Aniversare

„Jurnal de trăiri neortodoxe”

Vineri, 1 septembrie 2017

S-au împlinit mai bine de șapte ani de când lucram, pe bază de comision, într-un salon de masaj erotic. Erau săptămâni în care mergeam la muncă doar să consum motorină și lipsa acută a resurselor financiare în acel moment mă nemulțumea, trăiam de pe o zi pe alta. Deși acceptasem, în urmă cu câțiva ani, eticheta de femeie ușoară venită la pachet cu intrarea în această lume a plăcerilor senzoriale nebănuite, sperând venituri serioase, iată, mă aflam într-un punct mort. Însă lupta pentru supraviețuire m-a împins către pasul decisiv. Am plecat de acolo cu scârțâituri de roți și visuri o mie, luându-mi libertatea de a fi maseuza independentă, asumându-mi nebună și o grămadă de riscuri atașate ineditului experiment. Masajul la domiciliu presupunea pătrunderea în casele unor necunoscuți, securitatea nu-ți era garantată, nici măcar în teorie, ca înainte, la salon. Era loterie curată. Așadar, nu prea știam cu ce se mănâncă noua provocare, dar am dat anunț de prestări servicii, pentru că mă bazam pe ceea ce știam să fac și pentru că… facturi de plătit. Telefonul a început să sune, nesperat, cu mult aplomb. Am început de jos, cum se spune, cu un tarif modic, am înghițit și multe nedreptăți, am muncit și pe degeaba, am fost umilită de multe ori. Poate cei care au făcut-o nici nu știau că suferă de complexe de superioritate și eu eram, probabil ca alte fete asemeni mie pe care le frecventau, prada perfectă de folosit pentru defularea frustrărilor și a aroganței tipic masculine. Pesemne că, în bezna mea mentală de atunci, fiind tare ultragiată emoțional, cu răni nevindecate, asta ceream inconștient să mi se întâmple!

Astăzi unele persoane, care m-au cunoscut cândva drept o fată care se mulțumea cu puțin, care se oferea pe tavă, umilă, supusă, haotică, se simt indignate de indiferența pe care o manifest față de ele sau oameni asemeni lor. Probabil consideră că m-am ajuns și fac figuri!

Eu consider doar că am evoluat și că, în sfârșit, mă respect și mă iubesc așa cum meritam dintotdeauna și nu mai dau doi bani pe aprecierea celor care, cândva, nu dădeau doi bani pe mine! Dacă eu am urcat pe scara evoluției, iar alții au rămas pe aceeași treaptă, a cui o fi vina?

Câtă vreme ai viață în tine, nu renunți să abordezi noi drumuri. Incerci totuși să eviți indicatorul „Drum fără ieșire”.

DRUM CLANDESTIN

Iată că ceea ce scriam sub titlul de „Revelație artistică”, acum câteva luni, a prins contur și este deja materializat în prima mea carte, numită „Drum clandestin”.

Povestea cărții:

Cartea s-a copt greu. De la idee până la produsul final au trecut mai bine de șase ani. Timp în care am crescut cu ea în gând, în suflet. Am abandonat ideea, am repus-o pe tapet. N-am avut încredere că voi reuși. Că se va vinde genul ăsta de literatură erotică. Povestea conținută între aceste coperți alb-negru este povestea mea, reală, tristă, dulce, învolburată, erotică, intensă. Este o carte la a cărei materializare au contribuit mult textele scrise – dulce amintire – cândva pe acest blog. Cel mai probabil, deși mă laud cu o memorie de elefant, nu le-aș mai fi putut repera pe toate. Practic, pot spune că pe acest blog mi-am exersat talentul, începând cu 2012, fără a fi o întâmplare că am început să scriu din plăcere. Ajungi mereu unde ai nevoie să ajungi pentru a te desăvîrși. Sunt absolut convinsă de asta!

