Bărbatul Curvar – prima parte


INTROMISIUNI GENERALE

Uff.. Trag tare aer în piept și încep narațiunea…

Incă de la început, țin să-mi cer scuze acelora care consideră deplasate cele scrise mai jos, însă, cum trăim într-o țară liberă, democratică pe alocuri (așa zice Constituția), îmi permit să-mi dau cu părerea despre Bărbatul Curvar.

E drept, în Blogosferă sau pe net, în general, se vorbește aprins și în contradictoriu despre femeia curvă și mai puțin despre masculul cu aceleași veleități.

Dintotdeauna am preferat un bărbat curvar unuia bețiv sau dependent de jocuri de noroc. De ce ? N-aș putea să vă dau argumente concrete pentru preferința mea. Poate pentru că “defectele” celor din urmă mi se par mai distructive decât ale primului. Poate pentru că am avut cazuri în familie și am rămas cu sechele. Mă refer la categoria “Băutorilor în exces”. Comportamentul celorlalți pot doar să-l intuiesc. Anume, pierzători de bani fără un rost concret, ci doar atrași de un anumit miraj.

Ziceam cândva, tot pe aici, că bărbatul are un bagaj genetic total diferit de al femeii. Un prieten de peste mări și țări susține că toți bărbații sunt curvari, cu excepția celor impotenți ori gay. Au în sânge asta sau, ca să fiu mai academică – în programul lor genetic de perpetuare a speciei. Nimic mai adevărat !

Personal, când le mai aud pe astea de-s mai naive, gen: “Al meu nu face d-astea !” întâi îmi vine să râd, după aia să râd și pe urmă să-i stric universul mirific în care doarme. Dar. din bun simț, mă văd nevoită să o las în naivitatea ei, pentru că…nu-i așa ?, doar nu o să mă creadă pe mine, o neica-nimeni !

Revenind, în ultimii ani, datorită exploziei ofertei de sex contra money, bărbatul curvar e mega-mulțumit. I s-a ușurat substanțial calea către fericirea supremă a intromisiunii. Nu mai trebuie să agațe fetițe prin diverse locații, nu mai trebuie să țină minte și să utilizeze arsenalul “vrăjelilor ieftine” (te-aș lua acasă, dar unde o ascund pe aia de acasă?), nu mai trebuie să stea cu frica în sân că va fi prins de consoarta că se semesuiește cu vreun număr suspect sau că-l sună amanta în miez de noapte (când el, evident, e la cealaltă treabă). Nu trebuie să o scoată în oraș, mințind-o cât de mult o iubește, nu trebuie să-i cumpere flori și cel mai important: NU TREBUIE SĂ AȘTEPTE ! Nici măcar de locul acțiunii nu-l mai interesează. Pentru că, desigur, toate astea există într-un cadru mai mult sau mai puțin organizat.

Unii ar spune: “Da, dar costa bani !”  Dragilor, să vă reamintesc. Din cele mai vechi timpuri, femeia a costat bani. Mulți. Fie că a fost nevastă, iubită, copilă, amantă, și lista ar putea continua. Și asta deoarece femeia a devenit conștientă, la un moment dat, de veleitățile ei de a face (sau nu) un bărbat fericit.

Cea mai genială strategie de marketing concepută, adoptată și parafată de către femei a fost pusă în aplicare încă din epoca de piatră. Atunci femeile s-au strâns la sfat și  s-au pus de acord că ele trebuie să le arate bărbaților că le place sexul mai puțin, pentru că, astfel, bărbații să-și suprasolicite limitele cu scopul convingerii lor. Urmare a acestui fapt, ei au început să aducă în peșteri pietre, animale vânate și alte acareturi spre a fi considerați de către femei unul mai capabil decât altul. Țelul primordial : obținerea sexului.

Probabil de aceea în zilele noastre avem posesori de Lamborghini !

(Pe aceasta cale vreau să-i mulțumesc celui care mi-a făcut cunoscută această strategie, dacă încă mai citește pe aici, se știe el, cine este)

Permiteți-mi, în legătură directă cu aliniatele de mai sus, să vă reamintesc că, din nefericire pentru unii, toate pe lumea asta costă bani. Până la urmă de aia muncim, de aia jucăm la loto, de aia ne omorâm unii pe alții..ufff…asta e ugly ! Și că, fără să ne dorim neapărat asta, instinctiv, genetic, tot în jurul cozii ne învârtim. Pentru femei, coada reprezintă siguranța financiară, pentru bărbați – evident, sexul.

(va urma – Tipologii de bărbați curvari)