„O doamnă se cunoaște după zâmbetul ei”


Te-aș ridica bucuroasă din nou  pe culmi, dar…..nu pot ! Tre’ să-mi reprim pornirile….

Ți-aș fi fost tot, dar ….nu pot ! Tu ai nevoie doar de o părticică din mine….Tre’ să-mi reprim pornirile….

Ți-aș zâmbi ghiduș și nevinovat, dând din fluturi, dar …tu mi-ai spune deja anesteziat „Nu te mai uita cu ochii ăia la mine !” și ți-aș răspunde, tot vicleană : „Păi…. n-am alții !” Totuși, sub greutatea momentului, mi-aș întoarce privirea către strada gri și impersonală.

Te-aș lua de mână pe stradă, să-ți strig voioasă cât de mult încă însemni pentru mine, dar…. mi-aș aduce aminte că m-ai umilit ca femeie ! Și poate pentru prima dată-n viață, rațiunea și demnitatea au învins voința sufletul meu….care arde-n foc mocnit !

Aș zbura cu aripi invizibile către tine, oriunde m-ai chema, doar …să mă chemi ! Și să-mi cânți la ureche, dulce-amar,  ce ai putea face dacă ai putea să întorci timpul în favoarea noastră…

Te-aș injecta cu toată energia de care sunt capabilă, da, aia sexuală, arzătoare, dementă și mistuitoare și neînțeleasă, dar….nu (mai) pot ! M-am hotărât că nu voi mai face sex din dragoste ! Schimbul nu e corect. Dacă ofer ceva concret, am aceeași pretenție…Și dragostea e doar un vis frumos, chiar prea frumos să poată fi adevărat. O iluzie de început. O stare de bine cu care trăiești doar tu în tine. Fară ca nimeni să ți-o poată știrbi. Știi, ți-am zis nu demult: „Emoțiile și gândurile noastre nu ni le poate controla nimeni. Măcar pe ele și tot suntem stăpâni.” Pentru restul, ai nevoie de palpabil.

Ți-aș povesti cât contezi pentru ceea ce ești, nu pentru ceea ce ai fi putut fi, căci…. în pofida furiei ce mi-am înăbușit-o într-un final, mi-am recunoscut rușinată că ai fost și rămâi un om de calitate tocmai pentru că n-ai schimbat macazul la răscrucea de drumuri. Câți oare mai pot face asta astăzi ?!?

In cotidian îmi reprim pornirile și acționez în concordanță cu schimbările produse, însă sufletului n-am de gând să-i îngrădesc libertatea de simțire ! Cine ar putea ? Suntem prea mici și prea necunoscători să le impunem sufletelor noastre ce să facă ! Știu ele mai bine cât de curtenitor dansează împreună, chiar de-ar fi la mii de kilometri distanță. Și cât de frumos își vorbesc între ele când între noi, neputincioși, se-așterne tăcerea. Și cum aleargă unul spre altul când unuia îi e greu. Și cum se calmează reciproc. Și cum își caută alinarea în celălalt. Mi-e egal de cineva îndrăznește a mă judeca. Frumusețea și misterul sălășluiesc în minți întortocheate, în inimi deschise în a simți, și nu în a se reprima, în clipe de care îți amintești obsesiv de frumos, în actul de caritate suprem de care ești capabil. Și eu m-am împăcat cu mine. Cu noi.

Actorul George Mihăiță spunea ieri, într-o emisiune de bune maniere, că „Eu cred că trebuie să fii demn în viață,  să fii corect cu tine însuți, atunci ești corect și cu cei din jurul tău…și să poți privi totdeauna înainte.” Și, partea care mi-a plăcut cel mai mult din acest minunat interviu a fost răspunsul la întrebarea „Cum recunoști o doamnă ?” George Mihăiță a replicat că „O doamnă se (re)cunoaște după cum zâmbește”.

Și eu îți zâmbesc din toată inima !

One thought on “„O doamnă se cunoaște după zâmbetul ei”

Aici astept provincia :

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s