Iată acțiunea:

Părăsită de mamă pe când avea doar nouă ani, violată de tatăl vitreg în adolescență și cu o tentativă de suicid la activ, Raluca pare a fi intrat în viață pe ușa din dos. Neglijată, abuzată, neiubită și neapreciată de cei care aveau obligația să o „învețe” bucuria și rostul vieții, atrage inconștient un debușeu interesant pentru a-și consuma pe fast forward stările lăuntrice care o domină…

Salonul de masaj erotic. Acolo poate crea o lume nouă, fascinantă care să o ajute să uite, să-și îngroape adânc durerea inadecvării. Și pentru că recreează încontinuu un tipar învățat în copilărie – tiparul de abandon emoțional – se dedă cu lejeritate unor aventuri grosiere, nebunești, care să-i mențină vie dorința de a trăi în pofida traumelor sale nevindecate.

Povestea Ralucăi trebuie privită deasupra profanului; ea este o călătorie surprinzătoare către descoperirea de Sine, un Sine pe care să-l iubești, să-l accepți și să-l onorezi, indiferent de calea lumească pe care a ales-o pentru a-și asimila lecțiile. Unde o va duce acest drum adesea clandestin și provocator pe care se aventurează entuziastă? Va reuși să surmonteze trecutul traumatizant? Află și tu, citind emoționanta poveste a Ralucăi.

Cartea se poate achiziționa de pe librăriile online Cărturești, Libris, Cartepedia, Diverta, LibrăriaOnline, Letras, Librăria Delfin, Piațadecarte.net.

Vă îmbrățișez pe toți cei care m-ați citit sau vizitat de-a lungul timpului. Desigur, vă cuprind cu generozitate anticipată și pe cei care îmi veți citi cartea și vă sunt profund recunoscătoare pentru privilegiul împărtășirii unei experiențe tabu.

Revelație artistică

Mereu am crezut că arta se naște din suferință. Sau măcar din empatie față de condiția umană, în general, și față de oamenii pe care-i întâlnești în drumul tău, în particular.

Acum o vreme am luat o pauză. Pandemia m-a obligat să opresc jobul care mă consacrase pe nișa destul de îngustă a masajelor bucureștene și apoi mi-a fost greu să-mi regăsesc direcția. Am încercat ceva cursuri și câteva joburi, care nu se mulau deloc pe personalitatea mea psiho-emoțională, care nu-mi aduceau satisfacție, ba chiar observasem doar obstacole în a mă reorienta profesional. Și mi-am adus aminte ce am recitit, acum un an, în cartea „Viața ca o țeapă” a lui Alan H Cohen :

„Orice carieră căreia îi lipsește scânteia de creativitate este compromisă. Dacă singurul lucru pe care-l primești pentru munca ta sunt banii, înseamnă că primești scandalos de puțin.”

Și-am realizat că nu am trăit tot ceea ce poate uneori m-a copleșit pentru a rămâne doar un tabu dosit bine în cotloanele uitabile ale minții mele. Și mi-am adus aminte că, prin 2018, începusem să scriu fragmente din viitoare mea carte de memorii ale unei maseuze și chiar făcusem o promisiune că, până peste 10 ani, adică 2028, manuscrisul meu va fi tipărit și oferit publicului curajos, care nu consideră ca pudoarea îl caracterizează și care agreează varietatea de senzații și emoții în descoperirea de sine și de alții. O vreme mi-am tăgăduit creativitatea. M-am îndoit că aș putea scrie suficient de bine încât realmente să fiu citită, chiar și numai pe net. Cu atât mai mult să fiu tipărită de o editură. Auzisem că scriitorii debutanți nu prea sunt băgați în seamă și, oricum, și dacă ar fi publicați, aproape nu ar câștiga nimic de pe urma scrierilor lor. Reflectasem, firește, și la domeniul despre care începusem să scriu și știu prea bine părerea multora despre lumea aceasta fragilă în care eu m-am dezvoltat și cunoscut cel mai bine, dar care nu este agreată social.

Dar apoi, într-o minunată zi, el, manuscrisul neterminat, uitat undeva, în laptop, mi-a dat ghes. Mi-a transmis aproape telepatic așa :

„Eu sunt ca și copilul tău interior pe care ani în șir l-ai neglijat, neștiind ce diamant neșlefuit ai la dispoziție . Chiar dacă alții nu mă vor iubi, mă vor eticheta, respinge, judeca, tu ai nevoie să mă termini și să-ți verși afară povestea. Chiar dacă nu vei câștiga bani din această scriere, vei avea satisfacția de a-ți duce la bun sfârșit proiectul de suflet. Căci un scriitor nu scrie pentru că vrea să câștige bani, un scriitor scrie pentru că are talent.”

