Banalități


*** Avertisment: Acest articol nu este despre materialism, feminism ori sexism înțelese în forma lor pură, însă cine nu pricepe că pe piața relațiilor cererea și oferta se echilibrează singure, să facă bine să ia niște lecții de economie aplicată.

Frate, io nu-i înțeleg, neam, p-ăștia care n-au mai nimic de oferit, da’ cer cu duiumul. N-au alură sportivă, dar nici sală nu fac de lene, n-au dicționarul extins la ei, dar se pierd la prima replică feminină mai dură, și-ar dori să fie acceptați așa cum sunt, fără a face eforturi de cucerire, fără a-și etala „co__ele” la figurat, și culmea, n-au nici vreun prohab fermecat – nu știu, să fie placată cu aur și diamante, să-ți ia ochii, n-au nici vreo cultură măcar de nivel mediu, n-au substanță, nici măcar prestanță, sunt extrem de banali adică, dar vor, frate, femei frumoase, inteligente, citite, talentate și în public și în pat, cu moț în frunte, nemaipomenite și nemaivăzute de la crearea istoriei încoace. De valori morale, precum curaj, tenacitate, generozitate nu mai pomenesc, alea chiar nu (prea mai) contează.

Și mă-ntreb, inevitabil, oare ei nu realizează discrepanța ? Chiar toată nația asta imbecilizată de atâta virtual s-a născut cu ochelarii de cal, gata montați ?

Băi, dar și femeile sunt proaste rău și acceptă imediat orice mascul, că bărbații sunt prea puțini și ele ar rămâne astfel singure. Vă recunoaște una care a fost așa ani de zile. Că doar d-aia m-am și confesat și mi-am exorcizat demonii îndelung pe acest blog, ca să învețe și tineretul feminin că nu tot ce zboară e comestibil. Am devoalat pățanii vechi d-ale mele, d-astea reprobabile, după care ar trebui să tragi apa, să ștergi urmele rahatului cu Domestos, să lași jos capacul de WC și să închizi și ușa de la baie, că ți se scurge energia pozitivă din casa sufletului tău altfel. Da’ io, fraților, sunt călită. Mă rog, un fel de varză călită, dar tot călită se cheamă că sunt ! Și am avut și forța să mă deștept între timp. Altele n-au atâta noroc.

Am evitat să mai am de-a face cu masculi care n-au nimic de oferit, de la un moment dat încolo, când am conștientizat cine sunt, ce pot și mai ales ce nu vreau. Frate, dar ei nu și nu!! Vor să f__ă ieftin, gratis chiar și …. nu asta ar fi, de fapt, problema în sine…. ci PROST. Băi, n-am văzut unul, cu vreo 2 excepții, să se chinuie să-și demonstreze bărbăția și altfel decât ejaculând. Să-mi arate că nu e așa cum cred eu, măcar așa, să spele imaginea deformată, posibil falsă, pe care au creat-o, să-și repereze mândria, orgoliul rănit în freză sau mai știu eu ce. De ce să o facă ? Marfă ieftină și „bună”, de prosteală există căcălău. Cine mănâncă ieftin, de regulă devine obez și moare mai repede.

Frate, toți vor bunăciuni, cu calități înșirate precum ingredintele dintr-o rețetă d-aia sofisticată.  Adică să fie frumoase de pică, dar să accepte un burtos păros, dizgrațios și angajat cu 1.500 lei pe lună, care să le plimbe duminica prin IOR. Adică să fie deștepte, dar să le creadă lor balivernele. Nu se poate, e un antagonism ! Rar unul să-și cunoască lungul nasului, cum s-ar zice atâta pot și în zona asta mă învârt, nu pot tinde către mai mult. E valabil și pentru femei ! Băi nene, rețeta aia sofisticată te costă timp și bani să o faci și acasă, ingredientele nu le găsești pe la toate magazinele Shop&Go de cartier, puzderie de altfel; mai apoi, dacă servești rețeta asta sofisticată la restaurant, te costă și mai mult, că intervine și mâna de lucru a bucătarului-șef, plus ambianța, eventual luxul și amplasarea locului.

Treziți-vă, nu toată lumea își poate permite bunătăți, din nefericire pentru umanitatea banală. D-aia în BMW-uri X6 nu vezi vreo grasă hâdă și îngălată, indiferent că e la volan sau doar în dreapta șoferului. Dacă e la volan, e cel mai posibil prestatoare la mai mulți, dacă e în dreapta, e prestatoarea unuia singur, dar măcar e îngrijită și „se vinde” scump. D-aia în anumite restaurante de lux, ținuta și prestanța sunt obligatoriu direct proporționale cu limita de credit a cardului. Că și prețurile sunt exorbitante, tocmai să nu și le permită oricine. D-aia există esențe tari, în sticluțe mici, plătite scump. Ca să dea prostului de gândit.

Aici astept provincia :

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s