Am intalnit omul cu suflet cald si mare din nou. Deghizat in Mos Nicolae.
Am stat la palavre indelung, asezonate cu expresso cu lapte si ceai verde. Era pranz. Era bine. Lume multa in jur. Zgomotele de fundal aproape ca m-au nimicit la un moment dat. As fi vrut sa fiu linistita, dar ma urmarea o himera. I-am spus-o si lui. I-am povestit mici pasaje din viata mea. Cateva din neimplinirile mele sufletesti. M-a ascultat calm, rabdator, cu toate ca nu reuseam sa fiu coerenta in exprimarea fiecarei idei. Totusi, imi citea gandurile. Ne trezeam vorbind amandoi deodata, exprimand poate acelasi lucru cu alte cuvinte.
Ma intrebam de ce.
Zilele astea m-a luat un dor teribil de mama. De ea, asa cum ar fi trebuit sa fie. De ea, asa cum mi-am imaginat-o mereu in mintea mea ca as fi vrut sa fie. N-am inteles nici pana azi de ce prapastia spatiala s-a transformat intr-un hau greu de conceput, dar vizibil afectant. N-am inteles de ce n-a putut ierta, cu tot sufletul. Acum ceva vreme, mama ei, femeie cu carte putina, dar patrunsa de intelpciunea vietii traite modest, i-a spus: “Tu ai gresit mai mult ca ea si eu tot te-am iertat ! Indiferent ce ai facut, ai fost copilul meu si te-am iertat !”
I-am scris ca mi-e dor de ea. Ca ii urez tot binele si sanatatea din lume, caci daca macar una dintre noi doua este bine, tot este un castig.
Cineva m-a acuzat candva, nu demult, ca-s ratacita rau prin viata asta. Ca sa poti face asemenea afirmatii despre o persoana, si care sa nu fie doar asa, gratuitati, e musai sa-i cunosti istoria din fir a par. Sa-i cunosti neimplinirile, sa-i intelegi lipsurile, sa-i experimentezi senzatiile, sa-i plangi tristetile, sa-i traiesti bucuriile, sa-i asculti tacerile, sa-i uiti amintirile neplacute (desi e tare dificil) si mai apoi sa inveti alaturi de ea sa te infrupti din viata, asa cum a reusit sa si-o cladeasca. Sa mori cu sufletul si mintea ta si sa renasti cu sufletul si mintea aceleia. Daca dupa ce faci toate astea, mai crezi ca e ratacita rau prin viata, inseamna ca probabil asa este.
Lipsa unei adevarate familii mi-a lasat goluri adanci, mi-a scrijelit atat de tare sufletul incat si azi, la “venerabila” mea varsta, realizez ca de acolo au plecat toate relele. Ca unele au fost rele, ca altele au fost bune…hmmm, niciodata nu m-am ascuns. Am recunoscut mai ales fata de mine insami ca sunt limitata, ca am gresit si m-am rectificat cand am fost in stare si n-a fost prea tarziu. De fapt, niciodata nu e prea tarziu. Linistea inca nu s-a asternut. Inca o mai astept. Impacarea cu sine este relativa, din moment ce inca ma domina demonii trecutului. E un proces lung si anevoios, departe de a se fi incheiat. De cate ori sustin ca sunt bine, e doar o chestiune de moment. Nu e gresita, e ceea ce simt atunci. Dar….
Ca am ajuns azi sa fiu (sau nu) o ratacita prin viata, are prea putina importanta. Vreau sa leg o punte de legatura cu mama, din nou. Am nevoie macar de apropierea ei morala. Si atat. Am nevoie sa inteleaga ca am nevoie de ea, ca o vreau in viata mea, fara a ma judeca, fara a ma admonesta, fara a ma feri de privirea ei, impersonala adeseori.
