De Sărbători


Nu știu cui i s-a făcut atât de milă de mine pe finalul anului ce tocmai s-a încheiat cu surle – ori Sfântului Petru, ori lui Dumnezeu însuși, ori poate amândurora – dar Sărbătorile astea chiar le-am simțit într-un mod mai special. Adică, am simțit că au fost niște Sărbători. Înclin să cred că am avut și eu un pic de merit, nu mi-a căzut așa, pleașcă ! Se vede treaba că cine-i harnic și muncește la proiectele lui de cunoaștere interioară și de depășire a fricilor de nimeni știute primește cadou de la Domnul.

Crăciunul l-am făcut prin vecini și oarecare rude. Bine, vară-mea e un fel de soră pentru mine, o iubesc și o respect nespus. Doar că ea nu e la fel de blajină și drăgăstoasă mereu. De data asta, ne-am matolit cu vișinată și șampanie demi-dulce. Era doar Sfântul Ștefan, nu ? Ne-am amintit de vremuri de demult, când ne întorceam coapte de frig din discotecă, tinerele fiind, și dădeam gata o tavă cu semințe dinainte prăjite la gura sobei, până spre dimineață. Și cum ne căuta bunica încălțările la baie, din oră în oră, să fie sigură că am venit, dar mai ales – cât de târziu !

A fost mișto ! 🙂

Pe 31 am plecat la Bran. Super cazare, super party de Revelion, super carnaval cu măști și costumații, super staff. M-am „bătut” cu una dintre amice pe managerul hotelului „Îți place de tipul ăla ? Da, normal ! Păi și mie îmi place ! Da, dar eu l-am văzut prima !” și râde de se prăpădește toată suflarea de la masă…. M-am gândit mai bine, era cam pitic, lăsând veregheta de pe dreapta deoparte.

Am vizitat a doua oară Castelul Bran. Aveam un chef de el, precum aveam chef de frigul ce-mi înecase oasele plăpânde.  Eram cu turma, însă. Îl mai văzusem cu alt prilej, tot de un Crăciun, când m-a invitat acolo unu care aproape mă lua de soție pe messenger, dar după două zile de dragoste cu năbădai și-a adus aminte că tre’ să plece de urgență la fratele său, prin nu-știu-ce Străinezia. Nicio problemă, s-a plimbat și el cu un Audi A8, că sex în cabina de duș probabil mai făcuse.

Afară erau – 17 grade. Picioarele mele bocnă cred că aveau dublu. Se chircea mercurul din termometru, dacă-l foloseam. Am fost fericită totuși  că am menținut ritmul alert pe drumul de întoarcere, riscam grav să mă transform în stană de gheață. Și-am primit cadou – căldura din cameră !

A doua zi, aceeași mâncare de pește. Plimbat prin ger la dinozaurii prost coafați și nespălați pe dinți, Cetatea Râșnovului, urcat dealul cu trenulețul cu aer condiționat în loc de geamuri, idem poveste anterioră cu picioare bocnă. Un bonus la pachet fusese luxația de la genunchi, care îmi afecta grav mersul – șontâcăiam cu grație de lebădă expirată –  și căreia părea că îi place compania mea, de vreme ce se extinsese subit și dureros și la genunchiul pereche. Deh, să nu se supere ! Or, poate „romantismul” trece prin genunchi.

Am revenit în București cu o răceală pe cinste. Amintire de bună purtare. Dar nu mai contează când sufletul ți-e plin, bucuros și-ți zici că, în sfârșit, am avut dispoziție să petrec sărbătorile puțin mai altfel. Răceala trece, amintirile rămân. Nu doar pe frigider.

Aici astept provincia :

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s