O, dulce Nirvana !

La Nirvana avea colege una și una. Fiecare avea specificul, caracterul, atitudinea și clienții ei care îi remunerau serviciile, de ce nu pretențiile… O prea mare selecție nu se putea face, în afară de câteva limitări ale aspectului fizic. Vizualul era primordial pentru clienți, restul aspectelor rămâneau discutabile. Că nu le luau acasă. Erau și mai slabe, dar și mai plinuțe și cu sânii mari, dar și mici, și cu aspect exotic, dar și neasemuit de comune. Firește, educația, trăsăturile de personalitate, joburile anterioare avute nu contau și nici n-aveau cum să conteze. Erau doar 2 saloane de masaj erotic deschise în Capitală și prejudecata că ești o femeie de moravuri ușoare dacă lucrezi într-un loc de genul ăsta le împiedica pe fetele prea pudibonde, așa-zis serioase, să aleagă un astfel de traseu. Trebuie că erau puține cele care puneau la spate prejudecățile și convingerile limitative cu care crescuseră în familia nativă, în schimbul veniturilor consistente. Nici Raluca nu făcuse excepție inițial, dar avea să descopere cu timpul că nu doar banii întrețin ideea de fericire efemeră, când ai alte nevoi latente de satisfăcut. Poate asta o făcea și atât de diferită de restul, atât de implicată. Ea avea nevoie nu doar de venituri, ci îndeosebi de validare, de apreciere, să se autoiluzioneze că, după tot caruselul haotic pe care, generic, îl numea existența ei trecută, merită să rămână încă vie. A se ancora în ceva iluzoriu, însă plăcut, nestresant, era pentru ea o chestiune care făcea diferența dintre viață și moarte, un mecanism-răspuns al subconștientului la instinctul de supraviețuire.

Saloanele de masaj erotic erau, în vremurile acelea, pe un trend ascendent și legale, fără discuție. Reușeau să incite imaginația și fanteziile bărbaților ce vizitaseră asemenea stabilimente prin Occident sau în partea asiatică a Globului și știau cu ce se mânâncă treaba asta. Reclama era exclusivistă, iar prețul – prohibitiv pentru marea masă. Motiv pentru care clienții erau străini cu afaceri prin România sau afaceriști ori manageri autohtoni, nesperat de stilați și care ar  fi plătit în aur  un moment de relaxare și tandrețe autentică.

– Uite, Raluca, ăștia sunt bănuții tăi pe toată săptămâna. 520 lei. Noi duminica plătim comisioanele, să știi. Iar dacă ai nevoie de bani în timpul săptămânii, îți dau din comisionul făcut până atunci. Asta e la început, e puțin mai dificil să fii aleasă, fă bine și ia exemplu de la Alexandra, care agață cel puțin jumătate din noii veniți. Ea știe una și bună, sânii la înaintare, o atitudine pornografică, cu părul vâlvoi și râde cu gura până la urechi. Succes garantat !

– Mulțumesc, Simona, de sfat, va trebui să intru în atmosferă, dar fii liniștită că e în regulă, nu mă simt nedreptățită. Am înțeles de la bun început în ce constă și că fiecare face bani în funcție de masajele pe care le are.

Nu se putea declara nemulțumită. Făcuse și șpagă de la 2 clienți de încă 100 lei, câștigase în prima săptămână, lucrând numai seara, între 7 și 11, jumătate din salariul ei lunar de la Compania de Stat. Asta în condițiile în care până și acolo, salariul era peste media veniturilor ce puteau fi câștigate în anii aia.

Și-a dat seama rapid că o să-i placă aici.