Astazi nu scrie maseuza. Astazi nu scrie niste macar Eul meu feminin. Astazi scrie doar un suflet trist. Care a avut si azi, de Mos Nicolae, parte de zambete. De alinare. De descarcare. Si de un cadou.
memoriile unei maseuze 
Te înţeleg aşa de bine pe partea asta…
Şi chiar cred că problemele familiale sunt cele care ne stigmatizează viitorul. Încă o urăsc din toată inima pe mama, încă vreau să-i arunc în faţă toate mizeriile pe care mi le-a făcut cu tirania ei şi singurul motiv pt care aş vrea să mai trăiască e pentru a-i putea striga totul în faţă şi altfel decât în visele care mă chinuie de 7 ani. Profită că mama ta e încă aici, lămuriţi ce-a mai rămas, ca să nu ajungi ca mine, cu sufletul plin de ură şi imposibilitatea de a ierta chiar şi dincolo de moarte…
Am facut pasul. Mi-a raspuns. Sunt multumita. Mi-a spus ca ma iubeste. Ca nu e suparata pe mine. Doamne ajuta ! Sper sa pot sa ii spun tot ce am de spus, sper sa ma inteleaga, fara a ma judeca din nou, sper sa-mi gasesc pacea interioara, macar momentan.
Iti urez mult succes, si sper din suflet ca ai sa reusesti sa gasesti calea necesara pentru reimpacare si poate pentru a reface o relatie sau pentru a lega o relatie noua cu mama ta. Te sfatuiesc sa mergi si sa ii voresti din suflet, fara ambitii, incearca sa ii spui tot ce simti, cum vezi tu viata, de ce ai luat anumite decizii si sunt sigura ca undeva in sufletul ei tot copilul ei esti si poate nu imediat dar sunt convinsa ca te va reprimi cu bratele deschise la ea si in viata ei!
leya si lore au cam spus ce era de spus..iti urez si eu bafta pt a re-innoda o relatie frumoasa cu mama ta..ceva de genul asta am simtit si eu in ultima vreme si mi-am dat seama, aproape fara sa vreau, ca a-ti fi acceptate anumite lucruri de catre parinti / familie e mai important decat credeam..
si ca, intr-adevar, aceasta acceptare iti confera liniste, pace sufleteasca si mai multa incredere in tine..ceea ce e destul de cool 🙂
ps: leya, eu in locul tau as incerca sa scap si de ura aceea..nu-ti poate aduce nimic bun, doar amaraciune
Am încercat, deşi e mai greu decât credeam. Sunt multe şi sunt rele. Copilul care putea să nu existe azi din cauza ei, îmi aminteşte zilnic de ce o urăsc aşa mult…
Nirvana, nici nu ai idee ce mult mă bucur pt tine!
cred ca s-a gandit ca un avort ar fi fost mai bun pt tine in clipa aceea sau ca nu era acela momentul pt ca fiica ei sa aiba un copil..nici mie nu imi plac persoanele rigide, cu idei fixe, care nu prea accepta si alte pareri si care nu vor sa puna la dezbatere un anumit lucru pt a gasi impreuna solutia cea mai buna
OMG, nuuu, deloc :)) Copilul meu nu ar fi existat, pt că dacă ea ar fi trăit nu m-aș fi putut căsători cu omul iubit, cu care mi-a interzis să fiu de când eram de aproximativ 1 an împreună. Azi sunt aproape 11 ani extraordinari de când suntem amândoi, ani în care mi-a dovedit iar și iar că există și bărbați perfecți, iar fetița noastră are 2 ani și ceva, e o minune de copil și e centrul universului întregii familii, chiar și al celor care s-au aliat cu ea la vremea respectivă, de frică, pt că era șantajistă emoțional și ne amenința pe toți că va muri din cauza noastră, că-i facem rău și îi distrugem încet inima slăbită de boală…Da, mama era un om cu idei fixe, care nu concepea că fericirea poate fi aleasă de propriul copil, fericirea mea trebuia să fie aprobată de ea sau nu trebuia să existe deloc, pt că doar ea știa cel mai bine ce-mi trebuie…Dar am deviat la un post care nu e despre mine, ci despre Nirvana și mama ei…
Fii linistita, Darkleya. Imi fac placere comenturile tale. Imi place caci in oarece privinte gandim la fel. Poate ca totusi eu nu am avut in multe ocazii curajul pe care tu l-ai avut, in schimb cred ca mie Dumnezeu sau destinul mi-au oferit o tona de noroc. si nu pot decat sa fiu super recunoscatoare.
