„Memoriile unei maseuze” s-a născut din dorința autoarei de a detalia subiecte, trăiri, emoții încă tabu în realitatea românească. Masajul erotic a trecut prin diverse etape de concretizare și așezare ale acestui tip de serviciu, destinat aproape exclusiv bărbaților, între preferințele doritorilor de erotism, relaxare și pasiune, acel „altceva” pe care nu-l mai regăsesc acasă și uneori, e drept, nici în alte deplasări.

Eu am crescut cu și prin masajul erotic, am trăit aceleași etape ca și el – de boom, de recesiune, de stagnare -, toate întregindu-mă, învățându-mă și îmbunătățindu-mă cu fiecare nouă ființă/experiență pe care o cunoșteam și care mi se dezvăluia în părțile bune ori neplăcute, între mâini și/sau într-un noian de senzații și percepții. Tumultul vieții cotiediene contemporane rar ne permite evadări psihice și emoționale de amploare, adevărate, (re)simțite spectaculos. În oceanul asta de rutină, asezonată cu stres, probleme de tot felul, situații limită, chiar conflictuale, mai există o insulă ce se numește Speranță. Deschide-ți ochii și o vei vedea !

In „Memoriile unei maseuze” este stocată o bună parte din viața mea, istorisită uneori vesel, alteori agresiv, câteodată arogant, altădată trist. Aceasta sunt eu ! Fiecare scriitură, deși nu mă dau litarară, poartă energia momentului în care o transmit cititorului. Intră cu grijă în lumea mea, șterge-te înainte pe pantofi, nu face zgomot inutil și închide bine ușa secretelor după ce ai părăsit lumea misterelor. Sunt, evident, o maseuză adevărată, nu un nimeni în spațiul virtual, care aberează și fantasmagorizează tot ceea ce imaginația umană n-a terminat de perceput încă. Inclin să cred că toată ființa mea are ceva din comportamentul gheișelor de altădat’, din tandrețea, din senzualitatea, din rafinamentul lor. Nu m-am născut să fac din masaj o artă, și totuși aici am ajuns, purtată de curentul tumultos, uneori de nepătruns, de neînțeles al vieții.

In acest spațiu virtual am ales să-mi aștern gândurile, impresiile, poveștile, experiențele cu și despre masaj, cu și despre oamenii ce i-am întâlnit în drumul meu, cu și despre cei care, mai mult sau mai puțin, au contribuit la „making of”-ul meu de astăzi. In acest spațiu nu plagiez, nu copiez (fără să menționez sursa), nu asociez nume reale și persoane. Numele sunt fictive, însă, cu siguranță, persoanele despre care vorbesc aici au existat în trecutul meu. La fel și evenimentele.

Nu ești obligat să citești, nu ești obligat să simți ca mine, nu ești obligat să-ți expui părerea, dar cu siguranță, ești obligat să mă RESPECȚI.

Orice încercare de copiere/redare în diverse forme și pe diverse căi a articolelor/părți din articole scrise de subsemnata se consideră PLAGIAT și se pedepsește ca atare. Așa că….nu încercați asta acasă ! Nici măcar în cadru organizat !  ( !amulg o are)

**********************************

Un bun prieten mi-a trimis pe mail cele 11 picături de înțelepciune ale vieții! In câteva m-am regăsit. Poate și voi…

Picătura 1: „Este dureros să iubești pe cineva și să nu ți se răspundă prin iubire. Dar ceea ce este și mai dureros este să iubești pe cineva și să nu găsești niciodată curajul să-i mărturisești acelei persoane ceea ce simți”.

Picătura 2: „Un lucru trist în viață este când întâlnești pe cineva care înseamnă enorm, totul pentru tine doar ca să afli la final că nu a fost niciodată destinat să fie. Un lucru trist este când trebuie să îl lași să plece”.

trandafiri (2)Picătura 3: „Cel mai bun prieten îți este acela alături de care poți sta într-un leagăn, pe o verandă, fără să vorbiți nimic, iar când plecați de acolo să vă simțiți ca și cum ați fi avut cea mai bună conversație din viața voastră”.

Picătura 4: „Este adevărat că nu realizăm ceea ce am avut decât în momentul în care pierdem acel ceva. La fel de adevărat este însă și faptul că nu realizăm ceea ce ne lipsea decât în momentul în care sosește în viața noastră”.