Per ansamblu, era relaxant, putea fi dificil doar psihic, să reușești să treci o graniță a ceea ce accepți în materie de prejudecată vis-à-vis de erotism și senzualitate. Să fi atinsă și să atingi necunoscuți, mulți necunoscuți, mulți bărbați pe care-i întâlnești doar o dată poate și cu care e necesar să stabilești o intimitate iluzorie în maximum o oră. “Dar oare nu am trecut, fără voia mea, granița a ceea ce este considerat normal?” se întrebă Raluca. “Nu mă intitulez deloc o inhibată, deși m-aș fi putut preschimba într-una, în lumina nevrutelor mele chinuri, așadar să resping orice este legat de erotism, de bărbați, de organele lor sexuale, de mângâieri. Nu știu, să mi se pară scabros, să-mi creeze repulsie, indignare, să mă trezesc călugăriță peste noapte. Dar eu – nu !, nu vreau la mănăstire, vreau să fiu în centrul atenției, iubită, adorată, admirată și, Slavă Domnului, sunt înzestrată cu un erotism pe care abia acum, în aceste ipostaze, îl descopăr și din care voi face o artă, fără să fie nevoie să fac sex. Mă simt chiar în largul meu aici și nu regret că am nimerit – aș crede, din pură întâmplare – , la un salon de masaj erotic.”

Gheișe fără shamisen

Și pătrunse în apartamentul cu lumină difuză.

In livingul spațios se găsea o canapea încăpătoare din piele neagră, plină de fete care ulterior ieșiră, două fotolii pereche și o măsuță de protocol, pe a cărei sticlă se lăfăiau câteva lumânări pastilă aprinse. Pe cele două laterale ale camerei, se vedeau patru uși cu tâmplărie de lemn vopsită și geamuri mate și din fiecare cameră reverberau diferite nuanțe de lumină. In spatele ușilor, păreau a fi niște perdele care ofereau intimitate camerei de masaj. Mirosea a ambră și a liliac, tânăra reperă curând aromoterapia așezată în două colțuri ale livingului. In fundal, se auzea – probabil din niște boxe bine dosite – o muzică ambientală, liniștită, care închidea perfect ansamblul acestui tablou cu care curiozitatea Ralucăi se împrietenise. Părea o atmosferă dintr-un film japonez, cu gheișe stilate, dar puțin mai dezbrăcate și fără shamisen.

După introducerea de rigoare, Simona o întrebă dacă ar fi interesată să lucreze la salonul lor. Ii spuse că nu era nevoie să știe să facă masaj, căci toate fetele lor au fost instruite de o profesoară acreditată și, în caz că va fi de acord, și ea va parcurge cursurile absolut necesare. Ii explică că fetele care lucrau acolo erau mulțumite de program și de câștig, că și-ar fi putut chiar alege intervalul orar în care putea să vină la noul job. Ralucăi îi surâse acest nou ambient, se relaxase instant, poate și pentru că nu mai găsea de cuviință să păstreze încordarea. Dacă ar fi fost să fie vorba de un sechestru, deja nu ar mai fi avut scăpare, dar Slavă Domnului, intuiția ei învinsese teama de necunoscut.

– Uite, îi dezvălui Simona, vei primi un comision de 35% pentru fiecare masaj pe care îl vei face, dar dacă vrei să faci bani mai mulți va trebui să faci mai mult decât masaj de relaxare. Va trebui să te dezbraci de hăinuțele de pe tine și să fii drăguță cu clienții, căci și ei, la rândul lor, vor fi mai drăguți cu tine.

– Cum adică ? Imi poți explica ce înseamnă asta ? Trebuie să fac sex ?

– Nu, sexul este exclus în salonul nostru. Bărbații care ne vizitează vin îndeosebi pentru masajul erotic. Masajele erotice sunt mai scumpe și, în mod automat, și comisionul tău va fi mai mare. Masajul ăsta îl faci mai senzual, cu mâinile și corpul tău, inducând o stare de bine și excitație clientului. Il apropii de starea de Nirvana, de bine absolut. Mai apoi, spre final când el este suficient de excitat, îl vei ajuta cu mâinile și corpul tău să finalizeze.

Raluca știa ce înseamnă să ejaculeze un bărbat, dar termenul de finalizare îi era complet nou. A lămurit-o Simona că însemna același lucru și s-au învoit că și ea ar putea face asta, în schimbul unui câștig mai consistent. Avea să vadă ea pe urmă cât de mult îi displace și dacă e dispusă să continue. Era un domeniu nou, atmosfera degajată, lookul relaxat al angajatelor, surprinse la venirea ei pe canapea și promisiunea unor venituri mari fără bătăi de cap majore îi păreau motive destul de bune să experimenteze noi laturi ale senzualității sale pe bani. Se gândi că, practic, nu era singura care ar fi făcut asta, deși nu mai auzise până atunci de alte asemenea locuri.

