Scenarită vs. realitate


  • Uite c-am trăit s-o văd și p-asta ! Bravos, băi fată, ai biruit balaurul ăla nenorocit, cu nume indecent de „nevoie”, răsună vocea Soniei în tumultul gândurilor Ralucăi, ce veneau și plecau la fel de repede, dacă nu le dădea atenție. Te-a înduioșat gestul nevestei sale, de a-ți face cu mâna, prietenoasă, prin pabrizul mașinii, ieri dimineață, înainte să plecați în delegație. Nu te așteptai, te cred, îți imaginai că e scorpia din proiecțiile desenate de el la începuturi.
  • Am rămas încurcată, recunosc, dar plăcut surprinsă. Și ea i-a povestit lui, la telefon, hazoasă, întâmplarea. Adică, îmi doream s-o cunosc, cred că e o femeie puternică, loială, capabilă să acționeze uimitor și foarte încrezătoare în forțele ei, la fel ca mine. E clar că avem multe puncte tari asemănătoare, de vreme ce el a pendulat, uneori nu foarte definit, între noi două. Și e și mai clar că deține o cheie fermecată, de vreme ce el n-a încetat s-o considere idealul lui, indiferent prin câte încercări mai puțin plăcute au trecut. Doar că scenariul meu  de cunoștință, când avea el să se întâmple, conținea niște pică în contra mea, ceva venin, puțin sarcasm, o sprânceană ridicată a neîncredere, habar n-am….Vezi, proiecția inițială care mi-a fost inoculată….

Era dimineață. Inainte de plecare, C. îi deschise portbagajul mașinii să-și așeze bagajele până cobora el. Urmau să ajungă târziu la destinație, să doarmă acolo o noapte, în paturi separate, iar dimineața trebuiau să participe la ședința pentru care băteau atâta drum. Nevastă-sa pleca și ea la serviciu, fix la aceeași oră, cu mașina personală. Știa că plecau împreună și nu avusese nimic de obiectat. De plecat, știa că mai plecaseră ei împreună, dar se întorseseră în aceeași zi, nu rămâneau peste noapte. Era ciudat că acceptase cu lejeritate ideea că vor dormi în aceeași cameră, dar în paturi separate ? Era, dar nu o privea pe ea înțelegerea lor.

Raluca rămăsese încurcată, în mijlocul străzii, văzând-o de la depărtare. O știa din poze și îi cunoștea mașina. O încercau fel și fel de ipoteze, cumulate în fracțiuni de secundă. Să aștepte să plece ? Să se îndrepte spre mașina lui chiar acum ? Dacă va face asta, nevasta lui o va aborda, îi va arunca o privire de viperă sau va pleca total nepăsătoare ? E drept, ea nu bănuise nimic de vechiul adulter, dar urma vinovăției există, în atare situații, și-n fosta amantă.

Lucrurile s-au petrecut într-o clipită. Raluca s-a afundat în jumătate de portbagaj, să-și aranjeze bagajul, ignorând total prezența din spatele său. Spera că, în timpul ăsta, ea va demara și nu va fi nevoită să-i suporte privirea. Dar nu ! Când s-a întors cu fața, nevasta-sa nu plecase, ci chiar i-a făcut prietenos cu mâna, intuind că femeia îndesată în portbagajul soțului este colega lui de serviciu, cu care urma să plece în delegație. Raluca a răspuns salutului, cu același gest simplist, mișcată. Toate percepțiile s-au schimbat în mintea și sufletul ei atunci.

  • Până și lui îi voi spune, sper să găsesc puterea în mine până ajungem la București, reveni asupra ideii Raluca. Ii voi spune că m-am vindecat de nevoia furibundă de a mă agăța de el, cu orice preț. Încercări au fost nenumărate de a mă rupe definitiv, am înțeles ce era de înțeles, dar futu-i, afurisita asta de nevoie încă mă sufoca și mă determina să mă comport imatur, labil, patetic. Rula ca o placă zgâriată și veche, mustind a obișnuință. Vezi, Sonia, ea prin gestul ei, a făcut lucrul ăsta posibil, fără să o știe. Să nu mai pot râvni la bărbatul unei femei care mă privește cu prietenie.

femeie-inocenta

Gândul se sparse sub greutatea momentului și Raluca se simțea senină. Senină ca pajiștea aia verde pe care o savura din fuga mașinii. Avea ceva noduri deluroase, dar era atât de încântătoare, că nu te-ai mai fi săturat să-ți odihnești privirea pe suprafața ei și te imaginai fericită, tolănită pe iarba înrourată, mirosind a proaspăt.

  • Păi, am văzut că ai fost cuminte, echilibrată și exemplară aseară, cu el. Ce e cu tine, ți-a scăzut subit libidoul ?
  • Nicidecum, Sonia, doar că relațiile umane sunt așa complicate, încât esența lor o pricepi tardiv. Bine, cei norocoși, ca mine, o pricep. Prima dată e chimie, dorești sex și înlănțuire. Pe urmă, mângâiere, tandrețe și multe promisiuni, care, de regulă, rămân neonorate în mare parte. Entuziasmul le creează, însă ele sunt mai mult fanteziste, nu au o bază reală. Și speri. Mult. Celălalt simte că nu mai poate da înapoi. In punctul culminant, ești dezamăgit de limitele naturii umane. Pe urmă, realmente revoltat și acuzator. Și apoi, dacă ești deștept, când te saturi de suferință – că ajungi să te saturi, e clar ! -, se face lumină și ai divina ocazie să realizezi că doar prietenia adevărată și suportul dovedit transcend toate aceste fleacuri. Că, de fapt, v-ați întâlnit din alte motive, dar așa s-a gândit destinul să vă faciliteze cunoștința.

Și prietenia e tot o formă de iubire, deopotrivă prețioasă și pretențioasă.

2 thoughts on “Scenarită vs. realitate

    1. E dificil să fim simpli, d-aia preferăm să ne complicăm. Simplitatea nu ne aduce adrenalină, e plată, nu ne place, deși o invocăm adeseori. Pentru un suflet în căutare de provocări care să-l întregească e inevitabil să nu se complice, câteodată inutil. Totuși, ce aflăm despre noi pe urmă „face toți banii”. Până la urmă, despre asta e vorba, cu toate că puțini pot percepe astfel de nuanțe subtile.

Aici astept provincia :

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s