Meseria de blogger

Zicea un prieten bun ca “Viata bate filmul”…ma rog, n-a zis-o el, a zis-o altul, el doar a reiterat…Dar, oare, din ce naiba sunt inspirate filmele ??

Sunt coapta si tare imi vine sa urlu de bucurie ca-s asa.

Initial, cu acest blog nici habar n-aveam cum sa procedez. Un amic mai vechi, citindu-mi “aberatiile” de pe diverse forumuri de specialitate si vazand curgerea fluenta a descrierilor, a unor povesti de viata oarecare, cursivitatea gandirii, dar mai ales memoria halucinant de buna a experientelor traite, m-a indemnat sa scriu.

Am avut efectiv o revelatie atunci, amintindu-mi de introducerea mea in lumea masajului. Am asezat primele randuri…Si parca mintea-mi deborda…Voia mai mult si mai mult…

 

Apoi, la indemnul lui, cum spuneam, am intrat pe wordpress si m-am descurcat singura, ca doar is fata mare si in plus, scria in romaneste ! Prost sa fii si tot intelegi ce trebuie facut sa ai propriul tau spatiu virtual. Asa a plecat in neant prima mea postare.

La cateva zile, deja cativa din domeniul meu de activitate citeau. Si cativa prieteni carora le spusesem mandra: “Am inceput sa scriu ! “

Nu mult a trecut si au inceput apostrofarile de catre diversi, cum ca povestile mele de atunci, desi frumoase, ar fi fost prea spectaculoase pentru a fi reale. Eu am o vorba super-mega-ironica (pacat ca nu se aude si tonul vocii cand scrii) : “Sa mori tu !”

Nu m-am chinuit obsesiv sa explic unora cu gandire redusa de ce, cum si in ce fel. Pur si simplu, curge. Ca viata. Scriu cum imi amintesc si cand am inspiratie. De obicei, seara sau dimineata. Ma inspira fumul tigarii in care ma invalui, vad cu ochii mintii, subconstientul lucreaza neobosit.

Apoi, altii m-au acuzat, dupa ceva vreme ca sunt un nimeni in spatiu virtual, ca nu sunt maseuza si ca doar aberez din fata calculatorului, cu sortul de gospodina obosita in jurul taliei. Apoi, altii au indus ideea ca ar fi instrument de marketing si ca-mi fac promovare. Hahah…ce gluma buna ! O fi, nu neg, insa dorinta mea nu a fost de a ma promova si mai mult decat o faceam initial, pe alte cai.

Ma bucur enorm daca pot fi un model pentru cineva, nu prin ceea ce fac, ci prin ceea ce gandesc. Mi-as dori foarte mult ca fetele adolescente ce-mi citesc povestile sa traga si invatamintele necesare de acolo, sa mearga in substrat, sa repereze si subintelesurile si evident, sa nu comita greselile pe care mai toate femeile, intr-o proportie mai mica sau mai mare, le fac la un moment dat.

N-am dat sfaturi inutile, doar asa sa fie. De fapt, cand comentez ceva, pe undeva, daca sunt pe langa subiect, fie funny, fie extrem de spiritual si psihologic, prefer sa ma abtin decat sa aberez inutil. Vad ca multi comenteaza de umplutura, like-uri nu mai spun, ca sa vada omu’ ca am trecut pe la el prin ograda.

Eu citesc cateva bloguri, de cand am descoperit blogosfera, dar nu ma simt datoare sa atentionez cu “Like” fara macar sa citesc gandurile care mi se par autentice sau macar ceva poezie ori poza motivationala, care are legatura cumva cu posesorul blogului.

Probabil, in timp lumea se convinge ca e sau nu asa. Eu nu suport non-valorile, am mai spus-o si o sa mor cu ideea asta in creier. Deci, nu promovez tampenii, sa ne fie clar. Sau daca careva considera ca sunt tampenii, sunt ale mele si nu va obliga nimeni sa cititi, sa va doriti sa ma cunoasteti sau sa ma faceti in fel si chip.

Sunt o femeie trecuta prin viata, mi-a placut si imi place viata traita intens, fiecare zi de parca ar fi ultima si tot, dar tot ceea ce scriu pe blog este trait de mine, mai putin citatele. Si citatele au un rost, ma identific cu ceea ce scrie acolo. Nici macar alea nu sunt de umplutura.

Iubiti-ma sau ignorati-ma ! Alta cale nu exista.

