Castele de hârtie


„Nu vrem ce ni se oferă pentru că e prea ușor. Nu ne convine ce am obținut pentru că nu mai e incitant. Nu e suficientă intensitatea de a iubi, pentru că există frustrarea de a nu fi iubit înapoi. Suntem imposibil de mulțumit.

Am căutat mult timp răspunsuri la întrebări pe care nu am avut curajul să i le pun. Lui sau celorlați de dinainte. Nu am înțeles niciodată teama aceasta de respingere. Până la urmă e un moment care trece și apoi poți trece și tu mai departe. Dar cred că oamenii sunt masochiști, cred că în adâncurile noastre găsim o plăcere aparte în a ne lăsa frământați de frustrări stupide și mistuiți de adevărurile noastre închipuite.

Și de fiecare dată e mai rău. Chiar dacă relația în sine nu a fost mai bună, fiecare final este mai rău decât celelalte. De câte ori nu ne-am promis în van că e ultima oară când ne facem rău singuri ?

Și totuși nimic nu se schimbă.

E același cerc închis de energie, care ne conectează pe toți și ne face să repetăm totul, să ne repetăm. Suntem aceleași persoane în scenarii identice. E mereu același început plin de entuziasm. Pentru că noi sperăm. Sunt aceleași probleme, aceleași replici, aceleași săruturi, este același te iubesc. Și e mereu aceeași senzație nimicitoare de dezamăgire când totul se termină. Pentru că noi chiar am sperat.

Și e trist să fie așa, deși e firesc. Dacă nu sunt eu, cineva tot cade, cineva tot pleacă și celălalt rămâne. Și ne vom preface de fiecare dată că a însemnat mult mai mult decât a fost, doar pentru a dramatiza.

Aș vrea să putem măsura iubirea, ca pe iarbă. Să scoatem cântarul și să arătam cum unul iubește cu jumătate de gram în plus. Dar degeaba a mușcat Eva din mărul ăla, tot condamnați la neștiință suntem. Nu o să avem niciodată un barometru pentru intensitatea sentimentelor. Minimul meu poate fi maximul altcuiva. Și atunci devine greu să exiști simultan în același loc și în aceeași vibrație.

Dar ne place să ne înhăităm oricum, să socializăm, să ne amuzăm, să ne dăm sufletele și corpurile, să ne întregim. Suntem niște bureți care absorb totul, frumusețea și ultimele mizerii laolaltă. Asta pentru că avem probleme cu filtrele, nu toate funcționează cum ar trebui.

Ne întrebăm ce e iubirea, ce e fericirea, ce e omul, ce e credința, ce e etic. Avem toți câte o teorie și ne contrazicem și ne războim. Până la urmă, nu știm nimic.

Cred cu tărie că dragoste e de fiecare dată când ai impresia că este. Și e de ocazie, precum fericirea. Și in rest, nu contează.”

„Alter Ego” – Ana Mănescu

valurile_marii

Paradoxul absolut este că iubim atât de tare să alergăm liberi ca valurile mării, încât alegem de fiecare dată să ne întoarcem la siguranța constrângătoare a țărmului.

Anunțuri

Aici astept provincia :

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s