Cat despre povestea ta, bucura-te ca a luat acest curs. Bucura-te ca ai un sot bun si un fruct adorabil al iubirii voastre.
Va multumesc tuturor pt inima calda pe care ati deschis-o in acest spatiu virtual.
Nu cred ca s-ar putea spune despre tine ca esti ratacita prin viata.
Numai citind ce ai scris pe blog, se vede ca ti-ai gasit menirea in viata. Puteai sa fi o birocrata intr-un birou si sa te plangi ca iti e greu si ca nu-ti place. Tu ai ales sa-ti urmezi chemarea pe o cale nu foarte usoara si totusi ai multe momente de fericire. Cati dintre noi au avut curajul sa faca aceasta alegere?
Gresim cu totii si fata de altii si fata de noi. Ne asteptam ca mama sau cei din familie sa ne ocrotesca si sa greseasca mai putin fata de noi, dar si ei sunt tot oameni. Putem alege sa invatam din greseli si sa mergem mai departe sau sa le lasam sa ne otraveasca toata viata.
http://dacianastefania.blogspot.ro/2010/09/povestea-cartofilor-din-rucsac.html
L-am intrebat pe prietenul deghizat in Mos Nicolae cu care am petrecut o minunata dupa-amiaza: „Crezi ca ar trebui sa ma las de masaj? ”
El mi-a replicat : „De ce sa faci asta, atata vreme cat faci ce-ti place ? Atata vreme cat consideri ca te umple de bucurie si multumire interioara ? Si asta lasand deoparte parte financiara, care trebuie sa-ti asigure si tie un trai decent, ca de altfel tuturor, ca doar de aceea e job. Dar tu ai darul sa faci oameni fericiti in jurul tau, ai darul de a darui energie si relaxare si bunadispozitie. Ai darul de a zugravi zambete pe fetzele celor ce-ti cauta compania. Si de aceea, vei primi inzecit inapoi.”
Un alt prieten drag mi-a spus ” Sunt invidios pe tine ca poti iubi fara incetare. Ca poti darui din inima ta, fara ca ea sa-si termine rezervele. Nu tre’ sa te superi ca cel caruia i-a oferit, nu ti-a raspuns pe masura. Candva vei primi inapoi tot ce ai daruit de-a lungul timpului. Va fi o dragoste mare, caci o meriti.”
fara sa vreau sa supar pe cineva dar mi se par mai mult cuvinte frumoase / de telenovela astea cu: te umpli de bucurie, multumire interioara, faci oameni fericiti, vei primi inzecit inapoi, blabla :)..cred si eu in karma si mi se pare si logic sa fie asa: faci bine si e muult mai probabil sa primesti mai degraba bine inapoi decat rau
dar in situatia in care ne aflam aici eu cred ca-s 2 variante momentan:
(1) faci masaj erotic pana la adanci batraneturi..dar nshu cum se va impaca asta cu o viata de familie: sot, copil..
(2) faci masaj erotic pt o anume perioada numai..nshu, pana pui deoparte niste bani si faci vreo mica afacere sau altceva cu ei ori pana poate te implici intr-o relatie cu adevarat serioasa ori etc
incerc doar sa fiu realist si asa imi par mie lucrurile
Fiecare isi vede realitatea lui cum vrea. Iti respect parerea ca si cititor, insa daca tu vezi lucrurile precum multimea, nu este neaparat vina ta. Imi pare rau, dar nu pot fi de acord cu tine.
Ti-am mai spus si cu alte ocazii, detalii de genul cat o sa fac eu masaj eroic, cine din familia mea stie de asta, etc, etc, nu cred ca ar trebui sa intereseze pe nimeni. Perceptia vis a vis de acest spectru de meserii multimea o are doar la nivel fizic si atat. Vulgar si rusinos. Cum zicea un „hominid” de pe aici…Ce atatea flori, doar in visele tale, marea majoritate vin la tine, se sparcaie si pleaca mai mult sau mai putin multumiti.