Nu era măritată, ba chiar prea singură și dezolată din pricina nerostuirii sale la cei 25 de ani. Ar fi putut fi de vină pentru asta  evenimentele reprobabile ce îi marcaseră tragic tânăra-i existență ? Orice ar fi ales să facă era, prin comparație, prea puțin față de ceea ce trăise forțat la o vârstă extrem de fragedă.

Maritisuri

Am zis cu ceva vreme in urma sa intru si eu in randul lumii, cu conexiunea virtuala pe Facebuce-le atat de „binefacator” interrelationarii cu fosti/viitori vizitatori de prin viata ta…ca deh, pe Facebook cica chiar gasesti pe toata lumea. Si pe aia cu care ai fost la gradinita, si pe aia care, probabil, te vor tine de mana, cand iti vei da ultima suflare, cand o sa urli neputincios ca „In p….. ma-sii, nu mi-e sete !” (Stiti bancul cu paharul de apa oferit pe patul de moarte muribundului, nu ??)

Fara a fi considerata reclama (chiar nu e cazul), va informez ca „Memoriile unei maseuze” exista si pe Facebuce, pe care de altfel ma pricep foarte putin sa-l butonez si intru doar cand notificarile imi umplu casuta de mail si tre’ sa mai sterg din ele (vorba aia, mai taie din ele, da-le dreaqu) 🙂

Intr-o astfel de situatie, observ ca am cereri de prietenie garla ! Ma uit sporadic peste cateva, intrebandu-ma de ce ma vor oamenii aia de prieten, asa degeaba (doar ca sa ai 348 de friendly-useri in lista), si-mi atrage privirea una in rochie de mireasa. Deschid poza. Bai frate, eu o cunosc p-asta ! Dar cine e, de unde sa o iau ??

Stau cu ochii atintiti la poza  pret de minute bune si imi storc toate cotloanele mintii intortocheate, care pare ca nu mai are loc pentru toti cei pe care i-am vazut vremelnic.

Dintr-o data, se face lumina. Evrika ! Gata, stiu de unde sa o iau, e o fosta colega de la masaj, careia i-am pierdut urma acum vreo 3 ani, in urma plecarii intempestive de la Sign, e tipa aia de la tara, o anume A. Dar s-a cam ingrasat, crapa rochia de mireasa pe ea, Dumnezeule ! Si n-are decat vreo 24 de ani, fix cu 10 ani mai mica decat mine. Asadar, lumea se pune si la casa ei, indiferent ce trecut are in spate. Probabil intr-o buna zi, soarta imi va rezerva si mie supriza asta, desi io-s mai impasibila la purtat cununiile intr-o biserica, de orice fel. Nu consider ca o hartie sau un legamant in fata vreunui „trimis al Cerului” ma tine vesnic legata de omul iubit. Daca dragoste nu e, te faci pe ele hartii…:)

Apoi, am dat de turcoaica noastra de la Nirvana. Foarte tare !! Chiar ziceam ca nu am mai auzit de ea de ani buni. Mi se confeseaza ca a divortat de ala cu care se maritase pe vremea aia. Da’ are pe altul ! Si ea e out of business, desi la telefon s-a interesat intens despre reputatia mea actuala de maseuza. Pfff, I’m so fucking high, girl !!

De la o alta fosta colega, nemairevenita in meserie, am auzit ca L., cea mai veche din bransa, prezenta mai inaintea mea la Nirvana si un fel de maestra a mea intr-ale masajului (caci fusesem data in grija ei) s-a maritat, de asemenea. Da, cu fostul, prezentul si viitorul taximetrist al tuturor timpurilor. Care a divortat si si-a refacut viata alaturi de ea. Ce sa zic, sa tot fie vreo 8 ani de cand ea a chemat taxiul la adresa din Stirbei Voda, cunoscandu-se in atare conditii.

