Nu simt nevoia să mă mărit


 

Ani în șir l-am așteptat pe Făt Frumosul din visele cu proști care să mă salveze de mine însămi, să-mi așeze pe o tipsie de argint toate bunătățile spirituale și materiale, laolaltă cu gesturile nebunești în numele iubirii care te anesteziază scurt, dar ferm.  Acum sunt atât de supărată pe el, că – și să vină – deja a pierdut trenul.  Am plecat în călătoria vieții la braț cu solitudinea. O știți ? Nu, n-aveți cum, vă e frică de ea, îi refuzați rolul constructiv în viața voastră pentru că vă îndeamnă să vă căutați de hibe și să vă descâlciți angoasele. Și fugiți de ea ca ăl cu coarne de tămâie.

Adevărul adevărat este că sunt dificilă, greu de pătruns. Și rea. Scorpie cu moacă de zână bună. Că nu mă mulțumesc cu puțin. Te las cu puța în nisip când ți-e lumea mai dragă, deși îți las impresia că aș putea fi tot ce-ți dorești de la o femeie. Dar am și calități. Am învățat să calc, să gătesc, să fac curat, sunt chiar isterică dacă nu e totul într-o ordine stabilită, tocmai pentru că gândurile-mi stau brambura în permanență, măcar spațiul locuibil să fie ordonat, nu ? Știu să fiu și păcătoasă – asta nu mai trebuie demonstrat, doar îs gheișă ! -, știu să fiu și Madonă, mămoasă, ascultătoare, umăr pe care să bocești, sprijin moral la nevoie, posesoare de voință și determinare când bărbatul are dileme în a deciziona/alege pe cont propriu – ce să mai, sunt precum buldogul francez, dacă prind ceva în colți nu mai dau drumul, câtă vreme prezintă interes.

Dar sunt fluctuantă și nu pot fi previzibilă. Treaba asta e un fel de Sperietoare de Ciori pentru vânătorii de neveste. Eeee, ca să devii nevastă trebuie să fii cuminte (nu sunt), cât mai  virgină (nu sunt), relativ supusă (nu sunt), destul de docilă să înghiți rutina pentru siguranță unui viitor incert (nu sunt) și să nu ieși dintr-un cerc vicios care mai devreme sau mai târziu te prinde și pe tine (nu vreau). Să mori așa puțin câte puțin în interior. Unele cupluri sunt fericite și le felicit sincer. Dar eu n-am aflat încă rețeta.  Când eram pe punctul de a o afla, ba puneam prea multă sare și piper, ba dădea în foc și se irosea compoziția, ba se ardea fundul oalei și căpăta un gust necomestibil, ba lui nu-i plăcea mărarul, ce să-i faci…Dar mă poți obliga să nu mănanc mărar o viață întreagă doar pentru că ție nu-ți place?

M-aș mărita cu un bărbat care măcar s-ar chinui să priceapă 10% din mine. Eu am mers mai departe, am ajuns la 15 procente. Îți dai seama ce utopic sună să mă mărit cu cineva care nu se obosește prin meandrele concretului ori prin labirintul absolutului ? Chiar utopic, dar asta e vrerea mea! Pentru ei, raționamentul e simplu. Nevastă = mâncare = sex aparent gratis = făcut și crescut copii = mers la rude/Mall/ concedii = imagine bună, de om la casa lui. Ba, am citit că nevasta ar fi chiar un animal cu statut mai special, un fel de proprietate sigură – cred ei, datorită îndeplinirii unor necesități -, dar în care pe măsură ce investești, își pierde valoarea, deh, se îngrășă, se delasă, face fițe, nazuri și nu mai vezi un zâmbet neapatic decât de Paște și de Crăciun la pupatu-n curul rudelor ipocrite. Deci, rentabilitatea investiției este totuși incertă cu timpul. Pentru mine, dacă la dragoste și pasiune îmi dă cu virgulă, nu mai calculez alte rentabilități.

Să vă explic, celor nu puțini care au rămas uluiți la auzul negației mele maritale.

  1. obligația de a face mâncare și a deretica prin casă se referă exclusiv la nevoile mele, nu și ale altuia. Și culmea, gătesc al naibii de bine, de ordine și farmacie povesteam mai sus;
  2. nu mă îngraș din indolență că doar mi-am găsit și eu perechea și pot să acumulez și alte tipuri de grăsimi;
  3. nu mă întreabă nimeni pe ce am cheltuit banii, pe care oricum îi produc singură, că sunt dispusă și capabilă, că nu-mi place să cerșesc sau să folosesc cardul soțului;
  4. stau în poziție de sex numai când vreau și am chef eu, când am libidoul ridicat, nu din obligație maritală. Cârnăciori virili se găsesc și separat, nu trebuie să iei tot porcul pentru asta.
  5. nu trebuie să fac copii, nu se oftică nimeni că mi-am ratat eu, o neînsemnată între atâtea potențiale mămici, menirea primordială a femeii – aceea a reproducerii.
  6. nu trebuie să conviețuiesc cu dubii d-alea tâmpe, feminino-depresivo-obsesive: „Oare mă-nșală? Mă mai iubește ? De ce nu i se mai scoală ? Dar ce a vrut să zică ? O să mă părăsească ? Ce a vrut să însemne privirea aia?” etc…
  7. când vreau să merg la shopping, coafor sau alte plăceri femeiești greu de percutat pentru bărbatul care și-ar dori să fii frumoasă, veșnic epilată și aranjată de la Mama Natură, nu trebuie să fiu MAI drăgăstoasă față de nimeni.
  8. nu te f…e nimeni la icre, când ți-e lumea mai dragă, cu probleme care nu sunt ale tale.
  9. ultima concluzie, de natură spiritual-interioară, sună cam așa: singurătatea e bună, reconfortantă dacă o înțelegi și accepți, confortul e minunat dacă ți-l creezi singur și nu aștepți să-ți împlineacă altul dorințele, termenul de iubire e vehiculat într-un cuplu doar ca să mascheze un interes, o frică, o dependență, o neputință de a te echilibra singur. Astea sunt chiar (mai ales) inconștiente și  se  adaptează permanent la momentul travesat pe perioada vieții.

Deci, o să mă mărit când o face plopul pere și răchita micșunele…adică dacă o să se îndrăgostească subit vreun  babalâc suferind de Alzheimer, plin de bani și cu puță mică și flască, cândva, când oi ieși la pensie.

Aici astept provincia :

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s