Adevărul, ca provocare


Pe oamenii înțelepți, deci maturi emoțional și spiritual, nu îi deranjează adevărul. Și nici nu-i (mai) doare.

Ei au învățat că n-au cum să se ascundă de adevăr, de vreme ce acesta oricum se relevă singur. Oriunde și oricât ar fugi, tot îi va găsi. Insă, dacă se relevă mai târziu, vor suferi mai mult. Pe cât e de dulce coconul minciunii în care te lăfăi neștiutor, poate chiar nepăsător, pe atât adevărul izbucnit îți transformă structura interioară și te pregătește să izbești realitatea în față. Iți destabilizează toate credințele, îți spulberă toate iluziile și îți reconstruiește din temelii tot eul interior. Te reconfigurează.

El este când trebuie să fie. El doare tocmai pentru a te maturiza și a te întări.

Și atunci, mă-ntreb, de ce să-ți fie frică de adevăr, când îți face atâta bine ?

5 thoughts on “Adevărul, ca provocare

    1. Minciuna are in permanenta la baza o frica – frica de a nu fi acceptat, sanctionat, respins, frica de a fi devalorizat – , si ne foloseste informatia doar daca o constientizam si incercam sa ne infruntam frica. Ai dreptate, frica de adevar nu te ajuta nicicum, ba din contra iti face o defavoare, caci iti intarzie devenirea.

  1. Adevarul este pentru fiecare om altul, dar a nu te minti pe tine insuti este o necesitate pentru o viata frumoasa.
    Oamenii maturi, care au invatat din multele cicatrici emotionale proprii, inteleg viata in alt mod si se bucura de partea frumoasa din fiecare om pe care-l intalnesc. Nu sunt scutiti de suferinta, insa o percep cu intelegere

  2. Adevărul e că-mi place să mint spunând adevăruri denaturate. Nimic nu-mi dă (în afară de orgasm) o senzație mai vie decât viața atunci când îmbin minciuna și adevărul atât de întortochiat încât nu se mai poate distinge nimic din nodul gordian creat. O minciună bună, după părerea mea, e una ce are atât adevăr în ea încât devine improbabil să fie falsă și oricum prea obositor să fie deslușită. Mă mint zilnic, ca să nu-mi ies din mână, astfel devenint cu fiecare zi maestru al mințirii altora. Când spun adevărul, chiar și atunci îl spun în așa fel încât să pară minciună. Adevărul e că de multe ori viața însăși pare o minciună plăcută, iar moartea un trist adevăr. Așa că mint, spunând de fiecare dată câte-un adevăr în fiece minciună.🙂

Aici astept provincia :

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s