HOMINÍDE (‹ fr. {i}; {s} lat. homin- „om” + gr. eidos „aspect”) s. f. pl. Suprafamilie de primate (Hominidae) ai căror reprezentanți au apărut în Cuaternar și au evoluat spre genul Homo – omul actual. Ramapithecus, un semibiped, popula zonele de savană, hrănindu-se cu rădăcini. Australopitecii, un grup eterogen, cuprindea doi reprezentanți tipici: Australopithecus gracilus (1,30 m înălțime, 30 kg greutate și 450 cm3 capacitate craniană) și Australopithecus robustus (1,60 m înălțime, 60 kg, 530 cm3 capacitate craniană). Primul reprezentant al genului Homo este Homo habilis, apoi Homo erectus, care a cunoscut o largă răspândire, ce explică diferențele de detaliu în cadrul structurii craniene, separându-se astfel grupe geografice distincte: pitecantropii (Pithecanthropus) din ins. Java, sinantropii (Sinanthropus) din China, atlantropii (Atlanthropus) din Africa de Nord-Vest, teleantropii (Teleanthropus) din Africa de Sud, „omul de Mauer” (Homo heidelbergensis) din Europa Centrală etc. Acesta este grupul „oamenilor arhaici” (arheantropii),
Si apropo de flori primite, ca mi-am adus aminte acum, baieti si fete, veniti la mine acasa, sa-mi vedeti colectia de trandafiri uscati. Nu cred ca am fost atat de nebuna incat sa mi-i cumpar singura. Ce draq aberati aiurea daca nu cunoasteti ?? Ofticosilor !!!
Cat de despre viata de familie, buricel, o fi obligatoriu sa intru in randul lumii, daca simt ca nu asta ma multumeste ?? Oare poti sa vezi la anii tai asta ? No offence, dar fiecare avem liberul arbitru si, daca gresim, vom raspunde sau plati in viata asta sau urmatoarea. Nu tre’ sa ne judece altii pasii si deciziile. Oare putem sa acceptam si realitatea altuia, ca sa revin la comentul tau, sau o putem analiza DOAR prin capacitatea noastra limitata de perceptie ?
aia cu „se sparcaie” mi s-a parut funny :)..am mai fost la masaj eroic si stiu cum e..cred ca esti mai buna / mult mai buna la asta decat cele 2 fete la care am fost si eu dar in mare parte stiu la ce senzatii sa ma astept..si mie imi plac mangaierile si imi place jocul dar jobul asta se apropie de acela de escorta, iar la unii, ori in unele cazuri, chestiile astea 2 sunt unul si acelasi lucru..eu imi dau seama de diferenta dar apropierea asta intre cele 2 meserii totusi exista, nu ?
ca pot fi lucruri complet separate, si asta-i adevarat
Dragul meu, eu si unii dintre prietenii mei despre care am scris vorbim de multumire interioara si placere la nivel mental, spiritual, emotional.
Ori, observ ca tu ii dai inainte cu chestiile pur fizice. M-ai omorat !! Am sa-ti raspund totusi. Nu e mare diferenta sau mai bine spus, exista apropiere destul de mare intre cele doua meserii. Si stim bine care e diferenta, aia ce vor sa o vada. Insa, ma repet, planul fizic e unul, ala primar, planul emotional altul, cel spiritual deja e inaltator. Oamenii nu se simt incantati doar ca s-au „sparcait”. Sau poate, in mare masura, unora atat le permite capacitatea lor craniana de hominizi.
