Năluca (intro, fragment)


A fost odată o maseuză, pe nume Raluca. Raluca – Năluca, își zicea. Nu știa cu certitudine de ce își administrase acest fantezist apelativ, dar intuia (oh, intuiția ei fenomenală !) că a fost multă vreme ea însăși o necunoscută pentru sine, o nebuloasă, o fantomă pe care a descoperit-o cu dificultate în toate imperfecțiunile ei, în toate dramele ei, cu toată lumina ei. O iluzie căreia, cu cât era mai aproape de descifrare, cu atât îi pierdea sensul. Era o nălucă, deci. Trebuia să fugi după ea constant și când erai pe punctul de a o considera previzibilă, așezată, capabilă să o ții într-un loc stabilit, te uimea cu preschimbările ei interioare, cețoase, neptuniene, dar atât de fascinante, Doamne!, precum un miraj care te minte că se apropie și tot la fel de departe este.

Bagajul emoțional pe care-l căra în cârca-i de copilă nu fusese lesne de dus. Abandonată cu cuvinte frumoase și-un cadou scump la vremea aceea – patine cu rotile – pe peronul Gării de Nord de către persoana de neînlocuit, la a cărei iubire necondiționată visase încă de când venise pe lume, Ralucăi i se schimbase rapid întreg universul. Avea 9 ani. Fusese lăsată în grija rudelor mai apropiate ori mai îndepărtate – în orice caz, era ruptă de lumea ce și-o făurise până atunci. A fost un șoc. Nu pricepea ce se întâmplase. De ce însăși mama ei, altarul pe care pusese atâtea icoane, o părăsise subit, în căutarea fericirii în brațele unui bărbat ? De ce o lăsase ? Știa că o să plece, doar plecatul ăsta fusese planificat și negociat un an de zile – eram încă în comunismul cenzurii și al fugitului din țară pentru care riscai să plătești tortură, dacă ai fi fost prins – și totuși nu i se spuneau multe, nu ar fi putut înțelege multe oricum. Nu, nu era ca-n povestea lui Brătescu-Voinești ! Ea ar fi putut să zboare, nu era rănită dintr-o imprudență ori neascultarea părintelui povățuitor și îngăduitor ! Dar mai avea nevoie de lecții de zbor, încă!

A suferit cumplit, în tăcere, ani întregi, fără ca măcar să știe ce i se întâmplă, de ce e atât de introvertită, de ce plânge atât de ușor, de ce lasă privirea emotivă în jos când cineva ridică glasul în direcția ei, de ce se simte lipsită de apărare, de ce nu ripostează. A descoperit că e musai să învețe. Oricum se simțea atât de singură și neînțeleasă, încât singura ei bucurie erau cărțile și scrisul caligrafic, simțea că are o datorie morală față de ea însăși să-și depășească condiția și să n-ajungă o necunoscută ilustră, specializată în nimic. Dar mai ales să-i ofere mamei ei motive de mândrie – că învață bine, e premiantă și merită să fie iubită și nu uitată pe la rude.

După ce și-a desăvărșit studiile cu note merituoase, a fost angajată, pe pile, cum altfel?, într-o societate de stat, încă comunistă. Se agăța, precum puiul rănit, de orice binevoitor care-i ieșea în cale. Fuseseră mulți aceia care o ajutaseră. Deopotrivă, aceia care o folosiseră în scopuri bine definite, egoiste. Era atunci într-o relație cu un băiat de-o vârstă cu ea și pe care îl dezvirginase, învățase împreună cu el tainele iubitului, fiind mândră că fusese prima femeie din viața lui. Nu, încă nu era femeie, nu știa mai nimic despre viață, era fricoasă, nevrotică, angoasată și căuta obsesiv iubirea în alții. Refăcea, involuntar, suferința pricinuită de plecarea maică-sii și parcă-i plăcea. O plăcere malefică, dar care o subjugase ani. Oscila între a se considera vinovată pe ea, că nu fusese suficient de bună să-și păstreze steaua călăuzitoare alături sau învinovățindu-si mama pentru că o părăsise, plecând din țară cu un alt bărbat.

Și totul se zbătea, se frământa în subconștientul ei, ascuns adânc, atât de adânc, că nici ea nu era capabilă să se-nțeleagă. Cum să o perceapă cei din jur, atunci ? Și dacă nu se-nțelegea câtuși de puțin, cum să iasă din cercul ăsta vicios, ce-i masacra voința, ce-i spulbera vis după vis, ce-i ardea nepăsător toate așteptările ?

(fragment din viitoarea carte autobiografică)

Aici astept provincia :

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s