Spiritul Mata Hari


„Stimabile domnule B.,

Știi prea bine că urăsc cu aviditate cuvântul dator. Cu toate astea, îți sunt datoare ție, cum îi sunt datoare lumii care m-a creat și îmbunătățit, în cele mai mici amănunte caracteriale – inestimabile nestemate ale spiritului, surprins de însuși destinul său pe acest Pământ. Îți las aceste însemnări în semn de prețuire a legăturii de mai bine de 20 de ani ce a supraviețuit, peste timp, tuturor intemperiilor. Poate dincolo ne vom reîntâlni și vom fi atât de liberi în iubirea noastră precum n-am putut fi aici, unde ne întâlniserăm deja prea târziu.

Am fost, vreme de 57 de ani, o Mata Hari a societății moderno-decadente, deși mulți nesocotiți, în deplina lor indolență, m-ar fi asimilat unei simple prostituate de bordură. Cum aș putea să contest similitudinile de viață trăită haotic, total dezorganizat, – e drept, în altă epocă, care se mișcă prea repede pentru a se mai pierde vremea cu profunzimile  – , de personalitate liberă, radiantă și excentrică, de simțire profundă, chiar înțeleaptă a unor tabuuri ? Oare de ce îi este turmei deosebit de teamă de tabuuri, atât de firești tocmai prin caracterul lor interzis și pe alocuri imoral ? Teamă să le încerce ? Teamă că vor fi judecați ori prea manipulabili ? Teamă că nu vor fi în rândul lumii, a normalității și deci, pe cale de consecință, că vor fi excluși și redirecționați către zona umiliților societății? Dar oare cum poți progresa evolutiv dacă nu faci decât să imiți la nesfârșit prejudecăți și să calci doar pe drumeaguri bătătorite ? Că doar ne-am născut fără să fim întrebați și murim fără să ni se ceară voie și tot ceea ce contează este, de fapt, cât de însemnată e contribuția ta între momentele astea două. D-aia, mă gândesc că a fi diferit într-o lume comună e ceva mai greu realizabil, dar sunt absolut convinsă că va cântări mai mult când vorbești de contribuția proprie.

Am fost mai bună decât Mata Hari, ți-o zic. Mai senină, mai asumată. Mi-am creat propria poveste din nimic. Și-am dat-o celor ce-au vrut să o asculte în toată frumusețea, deznădejdea și deopotrivă mizeria ei. Am devent ceea ce sunt, încă și astăzi, doar cu ajutorul situațiilor care mi-au marcat răscrucile și mi-au defrișat fricile. Și, de la un moment dat, nici n-am fugit de ele.

Violul, abandonul, respingerea în anii copilăriei, senzația că nu ești (suficient de) iubit exacerbează în subconștient tentacule disfuncționale care-ți maltratează, pe nesimțite, puțina cunoștință despre cum ar fi cazul să te oferi oamenilor. Despre cum te-ai simți împlinit să-ți primești recompensele de la viață, prin oamenii pe care-i atragi înlăuntrul ei. Și despre cum să te iubești pe tine în interior, dulce și blând, nemaijudecându-te atât de aspru și obsesiv. Toate acțiunile astea negative asupra firavei tale ființe, dragul meu, sădesc în tine sămânța neputinței de a fi altfel, afară de submisiv, și parcă nu trăiești pentru altceva decât pentru repetarea neîncetată a unor iluzii deșarte.

Și ce crezi, stimabile și iubite B. ? Era cât se poate de firesc ca o avidă de atenție, precum mă formaseră anii copilăriei mele – neglijată, nelăudată, nedorită, nerecompensată îndeajuns – să caute a se salva prin atragerea atenției cu care alții ar fi putut să o venereze. Ar fi fost prea puțin să se dedice unuia singur, deși am încercat – aș putea spune până la refuz – și această opțiune. Rezultatul era, de fiecare dată, implacabil același. 

Clienții mei, în schimb, mă dezbracau din priviri, îmi voiau corpul și îmi vânau atingerile, considerând misogin și minimalist că mă vând în schimbul banilor lor. Dar eu primeam infinit mai mult decât bani ! Ei ridicau prejudecata cu femeile ușoare la rang la axiomă, însă eu aveam atâtea alte nevoi la care mii de nevolnici puneau bucuros umărul spre a mi le îndeplini, încât nici în cot nu mă durea de axiomele lor ! Banii erau ultima mea grijă, ar fi fost oricum un scop prea mic pentru una ca mine, deși recunosc că mi-a plăcut să-mi creez și mi-am creat dintotdeauna singură confortul, găsind permanent soluții de ieșire din situații stânjenitoare, sărăcăcioase ori puerile. Niciun alt bărbat, un singur perfect bărbat, nu ar fi fost capabil să-mi satisfacă toate aceste nevoi născute în cruda mea copilărie. Eram prea complexă, schimbătoare, pasionată de viață și dornică de senzații tari. Nebună, cum ziceai adesea.

Iubeam să fiu pe val, în centrul atenției. Dacă luminile rampei păleau, mă uscam precum o floare făr` de apă. Știam că tinerețea se termină și pe urmă nu mai era nimic de făcut, deci n-am zăbovit în a mă înfrupta din provocările vieții decât în perioadele în care mă îndrăgosteam ca o toantă romantică și-apoi – inevitabilă tragedie ! – sufeream ca o curcă plouată. Cu toată disperarea mea, știam că am nevoie și de asta, nimic nu se întâmpla fără un rost anume, chiar dacă lecția era greu asimilabilă. Îmi echilibram astfel prea-plinul fericirii, nu mă cunoșteam încă într-atât, încât să mă consider o bogăție de nuanțe și vibrații.

Iți voi spune, stimabile și iubite B., în rândurile ce le voi așterne în cele câteva nopți de așteptare a verdictului, de ce am ajuns în acest punct către sfârșitul vieții mele. Probabil că mă pregătesc să plec, spiritul meu și-a îndeplinit misiunea aici și e vremea unui Rămas bun fără regrete.

Cu inepuizabilă dragoste, R.”

(fragment din viitoarea carte)

Anunțuri

Aici astept provincia :

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s