Picătura 5: „Iți ia doar un minut să te îndrăgostești de cineva, o oră ca să îți placă cineva și o zi ca să iubești pe cineva. Iți ia o viață întreagă să uiți pe cineva”.

Picătura 6: „Nu căuta înfățișari frumoase, te pot înșela. Nu umbla după bogăție, chiar și aceasta poate dispărea. Caută o persoană care te poate face să zâmbești, pentru că un singur zâmbet este suficient pentru ca o zi întunecată să devină luminoasă”.

Picătura 7: „Visează ceea ce vrei să visezi, mergi acolo unde vrei să mergi, fii ceea ce vrei să fii. Fiindcă ai doar o singură viață și o singură șansă de a face toate lucrurile pe care vrei să le faci”.

Picătura 8: „Pune-te întotdeauna în locul celeilalte persoane. Dacă simți că te doare, probabil că o doare și pe ea”.

Picătura 9: „Un cuvânt aruncat la întâmplare poate să aprindă focul. Un cuvânt nemilos poate să dărâme o viață. Un cuvânt potrivit poate să niveleze stresul. Dar un cuvânt tandru poate să vindece și să binecuvânteze”.

Picătura 10: „Cei mai fericiți oameni nu dispun în mod necesar de tot ce este mai bun. Ei doar fac ceea ce este mai bun din tot ce vine în drumul lor”.

Picătura 11: „Iubirea începe cu un zâmbet, crește cu un sărut, se termină cu o lacrimă. Când ai fost născut, plângeai și toți din jurul tău zâmbeau. Trăiește-ți viața astfel încât în ultimele clipe să fii tu cel care zâmbește, iar cei din jurul tău cei care plâng”.

17 thoughts on “Prefață

  1. Am să încerc să-ți citesc tot blogul, pentru că vreau să văd imaginea de ansamblu. Ceea ce povestești e atât de interesant, încât merită să văd tot, înainte de a începe să-mi dau cu părerea. Bine te-am găsit!

  2. si pot sa te rog un lucru? nu iti zic sa-l respecti doar te rog. poate presupun gresit dar iti scrii linkul la mine in loc de nume sa te promovezi? as prefera sa iti scrii numele, orice nume, si sa scrii in casuta cu link si linkul. cine vrea sa te citeasca te va citi.

  3. nu trebuia sa-mi stergi comentariile ca nu era chiar un repros. si in legatura cu ideea ca nu te poate pricepe oricine, sa stii ca poti avea surpriza sa te priceapa cineva despre care crezi ca nu te poate pricepe, just sayin’

      1. Ma refeream, desigur, la capacitatatea unora de a intelege ceea ce scriu, in speta viata si experientele mele, traite prin prisma masajului (ori nu). Si eu spun ca e de bine.

  4. Stiu ca nu are nicio legatura…te citesc cu drag si imi place femeia din tine, imi place ca descopar lucruri noi din experientele tale, pe care, poate, as vrea sa le traiesc, dar nu am cum, fiecare cu viata lui proprie…am si eu o intrebare: ma poti ajuta sa gasesc o scoala de masaj erotic? Nu vreau sa devin o profesionista, dar am probleme mari cu increderea in sine cand vine vorba sa ma dezbrac si ma gandeam ca poate asa scap…

    1. Cresterea increderii in sine este cea mai mare provocare a vietii. E minunat ca iti doresti asta. Nu se intampla dintr-o data si trebuie sa fi extrem de consecventa si sincera cu tine. Depinde foarte mult si de varsta ta de acum.

      1. Am 22…stiu ca am destul timp, dar tot ma simt lipsita de experienta in comparatie cu alte fete de varsta mea, ma refer la experienta cu barbatii, ca in rest stau bine, zic eu. Multumesc mult pentru sfaturi!:)

      2. La 22 visam sa rastorn lumea cu susul in jos. Sunt pe la 35 acum si m-a rasturnat lumea pe mine de cateva ori. Totusi, nu mi-am pierdut speranta si orice provocare imi intareste experienta, pentru ca ea nu este niciodata suficienta.
        Omul cat traieste, invata. Mai trebuie doar sa vrea si sa poata. In final, oricum constati ca tot nu le stii pe toate. Ceea ce te va deosebi, in schimb, de restul este ca unora le poti da clasa de la un moment dat incolo. Daca ramai pe loc, se va intampla viceversa: iti vor da ei clasa tie.

Aici astept provincia :

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s