Aparențele înșală

Înțelepciunea multi-milenară a decretat deci că “aparențele înșală”. Dar tot pare neverosimil când ești tânăr și zburdalnic. Și sari în foc, te lupți cu balaurul tău interior și îți asprești sau netezești singur calea. Deși ești animal social, în ultimă instanță, realizezi  că ești doar tu cu tine și depinzi substanțial de toleranța pe care ai primit-o.  Ai propria ta cale și propriul tău timp de a greși și de a te îndrepta. Ar fi prea simplu să înveți doar din ceea ce spun și fac ceilalți. Și-apoi câți mai sunt, cu adevărat, modele de urmat ? Ce faci când n-ai modele după care să te orientezi încă din copilărie sau te ghidezi după patternuri comportamentale greșite ? Și chiar dacă știi că nu faci bine, căci intuiția ta îți indică că ești pe un drum fără ieșire, ce faci când pur și simplu nu știi să faci altfel decât ai fost obișnuit ? Sau poate nu vrei, căci încă nu ți-ai atins prea-plinul ignoranței de sine și al suferinței cu rol karmic depurativ ! Orbecăi într-o lume de non-modele. Ești nevoit să devii autodidact, să cercetezi și să încorporezi ceea ce găsești potrivit pentru tine din toate aceste daruri cu care ești binecuvântat în călătoria ta.

Multă lume defilează  pe buze cu această veche, îndeobște veridică zicală, paradoxal însă prea puțini sunt aceia care o și aplică cu titlu de axiomă, străduindu-se să fie congruenți cu propriul instinct care le transmite impulsul corect. Epoca modernă îți oferă neasemuit de multe și variate modele superficiale, artificiale pe care să le imiți și instrumentele necesare cu care să-ți hrănești o imagine de sine falsă, care să-ți proslăvească ție orgoliul și să dea bine la publicul tău țintă. Mai devreme sau mai târziu însă, această imagine se va face țăndări, oricât vei încerca să o protejezi să nu se spargă. Când fi vei nevoit să te autodescoperi, să te vezi tu pe tine, cel fără măști, fără justificări, fără perdele de fum, fără ochelari de cal, atunci vei deveni autentic și congruent cu tine însuți, căci nimic din ceea ce nu este autentic nu are durabilitate în Univers.

Te-ai întrebat vreodată de ce chiar de ști că aparențele înșală, te străduiești cu migală și devoțiune, să te înșeli pe tine și pe ceilalți, să înșeli cu grație, cu nedisimulată prefăcătorie interioară până și simplele legi ale universului? De ce ești atât de nesăbuit ? Cel mai adesea, egoul tău vrea să fure startul și să stea în față, fără a fi nevoit să depună eforturi de evoluție. Lui îi place în zona de confort și ar vrea să se schimbe ceva, cumva magic, peste noapte, cu înșelătorie și fără muncă asiduă. Am specificat “nedisimulată prefăcătorie interioară” și simt nevoia să explic că, până nu te ”trezești” cu adevărat, să te autocunoști, să-ți învingi Egoul și fricile, să devii conștient de propria existență, de propriile tale mecanisme psihice, automatisme comportamentale, care-ți stăpânesc și controlează mintea (mecanisme inoculate cel mai adesea de alții ori “furate” din exterior), habar n-ai ce faci, de ce acționezi într-un fel sau altul și nu poți să te oprești. Consumi „gazul” degeaba. Nu poți interpreta ceea ce subconștientul disimulează a ipocrizie, pentru că această ipocrizie subconștientă nu îți este, în fapt, în putere să o controlezi, ești o marionetă. Chiar dacă ți-ar fi în putere să controlezi, să schimbi ceva, îți e mai facil să te faci că plouă, să nu faci nimic. Egoul tău, desigur. Ce dacă aparențele te-au înșelat o dată ? Te vor înșela și a doua oară pentru că ești incapabil să schimbi paradigma. Până nu vei cădea suficient de jos, nu te vei ridica, ci doar vei continua căderea. Când ți se va fi terminat toleranța și asta-ți va fi mai mult decât tu poți duce, vei avea de ales între singurele două variante posibile: vei deveni conștient de necesitatea schimbării și vei găsi puterea să te schimbi sau vei rămâne acolo, bazal, în punctul minim al existenței tale, dezorientat și descurajat, fiindcă nu-ți descoperi resursele interioare care să te împingă la suprafața evoluției.

Intotdeauna ai de ales. Chiar și când tu crezi că nu mai ai de ales.