Drum solitar


  • „Cum ai pierdut-o ?
  • Cum pierzi pe oricine. N-am știut că o vreau. N-am vrut-o. Am renunțat la ea cu mult înainte să renunțe ea la mine, mi-era la fel, știi? Pentru că atunci când aveam nevoie de ea, era acolo. Și într-o zi…
  • Ai căutat-o și nu mai era, sau ce ?”

Pasaj din Quasar – Ana Mănescu

Da. Iși luase viața aia lăuză în propriile mâini. Așa cum se chinuise și înainte de apariția mea meteorică. Că ce e viața omului în afară de un chin interior permanent ? Era o femeie puternică, dar inconstantă, bântuită de emoții. Era de o sinceritate dureroasă. Avusese noroc, însă îl gestionase prost. Poate așa-i fusese soarta.

ganduri-despre-copilarie-1280x8001

Și mie nu-mi păsa. Mie îmi păsa de ale mele… cum să-mi rezolv adică, fără pierderi semnificative, criza aia tâmpită care nu-mi dădea pace, care mă mânca pe interior și mă făcea să mimez ipocrizie în fața apropiaților și în prezența consoartei. Că nu eram capabil să spun răspicat ce vreau, eventual să bat cu pumnul în masă sau să schimb macazul. Nu folosea la nimic, oricum, încercasem unele variante. Nimic nu se schimba, lucrurile intraseră în rutină, iar eu, ca un bou, mă resemnasem.

Îmi alimentam nevoile pe unde puteam, dar nu era suficient. Era doar sex și atât. Ori eu aveam nevoie de mult mai mult de atât. Până am întâlnit-o pe ea. Îi și scrisesem, rețin, un SMS – nu știu din ce străfunduri ale ființei mele l-am redactat – cum că o iubesc, o doresc și că vreau ca, în preajma ei, lucrurile să revină la viață. Să simt că trăiesc, ca tare plafonat mă mai simțeam !

Apoi, cu timpul, din inabordabilă și fermecătoare, ajunsese o pacoste. Bine, e mult spus, pacoste. Era capabilă să-mi facă toate poftele, era tot timpul, trup și suflet acolo. Când am avut ce mi-am dorit și scopul mi se împlinise, atracția pălise. Mă păcăleam singur. N-o mai voiam, eram vindecat, dar nu eram un ticălos, mi-era cumva milă de ea și nu-mi găseam curaj să o rup.

Făcuse pe farmacista, pe vindecătoarea relației mele oficiale, fără să o știe. Fusese condimentul ce-mi lipsea ca să pot servi cina de acasă. Ea spera, săraca, că dacă o să-mi arate că e mai bună decât consoarta, o să o aleg pe ea. Și pe mine, de fapt, mă copleșea sentimentul de vinovăție față de cealaltă, pe care o vedeam acum cu alți ochi. Evitasem de la început să-i spun cât înseamnă pentru mine, așa nemulțumit cum eram, relația mea oficială. Aveam libertatea să-i povestesc ce voiam, să mă victimizez cât vreau – ea sigur mă pansa pe toate rănile mele reale sau doar închipuite. Era prea îndrăgostită. Prea credulă.

Ajunsesem să am nevoie de ea. Dar, în mod rațional, oprisem conducta prin care ofeream iluzii. În unele până și eu, Războinicul luminii, am crezut la început. Numai că n-o iubeam așa cum ar fi meritat. Aveam deja un ideal, aveam deja o iubire care-mi ardea obsesiv sufletul. Era acasă și literele de tipar îi configurau importanța inclusiv în agenda telefonului meu.

Efectiv nu mai știam cum să mă comport. Eram absent și de multe ori inconstant, ca și ea. Izgonit din propriul eu, măcinat de frustrări, de îndoieli, de întrebări ce nu-și găseau răspunsul. De ce oare era așa ? De ce ? Ea purta masca indiferenței, o indiferență tăcută și resemnată, totuși era plecată departe, într-o dimensiune cu care mie nu-mi făcuse cunoștință. Să-și urmeze firul încă neștiut al vieții solitare. M-a devastat căci crezusem că va fi mereu acolo, când o voi apela. Eram capabil să-i răsplătesc eforturile, dar nu înțelesesem că dacă nu-i dai omului ce vrea el, degeaba îi oferi orice alte variante alternative.

Aici astept provincia :

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s