M-am născut pe Stirbey Vodă, la Nirvana, acum 12 ani. Am fost o fetiță cuminte, am învățat tot și am pus bazele unui curent erotic diferit față de ceea ce se mai oferă astăzi prin saloanele de profil.

IMG_3111(1)Duc cu mine, de-a lungul vremii, povara senzulității, feminității și erotismului pe care puține femei o mai aplică la rang de artă în satisfacerea nevoilor celor ce vor să trăiască o experiență unică, vizuală, auditivă, de simțire și trăire autentică.

Am revenit pe meleaguri erotice pentru că îmi place să mă simt dorită, iubită și apreciată. Pentru că sunt o gheișă și pentru că vreau să te învăț să simți. Să te relaxezi, să te bucuri alături de mine, să ieși pentru măcar puțină vreme din cotidianul derizoriu al luptei pentru supraviețuire.

Nu aștept clienți, ci oameni lângă care sper să rezonez. Dacă crezi că îți dorești asta, cleopatraegyptqueen@yahoo.com te poate duce într-o altfel de realitate. Cea pe care o imaginăm și creăm împreună.

Citez mai jos o părere a unui vizitator. Evident, părerile și trăirile fiecăruia nu pot fi decât pur subiective, deci nu pot garanta nimănui că se va simți la fel, totuși încerc să dau ce este mai bun !

Postat 23 April 2016 – 05:18 PM AICI

„BEST in town

Am reușit în cele din urmă să o găsesc liberă în cele din urmă pe domnișoara Ramona într-o locație foarte placută.

După ce am depănat amintiri și ne-am pus de acord asupra serviciilor oferite, amIMG_3105.JPG (1) trecut la dezechipare și igienizare. Totul este pus în perfectă ordine și condițiile oferite sunt excelente, fiind prezente o mare diversitate de geluri de dus bărbătesc. In acel fel încât îl poți alege pe cel uzual pentru fiecare pentru a evita  eventuale mirosuri suspecte la întoarcerea acasă.

Am admirat apoi noile forme ale Ramonei, care arată acum mai bine decât o aveam eu în memorie.

„Obligat” de împrejurări am fost nevoit să renunț la contemplare și să mă așez cu fața în jos pe cearceaful așezat special pentru mine și să aștept începerea recitalului.

N-a durat mult și mâinile magice ale domnișoarei au început să exploreze centimetru cu centimetru din pielea mea, totul decurgând fluent, fără artificii, fără întreruperi , asemenea muzicii ce se auzea discret în surdină. Incet m-am relaxat și m-am lăsat purtat spre o stare foarte plăcută.

ATT_1442394586431_20150916_101545Apoi, brusc muzica s-a schimbat și nedumerit m-am întors să văd ce se întâmplă. Ramona se acoperea cu ulei și se pregătea să treacă la partea de body masaj. Am rămas blocat de priveliște (forme unduitoare acoperite lasciv cu ulei). Mă simțeam ca un sultan admirând o cadână.

A  fost începutul unui vis.

Corpul ei alunecând peste al meu, răsuflarea fierbine pe gât, degetele atingând ușor zonele sensibile, sfârcurile lăsând dâre de plăcere în mișcarea lor aparent haotică, totul a devenit ireal și corpul meu tresărea la fiecare atingere înnebunit de atingerile ei. A fost o „tortură” plăcută până când am auzit cuvântul magic ” Intoarce-te”.

Din acel moment, am putut să-mi las și eu degetele să alerge pe trupul ei căutând 20150916_101707înnebunit modul în care puteau să-i transmită ceea ce simțeam eu. Cumva minunea s-a întâmplat și totul a devenit o mare de atingeri electrizante.

Nu știu când a trecut timpul, dar ne-am oprit într-un târziu, acoperiți de ulei, respirând cu greu, cu sentimentul că visul ar fi putut continua la nesfârșit.

A fost  extrem de plăcut și chiar acum, după ce au trecut multe ore, dacă închid ochii, pot simți înfiorarea pielii sub atingerile ei.

Mulțumesc!

Mi-a lipsit mult această experiență pe care am tot căutat-o în brațele a zeci de femei.”

 

 

 

 

Aici astept provincia :

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s