Publicistul

“Memoriile unei maseuze” era la inceput de drum. Eram emotionata de fiecare data cand postam ceva in mediul virtual. Acum, in schimb, e o munca placuta, o excelenta relaxare a creierilor mei, o minunata aducere aminte. Si inima-mi tot tresalta. E tanara, zdurdalnica si nelinistita.
Aveam si eu cativa cititori fideli. Cu cativa vorbeam si pe mess. Un pusti, un cititor inebunit in vremea aia, dar cu destula scoala a vietii la doar 25 de ani, ma tot intreaba, daca povestile pe care le scriam sunt adevarate sau pura fantezie, izvorata din prea mult timp liber la dispozitie. Sau poate o prea mare imaginatie.
Convins in final de realitatea lor, sustine ca imi va face o surpriza. Ma pune in legatura, tot pe mess, cu un prieten, care lucra la ceva editura. Pe ce functie, nu ma intrebati, caci n-am habar, nu mi-a trimis CV-ul sau.
Acesta, dupa ce isi adjudeca dreptul de a repeta intrebarea “Da’ e real ce scrii?”, imediat sare cu propunerea sa scriu o carte. Ma rog, un fel de cartulie, un jurnal, compus din mici povestioare, si-mi sugereaza ca macar pe astea ce erau deja scrise sa le mai dezvolt, mai ales pe partea erotica.

– Stii, imi zice, barbatii au facut mai multa laba pe povestile erotice ale Sandrei Brown decat la cele mai tari filme porno. Si o sa ai sigur vanzare. Si poate ar trebui sa-i schimbam putin titlul, ca nu ar avea asa mare efect la public…
– Pai, imi pare rau, dar eu vreau sa-mi scriu “memoriile” asa cum vreau eu, cum stiu ca s-au intamplat, ca doar d-aia e jurnal. Cat despre titlu, cred ca eu sunt cea mai in masura sa aleg ce titlu mi-as pune la carte, tocmai pentru ca eu sunt autoarea.
– Bun, hai sa zicem ca sunt de acord. Uite, daca vii la editura si semnam un contract, ce zici, ai fi accepta ca pentru 2.000 eur sa scrii primul capitol ? Sa aiba asa, cam 40-50 pagini…Un termen de 2 saptamani crezi ca ar fi suficient sa-l scrii?
– Pfff…stai ca m-ai luat repede…Nu stiu cat, cum, ce…N-am fost in domeniul asta pana acum si tre’ sa ma interesez si eu…Plus ca in 2 saptamani nu cred pot sa scriu atat, avand in vedere ca mai si lucrez, iar inspiratia, oricate ai avea de povestit, de multe ori iti joaca feste…
– Ei, las, ca te descurci ! Uite, citeam despre Managerul fotbalului romanesc … e cine cred eu ca e ?? Si povestea cu ambasadorul  mi-a placut… Dar cine e? Si ce mai stii despre el?
„WTF?? Suntem la CanCan si eu nu stiu ?”
– Imi pare rau, n-as vrea sa te superi, dar nu divulg informatii despre clientii mei. Multe dintre informatii prezentate pe blog oricum sunt fictive, tocmai pentru ca discretia pentru mine, ca si pentru ei, e foarte importanta. Cu atat mai mult in cazul persoanelor, sa zicem publice, pe care le-am vizitat sau carora le-am facut masaj. Castig destui bani din masaj, nu am nevoie sa vand informatii despre ei.
– Da’ dar gandeste-te ca nu-ti ridica statuie !
– Desigur ca nu-mi ridica, cum de altfel nici tu sau editura ta nu-mi va ridica. Eu imi respect meseria si inainte de a fi scriitoare sau santajista, raman o maseuza apreciata.
– Ok, daca nu vrei…
– Multumesc, dar in cazul asta, discutia e de prisos. O seara buna si tie !