxietate socială sau lipsa asertivității:
– frica de a fi judecat/criticat sau evaluat în termeni peiorativi;
– frica de a fi respins sau exclus;
– frica de a fi transparent sau “surprins dorind”.

Incă de mici suntem învățați să ascundem ceea ce gândim și ceea ce simțim cu adevărat – o normă care a devenit ulterior deprindere individuală – tocmai datorită creării la nivel cognitiv a fricilor enumerate. Pe cale de consecință, în decursul vieții, unii experimentăm mai multe coborâri în abisurile Iadului decât urcușuri la poarta Raiului. Frica de a nu rămâne singuri și fără resurse ne subjugă mentalul și ne îndobitocește voința. Și le ține de cald, în mod fals, multora.

Comportamentul bărbatului submisiv demonstrează o atitudine de conformitate cu dorințele altora, pe care le adoptă, lejer ori cu greutate, încercând ulterior să arate lumii că sunt proprii, încercând să se convingă zi lumină că ceea ce face este corect. Dorința autentică a individului anxios este să fie plăcut cu orice preț (face totul pentru asta!) și să i se așeze cununa de lauri pe frunte, chiar dacă n-o merită. Nu observă că-și sabotează astfel încrederea în sine și drepturile personale, în încercarea de a-i delega pe ceilalți să ridice osanale imaginii sale semi-falsificate.

Ca o paranteză, aș îndrăzni să spun că așa au făcut și marii tirani ai lumii: cultul personalității aplicat mentalului colectiv prin defilări grandioase, dar falsificate, era cu atât mai abrupt îndopat cu forța cu cât indivizii încercau să sară mai sus de capacul borcanului. (Cunoașteți, desigur, teoria puricilor ce învățaseră să sară doar cât le permitea capacul borcanului).

Dacă imaginea pe care și-o crează în mentalul cuiva nu mai este intact-perfectă, ori suferă modificări de interpretare datorită purtării lui găunoase, bărbatul submisiv devine extrem de nemulțumit, pe alocuri recalcitrant. Nimeni nu-și dorește să i se pună eticheta de „banal”, când n-a reușit să fie „special”, deci în această privință l-aș putea înțelege.

Bărbatul crescut într-un mediu intimidant are nevoie să se înconjoare de oameni puternici pe care să se poată baza în orice situație, cum de asemenea are nevoie să-și asigure un umăr pe care să plângă, pentru momentele de restriște. Insă, cum majoritatea are o viziune devia(n)tă asupra conceptului de „fair-play” și interesele primează, deseori se trezește în ipostaza de „vânat” sau „inamicul public nr. 1” și simte nevoia de a intra în defensivă. Deși nu pare a înțelege că oamenii curajoși nu respectă decât elitele, din care ei înșiși  fac parte, încearcă să răspundă „răutăților” altora atacând dintr-un mecanism primitiv de auto-apărare. Culmea, nu se poate apăra de furiile interioare, pentru că nu are curajul necesar să-și îndrepte frustrările, ci doar le schimbă cu unele noi.

7 thoughts on “Despre bărbatul submisiv

  1. o idee interesanta, dar care reduce complexitatea prin abstractizare. Nu cred ca exista doar tipologii clare de barbati. Mai rapid sunt tipologi preponderente. Iar asta complica treaba foarte mult. Face ca toate teoriile sa se aplice uneori. Deci pe cale de consecinta le invalideaza ca adevaruri si le trimite in zona probabilistica.

      1. Este ca si cum elefantul spune ca stie totul despre soarece. Inmulteste cu cel putin 100 si ajungi la tipologii umane. Care cum a zis un comentator mai sus, a incadra omul in vreo categorie este ca si cum l-ai castra de sentimente generalizand. Sufletul nu asculta legile fizice, pentru el exista un trecut, prezent si viitor ! Oamenii sunt adaptabili si se dezvolta pe fagasul unui viitorul pe care sa fim sinceri nu ai cum sa-l cunosti in momente critic emotional !

      2. Da, înțeleg. Nu-i încadrăm pe oameni într-o categorie sau alta pentru că ei sunr adaptabili și se dezvoltă într-un orizont de timp viitor necunoscut. Totuși, mi-e greu să cred că elefantul va fi șoarece vreodată sau că porcul va zbura cu propriile lui aripi. Omul pendulează, e drept, dar nu o poate face atât de mult sau de abrupt, încât să devină peste noapte altcineva. Și asta datorită bagajului genetic, a felului de a fi, a mai multor coordonate care definesc un om, fizic, mental, sufletește, caracterial, etc. In plus de asta, eu am schițat câteva gânduri personale despre cum am văzut eu bărbații submisivi care mi-au trecut prin viață, nu am avut intenția de a generaliza. Generalizarea e jenantă când spui „toți bărbații sunt așa sau invers”. Dar poate mă înșel, cine știe…sunt și eu doar un om imperfect, plin de defecte.

      3. Sa nu ma intelegi gresit sweet dream ! Iti iubesc scrierile si de abia astept urmatoarea! Generalizare insa duce la categorisire iar asta te face sa scapi din vedere detaliile. Iar aceste detalii ne fac pe noi individuali ! Cu cat mai multa experienta ai cu atat mai mult esti blind folded . Cat despre genetica ..hmm sufletul nu-si are istorie !

      4. Fiecare are dreptul la propria părere, în asentimentul autorului sau în totală contradicție și este cât se poate de subiectiv când generează respectiva opinie. Și eu sufăr de sindromul ăsta tocmai pentru că scriu din viața mea, gândurile mele. Nu am pretenția ca cei care mă citesc să fie de acord cu mine sau să simtă ca mine, este total irealist. Mulțumesc pentru gândurile bune.

Aici astept provincia :

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s