 

 

Bărbatul Curvar – prima parte

INTROMISIUNI GENERALE

Uff.. Trag tare aer în piept și încep narațiunea…

Incă de la început, țin să-mi cer scuze acelora care consideră deplasate cele scrise mai jos, însă, cum trăim într-o țară liberă, democratică pe alocuri (așa zice Constituția), îmi permit să-mi dau cu părerea despre Bărbatul Curvar.

E drept, în Blogosferă sau pe net, în general, se vorbește aprins și în contradictoriu despre femeia curvă și mai puțin despre masculul cu aceleași veleități.

Dintotdeauna am preferat un bărbat curvar unuia bețiv sau dependent de jocuri de noroc. De ce ? N-aș putea să vă dau argumente concrete pentru preferința mea. Poate pentru că “defectele” celor din urmă mi se par mai distructive decât ale primului. Poate pentru că am avut cazuri în familie și am rămas cu sechele. Mă refer la categoria “Băutorilor în exces”. Comportamentul celorlalți pot doar să-l intuiesc. Anume, pierzători de bani fără un rost concret, ci doar atrași de un anumit miraj.

Ziceam cândva, tot pe aici, că bărbatul are un bagaj genetic total diferit de al femeii. Un prieten de peste mări și țări susține că toți bărbații sunt curvari, cu excepția celor impotenți ori gay. Au în sânge asta sau, ca să fiu mai academică – în programul lor genetic de perpetuare a speciei. Nimic mai adevărat !

Personal, când le mai aud pe astea de-s mai naive, gen: “Al meu nu face d-astea !” întâi îmi vine să râd, după aia să râd și pe urmă să-i stric universul mirific în care doarme. Dar. din bun simț, mă văd nevoită să o las în naivitatea ei, pentru că…nu-i așa ?, doar nu o să mă creadă pe mine, o neica-nimeni !

Revenind, în ultimii ani, datorită exploziei ofertei de sex contra money, bărbatul curvar e mega-mulțumit. I s-a ușurat substanțial calea către fericirea supremă a intromisiunii. Nu mai trebuie să agațe fetițe prin diverse locații, nu mai trebuie să țină minte și să utilizeze arsenalul “vrăjelilor ieftine” (te-aș lua acasă, dar unde o ascund pe aia de acasă?), nu mai trebuie să stea cu frica în sân că va fi prins de consoarta că se semesuiește cu vreun număr suspect sau că-l sună amanta în miez de noapte (când el, evident, e la cealaltă treabă). Nu trebuie să o scoată în oraș, mințind-o cât de mult o iubește, nu trebuie să-i cumpere flori și cel mai important: NU TREBUIE SĂ AȘTEPTE ! Nici măcar de locul acțiunii nu-l mai interesează. Pentru că, desigur, toate astea există într-un cadru mai mult sau mai puțin organizat.

Unii ar spune: “Da, dar costa bani !”  Dragilor, să vă reamintesc. Din cele mai vechi timpuri, femeia a costat bani. Mulți. Fie că a fost nevastă, iubită, copilă, amantă, și lista ar putea continua. Și asta deoarece femeia a devenit conștientă, la un moment dat, de veleitățile ei de a face (sau nu) un bărbat fericit.

Cea mai genială strategie de marketing concepută, adoptată și parafată de către femei a fost pusă în aplicare încă din epoca de piatră. Atunci femeile s-au strâns la sfat și  s-au pus de acord că ele trebuie să le arate bărbaților că le place sexul mai puțin, pentru că, astfel, bărbații să-și suprasolicite limitele cu scopul convingerii lor. Urmare a acestui fapt, ei au început să aducă în peșteri pietre, animale vânate și alte acareturi spre a fi considerați de către femei unul mai capabil decât altul. Țelul primordial : obținerea sexului.

Probabil de aceea în zilele noastre avem posesori de Lamborghini !

(Pe aceasta cale vreau să-i mulțumesc celui care mi-a făcut cunoscută această strategie, dacă încă mai citește pe aici, se știe el, cine este)

Permiteți-mi, în legătură directă cu aliniatele de mai sus, să vă reamintesc că, din nefericire pentru unii, toate pe lumea asta costă bani. Până la urmă de aia muncim, de aia jucăm la loto, de aia ne omorâm unii pe alții..ufff…asta e ugly ! Și că, fără să ne dorim neapărat asta, instinctiv, genetic, tot în jurul cozii ne învârtim. Pentru femei, coada reprezintă siguranța financiară, pentru bărbați – evident, sexul.

(va urma – Tipologii de bărbați curvari)