Cu alte cuvinte, ce faci, ce nu faci, tot aici ajungi: te pui la casa ta ! Oare la mine o mai dura ? Oare mai cred in sintagma „ma introduc in randul lumii” ??

Nehh, inca nu…inca sunt pustoaica, inca mai am nevoie de lumea masajului, asa cum si ea are nevoie de prezenta mea. Pentru cat timp, only God knows. Let’s rock&roll !!

Nebunul de aur

Din seria “Danutz, nebunul de aur”, urmeaza episodul 3 – Noaptea pe strazi.

Sambata seara. El avea o presupusa delegatie, de vineri pana duminica, trebuind sa fie observator la un meci din divizia B in provincie. Ma rog, asa stia sotia. Numai ca delegatia, cu tot ceea ce implica, adica geamantan cu haine si periutza de dinti, erau la mine acasa. Nu mai plecase din Bucuresti. Isi aranjase el ploile, nu ma interesa pe mine ce si cum. La cat de disperat era sa ne vedem in fiecare dimineata inainte de a pleca la FRF, trezindu-ma efectiv din somn sa fac cafeaua, nici nu ma mira o nebunie in plus.
Imi luasem liber si am decis impreuna cu Danutz ca tre’ sa ne facem de cap in club. Nevasta-sa era cu cel mic acasa, iar el, nebunul derizoriu, cauta senzationalul in fiece eveniment de mai mica sau mai mare avengura.
Nu mai retin unde am petrecut, cu cine am baut (el, nu eu – eram soferul mereu), cert este ca la un moment dat, fiind in masina, in drum spre alt local, ne-am certat. Eu nu mai voiam sub nici o forma sa mergem nicaieri, el insista ca inca nu si-a atins prea-plinul. M-a repezit cumva cu niste vorbe tampite, dupa care imi spune senin: “Lasa-ma aici, ca iau taxiul si ma duc unde vreau eu si apoi vin eu acasa, cand vreau eu !” Adica, sa ne intelegem, vine el acasa la mine.
Nu m-am pus cu nebunul, mai ales ca avea kilometrajul dat peste cap la bord, si i-am indeplinit dorinta. Pe drum, m-au apucat dracii insa. Imi zic in gand: “ Cine stie cand o veni asta si in ce stare o sa fie, de o sa ne facem cu ou si cu otet si o sa ne taiem beregatzile reciproc !”
Decid in doi timpi si trei miscari sa ma duc la Nirvana. Inca nu terminasera programul fetele. In plus, pe vremea aia puteam, linistite, unele dintre fete sa si dormim peste noapte acolo. O facusem de cateva ori, intr-o saptamana in care n-aveam faruri la masina si nu puteam circula noaptea, astfel ca nu mai plecam la 1 a.m., ci la 8 a.m. dupa un somn bun pe saltea.
Mai stau cu don’soarele la taclale, in final ele pleaca, pun telefonul pe silent si ma bag la somn in Camera Oglinzilor.
De dimineata, cand am deschis ochii, aveam fix 34 de apeluri de la Danutz.

Realizase idiotul cam tarziu, oricat ar fi baut, ca de fapt era in delegatie si nu se putea duce acasa, mai ales fara uniforma de arbitru/observator, care era incuiata bine mersi la mine in dormitor.
Sunase la usa mea de ii venise rau. Oricum ii era rau de la atata bautura.
A doua zi, pana sa ajung acasa, m-a sunat si vecina sa-mi spuna ca pe la 5 dimineata, Danutz facea scandal pe scara blocului si intr-un final a adormit asa chircit pe presul de la usa.
– Si acum nu mai e pe scara blocului ? intreb..
– Pai vad ca nu !
– Lasa ca-l sun eu, s-o fi dus sa-si bea cafeaua, sa-si revina din betio-prostie.

Nu m-a certat cand l-am sunat. Ba mai mult, si-a cerut scuze, ca de fiecare data. Intelesese ca l-am pedepsit intr-un fel, cat era el de mare si tare, pentru ca mi-a vorbit si s-a comportat urat. A plecat ulterior cu coada intre picioare acasa, cu tot cu bagajul de delegatie.

Succes, Nirvana !

