Încredere, un cuvânt aproape magic


În sfârșit, pot considera lucrarea încheiată. Mă știu de acum. În general, nu renunț ușor la lucrurile și oamenii care contează. Și contează să-l faci pe un om care ți-a greșit, chiar fără voință și intenție,  să conștientizeze asta, că te-a durut, că n-ai meritat, că alte soluții poate ar fi fost mai rezonabile, că poate comunicarea reală și sinceră ar fi ajutat mai mult, ce știu eu ? Nu-mi fac numai mie un bine, ci și lui, ajutându-l  să acționeze diferit într-o situație similară viitoare. Căci oare cum ai putea acționa diferit dacă tu nici măcar nu ești conștient că nu te-ai descurcat prea bine (sau ai dat-o în bară grav, după caz), ca să nu spun că ai fost de-a dreptul ticălos ?

Cu ticăloșii nu-mi bat capul din start, ăia și-au pus palma-n cur și s-au dus nouă mii de ani și mi-a dispărut, cum ar veni, subiectul lucrării. Ăia sunt superficiali, mon cher, și îi doare fix acolo unde nu-i vede soarele că ți-au greșit ei ție, ete fleoșc, și-au văzut interesul, te pup, pa-pa!! Spiritul lor este o minunată Frumoasa din pădurea adormită, pe care nu (mai) vrea nimeni să o trezească. În schimb, C. nu este așa. Are un suflet mare. Este bunătatea întruchipată. Este mila lui Dumnezeu pogorâtă peste mine, însuși îngerul meu păzitor. Doar că acționează ca o bombă cu efect întârziat.

…………………………………………………………………………………………………….

La petrecerea de Crăciun a vrut Domnul să fie momentul ăsta, al definitivării lucrării. Solistul de la Bere Gratis a cântat pe coarda lui. De a mea nu mai zic, că eram topită, i-aș fi declarat iubire veșnică în văzul tuturor. Nevastă-sa trebuie că e obișnuită cu fanele lui. Clar, respir romantism și mă hrănesc cu romantism zi lumină. Și sufletul rezonează la substratul versului „Ce-aș fi fost fără tine, eu nu vreau să știu/Aș fi fost poate vântul ce suflă-n pustiu”, într-atât încât pielea de găină e un efect firesc al emoției profund resimțite.

Îl văd cum ochii i se inundă sec la finalul melodiei. Se abține, nu suntem singuri, iar el oricum își ascunde atât de bine sentimentele, că de multe ori nu le mai găsește nici calea de ieșire, de exprimare. În gălăgia generalizată, îmi zice la ureche că l-au încercat niște profunzimi fantastice. Ne privim cu subînțeles.”Am cerut mai mult decât am dat ! Mai mult decât am meritat !”, glăsuiește sugrumat de emoție și pleacă capul a rușine… 

Că a vrut să aibă totul (cine n-ar vrea ?), dar că pe urmă n-a mai știut cum să jongleze cu situația alambicată care se crease. Nu voia să renunțe la nimic, totuși se simțea rupt în două și presiunea la care era supus în forul lui interior era foarte mare. Știam demult asta, însă faptul că mi-o spusese pe șleau, alături de alt adevăr dureros pentru mine, faptul că a avut curajul să o recunoască deschis m-a marcat eminamente plăcut. L-am admirat în seara aia. Se întâmplă și altora, mai des decât și-ar dori. A ajuns o situație aproape comună și este provocator să-i faci față, să o descâlcești fără ca nimeni să sufere.

  • Doar de tine depinde să-mi recâștigi încrederea, am concluzionat atunci, e un proces reversibil și posibil. Știu că se poate, dar nu știu să-ți spun în cât timp se va întâmpla asta.

În ajunul Crăciunului îmi pune sub brad un cadou – talisman. Nu mă așteptam. „Nu mai avem o relație, i-am zis, și nu consideram că trebuie. De altfel, nici eu nu ți-am luat nimic tocmai din acest considerent !”

Dar el știa de ce mă cadorisise. Și, mai ales, fix cu acel cadou. Pe care speră să-l port non-stop lipit de mine.

S-a purtat neașteptat de cald, probabil și chinuit de gândul că nu puteam petrece următoarele zile împreună. Niciodată nu vom putea, dar suntem deja obișnuiți cu ideea. Am vorbit de oportunitățile care ne bat la ușă, prin anul ce va să vină.

  • Da, m-am hotărât. Rămân în țară și îți ofer oportunitatea de a te revanșa față de mine și de a-mi recâștiga încrederea ! am reiterat eu ideea, cumva nefinalizată, din noaptea petrecerii de la firmă.

De câteva săptămâni, ursuzul, mohorâtul și tot neînțelesul din el aproape au dispărut. I s-a liniștit sufletul. I s-au calmat apele. I s-a limpezit mintea. Deși mai târziu, e mai bine decât niciodată. Și mă bucur. N-a rămas fără de ecou lupta ce-am luptat.

Intr-un context total relaxat, efect al uimirilor mele repetate cu privire la schimbarea lui de atitudine și comportament, bag de seamă că a stocat tot ce i-am spus și s-a pus pe treabă. Îmi răspunde deunăzi:

  • Păi da…, trebuie să-ți recâștig încrederea. Nu așa mi-ai recomandat ?

One thought on “Încredere, un cuvânt aproape magic

Aici astept provincia :

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s