Silueta, o altfel de morală


– file de jurnal – 

Sunt o prăjitură delicioasă. Cu multă glazură de ciocolată deasupra. Arăt savuros, orice papilă gustativă ar fi înnebunită să mă aibă, măcar și pentru o secundă, să-mi simtă gustul dulce-minunat și endorfinele să joace nebune ca-n dansul ielelor. Măcar și pentru câteva clipe.

Nesfârșite clipe. Neuitabile clipe. Rememorabile clipe.Prajitura_cu_ciocolata-e1443337076586-610x300

Și el e la regim. A fost gurmand în ultima perioadă, a pierdut nițel controlul greutății, deși în continuare îl tentează tot ce e dulce și interzis. De ceva timp, și-a impus regimul ăsta într-un efort de voință draconic. Umbra cântarului îl urmărește și-n somn, visează numai cifre împuținate, liniștitoare, sănătoase. Conștiința decretează „nu”, subconștientul atacă pe căi ocolite, poftite. Și lupta-i pe val.

Mă admiră aproape zilnic în vitrină. Trece pe lângă mine, îmi laudă glazura mai proaspătă ca-n alte dăți, își inundă ochii în maroul intens al ciocolatei – spre aducere aminte – , se preface preocupat de câte un pahar cu apă și lămâie și…. se abține. O vreme. Eu rămân țanțoșă și incitantă. Ar plăti și-n avans prețul pe mai multe ca mine, însă cântarul… ducă-se pe pustii…. i-a promis consecvență ! Dacă ar fi fost și el slab și liber să mănânce orice fără frica dizgrațioasei burți… 

Și stăm de vorbă. Ca doi vechi amici ce și-au spus atâtea. Ce au savurat bucuria gustului împreună. Dacă prăjitura îi promite că face ea cumva ca acul cântarului să nu se modifice în plus, realizează cât e de topit după ciocolată. Cât de mult o dorea, precum un copil care salivează înfrigurat lângă cuptorul plin cu bunătăți al bunicii. Cât de mult dorește să se înfrupte cu nesaț din toată prăjitura. Și cât de satisfăcut va fi după. Și-atunci se întâmplă. 

În rest, prăjitura rămâne în vitrină, la fel de delicioasă, reîntregindu-se regulat pentru oricine e capabil să plătească prețul ei.

Aici astept provincia :

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s