Rendez-vous


M-am hotărât, într-un final, să-l cunosc pe australian. Bineînțeles, în prezența amicei care ne făcea lipeala. Parcă simțeam, intuitiv, că momentele penibile de tăcere când nu există vâlvătaia și n-ai ce să-ți spui, să te legi de un subiect oarecare, vor putea fi umplute cu brio, fără fâstâceala necunoașterii, de un om de legătură. Și așa a fost.

Intâlnirea fusese programată pentru ora 7. Desigur, amica mea, veșnica întârziată, s-a încurcat în traficul din București. Nu-i bai ! Dance Fm mi-a ținut companie într-un mod extrem de zgomotos, între blocurile de la Unirii, Kilometrul 0.

A coborât și australianul-evreu din bloc, la apelul ei, ne-am pupat reciproc de „Nice to meet you” (cu toate că nu agreez genul ăsta de pupat pe amândoi obrajii cu cineva pentru care nu simți nimic. Mi se părea mai interesant să dăm doar mâna, ca niște parteneri de business și să schimbăm priviri. Sau, și mai interesant ar fi putut fi să-mi sărute mâna – un gest galant față de o doamnă pe care ai vrea s-o cucerești, gest care, în primă fază, m-ar fi putut da pe spate !)

Ne aciuăm pe o terasă de pe Bulevardul construit în urma demolărilor masive din anii ’80, la ordinul marelui grandoman al poporului. Lângă terasă, pe o bancă montată și semnalizată de Primăria Sectorului 3, doi boschetari beau bere la pet de 2,5 litri. Marfă, nu scapi de ei nici în punctul 0 al capitalei ! Mă simt oricum în siguranță cu o așa prezență masculină impunătoare !

Comandăm frugal. Fresh de fructe, cafele, apa plată fară lămâie. Eu, sub imperiul regimului alimentar nu foarte drastic, zic că n-am multe opțiuni, Australianul face o primă glumă, plăcută de altfel, întrebându-mă dacă e un „regim de costum de baie”. Ce sa vezi, bingo, chiar așa e !

Trecem, de-a lungul celor doua ore petrecute, prin teme diverse de conversație. De la povestioare vechi personale, istorie, mașini, baruri prin București, artă până la politică, iminența unui conflict armat în zona balcanică, Grecia și datoriile ei, rușii și dorințele lor ascunse. Totuși, mi se pare o discuție de conveniență, puțin forțată, însă n-am probleme de IQ sub 100, să nu fac față. Printre picături, domnul în cauză inserează, cu tâlc, întrebări definitorii pentru a mă analiza (sau mai bine spus a-mi analiza situația financiară, și nu numai).

– Tu ai copii ?

– Nu, n-am ! N-am obligații majore, în afara faptului că mai am  când și când grijă de tatăl meu, să-l duc pe la doctori. Sunt liberă ca pasărea cerului !, râd înfundat pe final.

– Dar unde stai ?

Ii spun zona, explicându-i că în centru chiria e dublă.

– Aaaa, am înțeles. Da, așa e, aici în zonă e 400-500 euro, zice în zeflemea. Asta vorbește de 500 euro cum vorbesc eu de 5 lei.

– Și lucrezi ? Dar ce lucrezi? Ii spun ce, fac și o mică descriere a obiectului de activitate al firmei. Nu pare impresionat, oricum nu asta era ideea, n-am de gând să pozez în altceva decât sunt.

– Tu ai mașină ? Ce mașină ? Pfff, deja gândesc dacă nu cumva vrea să mă ia de nevastă, uite ce partidă bună sunt ! Numai că n-am de gând să te întrețin eu pe tine, abia fac față singură provocărilor vieții de București.

Imi dau seama că omul e pragmatic rău. Deși pare relaxat, nu e. E doar chitit să observe aspectele pecuniare ale interlocutoarei, posibilei viitoare iubite, adică eu. Ințelesem din povestirile amicei mele că a avut niște „meciuri” cu femei mai hrăpărețe, mai dornice de aventură pe banii altora, mai excesiv de geloase sau acaparatoare, și chiar deplângeam amândouă starea în care unele pițipoance de ocazie sau de nevoie au ajuns.

Dar nu mă așteptam la un interogatoriu bazat strict pe criterii materiale. E drept, voalat. Insă tot ca în anchetă m-am simțit. Sunt de acord că oamenii nu ar trebui să se împreuneze din interese financiare, dar stau și eu și mă gândesc….Dacă nu fac față cu salariul meu să merg în vreo destinație exotică, o să se supere, o să plângă puțin crocodilicește și o să plece tot singur ? Că tot mă întreba dacă am umblat prin lume, prin vacanțe… I-am răspuns firesc ” Nu foarte des, căci trebuie să ai și cu cine să mergi și bani să te poți duce.” Am avut chiar impresia că m-a luat puțin peste picior….”ehh, bani”….Da, bani!, am o vagă idee despre cât costă un bilet de avion până în Dominicană sau Mauritius. Și la cât de interesat te arăți de situația mea materială (cireașa de pe colivă ar fi fost să mă întrebe „Cât ai salariul?”), stresat să nu fiu vreo lipitoare oportunistă, chiar nu cred că m-ar coafa să plec undeva cu tine și pe urmă să-mi scoți ochii că n-am plătit tocmai nemțește.

Mai bine, stau acasă. Și strandul Văcărești poate fi o opțiune. Doar să nu penetreze soarele prea puternic stratul de ozon.

Ne decidem să plecăm după ce ne înecăm câteva minute cu un gaz venit de niciunde și tușim de ne sar plămânii. Plătește el nota pentru 2 freshuri și 2 cafele și lasă 3 lei șpagă chelnerului. Bine că mâncasem acasă, căci amica mea mă „amenințase” că ne duce la restaurant și, în atare condiții, riscam o cădere de calciu.

La despărțire, ne pupăm iar pe amândoi obrajii, fară să simțim nimic, și-mi spune că o să-mi ceară prietenia pe Facebook că i-a indicat amica care sunt. I-aș fi oferit cartea mea de vizită, nu pentru ca aș fi ținut morțis să mă sune a doua zi, ci doar de paradă, dar cică i-ar fi fost rușine să-mi ceară numărul de telefon (susține amica). Da, bine, și eu m-am născut ieri, dar azi am crescut mare.

Anunțuri

Aici astept provincia :

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s