Nimic nu ma bucura mai mult decat sa revad oameni, fosti clienti, de-ai mei sau nu, de la Nirvana.
Doamne, cat am iubit locul ala !!
Doamne, cat de incantata eram, in nebunia mea, in necunoscutul meu, in micile mele placeri, de nimeni stiute…Sau poate doar de prea putini !
In ultimele trei luni am revazut piele pe piele 2 astfel de vechi prieteni. Un strain, ce-mi fusese si mie client, un altul, la fel de slab, fusese des la turcoaica noastra de pe atunci.
Nirvana din Cotroceni era un nume de referinta in vremea aceea. Toti faceau recomandari si prietenilor, veneau in grupuri de afaceri chiar.
Nirvana din Cotroceni exista si astazi, dupa cum multi cunoasteti. Din pacate, timpurile trecute nu se mai intorc inapoi, sunt demult apuse. Atmosfera s-a schimbat odata cu patronii, odata cu fetele asa-zise maseuze, implantate cu silicoane, botox si alte cele. Nu rezist sa nu ma intreb: totusi, atitudinea pe unde au pierdut-o ??
Am citit de curand ca fostul patron a revenit in forta. Mi-as dori sincer sa refaca Nirvana cum a fost odinioara. Mi-as dori sa revad Nirvana in plina glorie, precum a revazut babutza din “Titanic” vasul scufundat dupa 80 si ceva de ani si vizualiza cu ochii mintii toate intamplarile de parca ar fi fost ieri.
Ii doresc din suflet mult succes vechiului si noului patron.

Dor de dor

…Mi-e dor…atat de dor sa ma-ndragostesc…

Oare fluturii din stomacul meu au plecat de tot prin tarile calde si nu mai au de gand sa revina vreodata ?? Oare n-as vrea si eu sa te strang in brate si sa nu-ti mai dau drumul ? Sa simt ca mi-e bine cu tine, ca ma intelegi si ma iubesti asa cum sunt, neschimband nici macar un fir de par din coafura alandala after we make love ? Sa ma iubesti asa, dezlantuita, miraculoasa, pansament pentru inima si perversa si romantica si tembela si erotica si naiva si dornica si rupta de lume, cum sunt ??

Vezi tu, copila, esti semnificativa in viata ta. Multi te plac, multi te ating, multi te doresc…multi alearga dupa atingerile tale, dupa erotismul ce-l emani prin fiece por…dar ..hmmm…cati ar fi in stare sa-ti stea alaturi mai mult de-o perioada finita de timp ? Cati inteleg minunea care esti ?

Stiu, am tot zis-o. E simplu sa vrei, e dificil sa gasesti, dar cel mai al dracului e sa te inversunezi in a cauta. Cu lumanarea. Sau acul in carul cu fan.

In ultimul an a venit atat de des reconfirmarea, aprecierea mea ca om, ca femeie, ca maseuza. Dumnezeule, nici n-as fi visat sa ajung aici. Ma simt de parca traiesc visul american. Da, cumva acela al tuturor posibilitatilor.

Si fumez. Si ma-nvaluie fumul. Al uitarii de sine. Al nostalgiei vremurilor demult apuse. Si nedorite sa se-ntoarca. Si sper. Si visez. Ca va exista o mare de iubire si pentru mine. Pentru toata iubirea pe care cu draga inima si cu suflet curat am oferit-o de atatea ori. Poate nici macar nu mi-a fost ceruta. Si totusi eu am oferit-o. Am dat mereu tot ce e mai bun din sufletul meu.

Sunt zilele astea unele dintre acele zile in care incep sa constientizez pe propria-mi piele sintagama „Dupa plata, si rasplata.” Si e bine. Ma simt iubita de oameni. Chiar de-i vad doar o data si atat. Ma simt respectata de barbati. De multi dintre aceia care gandesc, spun si actioneaza conform principiului „Daca unei femei ii arati respect, nu are cum sa te trateze in alt fel.”

Vezi tu, copila, esti atat de importanta in viata ta. Vezi, esti iubita. Adorata. Invidiata. Si tu ai sufletul plin. Plin de iubire pentru toti cei ce vor sa vina. Exceptand portia imensa pentru The One care e pusa de-o parte. Aia e cantarita, a trecut CTC-ul, e sigilata si nu va umbla nimeni la ea pana cand EL nu va nimeri codul cifrului tau secret.