Succes in relatia cu mama ta. Intotdeauna o sa merite efortul unei relatii de genul asta atata timp cat nu altereaza persoanele implicate ci se accepta reciproc…Lucrurile astea ar trebui sa vina de la sine…pacat ca de cele mai multe ori nu i asa
unele comentarii abia acum mi-au aparut desi la momentul cand am scris si eu ceva ele nu erau dar acum sunt inaintea a ceea ce am scris eu..straniu 🙂
„Cat de despre viata de familie, buricel, o fi obligatoriu sa intru in randul lumii, daca simt ca nu asta ma multumeste ?? Oare poti sa vezi la anii tai asta ? No offence, dar fiecare avem liberul arbitru si, daca gresim, vom raspunde sau plati in viata asta sau urmatoarea. Nu tre’ sa ne judece altii pasii si deciziile. Oare putem sa acceptam si realitatea altuia, ca sa revin la comentul tau, sau o putem analiza DOAR prin capacitatea noastra limitata de perceptie ?”
hmm, faci referire cam des la varsta mea :P, si totusi nu-s chiar coinac :)..de judecat, oricum toata lumea judeca ce face unul si ce face altul..pana la urma e si firesc / normal sa se-ntample asta, ca doar de aia avem capete pe umeri, nu ?
cat despre intrarea in randul lumii..nshu, acum tu te simti in mod sigur confortabil cu ceea ce faci..eu cautam sa ma gandesc un pic pt viitor..cand trupul tau frumos va fi un pic mai putin frumos, cand florile vor fi poate mai putine, cand inima ta va vrea si ceva doar al tau..na, zic si eu 🙂
Ps: fa poze la florile primite, chiar daca unele-s uscate, sa te credem :p..unii sunt din alte orase si nu prea te pot vizita, din pacate 🙂
Iarta-ma ca fac referire cam des la varsta ta, e drept altii mult mai in varsta, gandesc si se exprima mult mai infantil…asa ca, da, ai dreptate si imi cer scuze.
Ideea era alta…experienta de viata a fiecaruia il invata altfel, diferit. Cred ca ar trebui sa ne acceptam unii pe altii asa cum suntem, cu bune si mai ales cu rele.
Sunt departe de a fi perfecta, incerc permanent sa ma imbunatatesc, nu atat fizic, ca fizicul se trece (vorba ta) dar mai ales mental si spiritual.
Nu, nu e normal si nici firesc sa ne judecam unii pe altii.In cel mai bun caz, daca cineva, gandirea lui, actiunile lui, nu iti plac, nu esti de acord cu ele, ii poti ignora existenta fara ca acest lucru sa te afecteze in vreun fel. Fiecare are dreptul la viata pe care si-o doreste si care il face fericit, are dreptul sa-si ia propriile decizii, fara a fi nevoit sa se gandeasca ce zic altii sau cati il vor marginaliza.
Asta am si dorit cu acest blog. Sa schimb perceptia murdara si vulgara aruncata peste cele ce practica aceasta meserie. Ca sunt si multe uscaciuni e adevarat. Dar daca pana si plantele si animalele au suflet, atunci cu siguranta si aceste „stricate” au. Pana la urma sunt tot oameni. Chiar daca huliti de societate.
PS 1. Nu tin musai sa stau cu cineva, sa am o relatie doar ca sa nu raman singura. Deci, chestia cu acum sunt confortabil cu mine, dar ce ma fac mai incolo, nu tine. Sunt pregatita sa raman si singura, la o adica. Si o sa-mi fie bine.
PS 2. Nu voi face poze cu florile pastrate pentru ca nu am nevoie sa demonstrez nimic nimanui.
eu cred ca oricum judecam despre cele ce vedem ori auzim si ne facem o impresie despre acele lucruri..si asta se-ntampla fie ca recunoastem sau nu..si uneori indiferenta fata de o anume persoana e mult mai aiurea decat a-i zice in fata unele lucruri..bine, conteaza f mult si felul in care ii spun lucrurile respective..
dar asta se intampla probabil mai ales fata de amici, prieteni pt ca daca nu-mi place mai deloc persoana respectiva, nu neaparat ca o evit dar oricum o sa am putine tangente cu ea si asta fara sa zic in stanga si dreapta ce parere am despre el / ea
ps2: deci nu-s f multe 😛