Pana atunci, simte-te bine, copila.

Sunt in NIRVANA. Starea de bine absolut.

Hoteluri

Well, intr-adevar multe hoteluri in diverse zone ale Bucurestiului si cu diverse stelute la purtator…

N-as putea spune ca le-am luat la mana (sau la picior) pe toate cate sunt, prin intermediul clientilor odinioara cazati ocazional in ele. Insa, evident, vremurile erau altele. Mult mai bune, mai profitabile, iar profilul psihologic al clientului era si el diferit. Nu m-as hazarda intr-atat incat sa sustin ca era epoca pionieratului intr-ale masajului erotic, totusi era o perioada de real succes al acestui serviciu pe piata romaneasca sau macar cea bucuresteana.  Clientii erau dintre cei mai stilati, mai umblati prin tari straine, businessmeni autohtoni; totodata, masajul reprezenta  o modalitate minunata de relaxare si pentru cei ce ne vizitau vremelnic plaiurile mioritice, cu afaceri sau just traveling.

Prin 2004-2006 clientii Nirvanei, cazati la hotelurile de lux erau frecventi. E drept, in acea vreme serviciile erau advertizate, in genere, in reviste de profil de genul 7 Seri, B24FUN, flyere in hoteluri si restaurante de lux…de unde se poate deduce ca si calitatea oamenilor ce ne treceau pragul sau ne chemau la hotel era mai ridicata.

Un client anume, cazat intr-un hotel anume, mi-a fost greu sa-l fi retinut in tot acest amar de ani, care a trecut de atunci, insa cu siguranta imi amintesc ca m-am pierdut efectiv in Marriot si, dupa vreo ora, am sunat la serviciul de asistenta, vorbind in engleza si nestiind sa explic pe unde naiba ma aflu in hardughia aia de hotel. Mai retin ca lifturile alea smechere din Howard Johnson sau Radisson Blu faceau figuri, daca nu foloseai cartela, ce-ti era inmanata la inregistrarea cazarii, iar cum eu erau guest only, de cele mai multe ori, fie ma blocam in lift pana il chema altcineva (si astfel ma salva), fie coboram jdemii de etaje per pedes…

Mi-amintesc cat de frustrant era cand ajungeai la receptie, anuntand ca vrei sa mergi la domnul X de la camera Y si ti se faceau o carutza de formalitati, in timp ce receptionerii se uitam lung pe sub sprancene, ba chiar unii aveau tupeu sa-ti ceara si cota parte pentru vreun eventual serviciu pe care, erau ei siguri, il prestai in camera respectivului. In legatura cu asta, voi face un material special – o veche colega, cea mai veche dintre toate, in duba Politiei la Intercontinental. Ulterior, seful a venit cu ideea unor legitimatii de maseuze pe care sa le utilizam in astfel de ocazii, dar din pacate, n-ar servit la mare lucru si am abandonat ideea.

Cu toate astea, cele cateva ocazii pe care le-am avut de a privi noaptea orasul, de la etajul 22 al Intercontinentalului, de a ma afla in apartamentele luxoase de la Hilton, cu bai ultra-dotate si asternuturi ca zapada, pe care o virgina ar fi fost mandra sa-si deseneze prima noapte de amor, sau numai simplitatea unora dintre cei cazati acolo, in lux, si pret de ora sau doua – clientii mei la masaj…imi trezesc senzatii demult pierdute chiar si astazi, cand mai trec pe langa aceste hoteluri. Genul ala de gand reflex: “Been there, done that !”

Ce naravasa eram ! Ce dornica de afirmare ! Ce mandra – cand reuseam sa fiu aleasa dintre celelalte sa plec la Hilton, la clientul Z…Mai ales ca stiam, eram constiente toate ca bacsisul de la hotel nu se compara cu cel de la salon…Si multi straini ar fi vrut doar o companie agreabila, pe care eventual sa o invite si la masa, mai degraba decat sa-i administreze un masaj in forta.

E drept, cele mai multe dintre colege nu urmareau decat sa termine mai repede treaba, sa incaseze suma si sa faca cale intoarsa. Eu eram fascinata de cu totul altceva.